Blogs

solilocvii

Deși încă mai circulă expresia ”întunecatul Ev Mediu” privind miniaturile medievale constatăm că sunt încărcate de o luminozitate excepțională care  izbucnește din alăturarea culorilor pure precum roșu, albastru, galben. În picturile din  Evul Mediu sunt folosite  culorile elementare, pe zone cromatice bine definite, și care, prin alăturare, dau naștere unei lumini ce pare să iradieze din însăși obiectele pictate.

Vasile Pârvan- Laus Daedal

 

 

”Passa la nave mia, sola tra il pianto

De gli Alcion per l’acqua procellosa”

(Carducci)

 

fragment din ”Jurnalul fericirii” - pictorul George Catargi

Jilava, martie 1962

o parabolă

Sper ca cei care citesc aceste rânduri să nu se simtă jigniți pentru ceea ce voi spune.  Poate cei care au animale de companie vor înțelege. Am trăit vreme de șaptesprezece ani alături de doi câini. Și acum, la câțiva ani de la dispariția lor, încă îi mai visez (așa cum s-a întâmplat în noaptea asta), încă îmi amintesc de clipele trăite împreună. Cel mai important lucru  care mi-a rămas de la ei a fost lecția de iubire.

Cristian Bădiliță

 

 

”Vremea amară își are scriitorii ei preferați” și eu scot la întâmplare din bibliotecă ”Tentația mizantropiei” a lui Cristian Bădiliță tocmai când pătrund într-un tunel plină de scârbă și greață.”

 

”spune-mi cât ești capabil să jertfești ca să-ți spun cine ești”

Cu ceva vreme în urmă am înțeles adevăratul sens al expresiei  ”a fi capabil să-ți dai viața pentru ceva”. ”A-ți da viața” pentru ceva nu înseamnă a muri, dimpotrivă. Cu gândul la un bun și drag prieten care mi-a predat aceeași lecție de omenie, când credeam că sensul vieții se pierduse pe undeva pe cale,  voi povesti o parabolă:

Vasile Voiculescu- sonet

”Înălțat în piscuri de milenii, sonetul își radiază enigma-i glorioasă, făptura iubită fiiind text al ”Celui Etern”, întrupare a celui mai pur sonet într- artă supremă. Dacă în istoria  receptării lui Shakespeare în România, Eminescu rămâne unul din momentele fundamentale, un moment tot atât de important pe linia aceleiași receptări și mai ales asimilări, îl constituie sonetele lui Vasile Voiculescu, într-o permanentă circulație a motivelor”

(Felicia Giurgiu)

havdalah

 

A înțelege, a empatiza, a accepta...Ești perfect atunci când nu faci eforturi să devii perfect.

Înțeleg... ceea ce spui, ce faci...înțeleg obiectivul comportamentului tău.

Pot să accept sau nu. Asta ține de minte. Intellego, intellegere...

 

A empatiza...simt în interiorul meu ceea ce simți tu. E mai mult decât temerar să empatizezi cu celălalt. ”Eu” să fiu ”tu”. Ce miracol! Ce minune! Dar câtă nebunie și cât curaj să-mi frâng orgoliul și să mă așez în papucii tăi. N-am cum să simt întocmai cum simți tu, dar voi fi pe aproape.

 

Despre creația omului

 

 

 

Credinţa, că pământul posedă un spirit autonom şi posedă puteri magice astfel încât poate fi materie primă pentru modelarea unei creaturi, este universală. Un exemplu la îndemână sunt legendele biblice care circulă în folclorul românesc. Într-o culegere de mitologie românească, Tudor Pamfile publică câteva legende referitoare la zidirea omului, în formă versificată, care se rostesc ca oraţie (uraţie) la nunţi, sub numele de iertăciune.

 Iată o variantă în care Diavolul este tovarăş cu Dumnezeu:

Prefața la volumul de traduceri al poetului Adrian Grauenfels

 

 

 

 

Pages

Subscribe to RSS - blogs