Maria Sava's blog

Istorie...altfel

Pentru că la istorie și la istoria limbii române școala ne-a băgat bine în cap principiile ce stau la baza etnogenezei poporului și a limbii române și pentru că nici până la această oră, noi, românii nu avem o istorie obiectivă, curiozitatea mă îndeamnă și către alte ”teorii”. Iată, pe scurt, un model de istorie sacră  descrisă de hermeneutul Vasile Lovinescu, prea puțin cunoscut și studiat.

Vasile Lovinescu

”E legitim să aștepți în fiecare clipă un miracol, pentru că însăși clipa e un miracol. Sub aparența că aștepți un miracol, vrei în realitate să reintri în normal. Absurzi, himerici sunt cei care fac pact cu viața obișnuită, cu iluzia, cu nălucirea. Totul e să nu aștepți miracolul din afară; trebuie să-l pândești și să-l soliciți în tine însuți, fiindcă, chiar atunci când vin din afară, în realitate exteriorizează o minunăție lăuntrică. Fenomenul exterior e numai un semn, un simptom.

Octavio Paz

”Deși dragostea continuă să fie tema poeților și aromancierilor secolului al XX-lea, aceasta e rănită în chiar centrul ei: noțiunea de persoană. Criza ideii de dragoste, proliferarea lagărelor de muncă obligatorie și amenințarea ecologică sunt fapteconcomitente, strâns legate de decăderea sufletului. Ideea de dragoste a fost fermentul moralși spiritual al societății noastre timp de un mileniu. A apărut într-un colț al Europeiși, ca și filozofia și știința Occidentului, a devenit universală.

Făuritorii de săbii

 

 

 

Gericault

”La Luvru, mi-am dat seama ce puțini privesc Pluta Meduzei fără să amestece pictura cu povestea ei. Vizitatorii văd în ea catastrofa de odinioară, pictată, și trec mai departe.

Goya

 

 

 

 

”Și când te gândești că a trebuit să ajungă la patruzeci de ani pentru a deveni Goya...”

(Andre Malraux)

 

Ion Creangă

În minunatul eseu ”Simboluri din ghicitori, cimilituri, frământări de limbă particule elementare”, Vasile Lovinescu se ocupă de latura paremiologică a operei humuleșteanului, dar și de incantațiile, onomatopeele, asonanțele din limbajul copiilor apropiat limbii primordiale solare (loghah suryanah), numită și ”limbă a păsărilor”. ”Copiii spun cimilituri din gura cărora Scriptura zice că se rostește înțelepciunea. Puerilitatea întinde un văl subțire peste abis”, ne spune magul de la Fălticeni.

Parmigianino

 

Eugen Ionesco - Un portret anecdotic al lui Brâncuși

 

 

 

 

L-am cunoscut personal pe Brâncuşi foarte tîrziu, în cei din urmă ani ai vieţii sale, la pictorul Istrati, al cărui atelier se afla în Impasse Ronsin, chiar în faţa celui al sculptorului, despărţit de o străduţă de un metru lăţime.

 „Cine-i Ionescu ăsta care scrie piese de teatru ?”, îl întrebase Brâncuşi pe Istrati. „Adu-mi-l într-o seară, vreau să-l cunosc”.

Octavian Paler, Reverii vulnerabile

”Melancolia este fericirea de a fi trist.” (V. Hugo)

”Ce fel de fericire e aceea de a fi trist? Jumătate fericire, jumătate tristețe, așa cum Minotaurul era jumătate animal și jumătate om. De aceea soarele melancoliei nu putea fi decât negru. Flacăra ei, o umbră. Victoria ei, o înfrângere. Și scopul ei, un nou elan. Ne putem opune zădărniciei numai continuându-ne drumul. Sau poate nu sunt adevărate decât frumusețile care dor? În centrul melancoliei, la fel ca în centrul labirintului, se află un monstrru care devoră și devine la rândul lui victimă.

Pages

Subscribe to RSS - Maria Sava's blog