C. Rădulescu-Motru * Viaţa şi faptele sale

C. Rădulescu-Motru * Viaţa şi faptele sale

III. CREATOR DE SISTEM FILOSOFIC

1.    Reforma spirituală românească prin filosofie

Vom urmări evoluţia publicisticii filosofice a lui Motru în perioada interbelică, pentru a pune în relief anumite modificări de strategie şi de concepţie. Cu siguranţă, filosoful a continuat, după primul război mondial, să fie interesat de studiul filosofic al realităţilor româneşti.
O scurtă prezentare a evoluţiei filosofiei în intervalul de la 1900 până în preajma primului război mondial este revelatorie pentru starea gândirii româneşti de după conflagraţia mondială. Titu Maiorescu nu a mai publicat nici o lucrare de filosofie. A.D. Xenopol este autor al unor lucrări de filosofie a istoriei apărute în străinătate. Numele consacrate ale timpului - Constantin Leonardescu, C. Dimitrescu-Iaşi, Ion Crăciunescu - nu au publicat după 1900. Se impune însă o nouă generaţie de filosofi: I. Petrovici O problemă de filosofie (cu un cuvânt introductiv de Titu Maiorescu), 1904, Paralelismul psiho-fizic, 1905, Cercetări filozofice, 1907, Teoria noţiunilor, 1910, Probleme de logică, 1911, H. Poincaré ca filosof, 1911, Noi cercetări filosofice, 1911. C. Antoniade, Filosofia lui Henri Bergson, 1910, Thomas Carlyle, 1912, Grigore Tăuşan, Filosofia lui Plotin. Un bucovinean,Traian Brăileanu, viitorul mare sociolog, debutează cu un volum de filosofie: Despre condiţiunile conştiinţei şi cunoştinţei. Tratat de filosofie, 1912, urmat de Die Grundlegung zu einer Wissenschaft der Ethik, 1919. Din generaţia maioresciană se distinge P.P. Negulescu, cu Filosofia Renaşterii, iar C. Rădulescu-Motru publică Ştiinţă şi energie, Cultura română şi politicianismul, Puterea sufletească, Elemente de metafizică. Nu este greu de observat cum filosoful nostru şi unul din foştii săi studenţi, I. Petrovici, se detaşează în poziţia de gânditori de primă mărime ai epocii, prin consistenţa ce o dau spiritului filosofic. De altfel, cei doi filosofi vor întări, în perioada interbelică, curentul raţionalist şi enciclopedic în jurul căruia se organizează întreaga mişcare filosofică. Deşi relaţiile dintre ei se bazează pe credinţa în aceleaşi valori, există o diferenţă remarcabilă. Motru este un ctitor de instituţii în filosofia românească, asemănându-se, din acest unghi, cu D. Gusti. Petrovici a mizat mai mult pe statura sa de om public - susţinută şi de marele sale său talent oratoric -, implicat nemijlocit în actul guvernării, sprijinind financiar şi material, din această poziţie, activitatea filosofilor, inclusiv iniţiativele lui Motru . Însă toţi cei trei gânditori au contribuţii indelebile în domeniul lor de specialitate: Motru în psihologie şi filosofie, Gusti în sociologie, Petrovici în logică , ei oferind în acest fel un răspuns direct la scepticismul exprimat, nu o dată, despre incapacitatea românilor de a crea filosofie. Să amintim spusa lui Iorga că nu suntem o naţiune filosofică, adică românul nu ar iubi generalitatea şi abstracţia, dar şi aserţiunea lui Maiorescu că celula românească nu rezistă speculaţiei filosofice .
C. Rădulescu-Motru a avut capacitatea, rar întâlnită la alţii, de a se schimba mereu în raport cu epoca în care a trăit. Această schimbare nu înseamnă, în nici un caz, oportunism, adică o adaptare la cerinţe ale unor grupuri, puternice la un moment dat, pentru a obţine avantaje. Este adevărat, filosoful nu a neglijat vizibilitatea, ci a avut propriile mijloace, revistele sale în primul rând, dar şi publicaţii unde putea să-şi exprime punctele de vedere sau să se vorbească despre el şi ideile lui, cum ar fi ,,Adevărul", ,,Dimineaţa", ,,Dreptatea" sau ,,Revista Fundaţiilor Regale". C. Rădulescu-Motru nu încremenea în ceea ce a învăţat o dată .
 El realiza nevoia de informare perpetuă, şi aşa se explică de ce la vârsta de peste 80 de ani, era avid de a cunoaşte marxismul, informându-se din tot ce putea în anii'50 să consulte. De fapt, el adăuga permanent, noi informaţii şi noi argumente la ideile şi convingerile sale filosofice.


Vom înţelege saltul realizat de filosofia românească interbelică numai dacă ţinem seama de condiţia filosofiei în România de dinainte de 1920. Motru face mărturisiri interesante despre starea filosofiei româneşti. După el, la sfârşitul secolului al XIX-lea nu există o mişcare filosofică românească reală. ,,În atmosfera ţării nimic nu o încuraja", spune gânditorul. La facultăţile de litere erau catedre de filosofie, dar ele au fost acceptate pentru că organizarea universităţilor româneşti a fost împrumutată ,,pe de-a întregul din străinătate, nu era cerută de o nevoie internă. (…) Cu cincizeci de ani în urmă eram aşa de departe de o mişcare filosofică românească, încât aceea ce constat astăzi este pentru mine o adevărată revelaţie…La facultatea de litere erau catedre de filosofie, nu pentru că erau cerute de o necesitate internă, ci modelul fusese preluat" . Poate tocmai această realitate crudă l-a determinat pe Maiorescu să nu admită existenţa de virtuţi creatoare ale românilor în filosofie.


        Învăţământul filosofic ,,era mai mult un învăţământ de completare pentru istorie şi filologie". Doar din momentul în care profesorii de filosofie au predat lecţii specializate în învăţământul secundar a crescut interesul pentru pregătirea filosofică universitară. În perioada interbelică, faţă de intervalul anterior, există o comunitate filosofică definită prin competenţă şi performanţe, cu toate că nu avea un public de anvergură . În acest răstimp, se afirmă faza clasică a filosofiei româneşti , spre deosebire de literatură, care a avut timpul ei clasic în secolul al XIX-lea. Incontestabil, faţă de literatură şi artă, gândul filosofic s-a desfăşurat mai lent, dar dacă el a căpătat după primul război mondial un salt cantitativ şi calitativ, întrupându-se într-un autentic spirit filosofic, se datorează şi filosofului nostru . Chiar Motru recunoaşte că la această dezvoltare a filosofiei a luat şi el parte, el fiind primul filosof român european, atât prin formaţie cât şi prin acţiunea de construire a unei culturi filosofice şi a unui mediu filosofic. Nu s-a limitat la activitatea strict universitară, ci a dus, cum am spus deja, filosofia în cetate, făcând-o prezentă mai întâi în presa culturală şi cotidiană şi apoi la un public tot mai numeros prin conferinţe organizate în acest sens. El a construit, alături de Maiorescu, fundamentele filosofiei româneşti .


Urmărind publicistica filosofică a lui C. Rădulescu-Motru vom concede, aşa cum el afirma în 1952, că activitatea sa filosofică a cunoscut două etape distincte. Prima etapă - de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în anul 1927 -, situată sub influenţa ideilor lui H. Spencer, se defineşte prin optimism, el considerându-se ,,un interpret competinte al filosofilor de reputaţie universală" , iar activitatea sa a fost preponderent în ,,spirit curat didactic". A doua etapă (1927-1947), se distinge prin ,,o schimbare apreciabilă" datorată publicării cărţii Personalismul energetic . În această ultimă perioadă, semnificativ, creatorul de sistem filosofic omagiază pe înaintaşul său Vasile Conta, autor al primului sistem filosofic românesc .
Cele mai multe din scrierile sale interbelice sunt un răspuns la provocări ale timpului său, într-un cuvânt, ele durează ca o filosofie aplicată. Capodopera sa Personalismul energetic reia şi dezvoltă teze din Elemente de metafizică, dar este şi o meditaţie asupra realităţilor româneşti. Motru va da, în 1940, o altă lucrare de metafizică, Timp şi destin, dar şi aceasta este un răspuns la spiritul epocii dominat de dezbaterile despre destin. Filosoful afirma, în 1943, că după războiul din 1916-1918, a acordat prioritate culturii româneşti în publicistica lui , cu deosebire problemelor de educaţie şi de ,,reformă sufletească" . Începutul, spune el, l-a făcut cu Personalismul energetic unde abordează constituirea personalităţii omeneşti şi corelaţia acestei personalităţi la condiţiile mediului său de viaţă. Au urmat Vocaţia, Românismul, Etnicul românesc, toate fiind meditaţii despre realităţile româneşti. Motru gândeşte şi lucrează în dublu registru: formarea unei culturi filosofice în spaţiul public românesc şi susţinerea creaţiei filosofice proprii sincronizată cu valorile culturii europene înrădăcinate în explicarea şi în înţelegerea raţională a existenţei cu metodele cunoaşterii ştiinţifice, opusă filosofiei mistice sau lirice. C. Rădulescu-Motru crede în eficacitatea şi valoarea metodelor ştiinţifice de cunoaştere a problemelor filosofice, şi de aceea a stăruit în a face filosofie cu temei în studiul ştiinţific al realităţii, şi din acest unghi am vorbi despre efortul lui de rigoare, aidoma celei germane, impunându-se ca exponent al unui anumit mod de a face filosofie , chiar şi în publicistica sa din presa cotidiană. C. Rădulescu-Motru a fost primul dintre filosofii români care a transferat dezbaterea filosofică asupra unor mari chestiuni de actualitate din presa de specialitate, destul de restrânsă ca arie de comunicare, în presa cotidiană. Peremptorie rămâne cartea sa Cultura română şi politicianismul din care o bună parte a fost mai întâi publicată în ziarul ,,Epoca", în anul 1904, strategie continuată şi cu lucrări apărute în perioada interbelică.


    O asemenea operă şi activitate intelectuală s-au produs printr-un uriaş efort şi conform unui program foarte riguros, cum la puţini intelectuali români întâlnim. Câteva date despre stilul său de muncă ne oferă însuşi filosoful: ,,Lucrez ziua, mai ales dimineaţa. Şi noaptea, când este urgenţă. Nu întrebuinţez fişe. Înainte de a începe să scriu, mă documentez prin lecturile cele mai variate. De multe ori mi se întâmplă să deschid şi cărţi cu totul străine de materia ce voiesc să tratez. Nu o dată, din asemenea cărţi străine am primit inspiraţii fericite. Nu urmez o metodă propriu-zisă, dar păstrez veşnic o atitudine de concentraţie asupra subiectului ce studiez. Zi şi noapte nu gândesc la altceva decât la ce am de scris. După ce am tipărit însă lucrarea, m-am despărţit de ea definitiv. Nu mă recitesc, iar când mi se întâmplă să recitesc câte o pagină din cărţile publicate de mine, am aceeaşi impresie ca şi cum aş citi pe un străin. Cu toate acestea, nu mi-a semnalat încă nimeni o contradicţie între cele ce am afirmat la diferite intervale" .
Cum lucra filosoful şi cum programa totul cu rigoare aflăm dintr-o scrisoare expediată lui T. Vianu. Fiind solicitat de către T. Vianu să colaboreze la volumul omagiu D. Gusti, C. Rădulescu-Motru îi scrie despre programul său în toamna lui 1935: ,,Până la 1 noiembrie eu trebuie să dau gata: 1) introducerea la volumul ce public la Fundaţiile Regale (Românismul, catehismul unei noi spiritualităţi) şi 2) un articol de psihologie filosofică asupra Timpului destinat Analelor de psihologie. Nu ştiu cum să fac. N-aş voi să dau o reproducere, ci ceva de sine stătător pentru volum. Septembre este consacrat Românismului. Octombre, Analelor de psihologie. Poate la sfârşitul lui octombrie până la 10 noembre, să fiu gata şi cu articolul d-tale. În sfârşit, voi vedea. Dator nu rămân. La 26 cor. sunt în Bucureşti (dar vin seara cu Simplonul). La 27, marţi, am conferinţă la Academia de Ştiinţe Comerciale şi stau până a două zi 28, când plec la ora 13 din nou la Butoeşti. Poate că în aceste zile bucureştene să ne putem vedea" . Într-adevăr, o agendă de lucru impresionantă în care totul este planificat şi urmărit cu cea mai mare mai mare scrupulozitate.
    Bagdasar relatează că îl găsea pe Motru acasă citind ziarele: ,,Universul" pentru informaţii interne şi externe, anunţurile mortuare, ,,Mica publicitate", iar ,,Adevărul" pentru reportajele şi comentariile politice. Fusese abonat permanent la ziarul parizian ,,Le Temps", oficiosul Ministerului de Externe al Franţei. ,,Până a închis ochii el a citit cu o aviditate de adolescent", spune colaboratorul său. Filosoful nu era adeptul ultimei cărţi aşa cum au insinuat unii, el reţinea doar ideile ce confirmau sau lărgeau viziunea sa filosofică. ,,El nu citea pasiv o carte, ci totdeauna cu un viu spirit critic…" , scrie Bagdasar.
   
2. Personalismul energetic

Într-un interviu publicat în anul 1923, întrebat despre opera vieţii sale, C. Rădulescu-Motru răspunde: ,,Nu sunt mulţumit de nici una din cele tipărite până acum. Nădejdea îmi este în cele viitoare" . Neîngăduitor cu sine, cum va fi toată viaţa, filosoful gândea la elaborarea sistemului său filosofic. Perspectiva personalismului energetic este afirmată de Motru din primele sale lucrări, şi putem vorbi despre efortul său continuu de construcţie a unei filosofii a personalismului energetic, ea fiind expusă nu doar în Elemente de metafizică, Personalismul energetic şi Vocaţia, ci în toate studiile sale filosofice. După cum el însuşi ţine să precizeze, lucrarea Personalismul energetic reia ideea, afirmată în scrieri anterioare, despre rolul pe care îl are personalitatea omenească ca transformatoare a naturii. Soluţia personalismului energetic este o constantă a sistemului său filosofic. T. Vianu, pornind de la observaţia că după 40 de ani scriitorul român nu mai produce, remarcă dorinţa şi hotărârea lui C. Rădulescu-Motru ,,de a dezvolta premisele elaborării într-o activitate ce a început acum 35 de ani" , probă indiscutabilă a puterii constante de creaţie a filosofului.


    După terminarea Cursului de psihologie, Motru a lucrat la Personalismul energetic, unele capitole fiind publicate în reviste . Volumul a apărut în anul 1927 în colecţia ,,Biblioteca pedagogică" a Casei Şcoalelor - ciudată alegere a colecţiei, dată fiind dimensiunea predominant filosofică a cărţii. În Prefaţă, Motru face unele observaţii interesante despre starea filosofiei în România. Filosoful observă cu tristeţe lipsa unei tradiţii filosofice, din care cauză nu a fost posibilă inovarea filosofică. În rândul marilor filosofi ai omenirii el nu concede să aşeze nici un gânditor autohton cum ar fi fost Vasile Conta, A.D. Xenopol. Autorul urmăreşte prin această constatare să pregătească terenul pentru posibila primire nefavorabilă a cărţii sale. Este o îndrăzneală, spune el, să-i ceri cititorului să studieze un sistem filosofic, cum era cel dezvoltat în cartea Personalismul energetic. Aduce în sprijinul susţinerilor sale exemplul câtorva iluştri înaintaşi, care deşi aveau darul scrisului nu s-au încumetat să publice lucrări de filosofie, amintind pe Titu Maiorescu, C. Dimitrescu-Iaşi. Totuşi, în mişcarea filosofică românească s-a produs o evoluţie, iar Motru nu ezită să menţioneze propriile fapte: ,,Studii filosofice", apărută în opt volume în intervalul de la 1897 la 1923, ,,Revista de filosofie". Motru crede că o conştiinţă filosofică originală românească nu apare numai din faptul că se scrie filosofie în limba română: ,,Dacă prin aceea ce se scrie nu se dezvăluie aptitudinile şi aspiraţiile sufletului românesc, în zadar filosofia care se scrie este în limba română, ea tot străină rămâne". În viziunea sa, toate marile sisteme filosofice sunt un reflex al tipurilor de personalitate ale neamurilor: ,,Fiecare neam îşi are o atitudine filosofică în care prosperă numai anumite şcoli filosofice". Nici filosofii, nici publicul nu lucrează la formarea unei conştiinţe filosofice româneşti. Statul este indiferent, clamează filosoful. Dar ce putea să facă, întrebăm noi? întrebare la care Motru nu a dat niciodată un răspuns foarte limpede. Surprinde însă cu multă acuitate mersul filosofiei româneşti: ,,Publiciştii filosofi lucrează la întâmplare, după sugestiile date de mişcarea filosofică străină. Începutul făcut de unul nu se continuă de cei veniţi în urmă. Fiecare îşi caută originalitatea în ceea ce n-a mai fost spus de alţii. În filosofie, personalitatea filosofului are o importanţă mai mare decât personalitatea omului de ştiinţă în istoria ştiinţei. Noutatea filosofică trebuie să aparţină cuiva. Rostul natural al filosofiei este dat de filosofii înşişi. (…) Prin filosofie românească înţelegem argumentarea sistematică, prin care o conştiinţă formată în mediul poporului românesc ajunge să-şi împace, în mod sincer, adevărurile dovedite de ştiinţă cu credinţele tainice ale experienţei sale proprii; adecă este reflectarea asupra celor ce se dau ca sigur ştiute, adusă la gândire unitară cu conştiinţa de sine a omului produs de mediul românesc. Aceea ce este românesc în filosofia, pe care o dorim, nu este dar felul cunoştinţelor asupra cărora se reflectează - acestea sunt cele date de ştiinţă în genere - ci atitudinea intimă a celui ce reflectează".


Concepţia sa despre personalitate se întemeiază în abordarea existenţei cu metodele ştiinţei - în primul rând ale biologiei şi ale psihologiei. Personalismul energetic este ,,ştiinţă obiectivă a personalităţii", o viziune generală despre fiinţa umană. Descrierea personalităţii este întreprinsă prin relaţiile: omenire-individ, eu-conştiinţă, eu-personalitate, muncă-personalitate, personalitate-natură, individualitate-eu. Personalismul energetic constituie fundamentul filosofic al culturii europene. Filosoful concepe personalismul energetic ca model explicativ al lumii. Într-un dialog cu I. Brucăr, C. Rădulescu-Motru face unele consideraţii în legătură cu sistemul său: ,,D-ta vezi lumea morfologic. Eu rămân însă la considerarea lucrurilor sub aspectul realităţii lor şi din punctul acesta de vedere este indubitabil, pentru mine cel puţin, că o concepţie a personalismului energetic, este singura în măsură să ne explice realitatea" .
    Cartea suferă de o anumită incoerenţă, de care a fost conştient şi autorul: ,,Ar fi trebuit să ţin manuscrisul încă cel puţin un an la mine înainte de a-l da la tipar, pentru a face cohesiunea între capitole mai strânsă. Şi apoi cartea, aşa cum este tipărită, are o lacună. Lipseşte din ea capitolul special asupra Vocaţiei, şi pe care intenţionam să-l aşez la sfârşit, ca un fel de metafizică a personalismului, şi pe care, din cauza accidentului suferit la picior, nu l-am mai putut scrie şi a rămas pentru o ediţie viitoare" .


Cartea a avut un ecou puternic în lumea românească. Cum se întâmplă, tinerii sunt aceia care o receptează imediat datorită virtuţii ei de a se aplica asupra realităţilor româneşti. Nu ne poate scăpa amănuntul cu nimic nesemnificativ, anume că despre capodopera lui C. Rădulescu-Motru nici un filosof român, afirmat în acel timp, nu a găsit de cuviinţă să se pronunţe: I. Petrovici, M. Ştefănescu, Traian Brăileanu, M. Ralea, M. Florian, P.Andrei etc. Revista lui D. Gusti nu a găsit de cuviinţă s-o recenzeze. O revistă de prestigiul ,,Convorbirilor Literare" nu a acordat spaţiu măcar unei succinte prezentări. Poate că avea dreptate Nae Ionescu vorbind de nerecunoaşterea originalităţii filosofiei personalismului energetic tocmai de către cei pe care Motru i-a susţinut în carierile lor didactice.
O primă menţionare a cărţii o face, nici nu se putea altfel, grupul ,,Ideii europene", în care bănuim condeiul lui C. Beldie: ,,Profesorii şi maestrul generaţiei noastre cugetătoare a dat la iveală cartea sa de maturitate filosofică, în care sorţii vremurilor noastre sunt desluşiţi cu tot ce cuprind ei ca virtualităţi pentru viitor. Principala strădanie a autorului este evidentă: ridicarea sufletului românesc până la armonizarea lui cu idealul de perfecţiune al popoarelor europene, un ideal de muncă şi libertate, cucerit treptat prin formarea de personalităţi energetice, cu ajutorul şcoalei şi pe baza realităţilor noastre naţionale. Personalismul energetic, ultima lucrare a d-lui C. Rădulescu-Motru este un adevărat îndreptar pentru naţiunea noastră, într-o vreme de cumplită sărăcie ideologică şi de zadarnice cârpeli pentru relele prezente" .
La puţin timp de la apariţia cărţii, Vasile Băncilă dă la iveală, mai întâi în revista ,,Gândirea", apoi într-un studiu separat, o analiză a lucrării lui Motru. Filosoful are, aşadar, bucuria ca un student de al său să scrie un amplu studiu despre personalismul energetic. Vasile Băncilă nu se mulţumeşte cu o simplă recenzie, ci găseşte oportun un examen al scrierii lui C. Rădulescu-Motru din necesitatea unei analize sistematice a uneia dintre operele fundamentale ale filosofiei . Motivaţia gestului trebuie găsită în interesul lui Băncilă în a clădi o teorie a autohtonizării filosofiei, iar examinarea lucrării lui Motru reprezenta un bun prilej de a justifica demersul său. Din exegeza lui Băncilă se detaşează ideea că personalismul e faptul central al epocii moderne prin promovarea raţionalismului - raţiunea ca valoarea cea mai importantă a personalităţii umane -, iar personalismul energetic este o sinteză de filosofie generală bazată pe psihologie . Practic, personalismul a dus la marcarea diferenţelor dintre popoare, la reformă religioasă, la democraţie. C. Rădulescu-Motru a armonizat organic personalismul cu energetismul, la aceasta a contribuit ,,pasivitatea ori actualitatea capricioasă a societăţii româneşti" . În lucrarea sa, V. Băncilă sintetizează principiile ce diriguiesc concepţia filosofului. Primul este istorismul, utilizat în a cunoaşte geneza şi transformarea personalităţii. Al doilea principiu are în vedere personalitatea în genere. Al treilea este finalismul, adică determinismul este făcut vizibil de la efect la cauză şi se pune în relief ideea de scop. În fine, principiul energetismului ca substrat al oricărei realităţi . Doctrina personalismului energetic, afirmă Băncilă, se integrează istoric într-o lungă tradiţie filosofică din cultura europeană: ,,doctrina Personalismului energetic a d. C. Rădulescu-Motru înseamnă o nouă etapă în evoluţia sistemelor personaliste. (…) El nu se prezintă numai ca un punct de vedere pur personal, care ar căuta să explice mersul anumitor fapte, ci el însuşi e un fapt nou pentru cultura europeană (…) personalismul energetic ne apare ca o adevărată filosofie a culturii europene. În mare parte cartea, aceasta o realizează". Filosofia sa ,,creează pentru cultura română un stil interior şi propriu de gândire, deschide un drum pe care se poate construi în viitor. Personalismul energetic este, în cultura noastră, prima gândire care se înfăţişează ca un tot organic, ca o filosofie completă, ce dă o explicare integrală problemelor cari se opun omului". Vasile Băncilă îi reproşează că a neglijat anumite componente ale spiritualităţii noastre: ascetismul şi religiozitatea mistică, dar îi recunoaşte puternicul rol educativ al filosofiei lui C. Rădulescu-Motru, iar despre această latură definitorie a sistemului, Băncilă publică, în 1932, un alt studiu, C. Rădulescu-Motru pedagog.


Pentru I. Gabrea, lucrarea lui Motru ar fi apărut într-un mediu cultural neprielnic: ,,În cultura română, dl. Motru şi-a luat un rol destul de greu: acela de a provoca o mişcare filosofică fără filosofi, care să se simtă antrenaţi la filosofie de onoratul public". De aceea, scrie recenzentul, filosofii români se pot număra pe degete. Toate scrierile lui Motru ,,începând cu Problemele psihologiei (1898) converg în a lămuri misterul persoanei umane. (…) Ideea personalismului energetic, frământată un sfert de veac în cugetarea adâncă filosofică plină de subtilităţi şi totdeauna de o uimitoare prospeţime a d-lui Motru e aruncată acum pe tărâmul practicii. Nu-i trebuie decât să fie bine înţeleasă, pentru a-şi da rodul. E un cuvenit omagiu ce s-ar putea aduce autorului ei" .


Într-o altă cronică se remarcă deosebirile dintre sistemul lui C. Rădulescu-Motru şi concepţia lui W. Ostwald: ,,Conceptul "personalitate", care a avut un înţeles intelectualist până la Kant, un înţeles moral de la Kant încoace, capătă cu Motru un înţeles activist, practic" . C. Rădulescu-Motru apare ,,ca un îndrumător practic, idealist şi optimist"
Şerban Cioculescu vorbeşte de Motru ca ,,eminent filosof şi om de cultură", dar îşi exprimă neechivoc dezacordul faţă de concepţia acestuia privind imobilitatea satului românesc, afirmată în Personalismul energetic: ,,Afirmaţia iniţială a d-lui C. Rădulescu-Motru este oarecum antiştiinţifică. Nimic nu e etern şi nimic nu este mobil…Satul românesc de astăzi, cu toată lipsa lui de gospodărie reprezintă o treaptă foarte înaintată faţă de satele trogloditice, de la începuturile vieţii noastre rurale. Satul de un secol nu a mai fost în izolare de oraş. (…) concepţia statică a d-lui C. Rădulescu-Motru nu rezistă înaintea netăgăduitei modificări biologice a satelor". C. Rădulescu-Motru se înşeală când afirmă ,,satul românesc nu ia parte la formarea culturii româneşti. Contrariul e mai adevărat. (…) Cultura românească, de la începuturile ei - Eliade, Lazăr, Asachi - s-a dezvoltat neîntrerupt pe tipul naţional de origine rurală". Criticul literar concepe evoluţia satului românesc ca un fapt sociologic: ,,Populaţia târgoveaţă şi orăşenească se compune în cea mai mare parte din transplantaţi rurali - de prima, a doua sau a treia generaţie. (…) Sufletul românesc, indiferent de rural sau urban, se dezvoltă normal, potrivit structurii sale interioare. (…) În lipsa unui urbanism de origine feudală, ca în Ardeal, urbanismul românesc se afirmă ca o formă de evoluţie precipitată a târgului primitiv de formaţie economică, şi el însuşi de origină rurală". Dacă există ceva ,,imobil", afirmă Cioculescu, este ,,dispoziţiunea românească de inactivitate, abulie şi absenteism moral, caracteristică deopotrivă tipului rural şi derivatului său urban (…). A venit momentul unei autodeterminări pentru societatea românească. (…) Reorganizarea materială şi culturală trebuie concepută pe tipul unui urbanism ştiinţific" .


După un alt exeget, Sm. M. Vizirescu, Personalismul energetic este o scriere capitală, vrând parcă să infirme ideea că la noi se face filosofie doar până la o anumită vârstă. Dar, această carte a mai năzuit să arate că, dincolo de variatele sale poziţii sociale, vocaţia reală a lui Motru este cea de gânditor. C. Rădulescu-Motru ,,înţelegând mesianismul nostru, arată încotro trebuie să se îndrepte energia socială". Sm. M. Vizirescu explică de ce generaţia tânără ,,şi-a găsit ritmul ei sufletesc în filosofia Personalismului energetic", deoarece ,,în această filosofie tendinţa către obiectivare şi ordine a energiei şi simţirii româneşti s-a întâlnit cu realitatea sufletească a unui tineret idealist, născut într-o vreme în care a domnit anarhismul personalităţii" . Tineretul, ca formă de energie actuală ce ţine trează conştiinţa naţională şi se opune anarhiei sociale, se încadrează perfect în doctrina personalismului energetic şi îşi adaptează ritmul său organic cu această filosofie românească.


N. Tatu publică o amplă analiză a Personalismului energetic după patru ani de la apariţia cărţii . După acest exeget, filosofia personalismului energetic s-ar include în seria sistemelor de filosofie a vieţii. Prin personalismul energetic se urmăreşte constituirea unei sistematici a personalităţii, a unei ştiinţe propriu-zise. Sub raport istoric această doctrină ,,se integrează într-o lungă tradiţie filosofică din cultura europeană, care a cunoscut mai cu seamă în filosofia postkantiană diferite aspecte ale personalismului. …Concepţia lui Constantin Rădulescu-Motru înseamnă o nouă etapă în evoluţia sistemelor personaliste, un pas înainte în cunoaşterea problemelor vechi, o perspectivă inedită şi cu orizonturi incomparabil mai vaste şi promiţătoare" .
Filosofia personalismului energetic este apreciată drept o adevărată filosofie a culturii europene. Înscrisă în linia kantianismului şi a evoluţionismului spencerian, filosofia lui Motru ,,depăşeşte cu mult graniţele unei culturi naţionale intrând în patrimoniul valorilor comune". Concluzia lui Tatu este neechivocă: "Personalismul energetic este în cultura noastră prima gândire care se înfăţişează ca un tot organic, ca o filosofie completă ce dă o explicare integrală problemelor care se pun omului".


Tatu revine cu un alt articol pentru a demonstra rolul lui Motru de întemeietor de cultură. Pornind de la constatarea că nu am fi avut o cultură română veche exegetul scrie: ,,noi nu avem nici pentru noi, pentru necesitatea proprie ceeace s-ar putea numi un bagaj cultural transmis de către istorie…. De aceea am recurs mereu la lecturi streine, am trăit fals, din împrumut şi imitaţie. Faptul nu e de natură a măguli pornirile naţionaliştilor, cari fac eforturi de a stabili nu ştiu ce tradiţii de cultură. (…) Despre urmele unei gândiri filosofice nu poate fi vorba. Noi am început să gândim în mod real, metodic şi serios numai acum. Şi asta numai prin personalismul energetic, această filosofie care se prezintă ca cea dintâi realizare mare a cugetării filosofie din cultura română". De aceea N. Tatu susţine că C. Rădulescu-Motru ,,este întemeietor de cultură mai mult decât oricare dintre contemporanii noştri", iar prin ,,prin filosofia personalismului energetic am făcut un salt care va angrena consecinţele incalculabile pentru destinul culturii noastre în viitor" .
Mai puţin analitică decât lucrarea lui Vasile Băncilă, întreprinderea lui N. Tatu lasă impresia mai mult de analiză encomiastică, justificată de faptul că Motru era în acel moment, membru al P.N.Ţ. şi senator . Suita de articole semnate de Tatu vine după ce la sfârşitul anului 1930 se consumase schimbul de replici între Nae Ionescu şi C. Rădulescu-Motru. Acelaşi autor peste 11 ani va publica în revista ,,Saeculum" al lui Lucian Blaga un articol, eufemestic vorbind, destul de critic asupra filosofiei ştiinţifice, al cărui exponent de vază era Motru .


        Lucrarea Personalismul energetic este capodopera lui C. Rădulescu-Motru şi a filosofiei româneşti. Filosofia personalismului energetic, reflex al contribuţiei lui C. Rădulescu-Motru la dezvoltarea gândirii filosofice, este o viziune înrădăcinată în ştiinţă şi raţionalism, ce depăşeşte pozitivismul şi susţine virtuţile spiritului. Personalismul energetic reprezintă soluţia filosofică, de o certă actualitate, a eternei probleme privind relaţia dintre personalitate şi natură, a cărei întemeiere se află în interpretarea proprie a marilor teme ale reflecţiei filosofice, cu deschidere spre problemele sociale naţionale şi europene. Această concepţie constituie esenţializarea gândirii lui C. Rădulescu-Motru într-un sistem filosofic original despre personalitate - cea mai înaltă formă de energie cosmică. Prin originalitatea viziunii sale, personalismul energetic se înscrie între sistemele filosofice universale. Dacă nu ar fi fost hiatusul din cultura română în anii'50 din secolul al XX-lea când grupurile ştiinţifice universitare constituite în jurul marilor personalităţi s-au destrămat, am fi avut astăzi o solidă şi prestigioasă şcoală românească a personalismului energetic.
        Era îndrituit Bagdasar să scrie peste decenii: ,,Ceea ce se numeşte mişcarea noastră filosofică atât de efervescentă dintre cele două războaie mondiale n-a început de fapt decât cu apariţia Personalismului energetic de C. Rădulescu-Motru în 1927" . Într-adevăr, după acest moment se simte un alt spirit în a face filosofie în România.

3. Vocaţia
 
    Între timp, după succesul cu Personalismul energetic, Motru scoate ediţiile definitive la două dintre lucrările sale antebelice Puterea sufletească  şi Elemente de metafizică. Prima a fost retipărită fără nici o modificare din două motive: ,,unul priveşte lucrările filosofice pe care autorul le concepe a fi republicate în forma lor iniţială, al doilea vizează traiectoria publicisticii sale filosofice, anume, deşi Puterea sufletească n-a fost gândită ca o fază pregătitoare a Elementelor de metafizică şi Personalismului energetic, după apariţia acestora lucrarea aceasta s-a dovedit a servi ,,gestaţiunii "personalismului energetic"". La cea de a doua carte, după cum spune filosoful, în ediţia definitivă a făcut câteva corecturi: s-au suprimat ultimele trei capitole din partea I-a, a schimbat subtilul vechi: ,,principalele probleme ale filosofiei contimporane - pe înţelesul tuturor" cu un altul: ,,pe baza filosofiei kantiene". Modificările sau completările ce le-ar face la această scriere urmează să fie facă obiectul unor lucrări separate. Ţine să menţioneze observaţia lui I. Petrovici, după care volumul Elemente de metafizică revizuieşte şi modifică filosofia lui Kant cu privire la concepţia sa despre rolul conştiinţei în fundamentarea adevărului ştiinţific .


În anul 1932 îi apare, la Casa Şcoalelor, o nouă lucrare, Vocaţia. Factor hotărâtor în cultura popoarelor. Primele elemente ale studiului au fost prezentate în 22 ianuarie 1928 în conferinţa Mentalitatea profesională, ţinută în aula Fundaţiei Universitare ,,Carol I". O primă parte din această conferinţă este publicată în ,,Revista de Filosofie", octombrie-decembrie 1928 cu titlul Vocaţia . În contextul anilor'30 este limpede că Motru dorea să-şi asume direct responsabilitatea de a îndruma tinerii. A resimţit reverberaţia tumultoasă a Personalismului energetic, la tineri, dar nu în măsură de a modifica ceva din mentalităţi şi conduite. De aceea, după ce a dat la iveală concepţia despre personalismul energetic, este interesat de aplicarea acesteia la situaţii concrete, Vocaţia fiind exemplară pentru scopul urmărit. În noul său op gânditorul părăseşte firul esenţial al lucrărilor sale de până atunci - interpretarea filosofiei ca ştiinţă despre existenţa în totalitatea ei. Vocaţia este prima lucrare a lui C. Rădulescu-Motru de tranziţie spre marile sale scrieri etno-culturale. Dar aceasta nu înseamnă nicidecum abandonarea scientismului. El se vedea obligat să le ofere tinerilor un îndrumar, cerut de aceştia, însă Motru ajunge la ideile sale despre vocaţie urmare a interesului existent în acea vreme pentru psihotehnică, taylorism, ceea ce este încă un argument al orientării sale scientiste. În Vocaţia, C. Rădulescu-Motru dezvoltă ideea despre vocaţie exprimată în Elemente de metafizică şi exemplifică filosofia personalismului energetic prin omul de vocaţie.


Datorită chestiunilor destul de arzătoare pentru anii '30 ai secolului trecut, cartea a trezit imediat reacţii, cu deosebire din partea tinerilor . Dar nu s-a mai încumetat nimeni să elaboreze un studiu amplu, asemănător celui al lui Vasile Băncilă, despre Personalismul energetic.
O primă evaluare o face conferenţiarul său de la catedra de psihologie, M. Moldovan, după care prin Vocaţia, alături de Puterea sufletească, Elemente de metafizică, Personalismul energetic ,,s-a pus problema unei ştiinţe a personalităţii. Urmează acum ca această problemă să fie întregită cu cercetări de laborator, prin observaţii şi experimente, pentru precizarea ei şi aplicarea ei în practică. Cred că în felul acesta, profesorul Motru a anticipat întemeierea unei şcoale la Facultatea de filosofie din Bucureşti, o şcoală de caracterologie" .


P.Comarnescu atrage atenţia, printre puţinii de altfel, asupra ideilor lui C. Rădulescu-Motru despre europenizare în lucrarea Vocaţia, iar capitolul ,,Vocaţia românească" îi sugerează consideraţii interesante asupra dimensiunii europene a culturii româneşti: ,,În cultura românească, d. prof. C. Rădulescu-Motru reprezintă tendinţa către europeism, în sensul că d-sa crede în posibilitatea de ajustare a spiritului românesc la disciplina culturii europene. (…) Tocmai pentrucă d. prof. Motru este europeist adevărat, d-sa nu poate fi încântat de ceeace s-a făcut până acum la noi în privinţa europenizării. (…) Datorită vieţii patriarhale şi colective românii au produs o limbă unitară, o artă populară valoroasă, o tehnică instrumentală dezvoltată, ei au trecut brusc la un individualism, bazat pe sine şi nu pe alţii, pe puterile minţii şi nu pe intervenţiile rudelor sau cunoscuţilor, pe capacitatea de control şi mânuire a naturii şi nu pe capriciile norocului. Pentru român individualismul înseamnă bun plac, arbitrar şi anarhie. (…) Alături de Titu Maiorescu, d. C. R. Motru, autorul "Personalismului energetic" şi al "Vocaţiei" se aşează pe linia acelor gânditori obiectivi şi conştienţi cari au semnalat la timp greşelile şi abaterile de orientare a spiritului românesc. (…) d-sa este un european conştient, dar şi credinţa d-sale că România nu se poate orienta decât tot spre Europa, dar pe adevărata cale a europeismului autentic şi nu al europeismului parodie ca până acum" .


P. Comarnescu revine şi expune opinia sa asupra cărţii într-un alt articol. Constatând continuarea de către Motru a concepţiei sale asupra personalismului energetic în noua sa lucrare, exegetul afirmă: ,,Apariţia acestei cărţi reprezintă o mare dată pentru cultura şi filosofia de la noi, mai ales într-o vreme ca aceasta când directivele bazate pe ştiinţă şi raţiune sunt în număr atât de restrâns. Tineretul de astăzi poate găsi, mai cu seamă el, cheia unei vieţuiri mai rodnice, pătrunzându-se de ideile d-lui C. Rădulescu-Motru". Comarnescu crede că: ,,autorul accentuează din nou caracterul oarecum biologic al metafizicii sale personaliste în care raţiunea şi idealul ocupă totuşi un rol hotărâtor" . Diferenţa dintre omul de vocaţie şi un ratat rămâne măsura în care individul contribuie la conservarea totalităţilor sociale. Numai că ,,Din punct de vedere critic, multe din concepţiile cărţii sunt, fireşte, discutabile". Criteriul ultim al vocaţiei - dovada ,,înlănţuirii individualităţii la finalitatea nobilă a unui ideal (social)" - este ea însăşi supusă la atâtea variaţii uneori cu totul contradictorii. Deşi concepţia lui C. Rădulescu-Motru lasă loc conflictului om-vocaţie-societate, ea nu dezvoltă totuşi dramatismul unui atare conflict pentru că priveşte solidaritatea creativă om de vocaţie-totalitate socială într-un chip direct şi firesc: ,,Societatea pare uneori a se conserva mai bine fără oameni de vocaţie decât cu ei; iar la rândul lor oamenii de vocaţie înşiş par a crede că salvarea societăţii trebuie făcută prin distrugerea unei părţi din societatea lor contemporană. (…) Criteriul utilităţii faţă de totalitatea socială pare, totuşi, suficient de normativ unei astfel de concepţii unitare, consistente, binefăcătoare, ca aceea a personalismului energetic şi vocaţional a d-lui C. Rădulescu-Motru".  

  
 Pentru N. Tatu: ,,Cartea d-lui C.R. Motru, aminteşte că problema vocaţiei se leagă organic de personalismul energetic, care întregeşte ce s-a spus în Elemente de metafizică, în concluzie generală, reese că la baza înţelegerii vocaţiei, d. C.R. Motru pune filosofia personalismului energetic. Problema vocaţiei presupune datele acestei filosofii, fără de care cu greu ar putea fi înţeleasă" .
    O amănunţită analiză asupra cărţii lui Motru publică I. Didilescu: ,,Cu Vocaţia d. prof. Rădulescu-Motru completează concluziile sistemului său filosofic elaborat treptat, de la "Puterea sufletească" până la "Personalismul energetic". Deaceea Vocaţia nu este o lucrare menită să închege nişte opinii disparate ci are rolul de a exprima urmările unei atitudini iniţiale. Ea reprezintă în sistemul filosofic al d-lui prof. Rădulescu-Motru capitolul rezumativ şi practic al întregei opere, capitolul care era aşteptat. Căci d-l Prof. Rădulescu-Motru vorbeşte despre vocaţie atât în "Elemente de metafizică" cât şi în "Personalismul energetic". Vocaţia este o lucrare de psihologie, metafizică şi o filosofie a culturii". Apoi, constată că Motru este ,,singurul dintre filosofii români, care şi-a publicat până în prezent gândirea rotunjită într-un sistem". Cum lucrarea apăruse într-un moment al disputelor pe tema caracterului naţional al filosofiei, recenzentul se întreabă: ,,este filosofia Dlui Prof Rădulescu-Motru o filosofie specific românească?" şi răspunde ,,chiar dacă nu este în tendinţele ideale ale filosofiei să fie naţională, nu se poate totuşi contesta că aşa cum se înfăţişează până în prezent, filosofia se diferenţiază în soluţiile ei, după naţionalitate. (…) Metafizica d-lui Prof. Rădulescu-Motru poate fi expresia afinităţii poporului român pentru o anumită viziune - ne gândim mai ales la rolul pe care îl are mediul cosmic în filosofia d-sale şi în poezia populară, dar numai viitorul ne-o va spune precis. În orice caz, filosofia d-lui Prof. Rădulescu-Motru constituie pentru noi prima închegare sistematică a unei profunde filosofii originale creată de un Român" .


    Tânărul, pe atunci, istoric literar Dumitru Murăraşu duce discuţia despre cartea lui C. Rădulescu-Motru pe terenul exclusiv al educaţiei: ,,Cugetarea românească are puţini reprezentanţi …Dintre aceşti puţini, d. Rădulescu-Motru iese mai cu seamă în relief prin seriozitatea gândirii, prin înlănţuirea sistematică a ideilor care l-au frământat zeci de ani şi prin statornica raportare a ideii la realitatea de viaţă. Personalismul energetic lucrarea apărută acum 4 ani marca închegarea ideilor d-lui Motru într-un sistem (…) Vocaţia e menită să aibă o deosebită însemnătate în îndrumarea şcolii noastre, atunci când împrejurările ne vor permite să realizăm adevărata şcoală de care naţiunea are nevoie. (…) Toată această cugetare filosofică a d-lui Motru raportată la viaţa noastră e de un deosebit interes pentru noi. Învăţământul nostru, aşa cum a ieşit din alambicul liberalismului bizantin şi ciocoismul fănatec nu poate scoate la iveală forţele vii ale naţiunii" .


Sm. M. Vizirescu, unul dintre cei mai harnici exegeţi ai lui C. Rădulescu-Motru, scrie despre Vocaţie: ,,Chemarea aceasta ideală, prin care se realizează tipul personalismului energetic o anunţa vocaţia". Recenzentul subliniază ideea lui Motru  despre vocaţie ca funcţie a sufletului individual pentru conservarea colectivităţii, şi rolul ei de unificare a faptelor naturii în conceptul de energie. C. Rădulescu-Motru vede în munca omului de vocaţie un impuls al naturii dezinteresat, original şi inovator, iar munca profesionistului - considerat drept tip normal de muncă - un interes extern. Potrivit acestui criteriu s-a ajuns ca ierarhia profesiilor să fie apreciată după noroc şi câştig, iar nu după vocaţie, scrie Vizirescu. De aici greşeala psihotehnicii care crede că ,,maşinismul e capabil să înlocuiască iniţiativa umană. Om de vocaţie nu este om de noroc dacă simte realitatea timpului în care se întâlnesc toate faptele lui în mod real" .
Sm. M. Vizirescu discută, într-un alt articol, despre ideile din cartea lui, Motru ce s-ar constitui într-o pedagogie a vocaţiei. El crede că C. Rădulescu-Motru ar concepe o nouă educaţie pedagogică ,,ştiinţa care va avea să întregească vechea educaţiune, prin pătrunderea iscusită a vieţii naţionale în a cărei adâncime zac energiile vocaţionale. Cu chipul acesta la noi se va naşte nu o educaţiune populară, ci o specifică educaţiune naţională românească" .


Traian Brăileanu, cu spiritul său pătrunzător, recunoaşte virtuţile cărţii, dar nu ezită să emită observaţii extrem de interesante. Sociologul de la Cernăuţi face o paralelă între omul de vocaţie al lui C. Rădulescu-Motru şi inventatorul lui G. Tarde şi conchide: ,,Lucrarea d-lui Rădulescu-Motru e plină de sugestii, de îndemnuri nobile. (…) Cartea d-lui Rădulescu-Motru e străbătută de un optimism sănătos şi înviorător, intelectualii români, şi mai ales studenţii români vor găsi în ea un izvor de înălţare sufletească, de trezire şi întărire a încrederii în forţele vitale ale naţiunii". C. Rădulescu-Motru ,,se apropie de concepţia aristocratică (darwinistă) a lui Nietzsche, fără să o adopte în întregime, deci îndulcind-o şi punând-o de acord cu realitatea socială. Totuşi, de aici rezultă o serie de contradicţii şi dificultăţi pentru rezolvarea teoretică a problemei" . Brăileanu acceptă existenţa oamenilor de elită, iar inegalitatea şi ierarhizarea oamenilor după aptitudini sunt fapte sociale, dar depinde din ce punct de vedere facem această ierarhie. Sociologul aminteşte ce spune Aristotel: inegalitate într-o privinţă nu înseamnă inegalitate din toate punctele de vedere, tot astfel egalitatea dintr-un punct de vedere nu înseamnă egalitate întru toate: ,,Prin urmare problema se complică în mod extraordinar când ne gândim la complexitatea structurii statelor moderne, la nevoia de specializare a funcţiilor, şi mai ales la imposibilitatea de a institui un arbitru obiectiv pentru stabilirea ierarhiei valorice după meritul personal". Brăileanu aduce câteva consideraţii despre implicaţiile concepţiei despre vocaţie în contextele reale ale ţării: ,,România are nevoie în primul rând de caractere decât de oameni cu aptitudini excepţionale. (…) Să ne înţelegem bine. Omul de vocaţie are şi un caracter superior. Dar acest caracter nu poate fi considerat ca un privilegiu, ci în primul rând ca efect al educaţiei şi în general al cooperării. A selecţiona copii supradotaţi - deci cu vocaţie - însemnează a crea o clasă privilegiată, înseamnă a-i umili pe ceilalţi. Când într-o clasă de elevi se găsesc toţi la un loc, ierarhia se stabileşte în mod natural şi fără fricţiuni. (…) Cei supradotaţi sunt stimaţi de ceilalţi, cei slabi sunt ajutaţi. Aşa se pregăteşte solidaritatea de mai târziu. Şi între cei slabi cu duhul se găsesc vocaţii: bunătate, putere fizică, vitejie, modestie, simţ practic, deci virtuţi de mare valoare pentru viaţa socială. (…) Deci selecţiune profesională raţională ţinându-se socoteala de toate contingenţele sociale (familie, bogăţie, clasă socială, rasă, religie etc.) şi cumpănind şansele ce le are individul pentru ascensiunea socială şi împlinirea funcţiunii pentru care are aptitudini" . Observaţiile sunt făcute, evident, din perspectiva sociologiei. Brăileanu admite, prob, că aceste observaţii ,,nu slăbesc valoarea acestei lucrări. Căci aici este vorba de metafizică socială, de preconizarea unui ideal pentru acţiunea practică, iar nu de analiză a realităţii sociale şi stabilirea de legi cauzale. Ştiinţa socială pozitivă explică fenomenele sociale prin cauzele lor, metafizica socială năzuieşte a descoperi finalitatea devenirii sociale, înţelesul evoluţiei istorice".


O amănunţită analiză întreprinde un alt sociolog, Traian Herseni: ,,Ultima carte a d-lui Motru se integrează în linia cărţilor sale importante, punând o nouă concluzie acolo unde ea abia de se lăsa întrevăzută. Pentru mulţi, încoronarea sistemului filosofic a d-lui Motru era ideea de personalitate, aşa cum şi-a găsit formularea în Personalismul energetic din 1927 şi cum o prezenta în Elementele d-sale de metafizică mai mult. Cei care i-am fost studenţi şi i-am urmărit convingerile mai de-aproape ştiam că d-l Motru va trece dincolo de personalitate, spre o întregire etică a ei. Nu ne-am înşelat - un început ni-l prezintă lucrarea despre vocaţie…(Va urma o etică propriu-zisă?)" . Ca o concluzie la analiza cărţii se afirmă: ,,Teoria d-lui Motru este şi frumoasă şi convingătoare. Rămâne de văzut dacă ştiinţa vocaţiei pe care d-sa o prevesteşte şi căreia chiar d-sa îi pune prin cartea ce expunem, o piatră de temei - va verifica-o în întregime sau nu. Pentru că fără îndoială că mai puţin ca oriunde aici nu se poate spune ultimul cuvânt. Probabil că unele obiecţii de amănunt i se pot aduce chiar de pe acum. Personal nu mă simt în drept s-o fac: d-l Motru este întotdeauna prea informat asupra a ceea ce scrie şi mai ales nu construieşte niciodată pe bază de pură lectură şi nici de pură speculaţie".


I. Brucăr scrie un studiu de mare întindere asupra filosofiei lui Motru, care cuprinde şi investigarea Vocaţiei. Să reţinem câteva capitole din studiul lui Brucăr: Ce este metafizica, Realismul naiv, Criticismul transcendental şi realismul critic, Critica filosofiei transcendentale a lui Kant, O mai bună înţelegere a lui Kant, Conştiinţă şi cosmos, Personalismul energetic văzut ca ultima realitate şi finalitate istorică,Teoria vocaţiei. Brucăr afirmă că, deşi psiholog, autor al unui tratat de psihologie, Motru rămâne, înainte de orice, filosof: ,,totuşi, adevăratul nerv al gândirii d-sale, este de natură metafizică. (…) Lucrările d-sale sunt astfel mai mult amplificările unor idei iniţiale, cu cari d-sa şi-a început activitatea filosofică şi care apoi le-a concretizat în Metafizica sa. (…) Filosoful C.R.-Motru nu este psiholog prin vocaţie, ci prin necesităţile exterioare ale vieţii sociale, care i-au impus să aducă în viaţa culturală românească, contribuţii cari sunt preţioase pe tărâmul cercetărilor de psihologie. C.R.-Motru este prin vocaţie metafizician", vocaţie manifestată încă din teza de doctorat. Exegetul explică gândirea lui C. Rădulescu-Motru prin originea lui oltenească, la fel cum procedează şi H. Sanielevici. Sufletul său ar fi plin de sentimente conservatoare şi de tradiţie, asociat cu atitudinea de negare a instituţiilor moderne împlântate în România: ,,Minte prin esenţă analistă şi raţionalistă", având oroare de misticism şi dogmatism, el s-a ocupat de aceste probleme ,,din pricina tendinţelor negativiste olteneşti înnăscute". Judecata lui Brucăr nu se limitează la particularităţile regionaliste şi concede că ,,metafizica lui C.R.-Motru este isvorâtă şi ea din înzestrarea conştiinţei acestui filosof cu taina unei vocaţii. Fără să ne-o spună, conştiinţa sa a rămas turburată întotdeauna de soluţionarea marei probleme a corelatului dintre om şi cosmos". Motru, spune Brucăr, a fost preocupat de răspunsul la întrebarea: Cum este posibilă obiectivitatea ştiinţei, întemeiată pe unitatea conştiinţei individuale, când această conştiinţă este trecătoare. Răspunsul său este criticist, pentru că respinge existenţa unei conştiinţe supraindividuale, dar admite unitatea conştiinţei psihologice individuale regăsită în rezultatele ştiinţei. Teoria cunoştinţei este un criticism realist. Dacă filosofia lui Kant este un idealism transcendental, filosofia lui C. Rădulescu-Motru prin susţinerea ideii că conştiinţa este condiţionată de existenţa universului ,,după un raport de finalitate identic cu procesul de personalizare (…) este un idealism psihologic, dar acest idealism nu se confundă cu misticismul, scrie Brucăr .
Vocaţia rămâne, alături de Personalismul energetic, etalonul în gândirea filosofică românească şi poate şi în cea universală, dacă s-ar fi tradus într-o limbă de circulaţie .

4. Românismul

Atent la tot ce se întâmpla în evoluţia societăţii timpului său, filosoful a sesizat în Europa timpului său tendinţa către teoretizarea necesităţii unui mod propriu de a gândi realitatea naţională. Cu viziune europeană şi adept al convieţurii interetnice din arealul românesc, filosoful a meditat câţiva ani asupra chestiunii identităţii naţionale româneşti în contextul specific postbelic , studiind bibliografia temei, aşa cum proceda obişnuit cu orice lucrare .

   
În anii 1934 şi 1935, preocuparea filosofului este redactarea noii sale lucrări, reafirmată cu orice prilej, inclusiv în interviuri de presă. Întrebat despre formele viitoare ale societăţii româneşti, el spune ,,Vă rog să vă adresaţi pentru aceasta la acei deprinşi cu speculaţiile socialismului ştiinţific al lui Karl Marx. Numai marxiştii ştiu cum are să iese viitorul unei societăţi. (…) Eu nu v-aş putea prooroci ce are să iese din societatea de astăzi pe viitor. Constat cu întristare că prezentul nu mulţumeşte pe nimeni". Legat de potrivirea dintre noua spiritualitate şi naţionalism, el afirmă: ,,Cu noua spiritualitate europeană nu mai corespunde naţionalismul pe care l-a urmat cu sfinţenie până acum. Căci naţionalismul nostru de până acum este o concepţie de împrumut, care a putut să-şi aibă oportunitatea sa politică în trecut, care însă nu poate fi un crez al vieţii noastre româneşti. (…) Suntem români. Să avem curajul să ne cunoaştem ce suntem şi să ne prezentăm lumii aşa cum suntem". Vechiul naţionalism era încurajarea laudelor ipocrite: ,,Naţionaliştii noştri sunt toţi panegirişti. Ei laudă tot (…). Iluzionarea este ridicată de ei la rangul de politică de Stat. (…) Românismul nu-şi întemeiază idealul său pe iluziuni (…). El este o stare de spirit, sau o spiritualitate, întemeiată pe generalizările unor constatări verificate în mod ştiinţific". El este o stare de spirit ,,care va înlesni pregătirea unei ideologii de acum înainte; în orice caz va opri pe conducătorii statului românesc ca să urmeze pe drumul greşit de până astăzi" .
Motru a publicat studii despre aceste subiecte în diferite periodice, reunite în Românismul, inedit fiind doar capitolul IV din Partea a II-a, Sufletul românesc faţă de diferitele ideologii politice.


Să nu uităm momentul apariţiei acestei cărţi, nu lipsit de interes, mijlocul anilor'30, când se dezbătea aprins chestiunea căilor de omogenizare culturală a României, iar în plan politic se ajunsese la strategii de discriminare etnică, respinse de filosoful nostru, şi este suficient să amintim definiţia sa a etnicului: ,,În politica ţării noastre, etnicul nu a fost inventat prin formulele numerus valachicus sau proporţionalitatea etnică, pe care le auzim aşa de des în timpul din urmă. Etnicul a fost dela obârşia constituirei noastre ca Stat european. El a fost coloana vertebrală a organismului nostru politic. (…) Formula "România a Românilor" nu trebuia rostită, fiindcă o avea fiecare în inima sa" .


În cartea sa Motru demonstrează cum românismul, o formă inedită a identităţii noastre, este spiritualitatea nouă în care trebuie să se înscrie poporul român, aşa cum rezultă din câteva dintre aserţiunile lui: ,,Românismul nu este o spiritualitate pe înţelesul bătrânilor, ci numai pe înţelesul tinerilor". ,,El este de o natură nouă şi fără precedent în istoria trecutului nostru". ,,Românismul nu este fascism, nu este rasism, nu este antisemitism…, ci este pur şi simplu Românism. El iese din credinţa că pe români îi leagă laolaltă o realitate cu mult mai adîncă decît aceea constatată prin simţurile fiecărui român în parte", ,,Românismul nu este nici xenofobism, cum s-a afirmat de unii, nici ortodoxism, cum s-a afirmat de alţii, ci este un naţionalism, mai adîncit sau mai integralizat în cerinţele vremii", ,,Este naţionalismul ieşit din condiţiile istorice ale Europei, diferenţiat după natura poporului nostru", ,,Fiecare popor constituie un unicum pe lume", ,,Românismul e o manifestaţie a realităţii istorice româneşti", ,,Naţionalismul fiecărui popor este o existenţă originală şi nicidecum copia unui model universal". Cartea se vrea o argumentaţie a caducităţii statului burghez şi propune un nou stat, statul ţărănesc: ,,În conformitate cu noua spiritualitate a Europei, statul român va trebui să se aşeze pe adevărata lui temelie: pe populaţia ţărănească". Statul ţărănesc este ,,reacţiunea contra statului burghez, şi se afirmă un stat cooperatist . Aceste idei vor trezi reacţii diferite, în raport de ideologia sau curentul filosofic de care aparţine un comentator.


Încă de la publicarea unor capitole în ,,Revista Fundaţiilor Regale" din noiembrie 1934, s-au afişat reacţii, toate în presa de stânga, fapt surprins de Mircea Eliade în adnotarea la articolul lui C. Rădulescu-Motru, ,,Reabilitarea Spiritualităţii" pentru a conchide: ,,Va fi o lucrare asupra naţionalităţii şi naţionalismului, aşa cum le concepe veacul XX-lea. Va fi, mai ales o carte de gândire, plecând de la datele românismului judecate prin filosofia culturii". După Eliade, în viziunea stângii, studiul lui C. Rădulescu-Motru şi comentariul lui sunt antimarxiste, numai că ,,Stânga n-a avut încă curajul să ia atitudine hotărâtă împotriva naţionalismului d-lui Motru. (…) "Românismul" d-lui Motru este istoric, nu etnic. (…) Într-un asemenea "românism" cred foarte mulţi oameni" (şi enumeră pe Camil Petrescu, E. Cioran, L. Blaga, Şerban Cioculescu). Un asemenea românism ,,este, de fapt, justificarea tuturor oamenilor oneşti, muncitori, optimişti din această ţară". Eliade apreciază ca falsă confundarea românismului cu antisemitismul: ,,Să se ştie odată că a nu-ţi fi ruşine de românismul tău nu înseamnă nici că eşti adeptul lui Hitler nici al lui Mussolini. Înseamnă pur şi simplu a recunoaşte participarea la un mare şi glorios grup uman, căruia istoria, vitregă până acum, îi rezervă o vastă arie de acţiune şi creaţie" .


    În acelaşi an, 1934, Mircea Eliade face referire la un alt articol al lui Motru, Românismul din ,,Revista Fundaţiilor Regale", şi exprimă mirarea faţă de atenţia mică de care se bucură în opinia elitei româneşti: ,,Apariţia acestui studiu de filosofie politică sau de filosofie istorică al d-lui profesor Motru, ar trebui să dea prilej de comentarii şi riposte de câteva luni în şir. Căci, alături de profesorul N. Iorga, d. Rădulescu-Motru este incontestabil omul cel mai viu, cel mai creiator şi cel mai original al generaţiei de la 1900. (…) Şi d. Iorga şi d. Motru, au fost trădaţi de generaţia ai cărei şefi spirituali sunt". Tăcerea asupra articolelor din ,,Revista Fundaţiilor Regale" are o altă semnificaţie, explicată de Eliade: ,,Dl profesor Motru e naţionalist fără a fi şovin; şi crede în românism fără a accepta totuşi linia de luptă a extremei drepte. Poziţia d-sale în actuala grupare de forţe politice şi spirituale este iritantă pentru foarte multă lume. Căci, aşezat pe axa centrală a românismului lui Kogălniceanu şi Eminescu, d. Motru este un "revoluţionar de centru" dacă mi s-ar îngădui o asemenea clasificare riscată. Adică, este optimist şi încrezător în progresul continuu al poporului românesc (ceiace nu credeau "reacţionarii") - şi este în acelaşi timp ponderat, lucid, critic în judecata sa naţionalistă (ceiace foarte puţini conducători naţionalişti pot fi). Lucrarea sa "Naţionalismul", care opunea atât de clar-văzător profetismului d-lui Iorga, era un pas înainte peste concluziile "Cultura română şi politicianismul". Un pas înainte care nu-l făcea deloc mai popular. (…) Poziţia d-lui Motru e impopulară mai ales pentrucă e o poziţie de centru. Nu farmecă grupul criticiştilor şi scepticilor, pentrucă e optimist, robust şi "metafizic" (Nu zâmbiţi; faptul că nu a renunţat la metafizică şi nu a batjocorit-o, l-a plictisit adesea pe d. Motru la Universitate). Dar nu farmecă nici grupul naţionaliştilor extremişti, pentrucă nu acceptă ideile megafonice. Un metafizician care a criticat cândva cu asprime "sufletul mistic"; un naţionalist care a criticat profetismul cultural şi politic al d-lui Iorga; un promotor al "românismului" care refuză numerus valahicus; un tolerant şi iubitor de cultură universală, care a respins de câte ori a avut prilejul marxismul şi umanitarismul. Poziţia d-lui Motru nu era făcută pentru a place mulţimilor. Ceiace e mai trist, e faptul că nu a plăcut nici elitelor. (…) Vina e poate şi a d-lui Motru. Dar mai ales, este a poziţiei sale centrale; optimist şi critic, naţionalist şi lucid, metafizician şi anti-mistic. O poziţie de echilibru; o poziţie de omenie, mai ales. În nici un caz, o poziţie populară" . Articolul lui Eliade este una dintre cele mai lucide şi corecte analize a poziţiei şi viziunii lui Motru despre naţionalism, într-un context al luptelor acerbe între ideologiile epocii, de care filosoful se detaşează cu înţelepciune.


T. Herseni recenzează studiul Ideologia Statului Român, apărut iniţial în ,,Revista de Filosofie", aprilie 1934, apoi în broşură separată, şi devenind capitolul II din Partea a II-a Românismului. Pentru sociolog semnificaţia lucrării stă în reflectarea capacităţii de adaptare a filosofului la spiritul vremii: ,,Poate nici unul din gânditorii mari ai neamului nostru nu s-a menţinut viu sufleteşte şi n-a ţinut pas cu vremea în măsura în care a făcut-o Profesorul Motru. Din pricina aceasta d-sa nu este omul vreunei generaţii, ci gânditorul activ şi actual, mereu în frunte, ca un îndemn şi ca o pildă vie pentru ceilalţi, ori unde este o chemare, oriunde se simte o nevoie. Iată pentru ce îl găsim în chip firesc (şi parcă, necesar) militând astăzi pentru o ideologie ţărănistă a statului român". Părerea lui Motru ,,va trebui luată în considerare cu toată seriozitatea atât în lumea noastră ştiinţifică, precum şi de cea politică şi îmbrăţişată de cât mai multe cercuri, ca una din puţinele posibilităţi, dacă nu singura, ca să străbatem un drum al nostru, lipsit de neajunsurile prezentului, dar şi de exagerările ideologiilor extremiste" .


Acelaşi T. Herseni exprimă o atitudine contradictorie faţă de lucrarea Românismul. Am văzut opinia sa pozitivă faţă de un capitol, Ideologia statului român, iar despre întreaga carte Românismul scrie convenţional mai puţin de o pagină. Traian Herseni vine cu un punct de vedere diferit de cel al majorităţii comentatorilor cărţii lui Motru, anume Românismul ,,nu trebuie confundată cu dezvoltările despre statul ţărănesc" . Cartea aceasta nu l-a satisfăcut, în aceeaşi măsură, ca Vocaţia analizată în aproape 6 pagini.
Apariţia cărţii a stârnit interesul elitei româneşti, iar presa reflectă disputele pe seama ei .


    N. Tatu face o întinsă analiză a cărţii. Recenzentul subliniază ,,calda şi patetica însufleţire cu care d.C. Rădulescu-Motru ia apărarea satului nostru. (…) Noua lucrare a d-lui C. Rădulescu-Motru, prin adevărurile afirmate, prin critica atât de pătrunzătoare a falselor forme în care ne uzăm inutil energiile, explicaţia aşa de temeinică a naşterii spirituale a secolului nostru, pledoaria caldă pentru valorificarea realităţii istorice româneşti, şi întoarcerea către noi înşine, şi mai cu seamă prin viziunea atât de clară a viitorului nostru, anticiparea destinului pe care trebuie să-l realizăm, îmi dă curajul să afirm că este dela Eminescu încoace cea mai originală şi adâncă operă a cugetării politice româneşti. Cartea d-lui C. Rădulescu-Motru, constituţie ideologică a Statului de mâine, va fi catehismul pe care vor învăţa generaţiile ce vin" .
    Tot N. Tatu publică în ,,Vremea" un comentariu pe seama cărţii lui Motru: ,,Despre d. C. Rădulescu-Motru nu se poate spune că a fost un om politic militant. Chiar atunci când participa direct la activitatea unor partide, la mişcări politice cu obiective imediate, d-sa n-a făcut politică; D-sa a fost şi rămâne un gânditor, atent în permanenţă la ceea ce hotărăşte sensul istoriei, desvoltarea pe linii mari a popoarelor. (…) A păstrat întotdeauna distanţă faţă de acţiunea practică, faţă de oameni. (…) Cartea aceasta trebue să devină, în multe privinţe, pentru camarazii mei de generaţie, o carte de căpătâi. Din catehismul noii spiritualităţi a Românismului, avem de învăţat adevăruri fundamentale, pe cari numai noi le putem pricepe! Cartea aceasta e scrisă pentru noi, fiindcă e scrisă pentru oameni cu mâinile şi sufletul curat, aşa cum spune însuşi autorul.
    E pe linia noastră de gândire, chiar dacă autorul ei se găseşte întâmplător în cadrele unui partid dintre cele mai vechi şi mai străine nevoilor noastre de înoire.
    O revendicăm!"


    Constantin Georgiade crede că această carte ,,este o revelaţie prin cuprinsul, observaţiile şi ideile sale". Românismul ,,este o profeţie" despre neamul românesc. Nu este ,,o discuţie polemică sau o expunere abstractă de idei, ci o reconstituire sociologică a formaţiunii societăţii româneşti. (…) înainte de a fi o lucrare care priveşte realităţile sociale româneşti, Românismul este o lucrare de mare sinteză sociologică, o contribuţiune la sociologia culturii europene şi la cunoaşterea desvoltării economice a Statelor europene". După Georgiade, cartea este şi o critică a istoriei statelor din Occident. De aceea ,,ea ar trebui tradusă într-o limbă de uzaj internaţional". C. Rădulescu-Motru ,,face una din cele mai pătrunzătoare şi mai lucide critici" capitalismului. El critică organizarea industriei, sistemul de credit şi circulaţia bunurilor în sistemul capitalist. Analizele sale ,,fac din d. C. Rădulescu-Motru unul din marii gânditori sociali ai culturii mondiale, una din minţile cele mai clar văzătoare a noilor condiţii spirituale şi economice necesare reformării vieţii popoarelor. (…) cartea d-lui C. Rădulescu-Motru reprezintă cea mai originală şi mai profundă carte de sociologie românească. (…) este o capodoperă a metodei ştiinţifice şi a gândirii sociale româneşti". În viziunea lui C. Rădulescu-Motru, scrie Georgiade, viaţa românească trebuie să se desfăşoare totalitar, prin participarea la conducerea sa a întregului popor spre scopul afirmării românismului, rolul central avându-l statul: ,,Spre deosebire de vechiul liberalism care a crezut în capacitatea de desvoltare a neamului nostru, dar i-a oprit această desvoltare prin deviarea sa spre forme nefireşti şi spre deosebire de vechiul conservatorism junimist care a fost conştient de această deviare, dar n-a crezut în forţele sale native, "Românismul" d-lui profesor C. Rădulescu-Motru este un îndrumător constructiv, un îndreptar luminos, care poate conduce neamul românesc pe calea realizării destinului său, spre trezirea conştiinţei de sine a poporului nostru… (…). Ea depăşeşte eminescianismul atât în fond cât şi în atitudini, şi prin adâncimea gândirii şi vastitatea perspectivelor ea este unică în cultura noastră. Ea reflectă intuiţii şi sugestiuni geniale şi este rodul celei mai înzestrate minţi din istoria noastră culturală" . Este pentru prima şi ultima oară când se vorbeşte de genialitatea marelui filosof. Dacă N. Tatu consideră Românismul cea mai importantă lucrare românească de la Eminescu încoace, Georgiade o concepe ca fiind superioară eminescianismului.


Ghiţă Ionescu face o paralelă între Românismul lui Motru şi Teze şi antiteze de Camil Petrescu şi conchide despre filosof: ,,Pornind tot dela sentimentul naţional şi dela problemele sale domnia-sa se opune totuşi directivelor pretinsei noastre mişcări naţionaliste, dovedind acesteia că nu este nici singura, nici cea adevărată" . Ghiţă Ionescu revine într-un alt articol la Românismul, despre care spune că ,,nu este nici o doctrină şi nici un manifest. (…) Românismul domniei sale este o linie medie, este admirabila atitudine a sincerităţii şi a bunului simţ" .
Mircea Mateescu vede în concepţia lui Motru asupra naţionalismului o poziţie diferită de cea a lui A.C. Cuza, de ortodoxismul lui N. Crainic şi de autohtonismul trac al lui Pârvan. Motru lasă ,,să cadă accentul pe vocaţia istorică", el distinge între etnic - înfăţişarea statică a unui neam -, şi vocaţie - sufletul dinamic al unui popor: ,,Vom mai spune că "Românismul" este cea dintâi carte de ideologie naţională care, definind aspiraţiunile poporului nostru, nu neglijează problema socială, în special aceia a ţărănimii. Ceiace conferă acestei cărţi, o valoare aproape integrală" .


    D.I. Suchianu face referiri la unele idei din cartea lui Motru în stilul său caustic: ,,Într-o importantă ţară din Europa Centrală, un profesor de filosofie, adânc cunoscător al ideologiilor politice, pentru a fi studiat, în cursul lungii sale vieţi politice, fiecare partid politic în parte, publică acum o carte, pe care el însuşi o numeşte, în subtitlu "Catehism", şi unde, criticând toate felurile de a fi naţionalist de până astăzi, propune la rându-i unul, în opinia sa mai logic şi deci mai eficace.
    Ţara de care vorbeam se numeşte România. Şi cartea de care pomeneam - intitulată Românismul - e scrisă de d.C. Rădulescu-Motru ". Recenzentul se referă la consideraţiile lui C. Rădulescu-Motru despre slăbiciunile poporului român, despre constituţia de la 1923: ,,Niciodată un român nu a apărat mai călduros şi mai elocvent Constituţia dela 1923. Şi cuvântul d-lui C. Rădulescu-Motru are, în această chestiune, cu atât mai multă greutate, cu cât tot d-sa este acela care, într-un alt capitol al cărţii, nu i-a precupeţit criticele acestei Constituţii, căreia îi reproşa de a fi pe de-a-întregul nepotrivită cu realităţile româneşti. (…) Şi cartea d-sale, ca de altfel tot ce scrie d-sa, este o importantă contribuţiune la obiectivitatea ştiinţei româneşti şi la imparţialitatea Românului" .
    Într-un alt comentariu se spune: ,,D. Rădulescu-Motru simte din când în când, nevoia să-şi închege observaţiile sale culese din politica militantă şi, combinându-le cu reflecţiunile pe care i le sugerează activitatea sa de dascăl şi om de cultură, să alcătuiască un sistem de filosofice socială. (…) Românism se chiamă noua doctrină a d-lui Motru. Acest nume indică, prin etimologia sa, un amestec de naţionalism şi de ţărănism. Ceeace înseamnă excluderea xenofobiei, pe care în cartea sa autorul o înfierează în mod sugestiv" .
I. Brucăr vede o legătură între Românismul şi Personalismul energetic şi Vocaţie: ,,"Românismul" ni-l înfăţişează pe d. C.R. Motru la curent informat cu întreaga problematică a gândirii contemporane", cu deosebire în capitolul ,,Naşterea spirituală a secolului nostru" .


I.M. Nestor, aflat în Germania, unde îşi pregătea doctoratul cu teza ,,Psihologia clipei de spaimă", vorbeşte de interesul pentru lucrarea lui Motru: ,,Nemţii au rămas plăcut surprinşi auzind despre "românism", "vocaţie". Mi-au cerut mai ales Românismul şi va trebui să trimit cartea la întoarcerea mea" .
    A. Golopenţia, redutabil membru al Şcolii monografice a lui Gusti, include Românismul ca bibliografie pentru Seminarul de sociologie, etică şi politică de la Facultatea de filosofie şi litere din Bucureşti în anul şcolar 1937-1938, la tema ,,Conştiinţa de sine a naţiunii" .
    Un critic şi istoric literar de talia lui Pompiliu Constantinescu afirmă despre cartea filosofului: ,,Românismul d-lui C. Rădulescu-Motru dă formalismului maiorescian un conţinut realist"  .
    D.C. Amzăr nu stăruie asupra întregului spectru de probleme abordate de cartea lui Motru, ci se mărgineşte la ceea ce el consideră a fi ideea centrală a cărţii, soluţia politică: ,,Momentul actual în cugetarea noastră filosofică pare să fie exclusiv politic", şi C. Rădulescu-Motru ,,numeşte noul catehism politic al neamului nostru: românism şi ideia lui de temelie este ideia ţărănistă". Întoarcerea la spiritul ţărănesc propovăduit de C. Rădulescu-Motru înseamnă o întoarcere la normal ,,care trebue căutat în spiritul vechilor forme de viaţă ale satului, iar nu în însuş cuprinsul lor ca atare. (…) ideologia Statului ţărănesc, aşa cum îl vede d.Motru, este de pus alături de noile apariţiuni ale politicii europene de după răsboi: fascismul şi naţional-fascismul". Recenzentul se delimitează de C. Rădulescu-Motru în ce priveşte rolul străinilor în România, mai ales al evreilor ,,a căror primejdie Prof. Motru o subpreţueşte, dacă nu o uită cu desăvârşire". Nedumerirea lui Amzăr este în legătură cu felul cum C. Rădulescu-Motru concepe ofensiva românismului prin ,,"readucerea tineretului intelectual în mijlocul populaţiei satelor". Fără îndoială faţă de misionarismul de sezon al Prof. Gusti, soluţia d-lui Motru are meritul de a fi cel puţin serioasă, ea este, adică, înadevăr o soluţie", însă recenzentul nu înţelege ,,cum se va face înfrăţirea între educaţia burgheză a intelectualilor pregătiţi la sat şi formele de viaţă ţărăneşti, care vor trebui ele înşile schimbate într-un anumit fel". Cu toate aceste observaţii, Amzăr conchide: ,,Dar pe deasupra amănuntelor, Profesorului Motru trebue să-i fim recunoscători cu deosebire pentru gândul central al cărţii: aducerea din nou în discuţie a problemei satului, a întregirii lui depline în cultura înaltă a neamului" .


N. Mihăescu crede că Motru ,,ajunge să formuleze o nouă concepţie de existenţă naţională: Românismul. (…) Cartea d-lui C. Rădulescu-Motru este fecundă în idei şi sugestii pentru statornicirea unei vieţi spirituale, ferită de toate vânturile, - este o carte de căpătâiu a culturii româneşti" .
     Cartea nu a avut numai ecouri pozitive. O cronică nesemnată se pronunţă numai negativ despre această lucrare a lui Motru: ,,Tot un făclier antinaţional al ţărănismului, profesor şi acesta, d.Rădulescu-Motru, şi-a cristalizat de curând gândirea politică într-o carte de filosofie socială intitulată Românismul. Ce este românismul, nu se prea înţelege lămurit din lucrarea d-lui Motru. În două cuvinte însă, el se poate caracteriza astfel: românismul este un naţionalism cu ovrei" . Peste un timp, în aceeaşi publicaţie se revine cu un alt articol, de această dată semnat de Tudor Bran, cu un punct de vedere mai obiectiv, Românismul fiind apreciată ca: ,,operă de o înaltă ţinută intelectuală, o profundă filosofie şi puncte de vedere explicative cu totul noi, asupra fenomenului românesc în Europa contimporană". Ca şi în nota nesemnată despre care am discutat anterior, dar probabil aparţinându-i aceluaşi Bran, se discută despre un aşa zis ,,românism semitizant" la Motru, care nu ar conştientiza primejdia acestei situaţii: ,,D-sa se ridică pe culmile inaccesibile ale filantropiei umanitariste, ale democraţiei integrale, ale toleranţei atât de scumpe presei din Sărindar". Îi reproşează că include pe evrei la grupuri etnice de număr redus, ,,o simplă infiltraţiune", la fel ca turcii, ţiganii, sârbii şi bulgarii. Recenzentul găseşte explicaţia, pentru ideile lui C. Rădulescu-Motru din noua sa carte, în ,,patima politică", dar îşi exprimă speranţa că ,,într-un târziu, profesorul Motru - după pilda altor mari români cari au greşit şi s-au întors la matcă - îşi va da seama ce mare păcat a săvârşit faţă de neamul său şi se va pocăi. D-sa este prea preţios ţării, pentru ca aceasta să nu-i ierte greşeala şi să-l pască în rândul luptătorilor ei"  .


    Teologul Ioan N. Beju, constată că o asemenea carte ,,…deşi pleacă din lagărul celor bătrâni, se ocupă de probleme ce frământă generaţia tânără", dar ,,Bătrânul profesor, pe care ne-am obicinuit a-l considera printre gânditorii noştri de elită, procedând subiectiv, îşi dă în petec la sfârşitul unei cariere închinate gândirii şi prosperităţii", pentru că nu acceptă ideea că românismul şi ortodoxismul coincid, în opinia lui fiind entităţi diferite. Criticului nu-i scapă comparaţia între ideile lui C. Rădulescu-Motru despre ortodoxie şi acelea ale lui N. Crainic, pentru a concluziona că C. Rădulescu-Motru ,,secularizează spiritualitatea creştină de caracterul său uman şi atribue Românismului un caracter exclusiv antropic inventând astfel incompatibilitatea dintre Ortodoxie şi Românism". Concepţia filosofului este pusă pe seama faptului că este un om politic, şi se aminteşte că, în ,,Cultura română şi politicianismul", C. Rădulescu-Motru discuta altfel despre biserica ortodoxă. Se concede că Românismul este o carte utilă prin declanşarea unei vii dispute în rândul elitei româneşti: ,,Discuţia produsă de "Românismul" dlui C. Rădulescu-Motru are meritul de-a fi atras atenţia păturii noastre culte asupra legăturii fiinţiale dintre Ortodoxie şi Românism, nu mai puţin şi perspectivele neamului nostru pe baza acestei realităţi" .
    Într-o notă din ,,Credinţa" se spune: ,,"Românismul" domniei sale, deşi catechism de nouă spiritualitate, este totuşi, în bună parte, un program politic de partid", şi, prin urmare, după autorul recenziei, sufletul românesc ar cunoaşte ,,blestemul de-a rămâne încă necercetat şi necunoscut" .


O polemică aprinsă a fost declanşată de grupul de la ,,Gândirea", în special de N. Crainic şi D. Stăniloae. Crainic remarcând încercarea lui Motru de a concepe românismul ca pe o realitate nouă, ce ar trebui edificată după refacerea României Mari, crede a sesiza o contradicţie între formularea ,,fiecare popor este un unicum în lume" şi susţinerea tezei despre românism ca o etapă din evoluţia acestuia. Pentru Crainic, românismul este o trăsătură indelebilă a etnicului nostru dintotdeauna şi tocmai de aceea îi reproşează filosofului opunerea statului ţărănist statului etnocratic la care aspira conducătorul ,,Gândirii". Dar ceea ce l-a intrigat mai mult pe liderul gândiriştilor a fost aserţiunea lui Motru: ,,Românismul nu este fascism, nu este rasism, nu este antisemitism…ci este simplu românism", repetată de multe ori de filosof, faţă de care Crainic afirmă: ,,Etnocraţia, către care năzueşte România de azi, este implicit xenofobă şi antisemită, întrucât dominaţia ei în cultură, în viaţa de stat şi în viaţa socială postulează reducerea influenţei străinilor, în cel mai modest caz, după criteriul proporţiei numerice". Crainic avea motive să fie nesatisfăcut de cartea lui Motru, şi pentru că Motru abordează temele cu care el s-a impus în publicistica românească . El vrea să demonteze aşa zisul fals ce l-ar comite filosoful prin anunţarea unui nou catehism pentru generaţia tânără, dar tocmai tinerii nu s-ar regăsi în proiectul lui Motru, din cauză că el exclude ortodoxia din noua spiritualitate românească. Pentru Crainic, dimpotrivă statul român nu poate fi decât etnocratic, adică totalitar: ,,Statul totalitar e coordonarea dinamică a tuturor funcţiunilor organice ale naţiunii. Întrucât criteriul lui este etnicul, acesta pretinde eliminarea neromânilor din funcţiunile organice ale statului şi repartizarea lor după proporţia numerică în funcţiunile organice ale societăţii" . În concluzie: ,,esenţa şi mizeria cărţii: o naivă şi confuză mistificare a românismului" . Crainic revine şi dezvoltă ideea contradicţiei românismului lui Motru, anume în Cultura română şi politicianismul el concepea spiritualitatea românească înrădăcinată în ortodoxie, iar în Românismul exclude ortodoxia dintre dimensiunile naţiunii române, ceea ce îl face pe N. Crainic să afirme: ,,Apologetul ortodoxiei era conservator; apostatul e naţional-ţărănist" . Mai mult, Crainic duce gândul la o asemănare între ideile lui Motru şi doctrina francmasonică şi de aici tot felul de etichete: anticreştin, antinaţional, bezbojnic .


De la teza lui Motru despre ortodoxie pleacă Dumitru Stăniloae în critica făcută cărţii lui Motru, insistând pe ideile filosofului despre satul românesc, cărora le reproşează lipsa oricărei referiri la rolul ortodoxiei, pentru a conchide: ,,Poporul cel mai pătruns de spiritualitatea ortodoxă se dovedeşte a fi cel român. El s-a născut creştin. El n-are la bază o altă structură religioasă, care s-o tulbure pe cea ortodoxă" .
C. Rădulescu-Motru dă o replică, Politica şi biserica, la articolul lui Stăniloae. După ce prezintă istoria ereziilor, el spune: ,,Avem şi noi fariseii noştri. Erezia fariseilor noştri n-are în fond nici o originalitate. Ea este un amestec de speculaţii filosofice, împrumutate din cărţi de mâna a doua; o apologetică naivă a ceeace ar putea să fie un ortodoxism naţionalist al Românilor. Persoana Mântuitorului, bineînţeles, nu joacă vreun rol în acest ortodoxism. Ortodoxismul fariseilor noştri este croit pe istoria politică a poporului român, întocmai după cum creştinismul fariseilor evrei era croit pe mesianismul evreu. Din această cauză îl găsim anticipând aceea ce a constituit politica voevozilor români. El a fost o forţă care s-a manifestat intensiv - a creat individualitatea naţionalistă a popoarelor ortodoxe şi extensiv - a întreţinut conştiinţa misiunii ecumenice a poporului român, în prima linie, şi a celorlalte popoare ortodoxe (afară de a celui rus) probabil, în a doua linie. (vezi revista "Gândirea", pe octombrie 1936 ). Marele mister al creştinismului se ocoleşte astfel de către fariseii noştri. Nu mai există marea dramă a istoriei omeneşti, produsă prin arătarea în chip de om a lui Christ, nu mai există un "dincolo" de lume, domeniu rezervat revelaţiei. (…) Aşa dar religiunea pe măsura omului şi a poporului, iar nu omul şi poporul pe măsura religiunii. Unde mai este atunci diferenţa dintre noi şi păgâni?". Pentru filosof este clară implicarea preoţilor în politică, dar nu este de înţeles de ce unii intervin în polemicile cu caracter bisericesc: ,,Cu cele mai bune intenţiuni, dar cu argumente slabe şi copilăreşti. Dintre aceşti preoţi, unul bunăoară, scrie cu dispreţ despre catolicism şi despre protestantism, ca despre nişte confesiuni care au nenorocit popoarele Apusului, insuflându-le spiritul de aventură şi de utopie, pe când ortodoxismul a făcut din Român un ideal de înfăptuire armonică (vezi aceeaşi revistă "Gândirea" din Octombrie 1936, în articolul semnat: Stăniloae!). De ce ajutor pot fi pentru ortodoxism asemenea scrieri în stil de pamflet şi cu un conţinut copilăresc? Ajuns-a oare ortodoxismul să aibă nevoe, pentru a-şi justifica menirea, de caracterizările paradoxale ale ori şi cărui absolvent de seminar? Ar trebui mai multă supraveghere asupra acestor impulsivi ai condeiului. Căci ei ne fac de râs. (…) Dacă nu avem teologi învăţaţi, care să caracterizeze ortodoxismul, să-i aşteptăm. Noi, creştinii ortodocşi, suntem obişnuiţi cu aşteptarea. Dar joc de-a politica în cele bisericeşti nu primim" . În unele privinţe nedrept cu tânărul dar vigurosul teolog în plină afirmare, Motru mută discuţia în plan politic. Stăniloae îi răspunde, şi pe bună dreptate îi impută ocolirea dezbaterii despre legătura dintre firea românească şi ortodoxie .


    O foarte interesantă apreciere emite Septimiu Bucur, care şi el remarcă de la început că venerabilul filosof abordează o temă de strictă actualitate: ,,nu este lipsit de profund tâlc faptul că un dascăl bătrân de filosofie, format în frământarea intelectuală a veacului trecut, s-a decis să scrie un volum întreg despre românism - cuvânt de veche circulaţie, căruia însă vrea să-i sape pe fruntea crucea unui al doilea botez. (…) Profesorul Motru a izbutit să deie cărţii sale un titlu ispititor şi nespus de drag tuturor tinerilor din ţara asta, cu isvoarele vieţii încă bogate, cu înfăţişarea însă urâtă şi pângărită". Nimeni nu-i tăgădueşte ,,ampla informaţie ştiinţifică. Este ştiut că d. Motru stăpâneşte largi orizonturi de cultură. (…) Deasemenea, sper că nici unul dintre noi n-are îndrăzneala necugetată de a nega însemnătatea (fireşte, o anumită însemnătate) pe care d-sa a avut-o în ultimele trei decenii pentru orientarea filosofiei noastre". După toate aceste aprecieri de recunoaştere a staturii intelectuale şi morale a lui Motru, autorul neagă cărţii Românismul justificarea etică: ,,prof. Motru face parte dintr-o generaţie care n-a înţeles nimic din sbuciumul tragic şi creator al luptelor naţionaliste de după război, ba, dimpotrivă, dintr-o generaţie care şi-a făurit, pare-se, cea mai merituoasă recomandaţie din oprimarea nemiloasă a tinerilor şi din batjocorirea celor mai pure elanuri ale lor". I se reproşează că n-a protestat când cu câţiva ani în urmă mii de tineri au fost închişi: ,,Dacă ar fi fost ceva mai lucid cu el însuşi, d. Rădulescu-Motru ar fi refuzat să scrie această carte". Cartea - ,,fals catehism naţionalist", ar fi o expresie a ideologiei partidului de guvernământ, Partidul Naţional Ţărănesc ,,în sânul căruia se complace ca într-o orgie voluptuoasă". În concluzie: ,,Generaţia tânără, crescută la şcoala sacră a jertfei eroice, judecă fondul cărţii d-lui Motru cu mintea trează şi neîncrezătoare. Deaceea ea o detestă. Actul sufletesc al generaţiei mele e drept şi pe deplin justificat. Din alte părţi aşteaptă ca să vie cartea suferinţelor şi-a bucuriilor. Dintr-un suflet care a suferit mult şi s-a bucurat mult. Românismul - catehismul unei noui spiritualităţi nu-i decât un simplu joc de concepte, lipsite de miezul vieţii" . După cum se vede, filosoful, în ochii unora dintre comentatorii tineri, nu poate fi disociat de politica partidului său.


    În 1939 tipăreşte în ediţie definitivă Românismul. Mircea Mancaş îi dedică o cronică de aproape o pagină a cărei concluzie este: ,,D. profesor C. Rădulescu-Motru afirmă că spiritualitatea poporului nostru este ,,Românismul". În realizarea acestui ideal, d-sa insistă cu competenţă şi obiectivitate asupra mijloacelor de a ridica masele ţărăneşti la posibilitatea de creaţii culturale" .


În 1937 apare o nouă lucrare semnată de Motru, un studiu despre profilul psihologic al românilor , un argument în plus faţă de tezele sale din Românismul despre noile tendinţe privind naţionalismul.
Recenzând Psihologia poporului român, Anton Golopenţia crede că analiza psihologiei etnice este profitabilă, dacă este concepută ca realitate în schimbare: ,,Ipoteza de lucru nu trebuie să fie cea a imuabilităţii caracterului naţional. Să contăm cu posibilitatea unei oarecari mlădieri a lui" .
În viziunea lui C. Noica ,,Activitatea dlui prof. Rădulescu-Motru nu poate fi judecată pe lucrări sau pe sectoare. O simplă broşură, cum e cea apărută de curând sub titlul poate prea cuprinzător de psihologia poporului român pune în joc întregul acesta care este gândirea filosofică a d-lui prof. Rădulescu-Motru. (…)"Psihologia poporului român" trebuie judecată în lumina unei opere integratoare: în cea a Românismului". La C. Rădulescu-Motru a face psihologia poporului român ,,nu este o îndeletnicire cărturărească sau o experienţă oarecare". Se reţine din lucrare ideea de sorginte maioresciană că oricare ar fi sufletul românului idealul său nu este spiritul burghez: ,,Înseamnă aceasta că autorul nu e decât încă un critic al "formelor fără fond", cum am întâlnit dela Maiorescu încoace ? Nici vorbă că este unul. Dar citească oricine Românismul şi va vedea tot ce e nou la autorul nostru, nu numai faţă de Maiorescu, dar faţă de toţi cei ce s-au perindat şi rostit dela Maiorescu încoace" . Noica are dreptate. Această broşură completează Românismul, deoarece Motru şi-a dat seama de lipsa dimensiunii psihologice a românismului.
    În fine, să amintim că acest studiu Psihologia poporului român este inclus în Enciclopedia României, vol. I, 1938, iar în volumul III al aceleaşi Enciclopedii Motru publică Însuşirile sufleteşti ale populaţiei în viaţa economică a României, 1939 .

5. Timp şi destin

    Un exemplu de adaptare la oportunităţi ale actualităţii îl reprezintă lucrarea Timp şi destin. În anii'30 s-a discutat în Europa despre destin, iar Martin Heidegger a readus în dezbaterea filosofică chestiunea timpului într-o lucrare clasică. În filosofia românească a momentului era prezentă ideea de timp în scrieri ale altor filosofi  .


În cursul iernii anului 1938 şi a verii anului 1939 C.Rădulescu-Motru a elaborat lucrarea Timp şi destin , pornind de la studiul asupra timpului pe care l-a publicat în ,,Analele de psihologie" . S-a documentat cu bibliografia temei câţiva ani  şi a studiat metodele de investigare sociologică: ,,Am devenit un adept al metodelor colegului Gusti", scrie filosoful. Pentru timp are o documentare bogată în ştiinţa experimentală: ,,Dar pentru destin nu găsesc decât teorii filosofice. În consecinţă m-am decis la o anchetă" . Lucrarea este gândită ca ,,o încercare de sinteză a Personalismului energetic, Vocaţiei şi Românismului. În acest scop contagionat de metoda monografică a lui Gusti am pus la cale o anchetă. Vezi aici alăturat în ce formă. Şi dacă ai din experienţă ceva documente te rog comunică-mi-le" . Lucrul la carte merge greu, mai ales introducerea, îngreunat şi de precipitarea evenimentelor externe: ,,Destinul omenirii în curs de fapte ţine în loc condeiul. Ce are să se mai întâmple? Mi-e frică de soviete. Dacă sovietele intră în Polonia va trebui să intrăm şi noi în ajutor! Mi-e groază să mă gândesc"


 Lucrarea Timp şi destin a apărut în 1940, an cu semnificaţii şi consecinţe, unele tragice, pentru România. Această scriere, Timp şi destin, concepută la venerabila vârstă de 72 de ani exprimă, mai mult decât celelalte lucrări ale sale, năzuinţa spre împlinirea armoniei dintre filosofie şi psihologie, dintre meditaţie şi implicarea socială. Trăsătura ei de scriere ce unifică gândul filosofic cu practicul este conferită de caracterul ei de sinteză, de imagine clară a ansamblului operei lui Motru. Rezumarea principalelor contribuţii la studiul filosofic se desprinde, din punctarea pe canavaua raportului timp şi destin, a concepţiei lui afirmate de-a lungul a peste cinci decenii de activitate intelectuală laborioasă . Ce putea fi mai grăitor pentru filosoful ajuns la vârsta senectuţii decât sintetizarea ideilor sale în cadrul abordării timpului asociată cu cea a destinului? Această carte este o reluare a unor concepte, analizate de autor de la debutul său filosofic, aşa cum transpare din mărturiile sale: ,,reiau şi închei vechea discuţie asupra apriorismului kantian, discuţie pornită încă de la teza de doctorat în filosofie" .


       Deşi a abordat o temă de mare actualitate, cartea Timp şi destin nu a avut ecoul scontat în presa românească. Doar două mari reviste: ,,Revista de filosofie şi ,,Revista Fundaţiilor Regale" au publicat ample prezentări ale cărţii. Mircea Djuvara subliniază ideile semnificative din Timp şi destin, discutate în contextul întregii concepţii a filosofului, remarcând: ,,autorul nu se abate nici de această dată de la lumina filosofiei kantiene" . Încheierea demersului cunoscutului filosof al dreptului remarcă înalta valoare a operei lui Motru, benefică pentru cultura română ,,dacă va fi înţeleasă şi folosită la noi aşa cum se cuvine", exigenţă, trebuie s-o spunem, la fel de necesară şi astăzi.
       Ion Frunzetti sugerează, pentru cunoaşterea destinului, metoda fenomenologică, acceptând însă şi modul de analiză a lui Motru. Ţine să sublinieze năzuinţa lui Motru ca prin stăpânirea raţională a destinului să fie asigurată participarea omului la treburile cetăţii: ,,Teoreticianul Vocaţiei face loc aici teoreticianului Românismului" , apreciere nu întrutotul reală, deoarece Motru pune accent pe vocaţie şi pe oamenii de vocaţie şi în Românismul.


             O rezumare a ideilor din Timp şi destin face Nicolae Bagdasar în capitolul consacrat lui C. Rădulescu-Motru , punându-se în evidenţă scientismul şi raţionalismul filosofului.
             În rest, recenziile publicate în reviste nesemnificative, nu fac decât să consemneze cartea lui Motru. Excepţia este dată de T. Brăileanu care în 14 rânduri o semnalează şi conchide: ,,E cartea unui savant scrisă pentru mulţimea doritoare să se adape de la izvoarele ştiinţei" , aşadar, scrierea este etichetată ca una de popularizare şi nu o autentică analiză filosofică şi ştiinţifică.
 Merită să notăm traducerea cărţii în limba germană . Motru a fost nemulţumit de intervenţiile editorului german în textul său, care l-a adaptat în unele pasaje la oportunităţile regimului nazist, modificările vizând inserarea de note despre originea etnică a unor filosofi citaţi în lucrare .   
   

Capitol din C. Rădulescu-Motru. Viaţa şi faptele sale, vol. II, Editura Albatros, 2004