"Tornada" alene trecea...

"Tornada" alene trecea...

La fel ca multe alte ţări europene, România a fost afectată în ultimele săptămâni de intemperii.

În seara zilei de 12 august satul Făcăieni, judetul Ialomiţa, a cunoscut o adevarată dramă: o furtună scurtă, dar extrem de violentă, a omorât trei persoane şi a rănit alte 18. O femeie şi copilaşul ei au fost gasiţi morţi sub dărâmăturile casei în care locuiau, iar şoferul unui autobuz şi-a pierdut viaţa după ce autovehicolul său a fost luat pe sus şi răsturnat de furtună.

Martorii oculari spun că o adevarată tornadă s-ar fi abătut asupra comunei Făcăieni - meteorologii refuză însă termenul şi vorbesc despre o vijelie, sau despre "o pseudo-tornadă", după cum califică furtuna unul dintre cei mai respectaţi climatologi din România, directorul Institutul de Meteorologie şi Hidrologie, Vladimir Ivanovici. Dacă tornadele care se produc pe continentul american sunt vârtejuri ce se întind pe suprafeţe de sute de kilometri şi au o viteză de cel puţin 200 km/h, continuă explicaţia Vladimir Ivanovici, fenomenul produs la Făcăieni - Ialomiţa a înregistrat o viteză a vântului de cel mult 100 km/h.

Pe o rază de doi kilometri, pseudo-tornada a reuşit să dărime complet câteva zeci de case, în timp ce alte 300 au fost distruse parţial. În apropiere, tabloul de sfârşitul lumii este completat de o pădure distrusă. Peste 60 de hectare de salcie şi plop din lunca braţului Borcea au fost frânte ca scobitorile şi culcate la pământ. Cât vezi cu ochii - au rămas numai cioturi diforme de crengi şi de frunze. Unii copaci au fost smulşi cu totul şi aruncaţi de vijelie ca nişte paie. Peisajul aminteşte acum izbitor de taigaua siberiană după impactul cu meteoritul Tungus.

Indiferent dacă este numită tornadă, pseudo-tornadă sau vijelie, furtuna năpraznică a lăsat în urma, şi mai saraci, unii dintre cei mai saraci oameni din România. Autoritaţile de la Bucureşti au reacţionat însă, de aceasta dată, mult mai prompt decât în alte ocazii, probabil şi datorită mediatizării extinse a fenomenului neobişnuit care s-a produs acolo. Astăzi, Făcăieni arată ca un adevărat furnicar, oamenii muncind de zor la repararea caselor, în parte, cu ajutorul primit de la Guvern, în mare parte - fără... Toţi vor avea din nou un acoperiş deasupra capului înainte de venirea frigului, promit autorităţile, potrivit cărora pagubele estimate la aproximativ 3 milioane de dolari americani vor fi acoperite în întregime de la bugetul de stat şi din donaţii..

Până la happy-end mai sunt însă câteva săptămâni, cel putin... Iar oamenii vor uita cu greu, chiar în casa nouă, groaza trăită cind ţi-au văzut avutia de-o viaţă spulberată, într-o clipită, de o pală de vânt.

Carmen Constantin