Casa din cer

Casa din cer

 

Casa din cer


La umbra cuvintelor de lut învăluite

în aripi de îngeri cu fețe de călugări,

cresc vorbele pe tăvi topite ce curg aurite

din tine casă de carne…

 

Curg de mii de ani și nu obosesc.

Curg cuvintele cu greutate, cu lacrimi în ochi,

Însărcinate ce nasc gemene-cuvinte,

De mii de ani…

 

E plin de cuvinte barbare locul în care

sunt cernute ca făina de porumb:

cele barbare sunt aruncate porcilor,

cele neprihănite merg la Dumnezeu;

cele fără culoare curg de pe tăvi… oamenilor.

 

Stau ca mieii în țarc… oamenii

și culeg cuvinte de pe jos,

ce încărcate de oboseală, de lumină otrăvită,

sunt ispitite de diavol ca Isus în deșert.

 

Palide zac în pântecele oamenilor până

devin foc și lumină.

mii de ani în urmă ele erau palide.

mii de ani în urmă

 

 

Acum…

din casa din cer cuvintele nu mai merg la Dumnezeu.