Texte Noi din Cenaclul Literar

Texte din Cenaclul Literar

Vrăjitorul cuvintelor

Eu sunt vrăjitorul cuvintelor,
cel care framânta silabele cu sângele lui.

Eu sunt vrăjitorul luminii,
cel care închide întunericul
în sâmburi de cireşe amare,
cel care adună ploile
în matca râurilor,
cel care seaca izvoarele lacrimilor
cu sărutări de soare.

Eu sunt vrăjitorul
care face cuvintele sa cânte
sub frunţi înnegurate...

Te aştept pe tine ,
un menestrel de sub vechiul turn,
o umbră care se furişeaza pe lănga ziduri
căutând un om...

Cenaclu Literar: 

Rugă de primăvară

Primăvară, primăvară,
Te aştep de astă-vară,
Să dai florilor lumină
Iară mie viaţă plină.

Te-ai lăsat cam aşteptată
Cum se lasă mândra fată
Când drăguţul vrea să-i fure
Frăgezimea buzei mure.

Acum că te simt aproape,
Inima-i pian cu clape,
Ce îmi cânt-o partitură
Şi mă leagă de natură.

Haide vino! Te grăbeşte
Şi natura primeneşte.
Gâzele îţi vor prezenţa
Să-şi arate inocenţa.

Mugurii pe crengi te-aşteaptă
Să deschizi a vieţii poartă
Cu arome de flori dalbe,
Sute de culori în salbe.

Cenaclu Literar: 

COPILĂRIA IUBIRII

Joc în spirală învăţat în hinta
atârnată de Mărul Domnesc...
Aureole de mici vietăţi care ne îndrăgesc,
agrişele coapte ce de viaţă mustesc,
bătrânii dragi ce stau lângă vatră
şi blând povestesc.
Cu mâinile-n poală şi năframa legată pe frunte
Bunica grăieşte de munte.
Iar Psalmii iubirii, cu glas tare şi răguşit,
Doar Bunicul i-a mai citit.
Mirosul pâinii calde, un cald sentiment.
Iubire ce vine dinlăuntruri,
cum lumea dinlăuntrul Fiinţei.
Şi Lumina ne locuieşte în egală măsură.

Cenaclu Literar: 

Zvacniri gestante, scarba ce mocneste

Zvâcniri gestante, scârba ce mocneşte,
Modesta umbră fadă a trăirii,
Tăişul viu al vorbei şi-al privirii
Pe gardul clipei vagi mă răstigneşte.

Să fug, să strig, din mult prea plinul firii,
Să-nduplec ura ce m-a prins în cleşte ?
N-ar fi mai bine s-o înfrunt, orbeşte,
Să mă arunc în lama primenirii ?

Să trec prin toate, cu priviri avide,
Cum aş tăia în carne de poem.
Un pas mai mult şi zborul se decide.

Sfârşeşte frica de un surd blestem
Şi-o poartă către mine se deschide.
Să nu mă tem ! Deloc. Să nu mă tem !

Cenaclu Literar: 

Iarna din priviri

nepregătiţi de iarnă
sunt ochii

vin primii colindători
printre troiene
chiuind

potop de luminători
aproape rotunzi
inundă spaţiul din retine
cu muguri lichizi

miei curg pe obraz
sub ghilotină
de argint

pleoapă de nea
peste imperii fierbinţi

Cenaclu Literar: 

Sonet 240 - De n-aş primi un trup şi-o nouă viaţă

De n-aş primi un trup şi-o nouă viaţă,
Aş vrea să fiu un gnom suit pe stâncă,
O salamandră-n flăcări, prinsă încă
De-un silf vioi ce-n valuri se răsfaţă.

Mai mult ca toate-n liniştea adâncă
M-aş căuta în marea de verdeaţă,
O nereidă s-o privesc în faţă
Pe alb ştergar luceferi cum mănâncă.

De m-ar iubi cu magica-i candoare,
Am strânge-n pumni seminţele de har,
Am căuta în sărutări răcoare

Şi-n posedări desăvârşit vlăstar.
Aş da orice, şi clipa care moare,
Să pot zidi, pentru noi doi, altar.

Cenaclu Literar: 

Povestea lui Ochilă 2 (În căutarea lui Harap Alb)

Aşa se face că într-o zi, în una din aceste întâlniri cu învăţaţii, unul dintre ei pomeni de o carte rară, de care nu mai auzise nimeni.

- De mult ştii despre ea? sări imediat Doamna.

- Am auzit vorbind despre ea o femeie, o străină, zise Pun al Treilea, învăţatul respectiv.

- Ce fel de femeie? Ce ştii despre ea?

- Nu ştiu prea multe. A apărut în vecini acum câtăva vreme. Şi-a deschis un mic magazin de ierburi şi leacuri, iar fata ei ghiceşte clienţilor în cărţi şi în palmă.

- Ce zicea despre carte? întrebă Doamna.

Cenaclu Literar: