Povestea unei tigăi (Îmblânzirea scorpiei)

Povestea unei tigăi (Îmblânzirea scorpiei)

La ridicarea cortinei se vede un fotoliu de teatru. Pe el stă lăbărţat Povestitorul (Christophor Sly), privind spre dreapta de unde se aud (înregistrate) voci nelămurite declamând o piesă de teatru, întrerupte când şi când de râsete şi aplauze. Aceasta va continua până în final.
Sly este îmbrăcat într-un halat de casă cam mototolit, cu bocancii plini de noroi, o bandana la gât şi o perucă cu păr negru pe cap. La ridicarea cortinei moţăie. Tresare şi se trezeşte la o explozie de aplauze pe o "scenă" invizibilă. Vorbeşte (cel puţin la început) cu o voce răguşită, de om mahmur.

Sly: Hrrr... La naiba! Am zis eu că niciunde nu se doarme atât de bine ca pe caldarâm, sub copertina de la "Stavros"... E acolo o gură de canal din care ies aburi, îţi încălzesc măduva când umezeala încearcă să te boşorogească... O fi tare caldarâmul, da" m-am obişnuit. De preferat, decât sclav sistemului... Fac ce vreau, când vreau, dacă vreau. Mda, nu prea vreau - da" uite la păsări, la corbi. Iubitul Jesus ne-a încredinţat că fiecare este în grija Tatălui. Nu sunt pasăre - deşi uneori mai zdrăngănesc la ghitară - da" cred că El are grijă şi de mine!

Da" cred că vă întrebaţi ce caut aici... Uite, vă jur, nu am pus bocancul într-un teatru de când nişte prăpădiţi de actoraşi m-au chemat să-mi dea o pâine... Nu m-aş fi dus, îmi aminteam ce îmi povestea una din... mă rog, va zic altădată că mi-s gentilom... că-şi lua cu ea la spectacol cojocul, iar instrumentiştii se purtau cu mănuşi şi cu lumânare pe pupitru, ca la simfonia neamţului ăla. Nu, ei nu cântau simfonia, dar îşi mai încălzeau degetele la lumânare... Nu mai bine pe canal la "Stavros", eh?

Nici nu ştiu cum am ajuns aici. Cred că am băut cam mult, filmul mi s-a rupt când hangiul m-a trimis, cu un şut în dos, în noroiul străzii. Cum mă trezesc, cum vin nişte oameni la mine şi încep (se maimuţăreşte): "Bună dimineaţa, Înălţimea voastră. Aţi dormit bine, Înălţime? A fost perna destul de tare? Destul de moale? Plapuma a fost prea grea, Înălţime? Minunată noapte - cam rece, dacă îmi permiteţi să spun... Aţi avut vise plăcute, sper, Înălţime..."

(ridică vocea) "Înălţimea voastră! Înălţimea voastră! Pe copitele măgarului lui Buridan, drept cine mă luaţi, nătărăilor? Abia am cinci picioare jumătate". "Înălţimea voastră Ducele glumeşte, ha ha ha, semn că aţi dormit bine..." M-am uitat în jur să văd ducele acela înalt - şi să mă trăznească Joe dacă am văzut pe cineva!

Şi iată aşa a fost toată ziua. Să-mi smulg părul din cap - după ce mi l-au pomădat şi dat cu tot felul de prafuri, de a devenit mai ceva ca o perucă franţuzească - să-mi sufoce toţi păduchii, păcatele mele! Zic eu că unu" din ei era capul răutăţilor, prea mişcau toţi la un semn al degetului lui, prea mi-a stat toată ziua în cârcă... Iar cucoana care se dădea drept nevastă-mea, să mă spintece toţi zeii, o fi fost ea frumoasă şi aranjată şi parfumată de nu i se simţeau mirosurile, dar nu face nici cât aluniţa nevesti-mi pusă exact acolo unde mă înnebuneşte pe mine! Desigur, ea zice că-i e ruşine să mă declare soţ, că gura de canal pute şi caldarâmul e tare şi rece, şi că dragostea sub sacu" de dormit împuţit nu seamănă nici pe departe cu cea din patul plin de purici... La naiba, să renunţ carevasăzică la libertatea mea de boemian şi să mă fac om cuminte, ca vecinul Stranach! (ameninţător) Dacă pun mâna pe ăla, o să mă conving dacă lui Marion îi plac bărbaţii fără dinţi. E bine de ştiut pentru când voi mai îmbătrâni...

Da" uite, m-au pus ăştia să mă uit la piesa asta de teatru. Cică e scrisă de tinerelul ăla de la "Globus", de care au început să vorbească toţi... Cică eu am poruncit actorilor să mi-o joace în privat - să fiu jupuit de viu dacă aş arunca banii pe asemenea prostii! Şi acum toată casa stă şi râde acolo ca la circ. De ce-or fi râzând, nu ştiu - că acea Kate zici că-i Marion a mea. Ia să încerce musiu Petruchio să îi facă fiţe lui Marion, să văd pe unde scoate el cămaşa... Dacă or veni la putere muierile, să vezi cum ies în stradă cu măturile şi tigăile şi or da după flecuşteţu" ăsta de actoraş ce se crede mare dramaturg! Să vezi cum vor face o comisie şi îi pun piesa la index, de nu o mai joacă nimeni şi o scot din şcoli şi nu mai aude nimeni de ea! Sunt sigur că Marion ar fi drept acolo, în faţă, cu tigaia aia cu coadă lungă, ce o foloseşte de câte ori ajung acasă băut... Mai mereu...

Şi de ce ar face asta acel comitet? Că, cică, femeia e discriminată în piesă. Că bădăranul de mascul - ăsta-i Petruchio - o asupreşte pe biata Kate, în râsul spectatorilor. Că îi pune "nume" lipsite de respect... O fi ea cam cutră şi scorpie, de îi bate pe toţi şi face numai ce vrea ea, de a băgat groaza în cetăţenii Veronei (unde naiba o fi locul ăla unde o femeie bagă groaza în bărbaţi?) - dar e şi ea o femeie suavă cu drepturi constituţionale! Să nu o atingi nici cu o floare...

E drept, Petruchio nu o prea atinge până mai spre sfârşit, când o "atinge" exact unde îi place ei, dar asta e mai puţin important. Este evident că o asupreşte - chiar când foloseşte cuvinte drăgăstoase. Îi frânge cerbicia, o "îmlânzeşte", o face să se comporte nenatural. "Natural" era să-i bălăcărească pe toţi, să-şi bată sora, să-şi înjure tatăl... Cel puţin aşa gândesc femeile acelui comitet...

Vă întreb acum, unde naiba este acel comitet care îmi apără mie drepturile? Că Marion îmi pune etichete ori de câte ori dă ochii cu mine. Şi tigaia aia lasă cucuie care nu trec nici cu două clondire de vizichiu scoţian - singurul lucru bun care vine din partea aia de lume!

Da" femeile alea din comitet au luat-o pe arătură, să mă încalţe Belzebut de vă mint! Se vede că habar nu au cum gândesc femeile - chiar dacă se cred femei. Will, cât de tânăr ar fi, ştie mai bine! - şi eu recunosc asta. Am învăţat multe lângă Marion... Uite, să nu-mi spuneţi mie Christophor dacă biata Kate n-ar fi dat orice pentru o fărâmă de dragoste! Că tatăl ei, bătrânul Batista, o iubea numai pe sclifosita de Bianca. Iar sclifosita nu se iubea decât pe ea însăşi. Şi toţi tăntălăii ăia de veronezi, ca şi tat-su. Iar Kate nu avea şi ea un suflet care să o aibă dragă - şi atunci se înrăia şi ea. Pentru că, dacă dragoste nu e, nimic nu e - aşa cum îmi spune Marion când mă ia în pat după ce îmi oblojeşte cucuiele făcute cu tigaia... Şi aşa, înrăindu-se în singurătatea ei, a prins teamă de cei ce se apropiau de ea zâmbind. Îi privea cu neîncredere, îşi dădea drumul la venin pentru a nu fi ea cea rănită...

Şi atunci s-a apropiat Petruchio. Sigur, a făcut-o pentru bani la început, până să o cunoască. Dar apoi i-a văzut frumuseţea şi spiritul - dar şi singurătatea, teama de iubire... Uitase cum e să fie iubită, sau poate că nu ştiuse niciodată. Îi era teamă să se deschidă - mai uşor îi era să fie o zgripţoră! Atunci el a încercat să o încovoaie - folosind mijloacele epocii. Dar a făcut-o cu dragoste, nu ca un tiran ci ca un părinte care îşi pedepseşte din dragoste copilul în greşeală...

Când a înţeles în sfârşit că în dragoste nu există stăpân şi supus, nu există mândrie ci doar umilinţă, Kate s-a "îmblânzit". Aşa cum şi Marion a mea s-a îmblânzit după nuntă. Ceea ce nu o împiedică să-mi arate faţa ei de scorpie şi să mă atingă cu tigaia... Vă pot spune cu toată credinţa: când Petruchio o fi făcut vreuna din prostiile pe care le fac eu, Kate a ştiut să redevină scorpie!

Ah, dar se pare că piesa s-a terminat (din culise se aud ovaţii şi apluze) Se pare că nimeni nu mă bagă în seamă. E timpul să-mi iau tălpăşiţa... Marion m-o fi aşteptând!
(aruncă halatul cât colo, descalţă bocancii şi o ia tiptil spre stânga, cu ei în mână, mormăind) Eh, dacă n-ar avea tigaia aia... Sau dacă i-ar fi mâna mai uşoară...

Cenaclu Literar: