Contele de Saint- Germain

Contele de Saint- Germain

 

 

Cine era și de unde venea? Ghicitoarea a rămas fără răspuns până în zilele noastre, data nașterii și a morții lui nu sunt cunoscute. Se pun pe seama lui o mulțime de lucruri incredibile. Unii spun că a fost cel mai mare magician. Alții spun că a fost un mare actor. Frederic cel Mare l-a numit ”omul care nu poate să moară”. El însuși susținea că trăise două mii de ani că o cunoscuse pe regina din Saba și că participase la nunta din Cana Galileei. Mare lucru nu se știe despre originea lui, cert este că în 1740 a apărut la Viena și a cunoscut câțiva aristocrați printre care contele Zabor și Lobkowitzși pe mareșalul francez Belle-Isle care l-a prezentat lui Ludovic al XV-lea. Este foarte interesant faptul că numele lui nu a fost menționat în istoria alchimiei, deși a fost un expert al Artei. A fost o personalitate impresionantă și singurul lucru care se știe despre el este faptul că a fost un om de mare cultură și rafinament.

Casanova, care l-a cunoscut în acea perioadă, spunea despre el că era persoana cea mai pricepută în arta conversației pe care o cunoscuse vreodată. Era un învățat, chimist remarcabil, lingvist rafinat și un bun muzician – a compus și avea totodată o voce deosebită. Când Casanova de Seingalt i-a mărturisit că suferă de o boală acută, acesta l-a invitat să rămână pentru tratament spunând că-i va pregăti cincisprezece pastile care, în trei zile îl vor pune pe picioare. Despre elixirul lui St. Germain, Casanova spunea: „Apoi mi-a arătat substanța sa, pe care o numea Eter. Era un lichid alb pe care îl păstra într-o fiolă ermetic închisă. Mi-a spus că acest lichid era spiritul universal al Naturii; dacă dopul de ceară era câtuși de puțin înțepat, întreg conținutul ar fi dispărut. Implorându-l să facă acest experiment, mi-a dat fiola, acul și cu mâna mea am înțepat dopul de ceară când, ce să vezi, sticluța se și golise.”

Pe deasupra, era și foarte arătos de aceea se afla tot timpul în compania femeilor pe care știa să le flateze oferindu-le pomezi contra ridurilor, ”cadou, deși erau foarte scumpe”. Se presupune că astfel a ajuns favoritul doamnei de Pompadour.

Pretindea că nu mănâncă niciodată și se hrănește cu un ”elixir” pe care și-l prepara singur. Participa la dineuri, era sufletul conversațiilor pe care le mânuiaa cu dibăcie, dar nu mânca și nu bea nimic. Cu vocea lui calmă, senzuală, le explica tuturor cât de bătrân este. Casanova afirma că ar fi avut 300 de ani. Avea temeinice cunoștințe de istorie și relata conversații dintre diferite personaje istorice la care ar fi fost martor, învăluindu-și convivii într-un zâmbet misterios. Un autor spunea despre el că și-a datorat cunoștințele despre chimia ocultă unei călătorii întreprinse în Asia.

Indiferent ce s-ar spune despre el, era un strălucit lingvist și adevărata lui pasiune a fost chimia. Descoperise procedee interesante de vopsire a mătăsii și a pieilor. Oriunde călătorea găsea câte un protector care-i amenaja un laborator de chimie. Era fascinat de minerale și de vopsele. Ca orice artist era cabotin, dornic să fie în centrul atenției și să placă. Uneori, lăsa impresia unui om tăcut, echilibrat, modest. Impredictibil și deliberat enigmatic, a fost învestit de Ludovic al XV-lea cu misiunea de a sonda terenul în vederea încheierii tratatului de pace dintre Franța și Anglia. Pentru că misiunea a eșuat a fugit în Anglia, apoi s-a retras în Rusia unde l-a cunoscut pe contele Alexei Orlov, unul dintre autorii loviturii de palat care a dus la înscăunarea Ecaterinei cea Mare. Se pare că a participat direct la bătălia navală de la Cesme împotriva flotei otomane și a fost ridicat la gradul de general luându-și numele de generalul Welldone.

În 1774, ajunge la Nurenberg fiind găzduit de marcgraful de Brandemburg, Karl-Alexander, iar renumele său s-a consolidat după ce contele Orlov l-a îmbrățișat în public și i-a spus marcgrafului că era ultimul vlăstar al familiei Rakoczy, dar că umbla incognit-o pentru că era urmărit de asasini plătiți. În 1775, marcgraful descoperă că familia Rakoczy nu mai avea urmași. Pus în fața evidenței își recunoaște ”adevărata” identitate. Pleacă la Leipzig unde încearcă să se apropie de Marea Lojă Masonică a Prusiei, dar prințul Frederic August de Brunswick, Marele -Maestru îl respinge și se întoarce la ultimul său protector, Karl de Hesse- Cassel, unde își petrece ”ultima parte a vieții”.

Și Cagliostro evocă întâlnirea pe care ar fi avut-o cu contele de Saint Germain în anul 1785 la un castel din Germania unde s-a dus împreună cu soția sa:

”Podul cu lanţuri a coborât, cei doi I-au traversat şi au ajuns într-o încăpere mică şi întunecată. Deodată, ca printr-o magie, uşi largi s-au deschis, dezvăluind un templu întins, care strălucea în lumina miilor de lumânări. În mijlocul templului se afla contele de St Germain. Pe degete avea mai multe inele splendide cu diamante, iar pe piept i se zărea un dispozitiv cu pietre preţioase, ce părea a reflecta lumina tuturor lumânărilor, proiectând-o spre Cagliostro şi Seraphita. De o parte şi de alta a lui St Germain, două ajutoare ale sale ţineau boluri din care se înălţa fum de tămâie, iar la intrarea lui Cagliostro, o voce aparent fără trup, pe care el i-a atribuit-o contelui - deşi buzele acestuia nu s-au mişcat - a răsunat în templu: „Cine sunteţi voi? De unde aţi venit? Ce doriţi?” Desigur că, într-un sens cel puţin, St Germain ştia foarte bine cine era Cagliostro - la urma urmei, întâlnirea fusese stabilită de comun acord; întrebarea lui se referea însă la încarnările sale anterioare, la daimonul şi la motivele lui profunde. Cagliostro s-a aruncat la pământ în faţa lui St Germain şi, după o vreme, a spus: „Am venit să-l invoc pe Dumnezeul celor Credincioşi, pe Fiul Naturii, Părintele Adevărului. Am venit să-i cer unuia dintre cei paisprezece mii şapte să-mi dezvăluie secretele pe care le poartă în sine. Am venit să mă ofer ca sclav, apostol şi martir al său.” În mod cert, Cagliostro şi-a spus că l-a recunoscut pe St Germain, dar cine era el de fapt? Un indiciu în acest sens este faptul că St Germain l-a iniţiat apoi pe oaspetele său în misterele templierilor, conducându-l într-o călătorie extracorporală, în zbor deasupra unei mări de bronz topit, pentru a explora ierarhiile cereşti. St Germain îşi făcuse apariţia în societatea europeană pe neaşteptate, în anul 1710, venind se pare din Ungaria şi având în jur de cincizeci de ani. Scund şi cu tenul închis la culoare, purta întotdeauna haine negre şi diamante extraordinare. Cei mai frapanţi în înfăţişarea sa erau ochii hipnotici. După toate aparenţele, atrăgea imediat atenţia celor din jur graţie realizărilor sale, faptului că vorbea mai multe limbi, cânta la vioară şi picta. De asemenea, părea a avea o extraordinară capacitate de a citi gândurile. Se credea că practică tehnici secrete de respiraţie învăţate de la fachirii hinduşi şi, pentru a medita mai eficient, adopta posturi yoga necunoscute în Occident la vremea respectivă. Deşi participa la banchete, nu a fost niciodată văzut mâncând în faţa altora şi obişnuia să bea numai un ciudat ceai de ierburi pe care şi-i pregătea singur. Dar cel mai mare mister în privinţa contelui de St Germain se referea la longevitatea sa. Părea un om de vârstă mijlocie când şi-a făcut apariţia în viaţa publică în 1710, întâlnindu-l pe compozitorul Rameau la Veneţia, şi a rămas în atenţia societăţii cel puţin până în anul 1782, fără a lăsa impresia că îmbătrâneşte. Iar diverse persoane au continuat să-i întâlnească chiar şi în 1822. Ar fi uşor să considerăm că toate acestea sunt roadele unei imaginaţii demne de romanele lui Alexandre Dumas, dacă martorii care au consemnat întâlnirile cu el în acest răstimp atât de îndelungat nu ar fi de cea mai mare credibilitate. Pe lângă Rameau, dintre aceştia au făcut parte Voltaire, Horace Walpole, Clive of India şi Casanova. Contele de St Germain era o figură proeminentă la curtea regelui Ludovic al XV-lea, bun prieten cu doamna de Pompadour şi cu suveranul însuşi, care i-a încredinţat misiuni diplomatice la Moscova, Constantinopol şi Londra. În această din urmă capitală, a negociat în anul 1761 un acord intitulat The Family Compact, care a stat la baza Tratatului de la Paris, prin care s-a pus capăt războaielor coloniale dintre Franţa şi Anglia. Eforturile sale erau întotdeauna îndreptate în direcţia păcii şi, cu toate că numele său este adesea rostit alături de cel al lui Cagliostro, nu se ştie să fi făcut niciodată vreo faptă necinstită. Deşi nimeni nu ştia de unde provin banii săi - unii susţineau că sursa lor ar fi alchimia - era în mod evident independent financiar, bogat şi în niciun caz un aventurier. Dar cine era de fapt contele de St Germain? Un indiciu privind identitatea lui secretă rezidă în istoria francmasoneriei. Se spune că el ar fi fost cel care a conceput deviza francmasonică „Libertate, Egalitate, Fraternitate” şi, indiferent dacă acest lucru este adevărat sau nu, omul poate fi considerat spiritul viu al francmasoneriei ezoterice. Mai precis, St Germain trebuie identificat cu o altă personalitate înconjurată de zvonuri, şoapte şi incertitudini cu privire la existenţa lui reală sau imaginară. Conform istoriei secrete, St Germain este de fapt Christian Rosenkreuz reîncarnat în epoca Iluminismului, a expansiunilor imperiale şi a diplomaţiei internaţionale. Pentru a împrumuta o expresie din opera ezoteristului şi autorului de romane ştiinţifico-fantastice Philip K. Dick, St Germain învăţase cum să-şi recompună trupul după moarte. Acest lucru ar trebui să ne atragă atenţia asupra unui mister şi mai adânc. Într-o încarnare anterioară, Rosenkreuz/St Germain fusese Hiram Abiff, maestrul arhitect al Templului lui Solomon. În urma asasinării lui Abiff, Cuvântul fusese pierdut. La un anumit nivel, Cuvântul pierdut reprezenta puterea de procreare supranaturală, pe care omenirea o deţinuse înainte de Căderea ei în materie. Un element al misiunii lui St Germain, prin intermediul francmasoneriei ezoterice, era acela de a reintroduce în fluxul istoriei cunoaşterea legată de Cuvânt. Cel mai profund mister care îl învăluie însă pe contele de St Germain se referă la o încarnare şi mai veche, din perioada în care trupul uman încă nu devenise pe deplin carne solidă. Enoh a fost primul profet al zeului Soare, un om al cărui chip strălucea aidoma razelor solare. Când St Germain l-a dus pe Cagliostro într-un tur al cerurilor, ei îl urmau de fapt pe cel descris în Cartea lui Enoh. Prin sintagma „Libertate, Egalitate, Fraternitate”, contele viza o epocă în care omenirea se va îndrepta spre zeul Soare cu libertatea gândirii şi a voinţei, aşa cum nu izbutise să facă la prima lui venire.” (Jonathan Black, Istoria secretă a lumii)

În alte variante, martori respectabili susțin că l-au văzut treizeci de ani mai târziu în Himalaya. Însăși Doamna Blavatsky declara că era unul dintre ”maeștrii ascunși” din Tibet. A fost omul secolului în care a trăit, probabil că în secolul al XX-lea ar fi fost cu totul altcineva sau...poate cine știe...este și acum.

m.s.

 

 

Cenaclu Literar: