Caricaturile - în dezbaterea Parlamentului European

Protestele au continuat şi marţi, în ţările musulmane. Cele mai violente demonstraţii au avut loc în Pakistan, unde mii de mii de demonstranţi s-au ciocnit cu forţele de poliţie, iar doi manifestanţi au fost împuşcaţi mortal.

Şi în Iran protestele împotriva caricaturilor au continuat, mai întâi în faţa ambasadei Germaniei la Teheran, iar apoi la misiunea Britanică. O mulţime furioasă a scandat "Închideţi ambasada!" şi "Daţi-l afară pe ambasadorul sionist!". Ei au aruncat cu pietre şi dispozitive incendiare în clădirea ambasadei, spărgând ferestrele acesteia. Cu toate că nici un ziar britanic nu a publicat caricaturile, sentimentele anti-britanice par să fie la cote înalte din cauza opoziţiei Londrei faţă de programul nuclear al Iranului. Şi în Irak au avut loc proteste. În sudul ţării, consiliul provinciei Basra a cerut retragerea celor 530 de soldaţi danezi din zonă, dacă guvernul Danemarcei nu îşi cere scuze pentru publicarea caricaturilor. Ceea ce acesta refuză să facă, spunând că nu are nici o influenţă asupra mass-media. Preşedintele Comisiei Europene a susţinut, la rândul său, marţi, refuzul guvernului danez, spunând că libertatea de exprimare nu poate fi compromisă. "Mai bine să publici prea multe, decât să nu ai libertate", a declarat preşedintele Jose Manuel Barosso pentru ziarul danez unde au apărut iniţial caricaturile, anul trecut. La rândul său, şeful politicii externe europene, Javier Solana, a declarat, la Cairo, că disputa nu ar trebui lăsată să divizeze Europa şi lumea musulmană. Domnul Solana face un tur al statelor musulmane, încercând să tempereze furia provocată de controversatele caricaturi. Sursa: : BBC

Știri Atheneum: