Compendiu despre grădini

Compendiu despre grădini

pietrele acestea sunt pe măsura ţărmului plâns
ele doar par desprinse din proiecţia valului nu se identifică
doar răsuflarea ta udă mai străpunge conturul leandrilor

nu sunt decît două ipostaze ale compasiunii
pumnul şi palma

două trupuri nefiresc atârnate de cer
dislocate printre madone prelungi a nisip
se vând amintirilor despre niciunde din nicăieri
şi parcă doar eu decolorez încet
în sensul invers acelor de ceasornic
un alt colţ de lume
despre care nu se mai ştie nimic

acestea sunt zilele ce ţi-au mai rămas
despre cum se nasc copii de zăpadă cu ochi albaştri spuneai
împărţind bucăţi de cărbune prin târguri

nici tu nu ai mai găsit grădina raiului
şi nici poarta

...cineva şi-a uitat cheile de fum înfipte prin mine
s-a făcut pe dinăuntru gri
mi-e frig

Cenaclu Literar: