Dimineaţa, în straie de Duminică,
Îngerul cel Sfânt şterge lacrimile din ferestre.
Leagănul cerului albastru de fluturii nopţii.
Într-unul copil şi bătrân.
Şi iată-mă sunt Doamne
Scribul tău mult iubit!
Nu de tot bun,
Nu de tot cuminţit!
Fiecare pas ar putea fi ultimul,
iar ultimul poate chiar primul
şi ori ce oprire un mai mare avânt.
La capătul Muntelui
Îngerul surâde-n Cuvânt.