LĂUTĂRISM sau BACŞIŞ-PUPAT-SCRISORICA & Co

Dragul meu cititor, ieri am primit un scurt e-mail de la prietenul meu binecunoscut ţie, filosoful american în ştiinţe politice, profesorul şi eseistul Vladimir Tismăneanu. Iată ce îmi scria:

"Azi, 17 iunie, s-a stins din viaţă Jacek Kuron, la 70 de ani, unul dintre oamenii cei mai curaţi şi curajoşi pe care i-am cunoscut în viaţa mea. A fost mentorul lui Michnik, prietenul lui Havel, inspiratorul Solidarităţii, respectat de toate personalităţile poloneze, de la Papa Ioan Paul II la Lech Walesa. Până şi Jaruzelski a recunoscut că regretă că a ordonat arestarea sa în 1981, când s-a proclamat sinistra Lege Marţială. Pentru Europa de Est, pierderea lui echivalează cu a lui Saharov, sau, mai recent, Reagan. Figură gigantică - l-am cunoscut personal, am poze cu el, la Varsovia - era ministrul muncii, când, în 1994, am fost la el acasă. Locuia în continuare într-un apartament de bloc muncitoresc. A rămas până la moarte exponentul liberalismului civic, aparând, în egală masură, ideile şi valorile justiţiei sociale. Cartea lui de memorii, "Credinţa şi eroarea", este un document indispensabil şi indepăşabil pentru înţelegerea fenomenologiei rezistenţei anti-totalitare în veacul al douăzecilea."

Citind necrologul notat de Vladimir Tismăneanu, mi-am adus aminte de Corneliu Coposu (1914-1995). Cel numit imediat după moartea sa "Pater Patriae", cel care înainte de moarte a fost onorat cu "Legiunea de onoare" din partea statului francez, cel primit la Vatican de Papa Ioan Paul II, cel care a luptat constant şi eroic împotriva comunismului, cum puţini au luptat în lumea asta, cel care a petrecut 17 ani în sinsistrul Gulag românesc al dictaturilor comuniste. În temniţa comunistă, Corneliu Coposu scria: "Statornice inimi curate, ce bateţi la fel cu a mea, / Vă cheamă iubirea de frate, din temniţa aspră şi grea!"

Da, mi-am adus aminte de gigantul Corneliu Coposu... Mort cu doar 9 ani în urmă. Şi m-am întrebat: cine îşi mai aduce aminte în Romania de Corneliu Coposu?

***

Şi, uite aşa, din aproape în aproape, am continuat să mă întreb despre multe altele, privind politica şi cultura românească în acest prezent. Şi, vrând-nevrând am ajuns să am în faţa ochilor tabloul unei lumi, dacă nu în dezastru, atunci cu siguranţă în pragul dezastrului. Sau, ei, fie, dă-mi dreptul cititorule să spun măcar aşa: cu susul în jos... Da, sunt sigur că îmi vei replica astfel: uite ce s-a întâmplat la alegerile locale din acest an - am învins ! Nu, te rog nu te îmbăta cu apă rece ! Analizează atent cu ce procent ai învins şi nu uita că România se vrea în Uniunea Europeană... Adică vor asta şi pesediştii... căci, ce e politica înainte de toate, decât business? Apoi, mai adu-ţi aminte că la fel ai reacţionat şi când l-ai ales preşedinte pe Emil Constantinescu... Şi, ai văzut ce s-a întâmplat, cum ai trăit... Sau ai uitat deja?! Bine, bine îmi vei spune - confuzat, pe bună dreptate, chiar furios - dar de ce mereu ni se întâmplă aşa, de ce?

Eu voi încerca să-ţi răspund cât se poate de simplu, nu ca un politolog, aşa, hai să zicem, ca un scriitor.

Păi, în România de azi practic nu există diferenţe majore între partidele politice privind ideologiile lor, decât la nivelul platformelor electorale. În momentul guvernării toate dovedesc că nu cunosc decât o singură ideologie: interesul individual în dauna interesului naţional.

Iar la o cercetare atentă se dovedeşte clar că în România de ieri şi de azi, clasa politică s-a identificat şi se identifică mereu cu intelectualitatea română.

Iar despre intelectualitatea română, uite ce scria Mircea Eliade în 1935:

"Văzută de departe, politica noastră culturală şi propaganda noastră în străinătate se dovedeşte o creaţie de inconştienţi sau de demenţi. Încercaţi să vă imaginaţi ce ar fi ţara românească după ce Liviu Rebreanu şi Papadat-Bengescu ar fi traduşi şi lansaţi în toată lumea: după ce universităţile noastre ar fi încăput pe mâini tinere; după ce ataşaţii de presă din străinătate ar fi înlocuiţi cu oameni harnici şi pricepuţi - imaginaţi-vă toate acestea şi veţi înţelege ce vor crede generaţiile următoare despre noi. Ar fi atât de simplu ca roumain, rumenian, rumane şi rumeno să nu se mai lege în memoria europenilor de "bacşiş-bacşiş", de incapacitate politică şi de conştiinţa ieftin de cumpărat - ci de opera unui Rebreanu, Blaga, Brâncuşi sau Enescu. Ar fi atât de simplu... Un ministru inteligent ar înţelege că, în starea de lucruri de astăzi, singura ofensivă ieftină şi eficace împotriva insultelor legate automat de numele neamului nostru, ar fi ofensiva valorilor maxime şi specifice. Dar nimeni nu înţelege." (Mircea Eliade - Roumain, Rumenian, Rumane, Rumeno / 1935)

Da, într-adevăr, recunoaşte şi tu cititorule: "...dar nimeni nu înţelege."

Vreo explicaţie? Da, uite una teribil de bună. Cea a lui Constanin Noica:

"La treapta imediat mai jos de cea a omului de format mare, polihistorismul creator
al românului, deschiderea sa către mai multe lucruri deodată, înţelegerea sa atât de cuprinzătoare, dar acum fără suficientă acoperire, nici creativitate, devine lăutărism." (C. Noica - Memoriu către Cel de Sus sau Modelul Cantemir / 1973)

M-da... Greu de găsit replica potrivită la "ghilotinarea" produsă de Constantin Noica. Fiindcă argumentele directe şi imediate sunt chiar discipolii săi, în multe din făptuirile lor actuale. Excepţiile sunt, fireşte, dar confirmă regula, desigur.

Dincolo de tot ceea ce, tu cititorule şi eu, noi ştim despre intelectualitatea română, trecută şi prezentă, dincolo de aceste Alegeri 2004 şi culisele lor labirintice şi rău mirositoare, de data recentă eu îţi reamintesc doar scandalurile produse la Târgul Internaţional de Carte "Bookarest 2004", unul de primă mână fiind acordarea premiilor Asociaţiei Editorilor Români (AER - adică, da, aer...), sau linşajul mediatic produs asupra creatorului Şcolii politologice româneşti moderne, Vladimir Tismăneanu, provocat de apariţia cărţii "Marele Şoc" a lui Ion Iliescu în dialog cu acest politolog american, de origine română.

În sfârşit, pe scurt, în lumea intelectuală românească funcţionează splendid aceste "principii călăuzitoare": bacşiş, pupatul în fund şi scrisorica lui Agamitză Dandanache; deziderate aplicate în varii forme, de la ad litteram şi până la ce numeşti tu victoria ta în aceste Alegeri locale 2004. Da, funcţionează splendid.

Şi astfel, fiind clasa politică română identică practic cu intelectualitatea română, partidul care conduce ţara nu este altul decât "Bacşiş-Pupat-Scrisorica & Co", adică o afacere stabilă şi mereu rentabilă de ani şi ani şi ani... De ani şi ani.

Prin urmare, cine să-şi aducă aminte de Corneliu Coposu?!

Prin urmare, eu te rog cititorule adu-ţi aminte aceste cuvinte:

"Voi sunteţi sarea pământului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce îşi va căpăta iarăşi puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic, decât să fie lepădată afară şi călcată în picioare de oameni." (Evanghelia după Matei 5/13-16)

EXISTĂ ŞI EXCEPŢII... care însă, confirmă... LĂUTĂRISMUL.

(Leonard Oprea
Iunie 18, 2004, Boston)

Știri Atheneum: