La 80 de ani, profesorul Romul Munteanu a primit Steaua României în grad de Cavaler

Profesorului Romul Muntean i-a fost acordat, din partea Administraţiei prezidenţiale, ordinul Steaua României în grad de Cavaler, distincţia fiind înmânată joi, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), unde distinsul cărturar a fost sărbătorit la împlinirea a 80 de ani.

Evenimentul, organizat de Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER), al cărui preşedinte de onoare este Romul Munteanu, MNLR şi Fundaţia Culturală Libra, a inclus atât omagierea apreciatului profesor, cât şi lansarea recentului său volum de memorii 'Viaţa în ceaţă sau Cântecul lebedei', apărut la Editura Libra. Directorul MNLR, Alexandru Condeescu, a subliniat că figura profesorului Romul Munteanu este intrată demult în legenda cărturarilor contemporani. Condeescu a remarcat contribuţia substanţială a lui Romul Munteanu la formarea generaţiilor de scriitori atât ca profesor la Universitatea din Bucureşti, cât şi prin coordonarea colecţiei de studii de la Editura Univers, care era citită cu patimă în acea perioadă întunecată, colecţia fiind 'ca o rază de lumină produsă de profesorul Romul Munteanu'. Totodată, Alexandru Condeescu a subliniat că Romul Munteanu a fost prezent de multe ori în Rotondele MNLR, uneori fiind şi moderator, alteori participând cu 'contribuţii originale', iar acum este sărbătorit chiar domnia sa în Rotondă. Condeescu şi-a exprimat şi regretul că distinsul profesor şi-a pierdut mult din puterea vederii în urma lecturilor şi a manuscriselor, aşa că scrie acum mai puţin şi citeşte şi mai puţin, dar asta 'nu înseamnă că el nu este încă un foarte curios urmăritor al fenomenului literar contemporan'. Despre personalitatea şi opera profesorului Romul Munteanu au vorbit, de asemenea, scriitorul Ion Brad, criticul Radu Voinescu, scriitorul Lucian Chişu, editorul Ion Tomescu ş.a. Reprezentant al criticii universitare, eseist, istoric literar şi editor de prestigiu, profesorul Romul Munteanu a adus aporturi teoretice decisive, pe o arie de largă interferenţă între ideologiile literare europene şi româneşti. Teoretician, comparatist şi critic literar, realizează culegeri de cronici, note de lectură şi concentrate consideraţii teoretice, dezbateri incitante, scrise într-un stil alert, despre 'subliteratură', 'critica de omisiune', 'text', 'literalitate', 'lectură', 'realitate', 'pedagogia romanului' etc., într-un panopticum eseistic reflectând mai multe nivele de decantare şi trimiţând, în acelaşi timp, la masive acumulări anterioare. Romul Munteanu s-a născut la 18 martie 1926, la Călanul Mic, judeţul. Hunedoara. Urmează şcoala primară în comuna Batiz (1933-1938), Şcoala Normală la Deva (1938-1946). După examene de diferenţă la Liceul 'Sf. Sava' din Bucureşti, îşi ia bacalaureatul în 1946, urmând studii la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1946-1950). A fost asistent la Catedra de literatură română, condusă de D. Popovici (1950-1951); preparator, asistent, lector la Institutul Pedagogic din Bucureşti (1953-1956); inspector pentru sectorul filologic la Ministerul Învăţământului (1954-1956). Din 1956 este conferenţiar la Catedra de literatura română a Facultăţii de filologie din Bucureşti; lector de limba şi literatura română la Institutul de romanistică din Leipzig (1957-1961). Şi-a susţinut doctoratul la Universitatea din Leipzig cu teza 'Aspectele şi dimensiunile luminismului românesc' (1960). A fost prodecan al Facultăţii de Filologie din Bucureşti (1961-1966), profesor titular de literatură comparată din 1970.A condus Editura Univers - (1971-1991), perioadă în care debutează editorial cu 'Contribuţia Şcolii Ardelene la culturalizarea maselor'. De-a lungul anilor a fost distins nu mai multe premii, printre care Premiul Uniunii Scriitorilor în 1971, 1972 şi 1976, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pe 1979 şi 1996, Premiul 'Menelaos Ludemis', Atena, 1980, dar şi Premiul revistei 'Flacăra' pentru critică literară pe 1987, Premiul pentru critică literară al Festivalului internaţional de poezie, Oradea, 1998 sau Premiul Opera Omnia al Festivalului internaţional de poezie de la Deva. A publicat monografii, studii de sinteză şi culegeri de eseuri despre producţia literară universală şi fenomenul literar românesc. A prefaţat traduceri din Erich Auerbach, Samuel Beckett, Goethe, Sigismund Freud etc. Din opera sa pot fi remarcate lucrările 'Bertold Brecht' (1967); 'Noul roman francez' (1968); 'Farsa tragică' (1970, ediţia a II-a 1989); 'Iluminismul I-II', antologie, studiu introductiv şi note bibliografice (1971); 'Literatura europeană în epoca luminilor. Iluminism, preromantism. Sturm und Drang, neoumanismul german', 1971 (ediţia a II-a, cu titlul 'Cultura europeană în epoca luminilor', 1974; ediţia a III-a, vol. I-II, 1981; ediţia a IV-a, versiune germană, 1983); 'Jurnal de cărţi I-VII' (1973-1998); 'La civilisation des livres. Littérature roumaine, littérature européenne '(1986); 'Permanenţe ale poeziei româneşti' (1996); 'Introducere în literatura europeană modernă '(1996). ROMPRES

Știri Atheneum: