Din adâncul profund,
către cerul albastru,
lin barca peste talazuri sălta.
Chiar Domnul pe corăbii umbla!
Cuvânt dumnezeiesc El era.

Pânzele înălţate,
albastru de mare,
albastru de nori,
mireasmă de flori
şi ţipăt de paseri.

Arcadă,
cupola cerească
pe soare şi lună şezând,
Cuvânt lângă Cuvânt.

Peştii la prova săltau,
pescăruşii ţipau.
Oceanul înălţa către cer
braţe de alge marine,
chiote şi suspine,
povesteau despre dor,
şi aşteptare,
despre tăcerea cea mare,
despre bărcile cu pescari
ascunse de zare.

Ardeau focurile
pe nisipul fierbinte,
pe pietre înalte
turte de făină coceau
şi femeile aşteptau.

Ca un ocean erau.
Cu braţele înălţate spre zare
ascultau o tainică chemare.
Năframele, ce aprins fluturau
şi copii alergau şi cântau!
Cuvânt dumnezeiesc ei erau.

Şi dintr-odată
un chiot care venea,
năframa albă ce se înălţa
şi băiatul striga: Vin!
Si copii strigau :Vinnn!
Si femeile înălţau capetele senin.
Chiar Domnul de pe corăbii venea!
Cuvânt dumnezeiesc El era.

24 septembrie 2007