ROMÂNIA CONDAMNĂ VERDICTUL AMERICAN

"Decizia mi se pare surprinzătoare, cel puţin bizară. În aceste condiţii, vom propune familiei celui ucis asistenţă financiară din partea statului român, dacă doreşte să deschidă acţiune la o instanţă civilă în Statele Unite", a declarat premierul Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Traian Băsescu a spus că a fost făcut deja un demers diplomatic, ca urmare a deciziei justiţiei americane. "Mi se pare că, dincolo de o hotărâre care nu corespunde cu ceea ce s-a întâmplat în România, am putea să interpretăm şi ca pe dispreţ, şi acest lucru nu-l voi tolera", a spus şeful statului.

"Instanţele militare americane n-au văzut ce au văzut 22 de milioane de români, iar ca şef al statului voi cere ca ceea ce am văzut noi, cei 22 de milioane de români, să nu încerce să ne contrazică - fie el şi un judecător militar american - că n-ar fi fost adevărat", a mai spus Băsescu. Ministrul de Externe, Mihai Ungureanu, l-a chemat în audienţă, ieri, pe ambasadorul SUA la Bucureşti, Nicholas Taubman, căruia i-a transmis "profunda preocupare a părţii române" faţă de verdictul dat de Tribunalul Militar din Quantico (Virginia), în procesul intentat puşcaşului marin Cristopher VanGoethem. Taubman a fost informat despre eforturile în curs, la nivelul părţii române, de identificare a unei căi de a solicita părţii americane să reanalizeze contextul care a condus la adoptarea deciziei tribunalului militar din Quantico.

Puşcaşul rămâne în armată
Deşi condamnat pentru obstrucţionarea justiţiei americane şi declaraţii mincinoase în faţa anchetatorilor, puşcaşul marin acuzat iniţial de moartea lui Teo Peter a scăpat cu pedeapsa minimă - o scrisoare de recomandare negativă. Mai simplu, o bilă neagră la CV.Pentru cele două infracţiuni, Codul Militar american prevede o pedeapsă maximă de zece ani de închisoare, degradarea militară şi anularea tuturor drepturilor financiare. Pedeapsa medie poate fi îngrădirea unor libertăţi şi obligarea la muncă suplimentară. Dar magistraţii americani au decis că puşcaşul marin nu are de ce să fie condamnat la pedeapsa maximă şi nici la cea de gravitate medie, aşa că VanGoethem a primit minimul prevăzut de legea militară.Marţi dimineaţă el fusese găsit oricum nevinovat pentru acuzaţia de omor din culpă şi adulter. Argumentele apărării, care a invocat traficul "haotic" din Bucureşti şi lipsa unor martori la proces care să spună că l-au văzut mort pe Teo Peter în taxiul izbit de maşina condusă de Cristopher VanGoethem, se pare că au convins Curtea Marţială. Raportul Poliţiei făcut la momentul accidentului din 3 spre 4 decembrie 2004 nu a fost probă în proces. De asemenea, apărarea i-a convins pe magistraţi că presupusa relaţie extraconjugală a soldatului de la Bucureşti nu a adus atingere Corpului Puscaşilor Marini.Puşcaşul marin nu va face nici o zi închisoare, ba mai mult, va putea lucra în Armata Americană şi de acum înainte. Decizia Curţii Marţiale este definitivă pentru acuzare, dar nu şi pentru acuzat.Potrivit apărării, sistemul judiciar militar al SUA nu permite contestarea unui verdict al Curţii Marţiale de către procurorii acuzatori.

Teo Peter Jr.:
A fost călcată în picioare demnitatea poporului român
- Premierul Tăriceanu a declarat că va susţine familia Peter dacă aceasta îl dă în judecată pe Cristopher VanGoethem pe partea civilă, în America. Ce veţi face?
- Da, mi se pare normal să fie aşa E firesc să intervină statul român în acest caz, pentru că aici nu se mai pune problema de familia lui Teo Peter, de el ca persoană, aici este vorba despre faptul că este călcată în picioare demnitatea poporului român. şi prin această sentinţă s-a creat un precedent periculos.
- Când ai de gând să acţionezi ?
- Urmează ca în zilele următoare să ne sfătuim şi cu avocaţii şi să trecem la fapte. Eu, personal, aş merge până acolo să vorbesc şi cu procurorii care au instrumentat cazul, aici, în România, să vedem ce este de făcut pentru că nu mi se pare normal să mergem doar pe latura civilă, ar trebui să se sesizeze Procuratura română şi să deschidă un proces penal puşcaşului marin aici, în baza dosarului şi a anchetei care s-a derulat anul trecut în decembrie.
- Intenţionezi să ceri despăgubiri?
- Nu, nu este vorba despre nimic de genul acesta. Aici trebuie să se facă dreptate morală familiei Peter şi, până la urmă, poporului român, pentru că tatăl meu a însemnat ceva în cultura acestei ţări. Aş vrea să fie un proces în etape, mai ales acum, când, pe latura penală, a avut loc o mascaradă de proces. Sigur, până la urmă pe tata nu-l mai învie nimeni şi accidente de genul acesta se întâmplă, nu spune nimeni altceva, dar ar fi fost just şi normal ca puşcaşul american să fie declarat vinovat. Putea să ia pedeapsă cu suspendare, dar măcar vedeam că există dreptate, nu că suntem pur şi simplu sfidaţi noi, rudele şi noi, românii. Ce s-a întâmplat în momentul de faţă e revoltător
- ţi se pare că acuzarea şi-a făcut datoria, în condiţiile în care s-a pus problema că nu există dovada că tatăl tău era în acel taxi?
- Cred că acuzarea a fost, aşa, un pion neesenţial în acest proces şi noi aveam semnale în acest sens încă din momentul când partea americană a demarat ancheta. Acel domn Richard Dowset, în loc să fie imparţial, practic i-a construit o apărare puşcaşului marin, nu a făcut deloc o anchetă obiectivă, care să reflecte clar ceea ce s-a întâmplat acolo. Iar această variantă, că tatăl meu nu era în taxi, este nu doar aberantă, dar întrece orice închipuire! Este ruşinos că se poate întâmpla aşa ceva.
- Ce reacţie au avut, la aflarea verdictului, apropiaţii familiei, prietenii, colegii ?
- Vă daţi seama că toată lumea este şocată, începând cu presa şi terminând cu toţi cei care l-au cunoscut pe tatăl meu.
- Ai fost contactat până acum de cineva din partea prim-ministrului?
- Încă nu, dar, dacă se va întâmpla acest lucru, suntem deschişi să discutăm şi să facem ceva împreună pentru a spăla această ruşine. Că este o ruşine, până la urmă, nu?
- Cine va fi alături de tine în demersul prin care vrei să faci dreptate în acest caz?
- Unchiul şi bunicul vor fi alături de mine, adică fratele şi tatăl lui Teo Peter

Adevărul

Știri Atheneum: