SRI dat in judecata

Rompetrol solitica daune de un milion de dolari Rompetrol a anuntat ieri ca va actiona in instanta Serviciul Roman de Informatii (SRI) pentru interceptarea, pe parcursul mai multor ani, a convorbirilor telefonice purtate de presedintele companiei, Dinu Patriciu, si managementul Rompetrol, solicitand daune de un milion de dolari.

"Ascultarea posturilor telefonice s-a facut, in opinia avocatilor companiei, cu incalcarea grava, repetata si iresponsabila a legii procedurale in vigoare, respectiv Codul de procedura penala si a Legii sigurantei nationale", se arata intr-un comunicat al grupului Rompetrol. Compania a anuntat ca actiunea va fi declansata astazi de avocatii Rompetrol care vor cere daune morale si reputationale de un milion de dolari. "La acestea se vor adauga daune patrimoniale, pe masura ce vor fi cuantificate atat prejudiciile materiale rezultand din culegerea si stocarea informatiilor private referitoare la planurile comerciale de dezvoltare ale Grupului Rompetrol, cat si cele legate de suspiciunile lansate la adresa reprezentantilor companiei privind o eventuala implicare in activitati teroriste care sa ameninte siguranta statului, cu repercusiuni incomensurabile asupra marcii Rompetrol", se mai mentioneaza in comunicat. Oficialii grupului au mai precizat ca decizia "survine raspunsului confuz si neunitar al autoritatilor responsabile privind ascultarea posturilor telefonice folosite de presedintele companiei Dinu Patriciu sau a celor considerate de SRI ca fiind folosite de el - in total zeci de posturi telefonice, dintre acestea doar o mica parte fiind folosite efectiv de presedintele Rompetrol". (B.G.) Ziua

Știri Atheneum: