SUA alunecă treptat spre dictatură

Avertisment asupra amestecului politicului în treburile justiţiei americane

Cine răsfoieşte paginile presei americane de orientare liberală sau urmăreşte forumurile de discuţii ori blogurile (siturile personale) pe internet poate întâlni adesea avertismente despre pericolul alunecării SUA spre dictatură, în special datorită măsurilor de restrângere a drepturilor cetăţeneşti după atentatele teroriste din 11 septembrie. Este însă cu totul neobişnuit ca un avertisment asupra pericolelor ce pot decurge pentru democraţie, deschizând uşa dictaturii, să provină din partea unei foste membre a Curţii Supreme a SUA, "câinele de pază" al Constituţiei americane, o personalitate care, departe de a putea fi acuzată de liberalism, aparţine Partidului Republican de dreapta. Sandra Day O'Connor, care s-a retras la pensie luna trecută, după ce timp de 24 de ani a slujit în rândurile celui mai select corp al justiţiei americane, a fost propusă în acest post de fostul preşedinte Ronald Reagan. Fiind prima femeie numită într-o asemenea înaltă funcţie, ea s-a remarcat, în toată această perioadă, prin comportamentul ei în apărarea valorilor conservatorismului american. Or, iată că acum acest stâlp al dreptei americane lansează, într-o cuvântare rostită la Universitatea din Georgetown, un strigăt de alarmă asupra primejdiei pe care o reprezintă amestecul unor oameni politici de vază americani în treburile justiţiei. Ea s-a referit, între altele, la cazul fostului lider republican al Camerei Reprezentanţilor, Tom DeLay, care a criticat sever deciziile unor judecători în legătură cu dreptul la avort sau cu eutanasierea bolnavilor aflaţi în stadiul terminal. "Va sosi vremea când cei răspunzători de asemenea decizii vor trebui să dea seama", a ameninţat DeLay. El a cerut, de asemenea, să fie urmărite îndeaproape activităţile "arogante, scăpate de sub orice control, ale judecătorilor care sfidează Congresul şi pe preşedinte". Asemenea ameninţări, a declarat d-na O'Connor, "pun direct în pericol libertăţile noastre constituţionale". Ea a dat exemplul unor foste ţări comuniste şi state ale lumii a treia, unde "amestecul în activităţile justiţiei independente a permis înflorirea dictaturii". Prima femeie-judecător suprem din istoria Americii a adăugat că repetatele critici la adresa unor decizii judecătoreşti au contribuit la crearea unui climat de violenţă împotriva judecătorilor, evocând uciderea cu focuri de armă, în plină şedinţă, a preşedintelui unui tribunal din Atlanta sau asasinarea membrilor familiei unui judecător federal din Illinois. Toate acestea ameninţă să rupă ţesătura democratică a societăţii americane, constituind un pas pe calea primejdioasă care duce la dictatură, a conchis fosta membră a Curţii Supreme, ale cărei declaraţii sunt apreciate, pe bună dreptate, ca "dinamită politică". Romulus Caplescu Adevarul

Știri Atheneum: