VANGOETHEM NU POATE FI EXTRĂDAT ŞI JUDECAT ÎN ROMÂNIA

Fostul comandant al Detaşamentului puşcaşilor marini de la Ambasada Statelor Unite din Bucureşti, sergentul Christopher VanGoethem, nu va putea fi extrădat şi nici judecat în România. Motivul principal îl constituie o lege nescrisă a diplomaţiei. Fostul şef al SIE Cătălin Harnagea ne-a declarat, în exclusivitate, că un diplomat sau un militar nu poate fi judecat în ţara unde se află în misiune.

De altfel, el spune că nici măcar nu poate fi reţinut, mai ales dacă deţine informaţii secrete, cum este cazul puşcaşului marin. Mai precis, din cauza faptului că VanGoethem conducea echipa de pază şi protecţie a Ambasadei SUA şi cunoştea sistemul de securitate, el nu putea intra sub autoritatea unei alte ţări. Dacă una dintre persoanele care se ocupa de securitatea reprezentanţelor diplomatice are probleme cu legea, el trebuie scos imediat din ţara respectivă. Aşa s-a întâmplat şi cu VanGoethem, "extras" imediat după accidentul în care a decedat Teo Peter şi transportat în SUA via o bază americană din Germania. Botoş se declară indignat "ca om şi jurist" Procurorul general al României, Ilie Botoş, nu a dorit să comenteze pe fond decizia instanţei americane în cazul "Teo Peter", însă s-a declarat indignat "ca om şi ca jurist" de faptul că puşcaşul marin a fost găsit nevinovat pentru omor prin imprudenţă. Ilie Botoş a mai precizat că a existat o cooperare între procuratura militară americană şi procurorii români militari şi civili care au lucrat în acest caz. "Noi am făcut un transfer de proceduri şi am pus la dispoziţie toată documentaţia", a adăugat procurorul general. Botoş a subliniat că au existat unităţi de descarcerare şi organe de poliţie la locul accidentului care au fost audiaţi în calitate de martori. Militari americani, într-un lung şir de incidente, fără nici o pedeapsă deosebită SUA au numeroşi militari pe teritoriul altor ţări, fie în cadrul unor baze aflate pe teritoriile respective, fie afectaţi obiectivelor americane din acele state. De-a lungul anilor, nu puţine au fost cazurile în care aceştia au fost implicaţi în incidente, atât personale, cât şi datorate unor evenimente speciale. În consecinţă, SUA au avut grijă să-şi protejeze aceşti militari, ei supunându-se prevederilor acordurilor SOFA (Status of Forces Agreement) încheiate cu ţările pe teritoriul cărora ei au misiuni sau fac exerciţii. Acordul SOFA cu România a fost semnat în octombrie 2001 şi ratificat în 2002. Dintre numeroasele incidente în care au fost implicaţi soldaţi americani prezentăm câteva, consemnate după 2001. * Ianuarie 2006. Lewis Welshofer Jr., soldatul american care a fost găsit vinovat de un tribunal militar de omucidere prin neglijenţă, după ce a ucis un general irakian luat prizonier, a fost condamnat la 6.000 de dolari amendă şi interdicţia de a părăsi cazarma timp de două luni. El era acuzat că i-a pus un sac în cap generalului irakian Abed Hamed Mowhush în timpul unui interogatoriu, în noiembrie 2003, după care s-a aşezat pe pieptul lui până când deţinutul a decedat. * Mai 2005. Sergentul american Craig Steven Fischer, 42 de ani, găzduit de Baza Militară 86 de la Mihail Kogălniceanu, a accidentat un bătrân din Constanţa, care se angajase regulamentar pe o trecere de pietoni. * Aprilie 2003. Un elicopter Apache a bombardat, în localitatea irakiană Hilla, un camion cu 15 civili, membri ai aceleiaşi familii, omorându-i pe toţi. ţaras Troţyuk, 35 de ani, cameraman la televiziunea Reuters, şi José Couso, 37 ani, cameraman al televiziunii spaniole particulare Telecinco, au murit, după ce un tanc american, aflat în Bagdad, a tras un obuz asupra Hotelului Palestina, în care se găsea cea mai mare parte a reprezentanţilor presei străine. Alţi doi jurnalişti şi un tehnician al Reuters au fost răniţi. * Iunie, 2003. Un camion aparţinând armatei americane a călcat şi a ucis un copil irakian într-un accident petrecut la sud de Bagdad. * Noiembrie 2003. Primarul proamerican al cartierului şiit Sadr City din Bagdad a fost ucis de un soldat american, în timpul unei altercaţii. * Martie 2002. Timothy Woodland (25 de ani), sergent în cadrul forţelor aeriene de la baza americană Kadena, din Japonia, a fost condamnat la doi ani şi opt luni închisoare pentru un viol comis asupra unei tinere. * Februarie 2001. Submarinul nuclear american "Greenville", care avea sonarul defect, s-a ciocnit de nava-şcoală japoneză "Ehime Maru", care avea 35 de persoane la bord, dintre care 13 cadeţi în vârstă de 17 ani. Aceasta s-a scufundat în mai puţin de zece minute. Doar 26 de persoane au fost salvate. Cu câteva zile mai înainte, comandantul Forţelor Americane de pe insula Okinawa, Earl Hailston, şi-a cerut, în mod public, scuze pentru că i-a calificat drept "idioţi" şi "molâi" pe responsabilii politici japonezi, într-un e-mail adresat colegilor săi. Ziarul Adevărul

Știri Atheneum: