Vechile structuri opun rezistenţă deconspirării fostei poliţii politice

Fundaţia 'Academia Civică' îşi exprimă 'dezaprobarea şi îngrijorarea în legătură cu manevrele care au dus la nealegerea dlui Constantin Ticu Dumitrescu, ca preşedinte al Colegiului CNSAS', se arată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei Rompres.

'Surprinzătoarea desfăşurare a faptelor nu poate fi interpretată decât ca un semn al rezistenţei vechilor structuri şi a reprezentanţilor lor din clasa politică actuală la o reală deconspirare a fostei poliţii politice', precizează conducerea Academiei Civice.

Semnatarii comunicatului afirmă, de asemenea, că opiniei publice nu îi rămâne decăt să spere că se va găsi 'o soluţie politică de rezolvare a situaţiei create, numai aparent apolitice'.

Într-un alt comunicat remis presei, Agenţia de Monitorizare a Presei - Academia Caţavencu , Alianţa Civică, Asociaţia Pro Democraţia, APADOR - CH, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul pentru Resurse Juridice, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Academica din Romania şi Transparency International Romania constată cu îngrijorare 'reactivarea strategiilor diversioniste prin care se încercă compromiterea acţiunii de deconspirare a poliţiei politice comuniste'.

Colegiul CNSAS şi-a ales marţi preşedintele, în persoana lui Corneliu Turianu, cu 6 voturi pentru şi 5 abţineri. Corneliu Turianu a fost propus ca membru CNSAS din partea Partidului Democrat.

După alegerea lui Corneliu Turianu ca preşedinte al Colegiului CNSAS, Constatin Ticu-Dumitrescu şi-a anunţat demisia din această instituţie.

Ulterior, Ticu Dumitrescu a precizat că nu a luat încă o decizie privind demisia sa din funcţia de membru al CNSAS şi va aştepta 48 de ore pentru a vedea dacă se schimbă ceva.

Salariaţii CNSAS au protestat miercuri în faţa sediului instituţiei faţă de modul în care s-a desfăşurat votul pentru alegerea preşedintelui Colegiului CNSAS, solicitând demisia lui Corneliu Turianu şi refacerea alegerilor.

Știri Atheneum: