Zoe Dumitrescu Buşulenga a plecat în eternitate

Academia Română a anunţat, vineri, plecarea spre cele veşnice, în ziua de 5 mai, a acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga.

Născută la 20 august 1920, Zoe Dumitrescu Buşulenga a făcut studii muzicale la Conservatorul 'Pro-Arte', studii juridice şi filologice (anglo-germanistică, istoria artelor), susţinând teze de doctorat în drept - Evoluţia noţiunii de suveranitate - şi în filologie - 'Renaşterea - Umanismul - Dialogul artelor'.

A urmat treptele ierarhiei universitare ajungând profesor, şef al Catedrei de literatură comparată la Universitatea din Bucureşti, fiind de-a lungul anilor, cercetător şi director la Institutul de Istorie şi teorie Literară 'George Călinescu'. Între anii 1991-1997, a fost director al Şcolii Române din Roma (Academia di Romania).

A fost aleasă membru corespondent al Academiei Române în anul 1974 şi membru titular în 1990 iar între 1990-1994 a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al acestui prestigios for al spiritualităţii noastre.

Un adevărat spirit renascentist, acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga şi-a consacrat inteligenţa şi talentul elaborării unor lucrări de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, analize stilistice, memorialistică ş.a., toate repere ale culturii româneşti contemporane. Vom aminti doar 'Ion Creangă', 'Renaşterea, umanismul şi dialogul artelor', 'Valori şi echivalenţe umanistice', 'Antologia poeziei româneşti', 'Sofocle - contemporanul nostru şi condiţia umană', 'Eminescu - Cultură şi creaţie', 'Periplu umanistic', 'Itinerarii prin cultură', 'Eminescu şi romantismul german', 'Muzica şi literatura' (trei volume), 'Eminescu. Viaţa - Opera - Cultura', 'Pagini engleze', 'Portrete'.

Prin ani, s-au bucurat de colaborarea acestei distinse Doamne a culturii noastre, reviste cum sunt 'Manuscriptum', 'Revista de istorie şi teorie literară', 'România literară', 'Secolul XX' ş.a., postul naţional de radio sau Televiziunea Română.

Ca reunoaştere personalităţii sale a fost aleasă ca membru al Academie Europeenne des Sciance et des Artes, al Academiei Europaea ş.a. A fost distinsă cu Premiul special al Uniunii Scriitorilor, cu premiile 'Herder', 'Adelaide Ristori', 'Pleiade' ş.a.

În ultima vreme, s-a retras în liniştea binecuvântată a mănăstirii Văratec, continuând să fie prezentă, cât se putea, în viaţa cetăţii, scriind şi participând la manifestări culturale. Cu o reală vocaţie a luminii, acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga rămâne un model al omului de cultură, a cărui generozitate ne va aminti mereu că doar 'dăruind vei dobândi'.

Prin plecarea dintre noi a acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga, comunitatea academică pierde pe unul dintre cei mai distinşi dintre membrii săi, a cărei operă rămâne un capitol important al culturii noastre.

Dumnezeu s-o odihnească în lumina Sa binecuvântată.

Știri Atheneum: