Cristian Bădiliță

Cristian Bădiliță

 

 

”Vremea amară își are scriitorii ei preferați” și eu scot la întâmplare din bibliotecă ”Tentația mizantropiei” a lui Cristian Bădiliță tocmai când pătrund într-un tunel plină de scârbă și greață.”

 

”Când dorm prea bine devin acedic, spune C.B. Nu am chef de nimic. Mi-e silă aproape că exist. Starea mea naturală e vlăguirea, insatisfacția. Înțeleg de ce marii criminali se recrutează dintre puturoși.”

”Mă gândesc la o paralelă Philon- Eliade. Creștinismul secolului XXI va fi în bună măsură ”philonizat”. Cel puțin creștinismul oficial.”

 

”28 ianuarie. Cred că Socrate s-a lăsat otrăvit, pur și simplu, din scârbă față de nevastă-sa. Zece pahare cu cucută erau preferabile acelei scorpii tâmpite, care vărsa oalele cu zoi în capul filozofului. Mă gândesc la ultima vizită a Xantipei la Socrate. Ce penibilă trebuie să fi fost. Poate că discipolii ar fi reușit să-l înduplece să fugă din Atena pe furiș, dacă în momentul decisiv n-ar fi intrat pe ușă țața isterică, bocind cu gura până la urechi și trăgându-și plozii după ea ca o Medee de bâlci. Spectacolul fără îndoială a decis soarta condamnatului. Când ai de ales între Moarte și Xantipa, nu poți avea nici o clipă de ezitare.”

Numai că decizia lui Socrate nu-i la îndemâna oricărui muritor de rând. Omul e duplicitar.