Paul Klee

Paul Klee

”Cei vechi spuneau: ”volentem fata ducunt, nolentem fata trahunt” (…).(”Pe cei ce voiesc sorții  îi duc, pe cei ce nu voiesc sorții  îi târâie”). De câte ori un mare creator s-a adecvat demersului tainic al naturii, a exprimat, în modurile cele mai diferite, mai neprevăzute,  în țesătură, ecuația simbol-mit-uimire, agent însuflețitor al oricărei capodopere. Toată marea artă a lumii o mărturisește, iar demiurgii ei s-au arătat vrednici de colaboratori ai Marelui Dulgher al Universului. Exemplificarea ar face materia  unui alt volum. Numai ca titlu de curiozitate, normativ, cu ocazia apariției în românește a unui volum despre el, reproducem câteva meditații ale lui Paul Klee, artistul care a încercat să-și gândească meseria și pe care unii îl consideră cel mai mare pictor al veacului. În prefața ediției italiene a cărții lui Klee, ”Das Bildnerische Denken”, Giulio Carlo Argan afirmă, fără nici o rezervă, că acest mare artist este pentru epoca modernă ceea ce Leonardo da Vinci a fost pentru Renaștere.

Aceste puține citate nu au nevoie de parafrazare:

”Prin cunoașterea pe care o avem asupra conținutului său intim, obiectul se extinde dincolo de aparență.”

”Vreau să procedez astfel ca tot ceea ce este essential, chiar și esențialul acoperit de perspectiva optică, să apară vizibil.”

”Copilul desenează și pictează așa cum gândește. Picturile sale sunt-dacă rămân pure și nealterate- imaginile unei confruntări intime, ale unui progres interior în înțelegerea lumii. Ele evocă stări îndepărtate, intime, de mult pierdute, care nu pot fi readuse decât cu multă greutate.”

Epitaful lui Paul Klee:

Sunt insesizabil în imanență. Căci sunt în același timp printer morți și printer ființele care nu s-au născut încă.”

(Vasile Lovinescu, Mit și uimire)