Gândul zilei - un citat din Nicolae Steinhardt

Gândul zilei - un citat din Nicolae Steinhardt

”Anatole France spunea că prostia e mai afurisită decât răutatea fiindcă  omului rău i se întâmplă a face pauze, a cunoaște clipe de siestă, pe când prostul  ferit-a sfântul să înceteze a fi prost. N-a avut dreptate: răutatea nu-i mai puțin durabilă și continuă decât surata ei. Ce bine se înțeleg amândouă, ce potrivită pereche întocmesc! Mai ales când li se adaugă înfumurarea, convingerea că numai tu cel în cauză, deții dreptatea, că-ți este îngăduit orice (ești doar stăpân pe perimetrul cercului infinit), că toți ceilalți, îndeosebi acel ori aceia despre care crezi că te sfidează (de altfel frusta lor prezență constituie o impertinență la adresa ta) nu-s vrednici decât să fie măturați din calea ție protocolar rezervată. Cutează să trăiască și ei, să-și aroge virtuți, să exercite o profesiune (a ta! Ori asemănătoare ei), să aibă păreri, să-și închipuie că au talent ori că li se cuvine a se înfrupta nițel din rodurile pământului și civilizației, că au și câte un talant ori doi care n-ar strica să fie rodiți? Să li se dea peste ochi și peste degete, să fie scărmănați, să învețe ce-i suferința, obida, deznădejdea, să tremure, să verse lacrimile umilinței, să-i înăbușe ciuda- și apoi să fie nimiciți. (...) Tortura prin sâcâieli, mărunte griji, hărțuieli e, spre pildă, excelentă! Arde-l! Ori: arde-i! Arată-le ce știi, ce poți născoci. Toată grija e să găsești pedeapsa cea mai adecvată, năpasta insuportabilă. Îi e groază de șoareci? Șobolani i se vor pune pe cap. E muzician instrumentist? Mâinile i se vor sfărâma. E rușinos? Vreme îndelungată  va fi oprit a merge să-și facă nevoile. E lacom? Flămânzit va fi și i se va plimba pe sub nări ceaunul cu tocăniță aburindă.

Să nu gândim totuși, că treaba e lesnicioasă. Se cere prealabilă informare, destoinicie în execuție, un anume tușeu cum se spune în muzică ori în pictură. O dibăcie, o agerime; și a nu fi pripit, a cerceta cu atenție terenul și victima, astfel încât sancțiunea să se aplice cât mai etanș asupra locului sensibil, să se identifice cât mai riguros aprehensiunii majore a nebănuitorului osândit. (...) Cinismul și acauzalitatea se cuibăresc pe unde pot, în dialogurile interumane cu precădere. (...) Ți-o fi intrat în minte năstrușnica stupiditate că eu pot să fiu înduplecat? Deșartă amăgire! Că există și pentru tine o posibilitate de suscces ori de liniște, refugiu și tihnă? Uluitoare fantasmă! Nu încape milă, potolire, uitare, saț. Până la capăt. Până la zdrobire.”

(Nicolae Steinhardt, Monologul polifonic)