Tamara Nina Arbore, fiica cultivatului și tumultuosului hatman Zamfir Ralli Arbore (fiul boierului Zamfirache Arbore care a avut moșia Dolna - Strășeni), s-a născut pe data de 8 octombrie 1889 la București. (După alți biografi s-a născut la Tecuci în 1887). A studiat pictura în țară cu Nicolae Vermont, la început,  apoi, la Munchen, între anii 1907-1910, la Academia de Arte cu profesorul Angelo Jank și  la Paris în atelierul școală al pictorului Matisse. Perioada pariziană i-a marcat puternic stilul rămânând adepta inovațiilor lui Matisse. Împreună cu Olga Greceanu și Cecilia Cuțescu Stork au pus bazele unui grup de pictură-  ”Asociația femeilor pictori și sculptoare”, patronată de Casa Regală,  dar și unei prietenii trainice asemeni faimosului ”Grup al celor patru” (Han, Tonitza, Șirato, Ștefan Dimitriescu). Au lucrat împreună, au călătorit în străinătate unde au deschis expoziții personale și au participat la expoziții de grup la New York, Munchen, Barcelona, Roma. Împreună cu Olga Greceanu, altă mare doamnă a picturii românești, au deschis la New York o expoziție mult admirată  și de soția președintelui de atunci, Eleanor Roosevelt.

Toate aceste manifestări au fost înainte de război. Se pare că noi, ”frații de dincoace de Prut” avem o ”defecțiune” și lucrul ăsta a fost vizibil și după 1990, dar, mai ales, după 1940, când mulți dintre artiștii de valoare basarabeni au fost lăsați în umbră. Același lucru s-a întâmplat cu Nina Arbore. Deși  a avut o catedră la Academia de Pictură a lui M.H. Maxy, a dispărut din expoziții fiind, pur și simplu, ignorată. Situația ar mai putea fi explicată și prin faptul că Ecaterina, cea de-a doua fiică a hatmanului Arbore a sfârșit într-un gulag rusesc și numele Arbore a fost trecut la index. De numele Ecaterinei Arbore se leagă cel al lui Panait Istrati care, în 1929, a vizitat-o și discuițiile dintre ei au avut o contribuție la  scrierea volumului ”Spovedanie pentru învinși”.

”Urăsc tot ce-i vulgar și insistent, caut măreție și seriozitate clasică”, scria Nina Arbore, în plină vâltoare avangardistă. Mai apoi, bolnavă fiind,  s-a retras de pe scena artistică. Tablourile ei se remarcă prin eleganța și armonia culorilor,  prin franchețe, prin noblețe și prin monumental – de văzut pictura murală a bisericilor ”Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța și ”Sf. Ilie Tesviteanul” din Sinaia.

 S-a stins din viață la 7 martie 1942 în București.