Vigilență

Vigilență

 

 

Picăturile de ploaie răpăie din ce în ce mai tare pe acoperişul transparent al tarabei lângă care m-am adăpostit de aversa ce s-a năpustit din senin asupra oraşului. În faţa mea, la adăpostul tarabei de vizavi, un ţigan bătrân plimbă degetele lungi  ca nişte crengi uscate peste mormanul de fructe de cătină.  Dansul ciudat al mâinilor tuciurii peste portocaliul aprins al fructelor emană o lumină încărcată de optimism. Văzând că privesc uimită către mâinile sale (marea mea obsesie: mâinile!), bătrânul mă îmbie să-i cumpăr marfa. Dau din cap în semn că nu, zâmbindu-i. Îşi ridică mânecile zdrenţăroase şi-mi arată zgârieturile adânci, proaspete, ca nişte brazde însângerate. Aproape că mă convinge, când, dintre tarabe, venind agale, un zdrahon se opreşte în dreptul lui. E administratorul pieţei.

-Plăteşte taraba dacă vrei să mai stai şi arată-mi certificatul de producător, se adresează el comerciantului de ocazie.

Cu lecţia bine învăţată, bătrânul culegător lăbărţează buzele într-un zâmbet forţat şi cu glas mieros porneşte să se vaite.

-Abia am venit, şefule. De unde bani, că nu cumpără nimeni?

-Nu-i treaba mea. Scoate banii. Şi certificatul.

Ochii negri se uită-n stânga şi-n dreapta cu disperare ca şi cum ar căuta un punct de sprijin.Trage de timp, ducând mâna la buzunar şi, cu acelaşi zâmbet lăbărţat pe chipul mirat, îi arată buzunarul întors pe dos, în toată goliciunea lui, cerând clemenţă zdrahonului:

-N-am cerfiticat ! Le-am adunat ieri cu piranda din Râpa Dracului...hăl cu coadă nu era acasă că-i ceream, încearcă s-o dea pe glumă delincventul.

-Îţi baţi joc de mine, ţigane! Legea spune clar: vrei să vinzi marfa la tarabă în piaţă aduci certificat de producător de la primărie.

Descumpănit de insistenţa cu care i se cere dovada că-i producător de cătină, bătrânul bagă două degete ascuţite pe sub borul pălăriei şi începe să se scarpine de parcă o întreagă infanterie de păduchi i-ar fi invadat claia încâlcită şi năclăită de sudoare. Se uită într-un ochi la mahărul pieţei încercând să surprindă un zâmbet înţelegător pe mutra lui unsuroasă. Încă mai speră că glumeşte cu el. Nici vorbă! Cerberul, aflat la datorie, vrea neapărat să aplice legea. E nou în piaţă şi are gânduri serioase de mărire. Cu cât va fi mai vigilent, cu atât şefii îi vor oferi şansa de-a avansa până la statutul de director al pieţelor

-Da-ţi zisei, dom şef... n-am!, tot încearcă bietul bătrân să-l îmbuneze. N-a vrut să-mi dea dom premar. Zice că nu le-am muncit eu şi m-a trimis să-mi dea propitarul văgăunii. Am zis doar că Bălţatu nu era acasă.

-Trebuia să insişti, îl apostrofează conţopistul făcându-se că nu aude gluma cu dracul. Cum vii la piaţă cu produse fără certificat de producător? Nu poţi dovedi că tu le-ai produs, se confiscă! Stă puţin pe gânduri şi simţindu-se tot mai stăpân pe situaţie îl întreabă brusc pe bătrânul vânzător luând un aer de atotştiutor:

- Şi casa de marcat unde-ţi este? Spune la lege că trebuie să ai certificat de producător agricol? Spune! Spune la lege că trebuie să ai casă de marcat şi să dai bon la cumpărător? Zi-i, este aşa, au ba? Unde-i lege, nu-i tocmeală: scoate banul să-ţi tai chitanţă pentru tarabă. Şi dacă n-ai certificat şi casă de marcat, adună-ţi gunoiul şi cară-te din piaţa mea!

Nevenindu-i să-şi creadă urechilor, bătrânul porni să se văicărească cu lacrimile curgându-i pe obrazul tăbăcit de soare:

-Ce premar, dom şef? Care cerfiticat? Şi de unde „casă de mâncat”? N-am eu ce să dau la copilaşii mei, de unde să aduc şi la piaţă? Cu ce să le cumpăr pâine la copilaşi dacă nu vând şi eu  ceva? De ce nu-ţi-e milă? Io nu-s om? Copiii mei de ce să moară de foame ? Că m-am băgat prin toate văgăunile şi m-am zgâriat de m-am umplut de sânge. Şi-acum...De ce să-mi iei tu cătina muncită de mâinile astea slăbănoage ale mele?

Între timp, în jurul lor se adunase o întreagă asistenţă formată din proprietarii de tarabe din jur. Ploaia se oprise şi eu m-am strecurat prin mulţimea care vocifera tot mai mult, uimită de pretenţiile administratorului pieţei. Speriat de interpelările tot mai ameninţătoare, birocratul a făcut stânga-n-mprejur.

Încă o dată, se dovedea că  legile croite de minţi imbecile nu pot decât să sfideze bunul-simţ al bietului om aflat sub vremi.

Cenaclu Literar: