Ramon Gomez de la Serna (fragment)

Ramon Gomez de la Serna (fragment)

 

 

Ramon Gomez de la Serna s-a născut la Madrid, în 1891, într-o familie de intelectuali. Pasiunea pentru literatură se manifestă din copilărie, la 15 ani publică deja prima carte ”Entrando in fuego” (Intrând în luptă). În 1908, la vârsta de 17 ani, lansează și conduce revista ”Prometeo” în care expune noul crez despre o artă dezumanizată popularizând doctrine estetice de avangardă – de la cubismul hispano- francez (Picasso, Juan Gris) până la futurismul lui Marinetti.

În 1915, pune bazele cenaclului ”Pomba” devenit centrul avangardei madrilene, celebru prin gruparea de artiști pe care îi adunase laolaltă. În 1917, publică celebrele ”El Circo” și ”Gregueras”. Călătorește o vreme în Italia, Franța și Portugalia, dar revine în Spania unde  se manifesta o adevărată fascinație pentru pitorescul personajului pe care-l devoala publicului. Se consacră în exclusivitate literaturii și scoate, cu o rarisimă prolificitate, câteva cărți pe an. Ramon Gomez de la Serna a fost un veritabil catalizator, activ și eficient, al vieții liteare spaniole din prima jumătate a secolului al XX-lea. Era receptiv la orice noutate de pe mapamond și difuza prin canalele cercurilor de cafenea toate formulele literare și artistice de ultimă oră. Deși era un personaj bizar, excentric și teribilist (purta monoclu fără sticlă și cravate în culori țipătoare) avea o mare charismă și atrăsese simpatia atât a mediului artistic cât și a publicului. La Paris, spre exemplu, a ținut un discurs urcat pe un elefant. Altădată, a apărut în public cu jumătate de față vopsită în negru. Aduna tot felul de vechituri, lucruri stranii și abracadabrante. Pe masa de lucru, lungă de 8 metri, cu 8 pupitre, ținea o femeie din ceară de mărime naturală. Era de o vitalitate ieșită din comun, exuberant, ostentativ dezordonat, excesiv, lipsit permanent de limite. Amator de umor și de grotesc, avea o imaginație debordantă, intuitiv, spontan, era tot o extravaganță. Sigur că toate ieșirile lui în decor atrăgeau atenția și nu de puține ori deranjau așa cum s-a întâmplat ca o serie de cititori ai ziarului madrilen ”Tribuna” să solicite interzicerea publicării  lui în paginile ziarului.

Don Ramon își trăia operele înainte de toate, a scris peste 100 de cărți - lucru extrem de rar-  pline de originalitate și de foarte bună calitate. A fost numit de criticii literaturii spaniole ”cel mai ingenios scriitor al literaturii spaniole moderne”. N-a avut maeștri și nici precursori, în schimb, a lăsat o amprentă puternică asupra tinerilor scriitori impunând chiar termenul de ”ramonism”. O vreme a fost atras de suprarealism, multe pagini din opera sa amintesc de Jan Cocteau sau de Max Jacob. Spontan și dezinvolt, afirma că scrie tot ce-i trece prin minte, fără să-și facă un plan așa cum procedau alți scriitori. Singur s-a definit ca un ”temperament în libertate”. A scris și poezie, dar lipsită de har. A excelat în eseu, scriind cu mult umor. Pentru el literatura reprezintă arta de-a capta impresii, senzații, gesturi prin intermediul unor metafore și asociații linvistice surprinzătoare cu scopul de-a recrea o lume nouă în care totul pare rupt de realitate și lipsit de sens. ”Să ne dăruim amuzamentului pur și diafan, spunea el, care ne protejează viața și o ține în picioare. Azi, totul se orientează spre mai bine, mulțumită amuzamentului.”

Una din cărțile lui se intitulează ”El Rostro” (numele faimoasei pieți madrilene   de vechituri) pentru că el trăiește și respiră prin lucruri ca prin niște ființe vii. Debordând de inteligență și imaginație, cu o cultură solidă, își permite ”dezordinea”, creând opere geniale, lucru la care nu are oricine acces. Așa a inventat genul literar numit  de el ”gregueria”( în spaniolă înseamnă tărăboi, zgomot, larmă, dar și glumă, poantă, vorbă de duh). ”Gregueria” lui Ramon Gomez de la Serna era și un mod de viață, un mod de-a evada din realitate, un mijloc de cunoaștere, ”un reflex al anarhiei spirituale și morale a timpului” (Angel de Rio). După definiția autorului, ”gregueria” este ”floarea a tot ceea ce există, este ceea ce rămâne, ceea ce trăiește, ceea ce rezistă la tot”. Deși nu este  doar o reflexie filozofică, ”gregueria” exprimă o atitudine poetică, o intuiție de moment, o impresie, un amestec de ”aforistic, poetic, ironic și epigramatic”. Marea ambiție a autorului a fost de-a defini indefinibilul, de acapta ceea ce e trecător, de a descoperi ceea ce există în toate și nu există în nimic.  ”Esența artei lui este umorul”, constată Angel del Rio, ale cărui rădăcini trebuie căutate în ”Capriciile” lui Goya și în ”Visele” lui Quevedo. Supraabundența de imaginație determină stilul baroc al operei sale scrisă într-un registru lingvistic nemaiîntâlnit.

Opera lui don Ramon este  o operă de pură virtuozitate prin mijloacele stilistice utilizate, prin viziunea asupra vieții, prin exuberanța limbajului, prin strălucirea imaginii asupra societății în care a trăit și pe care cu măiestrie a redat-o. Iată unul din ”capricii”, intitulat ”Lampa scriitorului”: ”Scriitorul a adormit în toiul lucrului, o dată cu revărsatul zorilor, doborât de munca istovitoare- ca și cum capul său căzut pe masă ar fi urzit ivirea zorilor. Deodată, scriitorul se trezi speriat, crezând că pierduse un timp mai lung decât timpul care trecuse de când adormise și până se trezise, refăcut- deși orologiul îl iertă- arătându-i zorii zilei. Dar, cum de s-a stins lampa? Cine a stins-o,când el era sigur că n-a stins-o el? Scriitorul rămase pe gânduri; și când avrut s-o aprindă din nou, ca să sperie umbrele ușoare ale zorilor, lampa nu s-a mai aprins. Se stricase. Moartea- geniul Morții- trecuse pe aproape; dar făcându-ise milă de scriitor, în loc să-i stingă viața, i-a stricat lampa”.

 

 

 

 

 

Cenaclu Literar: