Jalal-ud-Din- Rumi

Jalal-ud-Din- Rumi


 

 

Întâlnirea dintre discipol și Învățător este un moment unic, special, de care va depinde întreg parcursul vieții. Această întâlnire poate avea loc în mai multe moduri: direct, prin contact nemijlocit; indirect, pe alte căi;  sau, în mod special, printr-un cerc de discipoli care perpetuează învățătura Maestrului. Maestrul este întotdeauna ușa prin care ni se îngăduie să  ne apropiem de Dumnezeu.

 

Jalal-ud-Din- Rumi, numit și Sultanul Iubirii” a fost unul dintre cei mai cunoscuți mistici cu un impact uriaș asupra vieții comunității islamice și nu numai. Descendent al marelui Calif Ali, Rumi aparține unei veritabile dinastii spirituale cu impact asupra Ordinului Dervișilor Rotitori și al  Ordinului Mevlevi create de el. Biografia sa are caracteristicile unei vieți exemplare: la șase ani citea Coranul și ținea câte trei-patru zile de post. Apoi își începe studiile în orașul Alep unde începe să aibă acele întâlniri cu ”oameni de dincolo înveșmântați în verde”. Retragerea, izolarea, însingurarea cu Dumnezeu devine una din practicile curente  pentru membrii Ordinului Mevlevi. Khalwa (însingurarea) pe diferite perioade se practică și în zilele noastre, cu precădere 40 de zile. Fără să știe despre ce este vorba, unii abuzează de termenii ”mistică”, ”mistic”, însă Rene Guenon a explicat diferența dintre practica religioasă și cea de natură metafizică. Prima poate fi numită mistică deoarecea are la bază actul extatic, dar cea de-a doua fiind caracterizată prin actul enstatic este o ”realizare spirituală”.

 

”Universul Iubirii nu are decât trei căi: Focul, Lacrimile și Sângele”, spune Rumi.

Unul din momentele importante în biografia lui Rumi a fost întâlnirea cu Shams -ud Din Tabrizi, prezență enigmatică prin manifestările sale, numit printre inițiați ”majdhub”- ”răpit de Dumnezeu” sau ”nebun extatic întru Dumnezeu”. Dervișul rătăcitor Shams era originar din Tabriz, capitala Azerbaidjanului Oriental din nord -vestul Iranului.

Rumi și Shams erau uniți prin versul cunoscut al lui Sana` i : ”Dacă adevărata cunoaștere nu te răpește propriei ființe, atunci ea nu este adevărată și este mai rea decât ignoranța.”

A rămas o mare taină relația dintre cei doi care, vreme de 16 luni, au stat împreună. Dervișul a dispărut la un moment dat în circumstanțe destul de neclare. Se spune că șapte discipoli invidioși pe fascinația lui Rumi pentru Șhams au hotărât să-l ucidă. Înjunghiat de aceștia dervișul a scos un strigăt puternic care i-a făcut pe sacrificatori să-și piardă cunoștința. În scurt timp, fiecare dintre ei a avut o moarte violentă. Copleșit de durere, Rumi s-a înveșmântat în cenușiu, cu o feredjie de Yemen și așa a trăit până la sfârșitul zilelor. Și-a înmormăntat prietenul în mare taină alături de tatăl său. Sfârșitul ”Soarelui din Tabriz” are o puternică încărcătură esoterică și exoterică totodată, mărturisind astfel universalitatea și natura metafizică pură a acestui eveniment cosmic numit ”Jalal-ud-Din și Ordinul Dervișilor rotitori”.

Confreria Dervișilor rotitori a fost fondată de Rumi și organizată mai apoi de fiul său Sultan Veled. Elementul central se numește sama care se traduce prin ”oratoriu în formă de muzică și dans sacre”. Se spune că muzica este ”ecoul sensibil al Verbului divin” și de aceea ne oferă accesul la tainele Cunoașterii adevărate și la secretele Gnozei. Absolut toate tradițiile cunosc practica muzicii sacre ca suport pentru meditație. Calitatea muzicii de a ilumina este de factură platoniciană datorită caracterului ei universal și metafizic. (”Muzica dăruiește suflet universului, aripi minții, zbor imaginației și viață la orice”) Platon

”Dansul rotitor în jurul propriului ax și în jurul centrului cercului” se desfășoară în două faze: în prima,  trei tururi complete care simbolizează cele trei faze principale, schițându -le intenția rituală: știința, viziunea și unirea” În faza a doua, la turul al patrulea, intră în centru Shaykhul, asemeni Soarelui în sistemului planetar.  Este un ritual de natură sacră ce ”reiterează mișcarea interioară a Existenței universale”.

Principalul instrument folosit este ney-ul- fluierul de trestie care simbolizează omul universal prin care trece Suflul divin, Duhul care dă viață și sens. Apoi, intervin tobele ( kudun)  pentru ca, la final, Shaykhul să reintre și să lovească cu putere pământul.

Imaginea cercului rotitor al dervișilor ne duce cu gândul la horele noastre. Ney-ul amintește de fluierul păstorilor aflați în veșnică mișcare  la care-și cântau cele mai tulburătoare trăiri precum singurătatea, suferința, dorul - o melancolie cu implicații și consecințe existențiale.„Dorul, spune Jung, este o chemare statornică, un gol activ, chinuitor, care poate fi doar uitat din când în când, dar  niciodată înfrânt prin puterea voinței.”  Se spune că termenul nu are traducere în alte limbi, dar termenul ”shawq” din limba arabă are o misterioasă încărcătură existențială, un puternic impuls afectiv ce relevă o extraordinară ardere interioară și înălțime.

 

 

 

Rumi - Pana în mâna lui Dumnezeu

 

Se smulge noaptea duhul din trup l-al Tău îndemn

și șterge de pe-ale minții tăblițe orice semn.

 

În fiecare noapte, pot duhurile-atunci

să se elibereze de spuse și porunci.

 

În noapte, uită-nchișii că stau în închisori

și regii c-au putere și stăpânesc comori.

 

Dispar și griji și gânduri la pierderi și câștig,

și despre ceilalți oameni nu mai gândești nimic.

 

La fel cei pioși, chiar necuprinși de somn.

”Par treji, dar dorm”, a spus-o Preasfântul nostru Domn

 

Par adormiți în fața lumescului frământ,

dar sunt precum o pană în mâna Celui Sfânt.

 

Iar cei ce nu văd mâna, ce scrie-atât de bine,

socot atunci că pana se mișcă de la sine.

 

 

Trad. Otto Starck

Cenaclu Literar: