Van Gogh (partea a doua)

Van Gogh (partea a doua)

 

 

”Între douăzeci și treizeci de ani, viața este marcată de tot felul de pericole, de o mare primejdie, da, primejdia păcatului și a morții.”

Vincent către fratele său Theo, începutul lui septembrie 1876

 

”Tocmai pentru că dragostea este atât de puternică, nici noi nu suntem în stare, de cele mai multe ori, mai ales în tinerețe (adică la vârsta de șaptesprezece, optsprezece, sau douăzeci de ani) să ne conducem cum trebuie barca .” (Vincent către Theo 12 noiembrie 1881)

În ianuarie 1873, Dorus îl retrage și pe Theo de la liceu și-l trimite să lucreze împreună cu Vincent pentru Galeria Goupil, dar nu la Haga, ci la o filială a galeriei de la Bruxelles. Era cel mai tânăr vânzător, nu împlinise încă șaisprezece ani și, cu toate că în față avea o bună perspectivă de realizare în domeniul comerțului cu obiecte de artă, Theo era copleșit de viața agitată a orașului. Vincent care are aproape douăzeci de ani își strânge fratele la piept cu un braț protector și-i propune să-i ghideze pașii cu dragoste și cu duioșie de frate mai mare. Alături de cei doi tineri stau părinții și le dă sfaturi de câte ori au nevoie. Deși la slujbă se descurcă foarte bine, în viața sentimentală, Vincent are necazuri: este îndrăgostit de Caroline Haanebeek care se mărită. Este retras, abătuit, suferă în tăcere și, în marea lui disperare, se declară ateu. În această perioadă are loc prima ruptură din viața lui. Însingurat și retras lipsit de înțelegerea celor din jur, se pare că ar fi frecventat cartierul cu bordeluri din Haga și ar fi contractat și o boală venerică. E, pur și simplu, terifiat la gândul de -a afla părinții. În loc să fie înțeles, este judecat și condamnat de familie, dar și de unchiul Cent și ceilalți directori ai galeriei care-l transferă la Londra. În drumul său către Londra, Vincent se oprește la Paris pentru a vizita Luvrul, Muzeul Luxemburg și Salonul anual de artă organizat de Academia Franceză. Ajuns în Anglia se stabilește, inițial, la periferia Londrei, apoi, se mută mai aproape de locul de muncă în cartierul Brixton, la o pensiune de pe Hackford Road, unde locuiește alături de o femeie și fiica acesteia. Deși, la început, n-a fopst prea încântat de oraș, cu timpul se îndrăgostește de Londra și începe să intre în normalitate dând speranțe părinților că va lua viața de la capăt. Theo se acomodase, la rândul lui, la filiala din Bruxelles lăsând șefilor o impresie foarte bună. La fel ca Vincent își petrece și el timpul liber în lungi plimbări în afara orașului așa cum făceau acasă, la Zundert. După câteva luni este adus la Haga în locul lui Vincent și se instalează la aceeași familie la care locuise acesta. Dar viața e plină de surprize și când nici nu împlinise șaptesprezece ani se îndrăgostește de Annet, sora mai mică a Carolinei. Vincent îl susține și-i recomandă să citească ”L` amour” de Jean Michelet, o carte despre iubire și femei.

Departe de țară și de cei dragi nici lui nu-i trecuse focul iubirii pentru Caroline, încă se simțea trist și neajutorat, distanța nu-l ajutase decât să idealizeze figura femeii iubite. Continuă să-i trimită scrisori și fotografii cu opere de artă pentru albumul ei personal. Părinții observă stările de melancolie și chinurile prin care trecea fiul lor și cred în mod eronat că s-a îndrăgostit de Eugenie, fiica gazdei cu un an mai mică decât el. Fusese întotdeauna diferit, cumva ciudat, față de ceilalți membri ai familiei și începe singur să-și pună întrebări dacă nu cumva suferă de o boală psihică. Trecerile lui de la o stare la alta atât de rapid semnifică începutul unei tulburări bipolare. Fumează mult, mănâncă puțin, stă retras, nu are o iubită, nu are prieteni ceea ce îi agravează boala. În vara lui 1874, face o vizită acasă și se întoarce la Londra însoțit de Anna, sora lui mai mică. Prezența Annei îi face bine, fata găsindu-și un post de profesoară se mută la cincizeci de kilometri de Londra. Și, deși continuau să se vadă, Vincent revine la viața dezordonată de dinainte, e haotic, nu-și mai face nici la galerie treaba cum se cuvine. Pe 30 martie 1875, împlinește 22 de ani și este trimis la Paris să lucreze la sediul central al Galeriei Goupil. Nu era o avansare, ci mai degrabă o încercare a unchiului Cent de a-i salva cariera de negustor de artă.

Vincent și Theo: doi frați îndrăgostiți de două surori care nu le împărtășeau sentimentele. Annet suferea de o boală fatală și se stinge din viață pe 14 iunie 1875. Theo este distrus. Vincent îi scrie cu duioșie și îi sugerează să părăsească Haga, orașul nefericirii amândorora. Erau prea multe amintiri acolo. Moartea unui alt chiriaș tânăr din casa în care locuia Theo îl zdruncină cu totul și cade într-o depresie profundă. ”Ai grijă, bătrâne”, îi scria Vincent fratelui său. ”Nu-ți pierde curajul în fața sorții.” Îl roagă să mănânce și să renunțe la o parte din cărți. ”Mi-ai urmat sfatul, te-ai desprins de cărțile  lui Michelet, Renan etc.? Lucrul ăsta îți va reda liniștea sufletească. Paginile lui Michelet referitoare la ”Portretul de femeie” de Ph. De Champaigne, nu trebuie totuși uitate, și nu uita nici de Renan. Dar cu toate acestea, distanțează-te de ei. Citește-l pe Erckmann – Chatrian: ”Recrutul, Waterloo” (Istoria unui recrut din 1813. Waterloo),  ”Prietenul Fritz” și de asemenea ”Doamna Tereza”. Citește-le dacă poți. Când schimbi hrana, revine apetitul.”

Deși nici el nu strălucea în relația cu viața Vincent îi scrie aproape zilnic lui Theo, dar mesajele lui îl lasă rece. Ghinionul face că se împiedică pe o stradă înghețată din Haga și se rănește grav la un picior. Până la urmă, Crăciunul îi adună pe toți laolaltă. Fericirea lui Vincent este de scurtă durată. Întors la Paris intră în conflict cu șeful care îl concediază pentru că-și permisese să plece acasă de sărbători când vânzările erau în toi. În primăvară, activitatea de la Goupil se încheie și Vincent se întoarce acasă la părinți unde nu stă prea mult pentru că-și găsește un post de profesor pe coasta de est a Angliei. Are 23 de ani și se simte bine în Ramsgate, oraș aflat la Marea Nordului. ”Marea era de un galben ocru, mai cu seamă de-a lungul țărmului, îi scrie el lui Theo zugrăvindu-i marea la vreme de furtună, iar orizontul era străbătut de o dungă de lumină. Iar deasupra, norii se rostogoleau enormi, înfricoșători, de-un cenușiu întunecat; ploaia cădea în lungi șuvițe oblice.”

Alături de copiii cărora le era profesor, Vincent începe să se refacă, dar să trăiască și cu nostalgia propriei copilării. Continuă să deseneze, să picteze și să-i scrie lui Theo, care îi calcă pe urme trecând prin cartierul prostituatelor unde se îmbolnăvește grav. Părinții îl iau acasă la Etten – unde se mutaseră- iar Vincent se întoarce și el în Olanda și se angajează la un magazin care comercializează papetărie, ziare, reviste, reproduceri după tablouri.  Are 24 de ani și vrea să se dedice exclusiv lui Dumnezeu așa că decide să urmeze seminarul teologic din Amsterdam. Dar nici visul cu religia nu ține mult. În 1878, abandonează școala și pleacă la Paris, la Theo, să vadă Expoziția Universală. Familia este foarte îngrijorată: nimeni nu știe ce se va alege de el.  Nu stă nici acolo prea mult, pleacă la Bruxelles și decide să predice Biblia săracilor, însă ceea ce-l atrăgea era arta. Primește o învestire din partea Comitetului de Misiune al Bisericilor Asociate din Belgia și, în februarie 1879, pleacă la Borinage o micuță localitate minieră. Sătenii îl privesc ca pe un ciudat: se mută într-o colibă goală, renunță la haine, la mâncare, la igienă deși nimeni nu-i ceruse să depună jurământ de sărăcie. Alarmați, părinții decid să-l ia acasă, dar Vincent nu cedează. Nu fervoarea religioasă îl adusese în această stare, ci boala psihică care îl copleșea de la an la an. Și, în vreme ce Vincent se complace în sărăcie, Theo devine tot mai ambițios și începe să se perfecționeze în negoțul cu artă. Viața lui dezordonată – mai degrabă îi speria pe săteni decât să-i atragă către credință, îi determină pe cei de la Asociație să se lipsească de misionariatul lui. Auzind atâtea vești proaste despr el, Theo decide să-l viziteze la Borinage. Relația lor se strică în momentul în care Theo îi solicită să nu mai lenevească, să nu-și mai risipească viața. Se simte neînțeles, abandonat, lipsit de dorința de-a mai trăi și cu ultimele puteri pleacă acasă la părinți. Dorus și Anna rămân șocați cân își văd fiul în zdrențe, slab, nespălat precum un cerșetotr. Nu le stătea în fire să-l dădăcească, dar îl primesc cu multă generozitate și-l pun pe picioare. La 26 de ani Vincent era singur, susținut de părinți, certat cu Theo și îndepăratat de Dumnezeu. Pleacă din nou în nordul Franței, de astă dată la Courriere, oraș minier aflat la 80 de km de Borinage. Aici caută atelierul pictorului Jules Breton, însă, dezamăgit de atelierul acestuia pe care-l vede prea măreț pentru un pictor, renunță să intre la el. Trăiește o vreme din vânzarea desenelor pe care le adusese cu el și astfel  începe cariera lui artistică.

 

Va urma.

Cenaclu Literar: