întâlnirea

întâlnirea

Când aricioaica își adoarme pruncii

și luna laolaltă ațipește,

în bradul din grădină,

cu veverițele încă mestecând în somn,

ghindă după altă ghindă,

Atunci cineva

tiptil, tiptil,

ca dinspre nicăieri venit

se apropie de casă.

.

Când paznicii mei neobosiți, câinii,

au încetat în noapte, să mai asculte,

vocile de sete sugrumate ale vulpilor din vie

și focul sobei

ce s-a luptat cu insolența serii,

fură acum și el un somn rapid

pe-un ultim jar de lemne,

Atunci cineva,

fără contur și fără noimă,

înclină ușor casa

și-nchip de șarpe

mi se strecoară pe sub prispă.

.

Când a-ncetat să mai suspine, femeia-n pat

și zâmbitoare visând c-a mai trăit o netrăită vară,

cu buzele-i de nimfă un cânt în somn îngână,

Atunci eu numai trupul descărnat de piele

i-l las companion să-i fie

și vesel cu a mea umbră

ne furișăm afară.

.

Pe trepte nevăzute acolo coborâm,

Trecem de zidul casei, de casa aricioaiei,

De rădăcini și oase, de mâl și chiar de ape.

Până atingem locul ascuns

Al întâlnirii noastre.

.

E o femeie! Ce Dumnezeu să fie!?

bărbații și umbrele lor întotdeauna s-au aruncat

și-n cap pentru o femeie.

Dar ea e cu mult, cu mult mai mult!

În primul rând nu are vârstă și îmbracă o mie de piei,

toate de o altă și de o altă culoare.

Apoi, doi la mână, e întotdeauna virgină,

se-mperechează numai cu cine-i place

și când are chef

și niciodată sexul cu altcineva

nu a fost mai fierbinte,

mai eficient, mai deplin

ca atunci când sunt cu ea.

Imaginează-ți că prima dată,

eu îmbrac pielea ei

și ea îmbracă umbra mea.

Toți senzorii noștri, toate particulele noastre explodează!

Stăm așa …cam nu știu cât timp

 pentru că-mi pare o veșnicie fericită,

apoi schimbărm poziția și răsucindu-ne,

ea îmbracă pielea mea,

eu umbra ei,

și umbra mea ne-mbracă pe-amândoi.

Asta e faza finală a orgasmului căruia nu-i pot găsi comparație.

.

De fiecare dată după ce ne despărțim, revenind în casă,

scriu versuri!

Cenaclu Literar: