Plutarh din Cheroneea

Plutarh din Cheroneea

 

 

S-a născut în prima jumatătate a secolului întâi al erei noastre, aproximativ între anii 45-5o în Beoția,  regiune aflată în centrul Greciei, pe vremea când împărat al Romei era Claudius. Familia lui provenea din Cheroneea (azi Kaprena), localitate aflată în zona muntoasă din vestul Greciei, nu departe de Delfi.  Erau oameni înstăriți, cu vază care au asigurat o educație aleasă celor trei fii: Lamprias, Plutarh și Timon. Ținutul Beoției mai dăduse lumii nume celebre precum Hesiod și Pindar și comandantul de oști Epaminondas. Plutarh a studiat la început în Cheroneea – literatura cu Epitherses, tatăl retorului Aemilianus din Atena, apoi, și-a continuat studiile la Atena. A fost discipol al platonicianului Ammonios, gânditor cu o bună pregătire în matematică, dar și în filozofia aristoteliană. Plutarh i-a păstrat un mare respect, peste ani, maestrului său și l-a imortalizat în câteva dialoguri. Așa cum era moda vremii, tânărul cheroneean a mai studiat și retorica, tehnica și arta de-a vorbi frumos și convingător. După ce studiază la Academia platoniciană din Atena, Plutarh  merge să viziteze și al doilea mare centru de cultură al lumii mediteraneene, Alexandria Egiptului. Mai târziu, pleacă la Roma unde se face remarcat ca om de stat, cărturar, istoric și profesor. Ține o serie de conferințe și se bucură nemijlocit de sprijinul împăratului Traian  care îl ridică la rang de consul și al lui Hadrian care-l numește procurator în provincia Achaia, distincție care nu era oferită oricui. În plus, și-a făcut mulți prieteni la Roma printre oamenii suspuși ai imperiului: Minucius Fundanus, consul în 107, sub Traian, Arulenus Rusticus, filosof stoic, pretor în anul 69, Mestrius Florus grație căruia primește cetățenia romană. Și Atena îi recunoaște meritele alegându-l arhonte într-unul din districtele sale.  Așadar, Plutarh era un om bine- văzut care călătorise mult și cunoscuse multă lume bună, dar de felul lui era un sedentar. I-a plăcut mai mult să trăiască la el acasă în Cheroneeea unde, vreme de douăzeci de ani a slujit zeului Apollo la Delfi și și-a îndeplinit misiunea cu bunătate, demnitate și  cu multă probitate morală. El însuși spunea: ”Cât despre mine, locuiesc într-o cetate mică, unde, ca să nu ajungă și mai mică, îmi este drag să rămân”. Aparent, a dus o viață lipsită de evenimente majore petrecând mult timp în tihna bibliotecii sale  citind și scriind cărți. Un catalog antic păstrează titlurile a 227 de scrieri ale lui Plutarh, dintre care 150 sunt autentice. ”Dacă scitul barbar, spunea el, își zbârnâie coarda arcului în timp ce bea, de ce s-ar rușina un elen să-și înconjure  farfuria cu cărți și cu hârtii?”. Munca lui nu era deloc ușoară pentru că la Cheroneea nu avea la îndemână toate documentele de care avea nevoie fiind împrăștiate prin bibliotecile din toată lumea: ”Iar faptele pe care cei mulți nu le știu și sunt pomenite de alții doar ici-colo sau se găsesc menționate pe monumente ori în străvechi decrete, și pe acestea m-am străduit să le adun la un loc.” Scrisul lui Plutarh este de o rigurozitate remarcabilă - fiind autorul a numeroase biografii de romani a fost nevoit să învețe latina cultă pentru a avea acces la documentele istorice. Plutarh n-a fost un mare și profund gânditor; deși era un bun cunoscător al platonismului, al epicureismului și al altor doctrine ale vremii, n-a avut propriul lui sistem de gândire.

”Scrierile morale” concepute în tradiția platonică sub formă de dialoguri abordează diferite subiecte și ceea cele aduce la un numitor comun este ideea de edificare morală a societății. În ultima parte a vieții, după anul 100, începe să scrie ”Viețile paralele” lucrare istoriografică care cuprinde o serie de portretizări morale și psihologice realizate cu mijloacele narațiunii ale unor personalități istorice.  S-au păstrat 52 de biografii dintre care 48  conțin 24 de perechi de personalități, iar 4 sunt independente.  

Plutarh a fost un om cu suflet blajin și cu purtări alese, cumpătat, statornic cu un destin ilustru în marea civilizație de răsărit. La vremi de răstriște, grecii l-au divinizat și au găsit mângâiere în traducerea lui a tratatului ”Despre leacurile și vindecarea mâniei” a lui Nicolas Gonesse. A avut un respect uriaș pentru femei dovadă sunt scrierile lui ”Vorbe ale femeilor spartane” și ”Despre virtuțile femeilor”.

Ca mulți alți oameni cultivați contemporani cu el, Plutarh era un bun cunoscător al culturii și al filososfiei egiptene așa cum reiese din tratatul său ”Despre Isis și Osiris”, lucrare adresată preotesei Clea care slujea zeiței egiptene Isis. ”Nu aurul și argintul fac Dumnezeirea să se bucure, căci nu în tunete și fulgere stă puterea ei, ci în grijă și înțelegere. Țelul muncii noastre ca preoți și preotese este cunoașterea Ființei dintâi și atotstăpânitoare, pe care numai mintea o poate pricepe. Iar cercetarea adevărului, mai ales cea îndreptată spre cunoașterea zeilor, nu înseamnă altceva decât că dorești să împărtășești din fericirea lor; studiul, precum  și învățătura pe care le dobândești în felul acesta sunt îndeletniciri sacre, mai mărețe și mai importante decât oricare altele. Și nu este altă divinitate căreia aceste îndeltniciri să-i fie mai plăcute ca aceea pe care o slujiți. Când Tifon, dușmanul zeiței, în trufia lui, risipește și distruge învățătura sfântă pe care Isis a dobândit-o, ea o adună cu grijă și o transmite inițiaților în misterele sfinte.”

Ajuns la Sais și văzând statuia zeiței Isis pe care era următoarea inscripție: ”Eu sunt tot ce a fost, tot ceea ce este și tot ce va fi. Până acum niciun muritor nu a reușit să ridice vălul ce mă acoperă.”, Plutarh  se străduiește să dezlege mesajul și să afle cine era, de fapt, zeița Isis. După ce emite o serie de teorii în ceea ce privește zeii Greciei și ai Egiptului ajunge la concluzia că ”Divinitățile sunt ale tuturor oamenilor, nu se atribuie neapărat egiptenilor. Există popoare care numai de curând au învățat numele lor egiptene. Însă ei știau, încă de la începuturile lor, care erau puterile fiecăruia dintre acești zei și le făceau slujbe și liturghii publice. Așa cum soarele, luna și cerul, pământul și marea sunt ale tuituror oamenilor, chiar dacă fiecare neam le dă alt nume, există o singură rațiune supremă care a făcut acest univers și o singură Providență care îl conduce.”

Pornind de la episodul în care Ulise ajunge în insula vrăjitoarei Circe, Plutarh scrie ”Animalele au uzul rațiunii”. Când  Ulise vrea să plece din insulă și o roagă pe Circe să-i redea tovarășii transformați în porci, aceasta îi spune că nu-i posibil deoarece ei înșiși nu vor să redevină oameni. Nu-i vine să creadă când îi întreabă direct  și lor  nici nu le trece prin cap să accepte transformarea. ”Circe ar fi putut să te transforme și pe tine în porc și atunci ai fi fost mult mai înțelept și mai sănătos decât acum, îi spune Gryllos. Tu vrei să renunțăm la viața tihnită și să plecăm cu tine pe mare? Las-o baltă.” Și același Gryllos îi spune lui Ulise în continuare: ”Noi, animalele, vă suntem mult superioare vouă, oamenilor, în special în ceea ce privește morala. Fără să fi fost învățate vreodată, ducem vieți mult mai etice.” După ce se contrazic o vreme, Ulise aduce un ultim argument în favoarea superiorității omului: conștiința divinității.

Printre scrierile lui Plutarh există și trei mituri relatate de el: mitul Insulei lui Cronos, mitul lui Timarh și mitul lui Arideus. În ”Tratatul despre tardiva răzbunare a zeilor”, Plutarh istorisește întâmplările prin care trece Aridaeus, un negustor care nu se putea abține de la nicio josnicie. Sătul și el de ticăloșiile lui îl întreabă într-o zi  pe Oracolul din Cilicia dacă se mai face om. Acesta îi trimite un mesaj spunându-i  că va deveni un om integru după ce va muri. Aridaeus cade de pe o stâncă, se lovește la cap și toată lumea crede că a murit. Când să-l îngroape a treia zi, se ridică în capul oaselor și își revine. În câteva zile își recapătă puterile, dar devenise alt om de nu-l mai recunoștea nimeni. Asemeni lui Dante, Aridaeus a parcurs drumul către Infern și către Paradis și a putut să vadă unde este îndreptat  fiecare suflet în lumea de dincolo după cât de bine s-a purtat pe pământ.

În tratatul ”Despre Daimonul lui Socrate”, Plutarh prezintă mitul lui Timarh, un tânăr aspirant la spiritualitate  care face o călătorie de inițiere către  Oracolul lui Trophonius. Practic este vorba despre parcurgerea unor etape în pătrunderea misteriilor reîncarnării.  Tratatul ”Despre fața din cercul Lunii” este, probabil, cea mai cunoscută scriere a lui Plutarh în care face o descriere amănunțită a celor trei corpuri recunoscute și de filosofia indiană: corpul grosier, corpul subtil și corpul cauzal, adică, trupul, mintea și Sinele Superior. Ceea ce surprinde în mitul Insulei lui Cronos, detaliat în această lucrare, este faptul că Plutarh descrie o călătorie imaginară cu o corabie care ar porni spre nord, către Britannia, ar trece pe lângă o serie de insule înghețate- Islanda și Groenlanda și ar ajunge la o întindere mare de pământ înconjurată de ape. Dar, e greu, spune el, să ajungi acolo din cauza ”densității mării”. Se pare că cu aproape o mie cinci sute de ani înaintea lui Columb, Plutarh descria drumul către America de Nord.  Operele lui Plutarh au străbătut prin vreme precum monumentele de pe Acropole purtând în ele ”un suflet plămădit din nemurire”.

16.07.2021

Cenaclu Literar: