Miyamoto Musashi

Miyamoto Musashi

 

”Gândiți-vă la voi înșivă mai puțin, dar gândiți-vă la viață (lume) profund.” (Hitotsu:mi o asaku omoi yo o fukaku omou) Dokkodo

 

Miyamoto Musashi, kensei (sfânt al sabiei), este considerat  unul dintre cei mai mari luptători japonezi care a depășit limitele umane în arta sabiei prin crearea unui stil personal și prin abilitățile de care a dat dovadă. Calea strategiei (hyoho), descoperită de el,  este o metodă de antrenament fizic și spiritual pentru a atinge perfecțiunea interioară. S-a născut  în anul 1584, în satul Miyamoto-mura din  provincia Harima. Strămoșii lui aparțineau puternicului clan Harima din Kyushu. Bunicul său, Hirada Shokan, a fost un redutabil maestru al sabiei și din acest motiv seniorul pe care îl servea, Shunmen Iganokami, l-a recompensat permițându-i să-i poarte numele. De aceea când Musashi a publicat ”Cartea celor cinci cercuri” a semnat-o cu numele Shinmen Musashi.

 Pentru că la vârsta de șapte ani a rămas orfan de tată, iar nu după mult timp i-a murit și mama,  cel care s-a ocupat de educația copilului a fost fratele mamei care era preot. Japonia trecea în acea vreme printr-o perioadă de crunte bătălii care aveau ca scop unificarea. În 1596 shogunul Toyotomi Hideyoshi  își trimisese armata în Coreea și lupta cu sabia era foarte apreciată, școlile de arte marțiale pregătind experți în folosirea săbiei și alăncii. Unul dintre samuraii educați la școala de arte martiale Shinto Ryo era Arima Kihei cu care Musashi are prima confruntare când abia împlinise 13 ani. Deși era doar un copil era bine dezvoltat fizic și căpătase abilități rar întâlnite în lupta cu bastonul. Kihei a murit în urma loviturilor primite. Câțiva ani mai târziu, Musashi pleacă la Kyoto și se luptă cu cei trei membri ai familiei Yoshioka. Cu o sabie de lemn îi ucide pe doi dintre frați, iar al treilea, fiind scos din luptă, abadonează meseria armelor. Ultima confruntare a lui Musashi cu cei din familia Yoshioka a fost foarte dură întrucât a avut de luptat cu mai mulți adversari în același timp. După acest episod, în 1605 Miyamoto Musashi începe pelerinajul războinicului (mushashugyo) și astfel devine cunoscut și respectat în toată Japonia pentru faptele lui de arme. Numele lui este legat de o mulțime de legende și povestiri, iar la un secol după moartea sa apare prima biografie- ”Biografia celor două ceruri” (Niten-ki) care este și prima mărturie despre luptele și viața lui.

Între 1935-1939,  scriitorul - samurai Eiji Yoshikawa publică romanul Musashi în foileton, apoi în volum, pentru care, în 1960, primește Medalia culturală, cea mai înaltă distincție pentru un literat japonez, precum  și Ordinul Comorii Sacre.

Călugărul Oku Hozoin, adept al budismului Zen și mare expert în lupta cu lancea îl invită pe Musashi la templul Hozoin și în urma unei confruntări în care nu-l poate învinge îl roagă să rămână o vreme la templu. Musashi primește invitația și începe să studieze cu călugării din templu și să se specializeze în lupta cu lancea. De la templu, Musashi pleacă în provincia Iga, renumită pentru școala sa tradițională de spionaj, și aici, se întâlnește cu Sishido Baikin, expert în kusari kama (armă formată dintr-o seceră și un lanț care are la capăt o greutate- adversarul era lovit cu greutatea, tras cu lanțul și ucis cu secera). Musashi îl ucide pe Sishido, dar este atacat de elevii lui cu săbiile. Îi înfrânge și pleacă către Edo unde fusese provocat de un luptător, Muso Gonnosuke, care se lupta cu sabia de lemn. Musashi îl învinge și Gonnosuke se retrage pe muntele Honman unde perfecționează tehnica de luptă cu bastonul (jodo). Provocat și a doua oară, Musashi nu-i mai răspunde, ci îi oferă satisfacția de-a se considera învingător, Gonnosuke fiind,  astfel, cunoscut în istorie ca singurul samurai care l-a înfrânt. În pelerinajul său, Musashi ajunge și în provincia Izumo unde îi cere permisiunea seniorului Matsudaira să-l lase să lupte cu cel mai puternic expert în Kendo. Musashi a ales două săbii de lemn și l-a învins pe adversar drept care seniorul i-a cerut să lupte și cu el. După ce îl înfrânge și pe Matsudaira acesta îl roagă să-i mai rămână oaspete o vreme și să-i fie profesor.

 Însă cea mai renumită confruntare pe care a avut-o Musashi a fost cu tânărul samurai Kojiro, neînvins ca și el în luptele pe care le susținuse în întreaga Japonie. Kojiro era maestrul de arme al seniorului Hosokawa Tadaoki din Kokura și era foarte renumit pentru viteza lui de reacție și abilitatea cu care mânuia sabia- se spune că putea să taie rândunica în zbor, iar tehnica lui de atac era inspirată chiar de mișcarea cozii rândunicii când își schimba direcția de zbor și de aceea anumit-o tsubame-gaeshi (lovitura rândunicii). Musashi era conștient că nu strategia, ci abilitatea îl făcea de neînvins pe Kojiro. Seniorul Tadaoki și-a dat acordul pentru luptă care a avut loc pe insula Funajima, în data de 12 aprilie 1612. Lupta a fost scurtă și dură: Kojiro a fost ucis în duel și din acest moment Musashi renunță la lupta cu arme adevărate în dueluri. De-acum se va dedica doar înțelegerii și perfecționării luptei cu sabia practicând budo, modul de viață al războinicului japonez care cu timpul se identifică cu însăși istoria Japoniei. Istoria Evului Mediu japonez  a fost marcată până la jumătatea secolului al XVI-lea de războaie civile care au distrus țara până când a apărut renumitul conducător Oda Nobunaga (1534-1582) care i-a înfrânt pe majoritatea liderilor locali. N-ajunge să-și vadă visul de-a unifica țara pentru că este asasinat în templul Hannoji, dar urmașul lui Toyotomi Hideyoshi îl înfăptuiește. În aceste bătălii pentru supremație și pentru viitorul Japoniei în care au murit peste 70000 de oameni  a luptat și Musashi. Avea 31 de ani, era ronin (samurai fără stăpân) și lupta de partea celor care îl primeau ca oaspete. Deschide o școală de scrimă, dar pentru că vremea războaielor trecuse, metodele sale nu au dat naștere unei școli durabile neavând unde să fie aplicate.

Musashi nu s-a căsătorit niciodată, în schimb, și-a adoptat propriul nepot, Yori cu care a călătorit prin toată Japonia și căruia i-a dat numele lui. Anul 1639 îl găsește la Kokura unde se face remrcat în luptele pentru reprimarea creștinilor care se revoltaseră. Din acest moment Japonia se izolează de restul lumii vreme de două secole. Miyamoto Musashi moare la 19 mai 1645 și ultima lui dorință este să fie îngropat cu armura. Se spune că în timpul ceremoniei oficiată de călugărul Daien s-a auzit un tunet puternic deși cerul era senin.

Musashi Miyamoto nu a fost doar un mare luptător, ci a fost și un mare artist – pictor, sculptor, caligraf și scriitor. În 1640, este invitat special  la castelul seniorului Hosokawa  însă acesta moare peste câteva luni și Musashi fiind foarte afectat de dispariția lui se retrage în singurătate o vreme, practică zazenul, pictează și sculptează.

Sunt  foarte renumite picturile lui monocrome, în tuș, realizate din câteva peneluri,  care s-au păstrat până azi și sunt considerate valori naționale ale Japoniei. Un exemplu este pictura intitulată  ”Pescărușul cenușiu așezat pe o creangă uscată” (Koboku meigezi zu) în care  este surprinsă vigilența și dinamismul acestei păsări de pradă ce exprimă principiile de luptă ale lui Miyamoto Musashi. Tot în timpul în care a stat în insula Kyushu la curtea seniorului din Kusamamoto scrie tratatul de instruire în arta sabiei intitulat ”35 de articole despre strategie” (Hyoho sanjugo kajo).   În 1643, se mută în peștera Reigando de pe muntele Iwato  și scrie capodopera lui, ”Cartea celor cinci cercuri” (Gorin no Sho), dedicată strategiei hyoho pe care o studiase și o practicase toată viața. Cu doar o săptămână înainte de a muri se retrage la castelul din Kamamoto și scrie mesajul său final ”Drumul pe care mergi singur” (Dokkodo). Bazat pe propria sa experiență, Miyamoto a lăsat posterității principiile universale de luptă cu scopul de a extinde Calea (Do) pentru toate artele. La final, proclamă ”toate principiile un Vid”, adică, principiile care constituie calea converg în Vid. În concepția budismului Zen termenul ”vid” nu are nicio legătură cu ceea ce numim noi ”neant”, ”vid”. (vezi și Francois Cheng ”Vide et plein Le langage pictural chinois”).

Vidul este considerat a fi starea în care spiritul capătă dimensiuni cosmice. Pentru Bodhidharma, corpul și spiritul constituie un tot unitar, iar artele marțiale și celelalte arte pot fi o cale către perfecționarea spirituală. Doar pe această cale se poate ajunge la Iluminarea supremă (satori).

La finalul lucrarării sale, maestrul Miyamoto Musashi  conchide:

 ”În vid există doar binele, nu și răul

Înțelepciunea există. Principiul există

Calea există. Spiritul este vid.”

(Cartea celor cinci cercuri)

Cenaclu Literar: