Emanuel Pope - Colosul

Emanuel Pope - Colosul

 

uriașului meu MR55

 

 

 

voi nu v-aţi petrecut cu mine nopţile pe aceste înălţimi

şi din spinarea acestui uriaş de fier n-aţi privit,

cu mândria celui ce n-are ce pierde,

 spre bolta de stele

n-aţi dormit în braţele lui protejaţi de întuneric

şi nu v-aţi trezit la kilometri distanţă de casă

cu spaima unei zile noi

tensiunea din osatura lui voi n-aţi simţit-o

şi n-aţi văzut nici aburul ridicându-se în zori din carnea sa

fără efort,

cu aripi de înger,

voi nu i-aţi auzit scrâşnetul măselelor de oţel

 în soarele verii de august

şi nu i-aţi admirat modul de-a purta fără un cuvânt,

maiestuos,

oraşul

ca într-o palmă de sfânt peste mări de ceaţă

nu v-aţi lipit obrazul umezit de lacrimi de fruntea sa

şi n-aţi ascultat ecoul ce-l adăposteşte pântecul lui de ani buni

ca pe o ispită privind însingurarea serii.

nu v-aţi întrebat de unde şi până unde

i se poate întinde aşteptarea

nici viaţa

şi nici dacă din umerii lui

poezia ar putea zbura pentru totdeauna, cel mai bine

voi n-aţi ascultat zbuciumul râului de lumină curgând prin inima sa

de aceea, nu vă aparţine acest poem!

el va rămâne poemul unei singure iubiri cu tot ce a cuprins ori nu

poezia din el

-iubirea şi prietenia dintre un pui de om şi uriaşul său de fier-

poezia aceasta, viaţa mea ca un zmeu de hârtie

călătorind printre toate lucrurile pierdute

...abia de te zăreşti de aici şi mai c-aş râde de tine

-ca un nu-dai- doi- bani- pe- el ce sunt-

dacă n-aş privi cu inima strânsă de milă şi frică

la făptura prietenului meu, aşezată ferm,

drept pe picioarele sale

ca un uriaş pod răsucit peste moarte.

Cenaclu Literar: