Emanuel Pope - Colosul
uriașului meu MR55
voi nu v-aţi petrecut cu mine nopţile pe aceste înălţimi
şi din spinarea acestui uriaş de fier n-aţi privit,
cu mândria celui ce n-are ce pierde,
spre bolta de stele
n-aţi dormit în braţele lui protejaţi de întuneric
şi nu v-aţi trezit la kilometri distanţă de casă
cu spaima unei zile noi
tensiunea din osatura lui voi n-aţi simţit-o
şi n-aţi văzut nici aburul ridicându-se în zori din carnea sa
fără efort,
cu aripi de înger,
voi nu i-aţi auzit scrâşnetul măselelor de oţel
în soarele verii de august
şi nu i-aţi admirat modul de-a purta fără un cuvânt,
maiestuos,
oraşul
ca într-o palmă de sfânt peste mări de ceaţă
nu v-aţi lipit obrazul umezit de lacrimi de fruntea sa
şi n-aţi ascultat ecoul ce-l adăposteşte pântecul lui de ani buni
ca pe o ispită privind însingurarea serii.
nu v-aţi întrebat de unde şi până unde
i se poate întinde aşteptarea
nici viaţa
şi nici dacă din umerii lui
poezia ar putea zbura pentru totdeauna, cel mai bine
voi n-aţi ascultat zbuciumul râului de lumină curgând prin inima sa
de aceea, nu vă aparţine acest poem!
el va rămâne poemul unei singure iubiri cu tot ce a cuprins ori nu
poezia din el
-iubirea şi prietenia dintre un pui de om şi uriaşul său de fier-
poezia aceasta, viaţa mea ca un zmeu de hârtie
călătorind printre toate lucrurile pierdute
...abia de te zăreşti de aici şi mai c-aş râde de tine
-ca un nu-dai- doi- bani- pe- el ce sunt-
dacă n-aş privi cu inima strânsă de milă şi frică
la făptura prietenului meu, aşezată ferm,
drept pe picioarele sale
ca un uriaş pod răsucit peste moarte.
Comentarii