Nick Sava - Licitaţie

Nick Sava - Licitaţie

 

 

 

O zi de vineri obişnuită. Leslie priveşte pe deasupra hîrtiilor spre cei prezenţi – nu foarte numeroşi. Vreo douăzeci. Cei mai mulţi au în mînă, arborînd un aer nepăsător, catalogul. Puţini îl răsfoiesc – de fapt, experienţa îi spune că majoritatea ştiu precis ce anume vor să achiziţioneze. Sau să nu achiziţioneze. Ce-şi pot permite şi ce nu. Limita maximă pînă unde pot merge. Există întotdeauna un joc între dorinţă, posibilităţi şi intuiţie, cel mai adesea bazate pe un calcul rece de afacerist. Şansa apariţiei unui neştiutor bogat, pregătit să spargă nişte bani pe un obiect care să-i dea oarece lustru de colecţionar, este minimă. Ei, dacă există, sunt reprezentaţi de consilieri pricepuţi în investiţii în artă.

Pe cei mai mulţi îi ştie, au mai achiziţionat obiecte de-a lungul timpului. Exact astfel de specialişti în investiţii artistice. Cîţiva colecţionari autentici. De exemplu, doamna cea înaltă şi cam planturoasă, mistress Blackborne – probabil un pseudonim. Vine întotdeauna însoţită de domnul înalt şi slab, cărunt, cu ochelari, cu aspect de evreu, cu care se consultă, uneori, pe şoptite. Consilier sau, mai degrabă, chiar soţul ei. Ea achiziţionează parafelia americana, deşi uneori licitează mai mult formal şi la alte obiecte – mai ales tablouri de autori americani. Obiecte de foarte bun gust, deşi aparent lipsite de valoare, care îşi dublează valoarea într-un deceniu sau două. Acum venise pentru o serie de patru wampumuri* oneida, de pe la 1700, probabil, de pe timpul războaielor cu francezii din Noua Franţă. Din cîte o ştie pe Mrs Blackborne şi datorită slabei cereri de şiraguri de mărgele din scoici, greu de crezut că va obţine cei 2000 pe şirag ceruţi de vînzător...

Sau Mr. Bradley – cel mai probabil numele lui adevărat. Este un domn ce se apropie de cincizeci de ani, uscăţiv, cu părul puţin grizonat pieptănat peste cap, cu silueta dreaptă, probabil, bancher. Uneori lipseşte perioade îndelungate – poate datorită unor călătorii extinse. Alteori, este însoţit de o femeie cam de vîrsta lui, cu care nu se consultă niciodată. Soţia? Ea n-a venit niciodată în lipsa lui. Mr. Bradley achiziţionează mai ales lucrări de artă din secolul al XIX-lea. Majoritatea europene, dar are şi cîteva stampe japoneze şi cîteva lucrări de-ale artiştilor americani. Leslie deja îi cunoaşte pasiunile: Blake, Delacroix, Goya. Mai ales grafică: desene, printuri – dar şi cîteva acuarele şi pasteluri. E în stare pentru ele să pluseze oricît, semn că nu duce lipsă de bani. Ştie că o pasiune merită cheltuiala. Altfel, în general, are „nas bun”, niciodată nu a dat mai mulţi bani decît ar merita vreo lucrare. O singură dată a adus înapoi, revînzînd, un Puy de Chavannes mai puţin cunoscut, la care a cîştigat dublul sumei plătite. Leslie încă se întreabă de unde a bănuit Mr. Bradely că lucrarea e, posibil, un fals...

Azi nu are piese deosebite. Aşa se întîmplă de obicei. Piesele de rezistenţă, capodoperele, vin extrem de rar în zilele noastre. Cei ce le posedă le ţin cu dinţii, le vînd doar dacă au extrem de mari probleme financiare – şi atunci pe canalele lor, nu prin Agenţii sau Case de Licitaţie. Nici presa nu află... Iar lucrări noi nu apar decât foarte rar. De exemplu, ultimul item – o mapă de desene „Osborne”, ieşită la iveală numai cu vreo 15 ani în urmă -, e prima oară aici. Interesant i se pare faptul că vînzătorul păre a fi acelaşi care o descoperise, un anume „E.D. Os”. Vreun urmaş îndepărtat al pictorului? Acel Osborne se bănuieşte că ar fi fost cirac lui Wiliam Blake şi, apoi, G.M.W. Turner – deşi marii artişti britanici au negat, ulterior, acest lucru. Mai ales că Osborne a fost un artist extrem de controversat, un boem beţivan, consumator de haşiş şi opium, cu puţine lucrări, cu o viaţă destrăbălată şi o fire imposibilă. Luat de unii drept un adevărat diavol – dar de alţii un adevărat înger, foarte aproape de sfinţenie. S-au păstrat extrem de puţine lucrări, mai ales din perioada lui independentă. Extrem de controversate...

Mai toate lucrările se găsesc în cele cîteva mape de desene, schiţe, studii făcute în orele de ucenicie – în care se şi observă, deseori, influenţa maeştrilor. Dar majoritatea sunt proaste, şcolăreşti – cu excepţia a cîtorva din ele, adevărate capodopere. Aşa şi cu această mapă. Din cele 11 lucrări din ea, doar trei sunt de valoare –dar ce valoare! De aceea se şi vînd cu mapa, dacă s-ar scoate cele trei lucrări, restul pot fi, pur şi simplu, aruncate...

Mai are trei tuşuri Gericault – cine le va lua va plăti numele. Ştie că Mr. Bradley nu e înnebunit după pictorul romantic francez – dar poate va licita la ele. Mai e un romantic german minor şi alţi cîţiva pictori necunoscuţi din a doua jumătate a secolului al XIX.lea; unul maghiar, doi polonezi, un român. Şi cîţiva artişti americani, şcolile din Boston şi Cleveland, mai ales acuarele şi pasteluri. Nu ştie dacă Mrs Blackborne va fi intersată suficient ca să le achiziţioneze. Mai curînd se vor vinde cele două Tiffany şi vasul Galle.

Colegii lui, Angel şi Lilith, stau lîngă perete, el pe dreapta, ea pe stînga, la telefon. În realitate, au un microfon minuscul, dar puternic, în colţul gurii şi nişte căşti minuscule înfundate în ureche. Reprezintă doi licitatori anonimi, care se înscriseseră pe internet chiar în această dimineaţă. Nu e un lucru neobişnuit, sunt mulţi care preferă să participe personal la licitaţie, fără însă a-şi declina identitatea. E suficient să plăteşti taxa şi să depui garanţia. În acest caz, a rămas uimit de sumele mari depuse garanţie – cîte zece milioane de dolari fiecare. De parcă se vorbiseră... I se păruse curios mai ales suma mare de bani – asigurarea totală a obiectelor de licitat astazi nu se ridică nici măcar la două sute de mii! Un singur lucru bănuieşte: cei doi se vor înfrunta, licitînd acelaşi obiect – şi niciunul nu va renunţa fără luptă. Era deja foarte excitat la gîndul luptei, nu se întîmplă foarte des. E una din bucuriile pe care i le oferă această meserie.

Începu licitaţia:

„Set de linguriţe din argint aurit, unicat, cu armoriile oraşelor hanseatice în email colorat, circa 1460-70, artist nord-german. Menţionat în posesia prinţilor electori de Wurtemberg la 1630. Patru mii, dă cineva?... Trei mii cinci sute?... Trei mii două sute?... Nimeni nu dă trei mii? Trei mii pe dreapta. O dată... Trei mii cinci sute în faţă. Trei mii şapte sute pe dreapta. Dă cineva Trei mii opt sute? Trei mii şapte sute de două ori... Trei mii opt sute în spate. Oferă cineva patru mii? 3800 de două ori... Ultima strigare... 3800! Vîndut doamnei din spate.”

Tacîmurile şi linguriţele de colecţie nu se vînd prea bine. Sunt prea multe, puţini colecţionari interesaţi. De obicei, femei. Nu se aştepta să obţină atît de mult... Unul cîte unul, fiecare obiect este achiziţionat după oarece luptă. Într-adevăr, doamna Blackborne a luat cele patru wampumuri. Fără concurenţă reală, a dat 3000 pe toate. După zîmbetul ce i-a înflorit pe faţă, Leslie e convins că a făcut iarăşi o bună afacere. În perioada respectivă, triburile din Liga irocheză au avut mai multe confruntări, atît cu francezii cît şi cu englezii – şi alte triburi native din zonă. Au încheiat cîteva tratate de pace, importante, amintite în istorii. Aceste şiraguri sunt, uneori, tot atît de importante – şi de valoroase – ca şi tratatele în sine, păstrate pe pergamente. Nu s-ar mira prea mult dacă şiragurile, pe care Mrs Blakborne a plătit 3000 de dolari, să ajungă în cîţiva ani să coste de zece ori mai mult!

Rămăsese ultimul obiect. „O mapă de desene originale, atribuite artistului englez de la începutul secolului al XIX-lea, Osborne, ucenic al lui William Blake şi William Turner, mari artişti pre-romantici. Influenţa lor se poate discerne (oarecum, gîndi) în lucrările din mapă, mai ales în desenele 3, 5,6 şi 11. Posibil ca desenul 10 să fi fost corectat de Turner... (Gîndi: oricum, capodoperele sunt 7, 8 şi 9) În plus, au rămas extrem de puţine lucrări ale lui Osborne, 47 de desene, schiţe şi acuarele, din care 42 adunate în cele trei mape păstrate. Aceasta, numită chiar de autor „Sufletul unui artist”, este ultima; descoperită destul de recent, păstrează 11 desene. Deci, cine le va achiziţiona, va fi în posesia a aproape un sfert din toate lucrările păstrate ale lui Osborne! Pornim de la 10 mii. Cine dă 10 mii pentru „Un suflet de artist”?”

Tăcere. Leslie priveşte spre Lilith, apoi spre Angel. Ei nu interveniseră deocamdată pe timpul licitaţiei, este clar că cei doi clienţi anonimi sunt interesaţi de mapă. Oare cît de interesaţi? Cele trei desene geniale merită fiecare cîte 10 mii – dar trebuie să ai experienţa şi ochii lui Leslie ca să ştii asta... Înainte să deschidă gura pentru a anunţa o altă cifră, redusă, Angel ridică un carton pe care scrisese „11000” Aproape simultan, Lilith ridică şi ea cartonaşul, anunţînd: „12000”

Următoarea jumătate de oră a fost o nebunie. Leslie nici măcar nu mai apuca să spună ceva. Angel şi Lilith continuau să liciteze între ei, abia apucînd să scrie, tot mai febril, noile cifre pe cartonaşe pe care le ridicau cu mîini tremurînde. 15 mii, 50 de mii, 500 de mii... Cei din sală răsuceau capul spre dreapta sau spre stînga, fără a mai privi spre Leslie, parcă în transă. Nimeni nu mai asistase la o astfel de licitaţie.

Cînd se ajunse la 10 milioane, timpul păru să se oprească. Leslie interveni, cu glas gîtuit „10 milioane la dreapta... De două ori... Dă cineva mai mult?” Priveşte spre Lilith. Aceasta e palidă, iar năduşeala abundentă îi curge în ochi. Spune cu glas gîtuit, parcă de departe: „Sufletul lui Osborne nu merită mai mult de zece milioane...”

Leslie ştie că cei doi necunoscuţi depuseseră fiecare cîte zece milioane. Al doilea nu poate decît să îl egaleze pe primul – dar acesta cîştigă. Sau poate să depună bani, mărind licitaţia... Sau să renunţe, aşa cum se pare că face. Spuse, cu voce răguşită: „Zece milioane a treia oară. Sold!” Lovi cu ciocănelul de lemn în masă, privind spre Angel.

Acesta, palid şi el, spuse: „Un suflet merită întotdeauna mai mult. Dar sunt atîtea suflete de salvat...”

____________

Notă:

*wampum – şirag din mărgele obţinute din scoici oceanice, folosite de nativii americani din triburile din regiunea nord-estică americană şi sud-estică din Canada (federaţia irocheză) drept emblemă a unui şef, însemn a unei solii sau parafare a unui tratat (de pace)

 

 

 

(din vol. Nick Sava, Proză scurtă, Editura Pim, Iaşi 2015)

Cenaclu Literar: