HANNA

HANNA

 

 

 

 

 

Azi, s-a jucat iar cu materialele croite şi aşezate în pungi  pentru a fi cusute. Mătăsuri fine, înflorate, moi la atingere, din care adie un parfum delicat de roze. De câte ori rămânea singură acasă, Hanna se apropia cu sfială de raftul improvizat şi stătea vreme îndelungată cu privirea pironită către pungile pline cu materiale viu colorate. Tânjea să le atingă, să-şi apropie obrazul de ele, să simtă mângâierea fină, catifelată, a mătăsurilor grele. Dar Hanna era mai tot timpul singură...Lina trebuia să muncească. Lina n-avea timp de Hanna. Nimeni nu avea timp de Hanna...

„- poloneza dracului! poloneza dracului!”

 S-a măritat Lina prea devreme. Abia terminase profesionala şi s-a măritat. O luase Gena pe lângă ea în atelierul de la Teatru. Și Lina era foarte îndemânatică. Avea ochi de artistă. Era talentată Lina. Avea mâini de aur din care ieșeau pălării, flori, voalete. Veneau actriţele la ea cu Nechermanul în mână şi cereau modele de rochii sofisticate. Și Lina, ca o magiciană făcea întocmai.  Aşa l-a cunoscut pe Sebastian Mazur. A dat-o gata Sebi cu ochii lui mari, negri, de copil mirat continuu...Și-l pasau actriţele una alteia că era bărbat frumos. Era pajul lor. Lui nu-i păsa în patul cui avea să doarmă noaptea următoare. Îl purtau după ele la bar, la croitoreasă, la cofetărie... Să nu fie singure. Sebi, un veritabil dandy, era  fiul unui medic polonez refugiat care se oploşise-n târg cu tot cu familie.  Lina era o copilă. Și Sebi n-a putut rezista privirii ei de inocentă. S-au căsătorit în secret. Gena le-a fost martor. Și Lina muncea tot mai mult. Lui Sebi îi plăcea viaţa de noapte. Îi plăceau banii şi chefurile cu actriţele tinere, dezinhibate. S-a supărat Lina la început, dar a-nvăţat-o Gena: „toarnă-i un copil şi-o să se-adune pe-acasă.”  A turnat-o Lina pe Hanna. A botezat-o Karina,  sora lui Sebi. I-a pus nume de poloneză, să simtă Lina c-a intrat în neamul lor. Era sămânţa lui Sebi şi purta numele familiei Mazur. Aşa s-a ivit pe lume Hanna Mazur să rezolve o problemă de infidelitate. N-a rezolvat nimic. Dimpotrivă. A încurcat vieţile tuturor. Lina nu şi-a dorit-o pe Hanna. Lina îşi dorea o dacie şi-o casă boierească. Să vadă doctorul Mazur că poate şi ea, o croitoreasă.

„- poloneza dracului! poloneza dracului!”

Hanna  a venit  mirată de-a gata pe lumea asta. Ochii mari, rotunzi şi negri ai lui Sebi se multiplicaseră pe chipul mic şi boțit al Hannei. A-nlemnit Sebi când a văzut-o prima dată, la maternitate. S-a speriat bietul Sebi. Ce să facă el cu mogâldeaţa de Hanna? Era prea mult pentru el. Venea Sebi, dimineaţa, fiert de oboseală de la Cazinou şi Hanna orăcăia scoţându-l din minţi. Se enerva şi Lina. Uitase atingerea degetelor lungi de pianist ale lui Sebi.

 „- poloneza dracului! poloneza dracului!”, spunea Lina cu plânsu-n gât.

Nici casă, nici maşină, nici Sebi... doar broscoiul care mănâncă şi cacă, mănâncă şi cacă... Se duseseră naibii toate visele! Într-o zi a venit Lina acasă, de la muncă, mai devreme. I s-au tăiat picioarele când a deschis ușa apartamentului. Goale şi imense erau cele două camere. A plecat Sebi de-acasă. A plecat la Vanda lăsându-i Linei casa goală şi pe Hanna urlând prin vecini. În mijlocul sufrageriei îi lăsase doar butaforia în formă de buturugă primită cadou de la Brădăţan, butaforistul teatrului. Și ceasul deşteptător pus pe buturugă să sune la 5 fix. Se săturase Sebi de Lina şi de croitoria ei. A plâns Lina de s-a umflat. A plâns fiecare lucruşor, în parte, luat de Sebi. O lăsase mai săracă decât Iov. Și cu Hanna pe cap. A luat-o Lina pe Hanna la subsuoră şi la Fântâna s-a oprit. I-a pus-o-n braţe  mamei Floarea.

A luat Lina viaţa de la capăt. S-a aruncat Lina ca nebuna în muncă. Dormea două-trei ore pe noapte. Au început să vină clientele. Și banii. Cea mai frumoasă poveste era povestea vieţii ei. O ştiau toate clientele. Stătea Lina în genunchi, c-o aţă-n gură, însăila tivuri şi povestea. O admirau toate clientele pe Lina. Dar nu toţi bărbaţii sunt porci. Nu toţi bărbaţii sunt fustangii şi abandonează femeile de casă, femeile cu caracter. A venit Gena-ntr-o seară cu Florică. Și el visa o dacie şi-un apartament mare, aşa cum visa şi Lina. A-nvăţat Florică să coasă mărgele şi să facă flori de nuntă cot la cot cu Lina. Se adunau banii pe CEC-uri. Aveau patru CEC-uri de cinci mii. O groază de bănet, dar pentru dacie mai trebuia. Și iar a apărut ea:

„-poloneza dracului! poloneza dracului!”

Venise vremea să meargă la şcoală. Dădea peste cap planurile Linei. Hanna, piaza rea! Sămânţa polonezului! Se sălbăticise Hanna în cătunul de pe malul Prutului. Crescuse ca o buruiană. Otova. A rupt Lina câteva nuiele până a dat-o pe brazdă. S-a cuminţit Hanna. Din ochii mari şi negri curgeau lacrimi ca boabele de mărgăritar pe chipul împietrit. Și Lina turba când vedea ochii aceia care altădată i-au distrus inima. Și-au lăsat-o goală cum fusese mama Eva. Doar ceasul deşteptător...şi buturuga...

„- poloneza dracului! poloneza dracului!”

 Și-a găsit Hanna un locuşor doar al ei. În dosul ghiveciului imens cu ficus, de pe balcon. Îi plăceau frunzele verzi şi cărnoase pe care Lina le ştergea, la câteva zile, cu bere. Să lucească. La picioarele ei un adevărat furnicar. Dus-întors, dus-întors: o lume pestriţă se plimba în sus și în jos pe străduţa îngustă. Rochii elegante, pălării, tocuri fine ... tresărea Hanna de fiecare dată. Poate era şi Sebi pe-acolo...Uneori simţea o durere-n piept, ceva nedefinit. Încercase să-i spună Linei:

- Să nu-i aud numele, urlase Lina roşie ca focul. Un ticălos! Te-abandonat pe stradă şi-a plecat cu curvele lui cu tot! Nu ţi-e tată! Florică te-a crescut! Florică e tatăl tău! S-a ascuns Hanna după ghiveci. A adormit ghemuită şi uitată de toţi.

 „poloneza dracului! poloneza dracului!”

Sămânţă afurisită! Iar a fugit Hanna de-acasă. Îşi luase o bocceluţă cu câteva haine şi-a plecat. Scufiţa roşie avea o bunicuţă. Alba ca zăpada îi avea pe cei şapte pitici. Hanna n-avea pe nimeni. Hanna era încurcă-lume. Hanna se hrănea cu visele tuturor.

Au dus-o la psihiatru. Avea „tulburări de comportament” și singura soluţie era s-o ducă la un Centru de reeducare. Hanna era needucată. Hanna fugea de lume în lume. O găseau repede, o aduceau acasă o băteau bine şi Hanna se făcea fată cuminte. O vreme. Până-i venea dorul să plece  iar în lume, să uite de lume... A urmat acelaşi ritual, până când s-a întâmplat să-l întâlnească pe „el”. Avea Hanna 12 ani. S-a-ndrăgostit biata Hanna. Pentru prima dată în viaţa ei iubea pe cineva. Și era iubită... Aşa credea. Dar Hanna era un copil. Un copil care visa la iubire. Însă nimic n-a fost aşa cum visase ea. Știa că nimic nu va mai fi la fel ca înainte de noaptea în care iubirea n-a fost aşa cum a visat-o ea. N-a vrut să se mai întoarcă acasă. N-ar fi putut s-o mai privească pe Lina-n ochi, mustrător, aşa cum o făcea altădată. Acum, ea, Hanna, era cea întinată.

A găsit-o Lina după vreo două luni. Nici măcar n-a atins-o. Aştepta Hanna loviturile surde, cu cleştele de rufe peste ţurloaiele goale. Aştepta Hanna furtunul de la maşina de spălat să i se încolăcească să-i ardă spinarea firavă. Nimic din toate astea!

nici măcar: „poloneza dracului! poloneza dracului!”

Doar chipul împietrit al Linei. şi boabele de sudoare de pe tâmplele albite ale lui Florică. pentru prima dată  a simţit Hanna că-i era milă de Lina. Și de bietul Florică cel bun la toate...

S-a suit Hanna, docilă, pe masa din cabinetul de ginecologie. Nu i-a zis Lina nimic. A scos două cecuri din banii pentru dacie. Și Hanna s-a simţit goală pe dinăuntru. A zăcut Hanna câteva săptămâni în şir. Până a venit Lina şi-a întrebat-o ce gânduri are. Hanna n-avea niciun gând. Avea doar plîns Hanna. Plângea şi nu ştia de ce plânge. Pe dinăuntru, gol imens.  Și atât de frig în jurul ei...Ce rost avea pe lumea asta?

 „- poloneza dracului! poloneza dracului!”

Cenaclu Literar: