3Vincent van Gogh - Letter from Vincent van Gogh to Theo van Gogh with sketch of Sower with Setting Sun, Arles, c. 21 November 1888, pen and ink on paper, 21 x 27 cm, Van Gogh Museum, Amsterdam (Vincent van Gogh Foundation) Letter 722.

Am în sfârșit o Arleziană o schiță (o pânză de 30) rasolită într-o oră pe un fond galben-lămâie, cu chipul gri, îmbrăcată în negru negru, negru cu albastru aprins  de Prusia. Stă la o masă verde,  așezată într-un fotoliu de lemn portocaliu. Și Gauguin a lucrat din greu aici, dar e încă nostalgic după țările calde. Este incontestabil că atunci când vii din Java, spre exemplu, preocupat să obții niște amestecuri de culoare poți să vezi lucrurile altfel. Apoi în aceste țări mai luminoase, sub soarele puternic, umbra în sine se suprapune peste umbra fiecărui obiect și a fiecărei siluete și are culoare încât suntem tentați să o suprimăm, pur și simplu. Până aici s-a ajuns...

Cred că-ți place căderea frunzelor pe care am făcut-o. Trunchiurile plopilor lila sunt decupate în cadru când ajung la frunze. Aceste siluete ale arborilor, sub forma unor coloane, străjuiesc de-a dreapta și de-a stânga unei alei ca niște pietre funerare-  de un lila – albastru, într-un vechi cimitir roman. Pământul este acoperit ca un covor cu un strat gros de frunze portocalii și galbene. Frunzele cad continuu ca niște fulgi mari de nea.

Și pe alee se văd siluetele negre ale îndrăgostiților. În partea superioară a tabloului se vede un câmp înverzit și deloc, sau aproape deloc, cerul.

În a doua pânză este aceeași alee, dar de astă dată, cu un bărbat în vârstă și o doamnă corpolentă ca un bulgăre.

Duminică dacă ai fi venit  la noi ai fi văzut  o vie roșie, atât de roșie precum vinul roșu. De departe se vedea galbenă, apoi un cer verde, apoi un soare apropiat de pământ ca după ploaie de un violet  cu sclipiri galbene așa cum se reflectă soarele în asfințit.

Nu e chiar atât de rău să pictez și din imaginație când nu pot ieși afară. Prefer să lucrez în caldură ca într-o etuvă decât să stau afară în frig. A trebuit să lucrez așa când am făcut grădina din Nuenen, dar ca să lucrezi din imaginație își trebuie obișnuință (exercițiu). Am lucrat portretele unei întregi familii- cea a factorului poștal pe care deja o pictasem în cap- bărbatul, femeia, bebelușul, tânărul și băiatul de 16 ani tipuri de francezi care mie îmi par a fi ruși. Pânză de 15. Tu știi bine că așa mă simt în elementul meu și mă consolez cu ideea până la un anumit punct că nu sunt medic. Sper să pot insista la ei și să pot obține o plată mai bună pentru aceste portrete. Și dacă reușesc să pictez mai bine această familie voi face un lucru care să-mi fie și mie pe plac. Pe moment sunt în rahat fac schițe peste schițe și treaba va mai dura încă- o dezordine ca în care sunt și de care mă voi curăța spre 40 de ani.

Din când în când, câte o pânză ajunge și la final așa cum este și Semănătorul despre care ți-am vorbit și cred că e mai bun decât primul .

Dacă putem să  ținem jarul aprins într-o zi va veni și  pentru noi victoria când bineînțeles n-am mai aparține acestei lumi despre care vorbim. Mă duce gândul la un proverb: bucuria străzii, durerea casei.

Asta e! Presupunând că n-am mai avea decât o bătălie de dus și să putem muri liniștiți. Tu întotdeauna mi-ai cerut calitate, nu cantitate. Nu ne împiedică nimeni să  adunăm mai multe lucrări socotind că într-o zi se vor vinde.  Și dacă mai devreme sau mai târziu vom fi obligați să vindem măcar să vindem ceva mai scump și să ținem la preț.

Cred că, împotriva voinței mele, m-aș putea reține și  să-ți trimit mai puține pânze. Zic împotriva voinței mele pentru că sunt convins că aici în sud pânzele se usucă mai bine, până când vopseaua se usucă bine trebuie mult timp, cam un an de zile. Dacă m-aș abține să nu ți le trimit, ar fi mult mai bine.  Știm bine amândoi că nu avem nevoie să le expunem deocamdată.

Gauguin lucrează mult , îmi place mult o pânză de-a lui cu o natură moartă pe un fundal galben, lucrează și la un portret de-al meu care deocamdată îi dă bătăi de cap și în acest moment face peisaje, și în sfârșit, lucrează la o pânză  cu o spălătoreasă pe care eu o găsesc cea mai bună.

Am dat o tură pe la bordel și am făcut un tablou cu bordelul. Am terminat de asemenea o pânză cu o vie în purpuriu și galben cu siluete bleu și violet sub un soare galben.

Cred că această pânză ai putea s-o așezi lângă peisajele lui Monticelli.

Mă așez, uneori, să lucrez din memorie și pânzele astfel lucrate sunt mai puțin stângace, sunt lucrate mai artistic decât cele lucrate în natură, dar lucrul ăsta se întâmplă  numai  în  timpul mistralului.

Cred că nu ți-am spus că Rilliet  a plecat în Africa. I-am dat un studiu de-al meu să-l ducă la Paris  pentru Pont -Aven și Gauguin a donat și el un desen micuț în schimbul unei ediții ilustrate al Madamei Crizantema. N-am primit încă nimic de la Pont-Aven, dar Gauguin m-a asigurat că lucrările au fost incluse.

Aici plouă și bate vântul și mă bucur că nu sunt singur, lucrez din memorie;  dacă aș fi fost singur, n-aș fi făcut-o.

Gauguin aproape a terminat și el cafeaua de noapte. E foarte interesant să vezi cât de bine bucătărește și cred că voi învăța și eu de la el să fac asta. Ne simțim bine și când facem șasiuri pe care eu deja le începusem. Știi că Gauguin este cel care a inventat rama albă pentru pânză. Dar un cadru din patru baghete lustruite pentru șasiuri costă 5 parale și noi va trebui să ne perfecționăm. Și asta e bine pentru că acest șasiu nu poate fi evidențiat fără pânză.

Am mai lucrat la două pânze. O aminire a grădinii noastre din Etten cu căpățânile de varză, chiparoși, dalia și siluetele umane, apoi Cititoarea de romane într-o bibliotecă precum Biblioteca Franceză, o femeie îmbrăcată în verde. Gauguin m-a încurajat să lucrez din imaginație și lucrurile din imaginație au un oarecare au ceva misterios.

N-ai să pierzi nimic dacă mai aștepți să lucrez să-i lăsăm pe dragii noștri prieteni în pace să-și vadă de-ale lor. Din fericire pentru mine chiar știu ce vreau și mă lasă rece criticile făcute din invidie, de fapt.

Drept răspuns le-am mai dat zilele astea ceva material să aibă motiv de invidie. Gauguin mi-a spus zilele trecute că a văzut un tablou al lui Monet cu floarea soarelui într-o imensă vază japoneză, dar că ale mele îi plac mai mult. Nu neapărat din  cauza acestei păreri, dar eu știu că sunt pe calea cea bună.

Îmi pare rău  ca de obicei, și tu știi asta,  cât de rare sunt modelele, iar eu trebuie să lupt cu dificultatea asta. Dacă aș fi fost altfel de bărbat, dacă aș fi fost bogat, dacă aș fi avut mai multă putere...nu pot decât să regret în gol. Dacă la 40 de ani pot face un tablou cu flori care să-i placă lui Gauguin, voi fi cândva un artist, n-are importanță alături de cine. Deci trebuie să perseverez.

Așteptând pot spune că ultimele două studii sunt amuzante. Pânze de 30 un scaun din lemn și paie, galben în întregime, în fața unui perete, pe o pardoseală roșie (ziua)

Apoi, fotoliul lui Gauguin roșu cu verde, efect de noapte perete și podele roșii și verzi, pe un piedestal două romane și un sfeșnic. Pe  o pânză  cu multe straturi de grund.

Eu și Gauguin am fost ieri la Montpellier să vedem muzeul și sala Brias. Sunt multe portrete de Brias , Delacroix, Ricard, Courbet, Cabanel, Couture, Verdier, Tassaert și încă mulți alții. Apoi mai sunt tablouri de Delacroix, Courbet, Giotto, Paul Potter, Boticelli, Th, Rousseau, extraordinar de frumoase. Brias a fost un Mecena, nu trebuie să-ți mai spun. Într-unul din tablourile lui Delacroix este un domn cu barba și părul roșcat care seamănă cu tine și care m-a făcut să mă gândesc la această poezie a lui Musset...”oriunde atingeam pământul,/oriunde voiam să mor/ lângă mine se așeza un nefericit în negru/ care-mi semăna ca un frate.”
Sunt sigur că ți-ar fi trezit aceleași sentimente și ție. Te-aș ruga să mergi la această librărie unde se vând litografii ale artiștilor vechi, dar și moderni și poate găsești printre ele o litografie după Delacroix: ”Tasso în închisoarea nebunilor” pentru că am impresia că modelul i-a fost Brias.

Și mai are Delacroix o lucrare Mulatra (pe care Gauguin a copiat-o între timp), ”Odaliscă”, ”Daniel în groapa cu lei”; apoi Courbet – ”Domnișoarele din sat”, o femeie văzută din spate alta așezată jos într-un peisaj. Apoi tot a lui Courbet – ”Torcătoarea” (superbă) și încă o grămadă de lucrări de-ale lui Courbet. În sfârșit, trebuie să știi că această colecție există și, probabil, cunoști oameni care au văzut-o și prin urmare știm despre ce vorbim. Nu mai insist cu muzeul ( în afară de desenele și bronzurile lui Barye). Împreună cu Gauguin am luat la cunoștință despre mulți Delacroix,  Rembrandt etc.

Discuția noastră despre artă a fost  foarte aprinsă și am sfârșit  obosiți ca niște baterii descărcate. Am fost în plină magie cum bine spune Fromentin: Rembrandt este întotdeauna un magician.

Știi portretul cel  straniu și superb al bărbatului pictat de Rembrandt din galeria Lacaze, i-am spus lui Gauguin că din punctul meu de vedere există în el o a numită trăsătură de familie sau de rasă pe care am văzut-o la Delacroix și chiar la el, la Gauguin. Nu știu de ce numesc acest tablou ”Călătorul” sau ”Omul care vine de departe”. E o idee pe care ți-am spus-o și ție și pe care o am în cap și când privesc tabloul  ”Jan Six”,  frumosul portret cu mănuși,  așa cum vei fi tu în viitor și un alter-ego al lui Rembrandt, ”Six citind lângă fereastră sub o rază de soare”, pentru trecutul și prezentul tău. Iată unde am ajuns. Când l-am întrebat dimineață pe Gauguin cum se simte mi-a spus că ”simte că revine în matcă”, ceea ce mi-a făcut plăcere.Eu venind aici iarna am ieșit cam obosit și aproape epuizat cerebral, încă n-am apucat să mă refac și  încă mai sufăr în mine.

Tare aș vrea să vezi într-o zi acest muzeu din Montpellier, sunt atâtea lucruri frumoase aici!

Spune-i lui Degas că eu și Gauguin am văzut la Montpellier portretul lui Brias făcut de Delacroix și cred cu tărie că portretul acesta ne seamănă mult mie și ție de parcă ar fi un frate de-al nostru.

09.02.2021

Trad. din limba franceză Maria Sava