Cei mai mulți dintre noi știm ce vrem, dar nu suntem capabili să așteptăm pentru a obține ceea ce dorim. Ne compromitem nevoile și valorile pentru a ne adapta situațiilor care apar pe moment. Accepăm serviciul, relația, nu pentru că ne oferă ceea ce ne dorim, ci de teamă că altceva mai bun nu va mai apărea. Ne trăim viața cu teama de-a ne asuma riscuri deoarece nu vrem să renunțăm la siguranța pe care o avem. Ceea ce nu știm este că această siguranță e vestitoare de moarte. De moarte lentă  pentru că nu suntem capabili să fim sinceri cu noi înșine. Pentru că nu suntem capabili să ieșim din tiparele care fac altora plăcere, nu nouă. Oare cine-i dispus să renunțe la tiparele negative, masochiste (care le fac plăcere celorlalți) și poate să rămână în propriile gânduri și sentimente? Câți dintre noi sunt capabili să-și locuiască propria viață cu sinceritate și cu bucurie? În permanență le cerem scuze celorlalți, le cerem acceptul să putem să ne trăim viața noastră. Avem nevoie de propria nostră atenție să ne validăm singuri gândurile și sentimentele cu blândețe și generozitate.

Da, dragii mei, mâncați ceea ce vreți! Dormiți cât vreți! Nu faceți compromisuri, dedicați-vă vouă înșivă cu aceeași abnegație cu care o faceți pentru ceilalți!

Fără devotament față de noi înșine viața noastră nu are nicio valoare. Cei care cred că se pot dărui altora fără s-o facă cu sine, se înșeală. Cei care se trădează pe ei înșiși caută să-i manipuleze pe alții deoarece cred că ceilalți au ceva să le ofere, ceva ce ei nu pot obține singuri. Nimeni nu poate să-ți dea ceea ce nu ai și nici nu-ți poate lua ceea ce nu ai. Numai judecățile, interpretările, părerile și aprobările pot fi date și luate. Dar astea sunt daruri false care, la un moment dat, îți sunt luate cu forța. Atunci când construiești pe nisipuri mișcătoare, să nu te miri că la prima furtună se năruie totul.

În viață nu poți avea decât două alegeri: să-ți fii credincios ție însuți sau să-ți trădezi Sinele. Trădându-te pe tine îi trădezi și pe ceilalți. Când nu ceri ceea ce vrei și când accepți ceea ce nu vrei  îți construiești, precum Ivan Denisovici, propria închisoare.

Toate abuzurile provin din minciuna inițială pe care ne-o spunem nouă înșine. Minciuna este: ”te vreau”- când adevărul este că eu mă vreau pe mine însumi. Dacă accepți această minciună, în zadar vei încerca să mă redai pe mine însămi. Dacă-mi folosesc relația cu tine pentru a mă evita pe mine nu mai există nicio modalitate să-mi dai ceea ce vreau. Relația noastră este în final o înscenare de ambele părți. Suntem unul oglinda celuilalt și așa, ciclul abuzurilor continuă până la trezire. Trezirea nu înseamnă să-l împroști pe celălalt cu acuze, ci să refuzi să mai fii o victimă. Înseamnă să-ți vezi propria trădare. Atunci când îi dai drumul celuilalt și recunoști trădarea de sine, faci primul pas către stoparea abuzurilor. Până când nu-l întâlnești pe cel iubit înăuntrul tău n-ai cum să-l întâlnești în afară.

Majoritatea relațiilor sunt o conspirație a ambilor parteneri pentru a evita să se dedice lor înșiși. Toate relațiile adevărate trebuie să aibă la bază acceptarea și iubirea Sinelui. Niciodată să nu primești mai puțin decât ți-ai promis ție însuți.

Lumea din jurul nostru este produsul trădării de sine. Este o lume tristă, înfrântă, lipsită de spirit. Cei care vor s-o reînvie o fac concentrându-se asupra trădării celorlalți, legiferând starea de victimă și făcând din atac o armă. În loc de a cerceta rana și de a-i găsi cauza înăuntrul psihicului responsabilitatea este aruncată asupra celuilalt. Un alt miel dus la tăiere pentru că nici el n-a avut curajul să privească înăuntrul lui. Câtă vreme se va aplica legea Talionului nu va exista pace. Singura soluție este să-i ajuți pe oameni să se privească cu compasiune și să-și asume responsabilitatea. Să nu vreți să acuzați victima și să iertați acțiunile făptuitorului. Pur și simplu trebuie căutată lumina din fiecare.

Lumina este în noi. Ea nu este separată de întuneric, ci este o calitate a întunericului însuși. Când ajungi la întuneric total găsești Iluminarea. Negrul cel mai negru devine radiant. Când ne aventurăm în întuneric ni se va revela lumina. Când intrăm în lumină vor apărea  și umbrele. Toate ne sunt necesare în viață- pentru a trece dincolo de dualitate trebuie să le trăim din plin. Trebuie să înțelegem jocul ciclic al energiilor.

Prima mutare pe care trebuie s-o facem este să încetăm să mai facem pe altul responsabil de ceea ce ni se întâmplă. Să facem un pas înapoi și să observăm doar ceea ce fac alții nu și ceea ce nu fac și să ne abținem de la interpretări. Să rămânem doar  în cadrul propriilor experiențe.  Astfel descoperim că nimeni altcineva nu ne poate trăda, că singurul care ne poate face rău suntem noi înșine.

Nu e nimic greșit în a trăi singur. E și aceasta o cale spirituală așa cum este  și căsătoria. E o alegere, pur și simplu. Ceea ce nu înseamnă că nu am voie să mă bucur de viață. Alegi să trăiești singur atunci când aspirațiile tale creatoare și spirituale îți solicită mai mult timp și atenție și ar fi lipsit de înțelepciune să înșeli așteptările cuiva. Singurul legământ îl faci cu tine însuți.

Decât o viață tradițională torturată de secrete și minciuni, mai bine un stil de viață neconvențional care nu are nicio legătură cu abstinența sexuală. În cele din urmă, forma pe care o ia viața noastră contează mai puțin. Important este să trăim cinstit și în adevăr. Din nefericire pentru noi, aproape toate instituțiile din această lume au devenit restrictive și periculoase. Nu mai trăim în normalitate. Nimeni nu spune că trebuie să te conformezi valorilor și realităților dominante din jur, dar asta facem. Cea mai mare dorință a noastră este să ne integrăm în etaloanele celorlalți pentru a fi acceptați de către ei, nu să ne trăim viața.

Namaste!