despre permisiunea de a trăda

despre permisiunea de a trăda

 

 

Majoritatea oamenilor pe care îi accepți ca imagini autoritare în viața ta vor abuza de tine, într-un fel sau altul. Gestul prin care accepți autoritatea lor constituie permisiunea pe care le-o dai să abuzeze de tine. E posibili să spui: ”N-am știut că ei vor profita de mine”.  Nu! Deșteaptă-te! Asumă-ți responsabilitatea pentru viața ta. Înțelege că tu ești cel care a cumpărat prăvălia. Încetează să-i mai acuzi pe alții pentru alegerile pe care le faci. Tu ești cel care ai permis totul!

Abuzurile, agresiunile, vin, așa cum o fac de obicei, într-o poleială de promisiuni: ți se oferă prietenie, siguranță financiară, companie ( ”contează pe mines”), sex. Spune-i cum vrei că doar tu ai înghițit momeala. Oferta trebuie să fie văzută așa: o încercare de manipulare  pentru a câștiga iubire și aprobare. Iubirea nu poate veni din manipulare, deoarece dorința de a-i manipula pe alții provine din frică și din nesiguranță. Ți se promite iubire, dar ea nu-ți va fi în veci oferită!

Să nu ai încredere în cel care-ți spune că-și sacrifică binele lui pentru tine. Dacă ar face așa ceva ar comite un mare păcat împotriva sa. Nu accepta să fii copleșit de autoritatea nimănui! Nici tu să nu-ți impui autoritatea asupra altcuiva! Revendică-ți propria libertate și oferă libertate celorlalți.

Cei care încearcă să-i manipuleze pe alții sau să se târguiască pentru iubire își vor petrece întreaga viață într-un labirint emoțional lipsit de speranța de a ieși. Iubirea condiționată este închisoare fără sfârșit. Singura scăpare este să spui adevărul ție și celorlalți. Numai așa poți umbla liber. Să nu iei și nici să nu dai cu împrumut. Nu împrumuta aprobare de la alții. Nu oferi aprobare când alții o caută de la tine. Ieși din treaba asta cu aprobatul!

Cu cât crezi că ai mai multă nevoie de alții pentru a fi fericit, cu atât vei fi mai nefericit. Fericirea este înăuntrul nostru, nu în afară. Doar sinele tău poate fi deghizat în celălalt și sub această deghizare poate fi viciat. Cel neiubit nu poate găsi iubirea, n-o poate ține cu forța.

Iubește-te mult pe tine însuți, astfel îi poți aduce și pe alții în iubire. Dacă nu vor să fie aduși în iubirea ta, lasă-i să plece. Nu ai nimic de pierdut. Nu ai nevoie de o călătorie inutilă alături de cineva care vrea doar să te abuzeze. Fii constant în iubirea ta pentru tine însuți. Atunci când cineva îți face o ofertă pe care n-o poți refuza trebuie să înveți s-o refuzi! Nu te trăda niciodată pe tine însuți! Aceasta trebuie să fie prioritatea și devotamentul tău principal. Cei care vin spre tine și nu sunt fericiți cu ei înșiși vor doar să-ți controleze ție viața. Nu te lăsa păcălit!

 El, cel care promite, pare să aibă puteri supranaturale. Nu-i nimic adevărat. E doar fratele tău care a deviat și încearcă să te tragă în propria sa dramă de abuz asupra sieși. Nu spune ”da” abuzului asupra lui și nici asupra ta.

Pune-l pe Dumnezeu pe primul plan.  Numai Dumnezeu îți spune: nevoile tale sunt împlinite pe deplin. Ești întreg. Nu ai nevoie de nimic. Relaxează-te și respiră. O să treacă și asta.

Chiar dacă ispititorul țipă cu voce tare la tine: ”Nu. Nu e în regulă. Ești singur. Ai nevoie de companie. ”Contează pe mine!” Eu îți pot oferi tot ceea ce ai tu nevoie.” Amintește-ți că atunci când ai fost doborât la pământ a venit el, salvatorul, ”îngerul”, cavalerul călare pe un cal alb dispus să salveze ”prințesa” căzută cu nasul în țărână. Cu ce te-ai ales? Cu umilință, cu suferință, cu sufletul distrus. Nu ai niciun motiv să repeți aceleași istorii nefericite care ți-au rănit inima. Ajunge!

Cel care caută mântuirea și fericirea în altcineva își pierde legătura cu sinele, își pierde pacea interioară și pacea cu ceilalți. Nu poți fi fericit cultivând oaza din grădina celuilalt. Pace cu tine și cu cei din jurul tău nu poți găsi decât în Dumnezeu și cu Dumnezeu. Libertate și iubire nu poți avea decât în Dumnezeu. Fiecare abuz aparent este un joc între fantome și umbre. Oamenii ies din el cu răni deschise, de suprafață. Ține minte că rănirea adevărată, rănirea Sinelui este imposibilă! Nimeni nu poate fi separat de Sursa iubirii, deși oamenii cred că se poate și acționează ca atare unii asupra altora. Toți cei care-ți apar la un moment dat prin preajmă contribuie la trezirea ta, nicio întâlnire nu este întâmplătoare.  Te forțează să privești dincolo de aparențe, să vezi că, de fapt, nu ești o victimă și că de fapt, nu e nimic de capul lor.

Nimeni, absolut nimeni nu te poate separa de Iubire. Drama încetează atunci când renunți la acuze și la rușine, când toate rănile și durerile care ți-au fost provocate sunt dizolvate în Iubire. Iubirea te face să crezi că totul a fost un vis urât, un coșmar.

 Nimeni nu-ți poate lua niciodată ceea ce-ți aparține cu adevărat. Nu poți decât să-i fii recunoscător călăului  pentru că te-a ajutat să dai la o parte de pe suflet ultimele vestigii ale ignoranței, că ți-a deschis ochii, că ți-a dat puterea să te ridici și să iubești. Să înțelegi cât de puternică este iubirea lui Dumnezeu. Orice abuz pe care îl suferi în viață este o corecție, deși la început, îl percepi ca pe un atac. Amândoi ați cerut corecția. Fiecare a fost pentru celălalt o voce în pustie, un răspuns la cererea de iubire.

Teama de a fi singur creează cadrul pentru multe dezamăgiri. Eșecul constant în cadrul relațiilor exacerbează  răni vechi, făcând tot mai dificilă vindecarea lor. Încrederea în sine este diminuată și neliniștea, legată de valoarea personală și de capacitatea de-a ține o relație, crește. Singurătatea mea e locul în care mă simt liberă, mă simt centrată asupra mea însămi, mă simt iubită, liniștită, calmă, creativă, lipsită de griji. Solitudinea este foarte necesară pentru sănătatea mea emoțională- iubirea mea se împarte tuturor în mod egal, sufletul e plin, am timpul și spațiul pentru a experimenta lucruri la care am visat dintotdeauna. Solitudinea nu mă minte, nu mă trădează, nu mă rănește, nu mă umilește. Fără solitudine nu ar exista hrana spirituală de care am atâta nevoie. Acum pot intra în comuniune cu sinele, cu divinul, cu natura. Solitudinea îmi oferă cea mai bună calitate a vieții.

Gata! Am oferit tot ce-a fost de oferit celorlalți și mi-am învățat lecțiile. Acum mi-am găsit propriul ritm care mă face fericită. Mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat, să ajung aici. Indiferent dacă a fost cu voie sau fără voie. Sufletul meu l-a primit și mulțumește, iertând și acceptând că nu toți suntem la fel. Însă, atât de diferiți, suntem  toți copiii aceluiaș Creator.

Namaste!

Cenaclu Literar: