Trei fire de păr de aur (poveste de undeva dintr-o țară din Est)

Trei fire de păr de aur (poveste de undeva dintr-o țară din Est)

 
 
”Odată, într-o noapte adâncă- una din acele nopți  întunecate când pământul e negru și copacii par mâini noduroase pe cerul albastru – închis - un moșneag mergea de unul singur prin pădure, clătinându-se, aproape orb din pricina crengilor care-i biciuiau  fața. Într-o mână ținea un felinar, a cărui flacără se făcea tot mai mică.
Avea părul gălbui și lung, dinții crăpați și îngălbeniți, unghiile galbene și încovoiate. Spatele lui era rotund ca un sac de făină, iar pielea brațelor și șoldurilor atârna în falduri de slab ce era.
Se prindea de câte un copac și înainta puțin, se prindea apoi de alt copac, și așa, din copac în copac, suflând greu, mergea prin pădure de parcă vâslea.
Oasele picioarelor îi ardeau ca focul. Încheieturile îi scârțâiau la fiecare pas, precum bufnițele din copaci, dar el se târa înainte prin întuneric. Undeva, departe, se zărea o luminiță tremurândă, o căsuță, un foc, un loc de popas, iar moșneagul se îndrepta anevoie într-acolo. Ajunse în cele din urmă în fața ușii, istovit...lumina felinarului se stinse, și bătrânul se prăbuși în prag.
Înăuntru, o bătrânică ședea dinaintea unui foc care ardea vesel în cămin. Băbuța alergă spre el, îl ridică și-l duse lângă foc. Îl ținea în brațe așa cum își ține mama pruncul. Se așeză în balansoar și începu să-l legene. Astfel ședeau, moșneagul acela atât de slab că părea un sac de oase, și bătrâna aceea atât de zdravănă, care-l legăna murmurând: ”Gata, gata... Nu-i nimic...Gata, gata...”
Toată noaptea îl legănă și, spre revărsatul zorilor, bătrânul-ooh!-întineri. Era acum un flăcău chipeș, cu părul de aur, cu mâini și picioare lungi și puternice. Dar ea îl legăna mai departe: ”Gata, gata... Nu-i nimic...Gata, gata...”
Zorii zilei se apropiau tot mai mult, iar tânărul devenise copil frumos, cu părul auriu ca spicul de grâu.
Când prinse a miji de ziuă, bătrâna îi smulse iute trei fire de păr și le aruncă, iar ele căzură pe dalele pardoselii cu zgomot prelung cristalin-Tiiing! Tiiing! Tiing!
Copilul sări atunci din poala ei și alergă ușor spre ușă. Ajuns în prag, se întoarse o clipă spre bătrână și-i zâmbi. 
Era atâta lumină în zâmbetul lui!...
Se răsuci apoi și zbură spre cer, devenind soarele strălucitor al dimineții.”
 
 
 
 
Ehei, noaptea totul e altfel. Noaptea suntem cel mai aproape de noi, de ideile noastre, de sentimentele noastre profunde pe care nu le percepem cu aceeși intensitate în cursul zilei.
În mitologie, noaptea este tărâmul Mamei Nyx, cea care a creat lumea. Când într-o poveste e noapte, știm că ne aflăm în subconștient, pe care San Juan de la Cruz îl numea noaptea întunecată a sufletului. În povestea noastră noaptea este un timp când energia scade tot mai mult. Ar fi o mare greșeală să alergăm dintr-o parte în alta când simțim că ne scade energia. Femeia Sălbatică din noi ne spune că legănatul este o necesitate. Sunt în viață momente când parcă nimic nu mai funcționează. Că îmbătrânim și mai scârțâim, nu-i mare lucru. Drama apare o dată cu blocajul psihic.
Femeia este cea care vindecă. Ea știe că cine ține viu focul în vatră (focul iubirii) îl ia în brațe, lângă foc,  pe celălalt și îl vindecă. Instinctiv, bătrânul știe și tocmai către acest foc și către aceste brațe se îndreaptă. Bătrânul e ostenit din cauza muncilor pe care noi i le-am dat. Animusul ajunge la capătul puterilor și trebuie să-l legene  bătrâna La Que Sabe pentru a-i reda vigoarea. Pe ea n-o surprinde că-l vede prăbușit în fața ușii. Pur și simplu, îl ridică și-l ține în brațe până își recapătă forțele.
Atribuirea unei forțe inepuizabile masculinului este o eroare care uneori poate provoca drame în sensul că bărbații pot avea sentimentul că trăiesc un eșec, lucru total neadevărat.
Părul este simbolul gândirii, a ceea ce emană din cap. Smulgându-l copilului, el devine mai luminos, mai strălucitor. Bătrâna curăță masculinul de crengile uscate lăsând copacul să crească mai viguros.
Povestea aceasta se referă la capacitatea noastră de regenerare. E nevoie să ne centrăm, apoi s-o luăm de la capăt. Se poate, vă asigur. Cu mult calm, înțelegere, compasiune. Trebuie doar să ne  concentrăm toată atenția.
 
 
Bonne nuit! 
 
Namaste!

Cenaclu Literar: