Cultura - IN MEMORIAM

Cultura - IN MEMORIAM



Quote:

Luna Mai a adus dispariţia a doi oameni de marcă ai culturii româneşti: poetul George Ţărnea şi pictorul Constantin Piliuţă. În aceste pagini aducem tributul nostru memoriei lor. Poetul George Ţărnea a oferit un interviu colaboratorului nostru Adrian Munteanu acum mai bine de un an. Unul din ultimele interviuri luate poetului. Reluăm cu această ocazie fragmente din acel interviu, cuvinte care parcă prefigurează momentul dispariţiei poetului, însoţite de câteva versuri. Facem şi o scurtă prezentare pictorului Piliuţă, pentur cei dintre cititori care îl cunosc mai puţin.

Redacţia

 

Adrian Munteanu: Este această temă primordială a iubirii, arma prin care încercaţi să modificaţi organizarea materiei din jurul nostru sau prin care vă izolaţi de efectele ei malefice ?

George Ţărnea: Nu, în nici un caz izolare nu poate fi, pentru că nu sunt un poet adept al turnului de fildeş. Cred în poetul grec, în poetul cetăţii, poetul care vine în Agora şi îşi rosteşte discursul. De aceea cred că este singura modalitate, singura armă împotriva tuturor celorlalte şi mai puternică decât ele, sau, mai degrabă, un scut protector. Dacă americanii au inventat scutul stelar, eu cred că sunt în posesia acestei taine, taina iubirii care este un scut împotriva tuturor relelor pământului.

A.M.: Pornind de la întrebarea dumneavoastră poetică dintr-un final de vers: "la mine-n Viaţa-i numai soare/ de ce mă condamnaţi la plâns ?", întrebarea ar suna cam aşa: Există astăzi un antagonism între starea poetică şi starea socială?

George Ţărnea: Fără îndoială eu cred că sunt unul dintre cei condamnaţi să simtă foarte bine acest lucru. Cineva spunea, cu tristeţe în glas - şi lucrul acesta este valabil pentru viaţa mea de fiecare zi - că ceea ce se întâmplă cu mine este un lucru dureros, adică poetizez absolut totul. Una este să scrii poezie şi alta este să trăieşti poetic 24 de ore din 24 de ore. Iată motivul pentru care, într-adevăr, între poetul cu trăiri poetice perpetue şi starea socială, decorul social în care se găseşte, întotdeauna a existat un conflict şi va exista întotdeauna. Tocmai de aceea, condamnarea la plâns a poetului este obligatorie. Ea este dintotdeauna. El este condamnat la plâns, dacă îşi asumă responsabilitatea să adune în sine lacrimile semenilor săi.

A.M.: Mai fericiţi suntem că am reuşit să purtăm acest dialog şi, pentru că el va apare într-o nouă şi entuziastă publicaţie românească care vede lumina tiparului tocmai în ţinutul Vancouver-ului canadian, vă invit să încheiem, lăsându-vă spaţiu pentru un gând adresat romanilor de acolo.

George Ţărnea: Risipiţi pe o ţară cât un continent, românii canadieni, fără îndoială, nu şi-au uitat obârşiile. De o sută de ani s-au tot aşezat în acel cuprins. Mă leagă de toţi aceşti români, printre care se numară şi dragul meu prieten Ştefan Hruşcă, cele mai frumoase amintiri. Iată dar de ce, având acest minunat prilej, găsesc nimerit să le urez tuturor, un an nou plin de sănătate, de bucurii, de împliniri şi, mai ales, un an nou în care comunităţile româneşti să găsească înlăuntrul lor prilej de coeziune, să se înţeleagă mai mult decât se înţeleg românii de acasă şi să viseze mai mult şi să gândească mai mult pentru românii de acasă. Tuturor un gând bun de la un poet român, pentru care Canada nu este atât de depărtată, atunci când e vorba să gândim, să visăm şi să iubim româneşte.

S O N E T  (6)

E vară-n flori sau numai o părere

De fluturi moi şi adieri fierbinţi

Ne-au îndemnat să ne ieşim din minţi

Şi să intrăm cu tălpile-n durere.

 

Ce pot răsfrange ochii tăi cuminţi

Şi carnea mea ce poate să mai spere

Decât o mare cu sclipiri de mere

 

La care ne-nchinăm ca nişte sfinţi.

Îndemn mai vechi pentru o noua vină -

După tiparul nunţii din cuvânt -

 

S-a-mpovărat păcatul de lumină

Şi-n preajma ta, iubito, nu mai sunt

Decat părerea verii ce-o să vină

Când noi vom fi, la rându-ne, pământ.

George Ţărnea

A încetat din viaţă maestrul Constantin Piliuţă, reprezentant remarcabil al picturii româneşti contemporane. Născut în 1929 la Botoşani, a studiat între 1949 şi 1955 la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu" sub îndrumarea maestrului Alexandru Ciucurencu. Cariera sa a fost impresionantă prin numărul mare de expoziţii personale şi colective pe care le-a deschis şi la care a participat. Amintim dintre participările colective: 1964 (Moscova), 1970 (Varsovia), 1973 (Praga, Leningrad), 1974 (Atena, Cairo, Damasc, Teheran, Tunis, Berlin), 1975 (Ankara, Lisabona), 1976 (Praga, Istanbul), 1977 (Paris, Copenhaga, Pekin, New Delhi), 1978 (Teheran, Lisabona, Lakewood-Ohio, SUA). A mai participat în 1973 la prestigiosul Salon al Independenţilor de la Paris, precum şi la Festivalul international de pictură din 1977, tot din Franţa, de la Cannes. Dintre expoziţiile personale amintim debutul de la 28 de ani, din 1957 în Bucureşti, după care a deschis aproape anual expoziţii în mai toate oraţele din ţară. În străinătate, cele mai importante expoziţii personale au fost deschise la Veneţia şi Malmă în Suedia. În 1982, la "Dalles", a avut loc o retrospectivă masivă Constantin Piliuţă, cu ample ecouri în presă. Ultima sa apariţie expoziţională a fost anul trecut, la Galateca. A primit în 1967 Premiul pentru pictură al UAP, iar în 1974 - Premiul Academiei Române "Ion Andreescu". Nick Sava