Poezii

Poezii

 

Te-am găsit

 te-am găsit
fericire
ascunsă
în tivul rochiţei
te înveleai
cu poemele
cusute
pe dantelă
aşteptai
dimineaţa
să te privească
în oglindă

 

Un albastru infinit

 m-a sărutat infinitul aseară

pe şoaptele veacuri

ţinându-se strâns

de geana şirurilor

zero ascuns după unu

fără sens

împătrita scânteie ce curge

pe doiul înserării

cenuşa e suma

iubirii

dintre zero şi infinit

te aleg pe tine

clipă îmbrăţişată

de versuri cu tălpile adormite

în secundele zeci

sau sute sau mii…

 

 Dimineaţa din mine

 în palme-mi

nasc îngeri

croiţi

din şoapte

nespuse

acoperiţi

cu degetele

lipite

de inima

dimineţii

crescute

în mine

 

 Muzica vieţii

 ascult muzica
treptelor
pe care
curg paşii
tăi
prelingându-se
printre
degetele
visării
prinse
într-un vârtej
adormit
pe o piruetă
a vieţii

 

 Răpunerea timpului

 păşeşte timpul peste mine

vrea să sară câte două trepte odată

nelăsând loc

nemăsurând faptele

priveşte spre asfinţit

dând din coate

înaintează

fără frică dar

până la urmă

cade în genunchi

şi se ridică greu

greu

cu toţi anii în spate

 

 Alintă-mă

 alintă-mă

să cresc frumos

sunt doar un sâmbure

care încolţeşte

hrănindu-se

cu iubire

când sunt tristă

tu dormi

şi nu ştii

că genele-mi sunt

crengi

iar lacrimile-mi

sunt frunze

scuturate toamna

vreau să mă alinţi

cu un surâs

rătăcit

între două

anotimpuri

 

 Îndepărtate gânduri

 îndepărtate gânduri

acoperiş de stele

sar peste rânduri

tălpile mele...

 

încurc infinit

la calcul nu-s bună

adun înzecit

cifre-mpreună

 

nimic nu e gata

dar ştiu c-aş putea

să-mi iasă şi bine

dacă aş vrea

 

să gândesc...

mai bine ştiu

să greşesc

să iubesc

 

 Flori de cerneală

 flori de cerneală

în inimi

mănunchi

ard cristale îngheţate

lacrimi

gândind

cer taina

din harta visării

ţări şi oraşe

poeme

oglindite în sunetul

chemării

 

Lacrima naşterii

 m-am născut

dintr-o lacrimă

a speranţei

plânsă

într-o curbă

a vieţii

mă sprijin

de un oftat

al închipuirii

mele

în braţe simt

părerile de rău

cum

înfometate

muşcă din puritatea

naşterii mele

 

 Prin ochii răsăritului de viaţă

 guri din văzduh

muşcă

din ziua aceasta

flămânde

sărută

minute şi ore

netrăite încă

păşesc

pe câte două

rânduri odată

prinzând

însingurarea

cu palmele

citind-o

prin ochii răsăritului

de viaţă

 

 Denisa Lepădatu

Cenaclu Literar: