COLINDE ROMÂNEŞTI DE CRĂCIUN - Ioan Munteanu
Cuvâtul "colindă" vine de la verbul a colinda care înseamnă a umbla, a merge din loc în loc pe la casele oamenilor. Colinda are o ţintă şi un scop bine definit şi anume anunţarea unui mare eveniment, acela al Naşterii pe pământ a fiului lui Dumnezeu, şi astfel vestea transmisă prin colindare s-a numit colindă.
Colindele de Crăciun constituie prilej de mare bucurie, de aceea oamenii primesc pe colindători cu respect deosebit şi înaltă stimă deoarece colindele vorbesc de Naşterea Domnului arătând că evenimentul tocmai a avut loc şi pleacă să răspândească vestea cea mare:
Dacă astăzi se naşte, ori s-a născut Hristos este pentru noi prilej de celebrare, de prăznuire, de bucurie. Naşterea Domnului este bucurie, creatoare de frumuseţe rănsfigurantă, este bucurie atât pentru cei ce au văzut, cât şi pentru cei care n-au văzut dar au crezut (Ioan 20, 29)
Este bucurie pentru cei ce primesc buna vestire:
Anvergura universală a evenimentului atrage după sine nu numai bucuria participanţilor direct într-un fel sau altul la realizarea lui, ci şi a întregii creaţii: "împăraţi şi pastori, deci bogaţi şi săraci, copii, tineri şi bătrâni, animalele, copacii,toate plantele, stelele, luna şi soarele, îngerii din ceruri, toată făptura văzută şi nevăzută apare în colinde ca fiind mişcată de eveniment, transfigurată într-u bucuria participării la el"
Bucuria Naşterii Domnului devine o bucurie doxologică de proporţii cosmice, incluzând creaţia văzută şi nevăzută:
Transformarea evenimentului în proporţii universale se reflectă şi prin vestirea lui de către cei trei magi:
Nu trecu mult şi-au venit
Trei Crai de la răsărit. în Ierusalim intrară întrebând în lung şi-n lat Unde-I noul împărat Care acuma s-a născut, Steaua lui noi am văzut. Şi-am venit din depărtare Să-I aducem închinare. Iară Irod împărat Auzind s-a tulburat Căutaţi-l a afirmat. Şi găsindu-l să veniţi Iar pe aci să mă vestiţi, Că vreau şi să mă duc închinare să-I aduc. Craii auzind s-au dus Steaua-I îndrumă de sus, Şi la staul colo iată Steaua se opri deodată. Merg în faţa pruncului Cuvioşi se închină lui, Şi îi dau cu dărnicie Aur, smirnă şi tămâie, Iar îngerul noaptea în vis Coboră la Crai şi a zis: Către casă când porniţi Pe Irod să-l ocoliţi Că Irod în gând şi-a pus Să-l omoare pe Isus. Craii când se-npoiară Altă cale apucară, |
Iar Irod în palatul său
Aşteptă pe Crai mereu. Şi văzând că nu mai vin De necaz făcea venin. A chemat ostaşi îndată Mergeţi repede o ceată Colo-n Bethleem şi-n sate Cu oraşe învecinate, Casele la rând luaţi Toţi copiii să-i tăiaţi De la doi, trei ani în jos Doar veţi da şi de Hristos. Şi războinicii s-au dus Au facut precum le-au spus. O, ce vaet în cetate Prin prejurul ei, prin sate, Cum plângeau din minţi ieşite Mamele nenorocite Când vedeau murind pe uliţi Pruncii lor trecuti prin suliţi, Sau când îi vedeau sfărâmaţi Sub călcâie de soldaţi. Dar nici nu-ncetase plânsul Când Irod muri şi dânsul, Grija n-ai de ce să porţi Iar îngerul noaptea-n vis Pe Iosif vestind I-a zis: Ia-ţi copil şi mama sa Şi te-ntoarce-n ţara ta, Că acuma-I printre morţi Cel ce mâna vrea să puie Pe Isus ca să-l răpuie. |
Din culegerile de colinde populare Româneşti.
Ioan Munteanu, Vancouver Decembrie 13, 2001
Comentarii