COLINDE ROMÂNEŞTI DE CRĂCIUN - Ioan Munteanu

COLINDE ROMÂNEŞTI DE CRĂCIUN - Ioan Munteanu

Cuvâtul "colindă" vine de la verbul a colinda care înseamnă a umbla, a merge din loc în loc pe la casele oamenilor. Colinda are o ţintă şi un scop bine definit şi anume anunţarea unui mare eveniment, acela al Naşterii pe pământ a fiului lui Dumnezeu, şi astfel vestea transmisă prin colindare s-a numit colindă.

Colindele de Crăciun constituie prilej de mare bucurie, de aceea oamenii primesc pe colindători cu respect deosebit şi înaltă stimă deoarece colindele vorbesc de Naşterea Domnului arătând că evenimentul tocmai a avut loc şi pleacă să răspândească vestea cea mare:

"Astăzi s-a nascut Hristos

Mesia chip luminos."

Dacă astăzi se naşte, ori s-a născut Hristos este pentru noi prilej de celebrare, de prăznuire, de bucurie. Naşterea Domnului este bucurie, creatoare de frumuseţe rănsfigurantă, este bucurie atât pentru cei ce au văzut, cât şi pentru cei care n-au văzut dar au crezut (Ioan 20, 29)

"Bucurie mare este, credincioşii cântă

împreună cu păstorii, Naşterea cea Sfântă."

Este bucurie pentru cei ce primesc buna vestire:

"Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi"

Anvergura universală a evenimentului atrage după sine nu numai bucuria participanţilor direct într-un fel sau altul la realizarea lui, ci şi a întregii creaţii: "împăraţi şi pastori, deci bogaţi şi săraci, copii, tineri şi bătrâni, animalele, copacii,toate plantele, stelele, luna şi soarele, îngerii din ceruri, toată făptura văzută şi nevăzută apare în colinde ca fiind mişcată de eveniment, transfigurată într-u bucuria participării la el"

Bucuria Naşterii Domnului devine o bucurie doxologică de proporţii cosmice, incluzând creaţia văzută şi nevăzută:

"Cerul şi pământul în cântări răsună

îngerii şi oamenii cântă împreună."

Transformarea evenimentului în proporţii universale se reflectă şi prin vestirea lui de către cei trei magi:

Nu trecu mult şi-au venit
Trei Crai de la răsărit.
în Ierusalim intrară
întrebând în lung şi-n lat
Unde-I noul împărat
Care acuma s-a născut,
Steaua lui noi am văzut.
Şi-am venit din depărtare
Să-I aducem închinare.
Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat
Căutaţi-l a afirmat.
Şi găsindu-l să veniţi
Iar pe aci să mă vestiţi,
Că vreau şi să mă duc
închinare să-I aduc.
Craii auzind s-au dus
Steaua-I îndrumă de sus,
Şi la staul colo iată
Steaua se opri deodată.
Merg în faţa pruncului
Cuvioşi se închină lui,
Şi îi dau cu dărnicie
Aur, smirnă şi tămâie,
Iar îngerul noaptea în vis
Coboră la Crai şi a zis:
Către casă când porniţi
Pe Irod să-l ocoliţi
Că Irod în gând şi-a pus
Să-l omoare pe Isus.
Craii când se-npoiară
Altă cale apucară,
Iar Irod în palatul său
Aşteptă pe Crai mereu.
Şi văzând că nu mai vin
De necaz făcea venin.
A chemat ostaşi îndată
Mergeţi repede o ceată
Colo-n Bethleem şi-n sate
Cu oraşe învecinate,
Casele la rând luaţi
Toţi copiii să-i tăiaţi
De la doi, trei ani în jos
Doar veţi da şi de Hristos.
Şi războinicii s-au dus
Au facut precum le-au spus.
O, ce vaet în cetate
Prin prejurul ei, prin sate,
Cum plângeau din minţi ieşite
Mamele nenorocite
Când vedeau murind pe uliţi
Pruncii lor trecuti prin suliţi,
Sau când îi vedeau sfărâmaţi
Sub călcâie de soldaţi.
Dar nici nu-ncetase plânsul
Când Irod muri şi dânsul,
Grija n-ai de ce să porţi
Iar îngerul noaptea-n vis
Pe Iosif vestind I-a zis:
Ia-ţi copil şi mama sa
Şi te-ntoarce-n ţara ta,
Că acuma-I printre morţi
Cel ce mâna vrea să puie
Pe Isus ca să-l răpuie.


Din culegerile de colinde populare Româneşti.
Ioan Munteanu, Vancouver Decembrie 13, 2001