Septembrie - Locuri de groază... - Carmen Constantin şi Nick Sava

Septembrie - Locuri de groază... - Carmen Constantin şi Nick Sava

Uneori, dimineaţa, când ceaţa se ridica albă şi plină deasupra râului ce şerpuia printre case şi grădini, Trmice lua o înfăţişare de oraş fantomă. Îmi amintea de fiecare dată de oraşul din Stalker-ul lui Tarkovsky. Dealul dinspre nord apărea ca o cupolă plutind deasupra unui lac cu apa albă, nemişcată. Copacii şi casele răsfirate pe culmea dealului mă îndemnau de fiecare dată să schiţez imaginea pe care o vedeam de la etajul nouă al hotelului folosit drept lagăr. Spre est se ridicau turnurile şi clădirea greoaie a noii termocentrale. Zgomotul adus de briza dimineţii dinspre centrală, un fel de "dum-dum-dum..." repetat la obsesie, devenise o prezenţă naturală pe care nu o mai băgam în seama - altfel am fi innebunit. Podul şoselei se arcuia ca un iatagan deasupra lacului lăptos, undeva la marginea estică a cartierului scufundat. Acolo, chiar sub podul atârnând ca o sabie a lui Damocles, era vila/palat a jidanului, pierdută printre copacii şi tufele imensei gradini neingrijite. Pe Rihaart jidanul îl bănuiam trebăluind pe undeva prin Lagăr, ajutând şi uneori încurcându-i pe lucrători. O facea voluntar, alungat de ameninţarea permanentă a şoselei atârnate deasupra capului şi de zgomotele, mult mai puternice, venind de la centrală şi de pe pod.

Proprietarii ale căror case au fost confiscate de comunişti nu mai pot cere în natură imobilele care au fost vândute de stat chiriaşilor... Pe 14 august a expirat termenul de introducere a acţiunilor în justiţie.

Tremnitz fusese un cartier bogat, frumos, liniştit, select, locuit de burghezi germani şi cehi. Dealul apăra cartierul de zgomotele şi poluarea venind dinspre Usti nad Labem, capitala provinciei Boemia de Nord, oraş cu o industrie chimică puternic dezvoltată. Nu era un cartier vechi, majoritatea caselor fuseseră construite după jumătatea secolului 19. Şcoala imensă, din caramidă şi piatră, fusese construită la început de secol, în stil neo-clasic. Cele două biserici erau în stil neo-gotic, turlele lor ridicându-se mereu deasupra ceţii. Pe lângă cimitirul aflat alături de una din biserici pornea o şosea care şerpuia între râu şi poalele împădurite ale dealului. Pe marginea ei, angajaţii de la Centrală construiseră vile cochete. Era o zonă vie, nici ceaţa nu stătea prea mult, măturată de curentul ce cobora pe vale. O oază vie la marginea cartierului pustiu.

Cu numai o zi mai devreme, avocatul Asociaţiei Proprietarilor Deposedaţi Abuziv, Aurelia Popescu, prezenta date uluitoare. Până acum, din aproape 500 de mii de proprietăţi naţionalizate, aproximativ 200 de mii au fost revendicate. Din 25 de mii de notificări depuse de proprietari la Primăria Bucureştiului, doar 615 imobile au fost retrocedate. "Dacă acest ritm se menţine, operaţiunea de recuperare a imobilelor de către proprietarii de drept se va încheia în circa 40 de ani. Autorităţile locale sunt primele care ne pun beţe in roate", se plânge avocatul Aurelia Popescu.

Când Hitler a pierdut razboiul, cehii şi-au spus: "Ajunge! Niciodată Marele Vecin nu se va mai folosi de sudeţi pentru a ne invada ţara." Peste 3 milioane de germani au fost adunaţi ca vitele şi trimişi dincolo de graniţele cu Germania, stat cu care zona sudeta se învecina direct. A fost, probabil, cea mai perfect organizată acţiune de "curăţire etnică" executată cu precizie germană. Cehii au învăţat câte ceva din conlocuirea lor cu sudeţii...

Nu ştiu cum au reuşit germanii să integreze milioanele nou sosite. Probabil pierderile umane imense suferite în timpul războiului pregătiseră terenul. Pentru reconstrucţie era nevoie de multe mâini de lucru... Nu ştiu nici cum au privit cehii deportarea vecinilor şi prietenilor lor. Au protestat? Au privit cu nepăsare? S-au bucurat, poate, reacţie firească şi umană la aroganţa germană? Cine mai ştie?!... Despre acele întâmplări nu s-a vorbit în ţările comuniste, cum nu se vorbea nici despre deportările staliniste. Guvernul nu a raspuns la cererile sale de prelungire a termenului pâna la care proprietarii mai puteau cere printr-un proces să ceară casa vândută de stat chiriaşilor, chiar dacă admite că mulţi proprietari nu au reuşit să afle la timp dacă imobilele lor au fost sau nu vândute.

Când ceaţa se împrăştia, casele ieşeau la soare, înalte şi frumoase. De la înălţimea etajului 9 al Ubytovnei casele păreau cochete, înconjurate de gradini verzi, luxuriante. Numai de jos, de pe străzile pietruite cu blocuri negre de bazalt, puteam vedea diferenţa dintre casele locuite de cehi şi casele părăsite de sudeţi. Acestea din urmă erau în paragină. Cei 45 de ani trecuţi peste nelocuirea lor lăsasera urme adânci şi vizibile. Acoperişurile căzute, cu ţigle lipsă, se ridicau deasupra ferestrelor goale. Zidurile din piatră şi cărămidă, construite a dura sute de ani, aveau tencuiala căzutş, devenind suport pentru iedera care se ridica sălbatic spre soare. Uşile lipsă te invitau să arunci o privire în case. Dacă aveai curajul să o faci, ai fi văzut scările atârnând putrede, podelele distruse de mucegai - sau furate pur şi simplu, odată cu mobilele. Pereţii aveau, unii, tapetele sfâşiate, sau cu urme de igrasie, de graffiitti... Gradinile nu erau numai luxuriante, erau de-a dreptul sălbatice, neîngrijite de aproape jumătate de veac. Din mometul în care locatarii fuseseră ridicaţi cu forţa din casele lor şi deportaţi într-o ţară distrusă de război.

Cabintul condus de Adrian Nastase nu se opreşte însă aici. Guvernul vrea să conteste o serie de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mai exact, Executivul face recurs în 4 dosare, referitoare la retrocedarea unor case care fusesera confiscate de regimul comunist.

Unele case din Trmice erau locuite de familii ceheşti. Urmaşi ai celor care priviseră, poate, din dosul perdelelor, deporarea vecinilor. Erau mai mulţi în jurul pieţii dinspre est, loc unde găseai şi cele câteva magazine deschise. Mai spre est erau vreo câteva case, poate douăzeci, ocupate de familii de ţigani slovaci. Ei sosiseră în ultimii ani. Ajutaţi de refugiaţi plătiţi prost, cu ora, îşi reparau casele. Erau şi câţiva refugiaţi care hotărâseră că acest loc reprezintă visul care îi făcuseră să-şi părăsească ţara, le oferea liniştea, un trai îndestulat şi demn. Ei erau mai ales bulgari, ruşi, ucrainieni, croaţi... Românii şi albanezii plecau mai departe, în căutarea visului de trai de tip occidental.

Autorităţile române se plâng că despăgubirile impuse de Curtea de la Strasbourg sunt în unele cazuri prea mari, iar în alte cazuri sentinţa nu e suficient de clară. Recursul făcut la o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului este însă o procedură rar întâlnită, iar avocatul Adrian Vasiliu, un alt apărător al proprietarilor, crede că autorităţile române vor pierde, pentru că nu au argumente noi.

Cei rămaşi, care doreau să ocupe una din casele părăsite, procedau ca şi ţiganii: cereau de la Primărie dreptul de a o ocupa. În schimbul unei semnături prin care se obligau să aducă, prin propriile mijloace, casele la condiţii de locuire civilizată şi de a returna casa proprietarilor legali - sudeţii deportati, la cerere din partea lor. Acum, peste un an, sau peste o sută... Pentru că statul ceh nu recunoscuse niciodată deportarea ilegală a sudeţilor, nici nu "confiscaseră" casele lor, nici nu le folosiseră după bunul lui plac. Cehii învăţaseră de la sudeţi şi legalitatea şi corectitudinea, printre altele...Ajutaţi de colegi din Ubytovna, reparau casele, curăţau gradinile. Se angajau, seara mergeau la mica berărie unde legau prietenie cu localnicii cehi, majoritatea inimoşi în ciuda schimbărilor rapide care aveau loc în urma "revoluţiei de catifea". Dar aceşti nu se puteau opri a se întreba ce vor face "veniticii" dacă sudeţii îşi vor cere proprietăţile inapoi. Vor avea bani s-o cumpere? Vor pleca mai departe? Ştiau că Statul, Primăria, nu le vor ţine partea.

Chiar dacă vor pierde, autorităţile române reuşesc totuşi, prin recurs, să amâne repunerea în drepturi a proprietarilor. În total, Curtea Europeană a pronunţat 12 sentinţe în dosare de retrocedare, toate favorabile proprietarilor.

Citesc ştirile din ţară şi mă întreb cum de două state, trecând prin aceaşi experienţă istorică, tratează atât de diferit dreptul la proprietate. Statul român nu a deportat milioane de oameni - poate doar câteva zeci de mii. Majoritatea proprietarilor au fost "deportaţi" într-un colţ al propriei case, cel mai adesea în mansardă sau demisol. Sau în alte locuinţe... Statul român potolea necesitatea de locuinţe facil, după ureche, luând de la unii şi dând la alţii, şi nu ajutând oamenii să-şi construiască propria locuinţă. Mai ales potolea foamea iraţianală de posesie a noii nomenclaturi roşii.

Revoluţia, dacă a adus vreo schimbare, aceasta a fost în rău. Goana dupa acaparări de proprietăţi a devenit aberantă - premierul român acceptă senin porecla populară de Năstase-Şase Case. Iliescu, cu singura lui proprietate, apare în ceata de senatori, parlamentari, guvernanţi, prefecţi, primari, consilieri, îmbogăţiţi peste noapte prin tot felul de matrapazlâcuri, relaţii, tunuri, farse politice, inginerii economice şi fraude pe faţă un batrânel trăind în altă lume. Probabil de aceea i se pregăteşte grabnica debarcare....

Statul român, după ce a creat legi care permitea jigodiilor cocoţate la putere - fie ele comun-iste, fsn-iste, pdsr-iste, psd-iste, liberale, prm-iste, ţărăn-iste, tot felul de iste de fapt, nişte măşti în spatele cărora vieţuiesc aceleaşi lighioane ahtiate după fală, putere şi avere - să posede ceea ce nu le aparţine, a tărăgănat apariţia de legi are să îndrepte răul făcut, sau a scos legi peticite menite să legifereze raptul. Asta tocmai pentru că noii "posesori" sunt cei care fac legile în ţară. Pentru a se apăra şi a-şi apăra jaful sunt gata să se ia la trântă cu toate tribunalele internaţionale. Nu au nimic de pierdut. Amenzile şi daunele de miliarde vor fi plătite de "ceilalţi", poporul jefuit şi indobitocit cu neruşinare.

Statul roman trebuie să plătească aproximativ 2 milioane de euro despăgubire pâna în clipa de faţă - dar alte 70 de dosare se află pe rol la Strasbourg. În plus, dacă ritmul retrocedărilor nu creşte, mii de proprietari ameninţă că se vor adresa instanţei europeene.

Ceţurile şi zidurile goale din Tremnitz îmi aminteau de filmele gotice, de groază, cu vampiri, zombi şi alte fiinţe fără suflet. Dar îmi luam soţia şi ne plimbam liniştiţi prin ceaţa umedă. Ştiam că lăsasem vampirii, zombi, şi celelalte fiinţe fără suflet acasă, în ţara lui Papură-vodă şi a lui Dracula Bampiru"



Nick Sava şi Carmen Constantin