Ianuarie - Viermele - Nick Sava

Ianuarie - Viermele - Nick Sava


...Ştiu că o parte a sălii este scandalizată. Acum, recunoaşteţi deschis: dacă pe afiş ar fi fost scris că tema prelegerii de astăzi este viermele, câţi dintre dumneavoastră ne-ar fi bucurat cu prezenţa? Dar să ştiţi că nu am minţit, viermii sunt fluturi, până la urmă...

Daţi-mi voie să vă spun că odată li se va face dreptate, viermilor. Fără ei nu ne-am mai bucura de minunea numită fluture. Aceste nestemate ale văzduhului, care ne încântă privirile în timpul anotimpului cald, sunt urmaşi direcţi ai viermilor. Nu ar putea exista unii fără alţii, aşa cum sufletul pur şi desăvârşit al celor care vor avea parte de Rai nu poate exista fără urâciunea din carne numită Om.

Aşadar, haideţi să discutăm puţin despre viermi. Voi căuta să vi-i descriu cât mai puţin scârboşi - deşi teamă mi-e că voi avea dificultăţi... Nici mie nu-mi plac viermii. Cine doreşte, poate urma exemplu doamnei care tocmai părăseşte sala în grabă...

Buun. Deci, pentru cei rămaşi, să creem un cadru convenţional în care să putem descrie cât mai plastic viermele nostru. Aşa cum un fluture nu este niciodată mai frumos, mai delicat, mai colorat decât pe fundalul unei pajişti înverzite, acel verde pur al primăverii, tot aşa viermele nu poate fi descris în toată grozavia lui decât în miezul unui fruct. Să zicem a unei cireşe - organice, binînţeles.

Să ne închipuim pentru o clipă nişte cireşe din acelea pietroase, de un roşu închis, aproape negru-vişiniu. Care să te îndemne să-i atârnaţi la urechi, redevenind copii, înlocuindu-vă cerceii din aur atârnaţi acolo de mama, fara să vă întrebe... Bucuria de neuitat a copilăriei! Bucurie cu atit mai mare cu cât cireşele sunt de furat! Gândiţi-vă numai la Creangă. Nică al lui va fura cireşele mătuşii cât timp va mai exista un singur român pe lume!

Şi gustul lor, ah, gustul! Să le arunci în gură şi să le zdrobeşti între limbă şi cerul gurii, pentru a simţi întreaga minune a naturii, întreaga aromă a verii. Şi, atunci când, cu ochii închişi, aştepţi ca minunea să aibă loc, simţi pe limbă scurgerea vâscoasă şi scârboasă a pastei infecte produse de vierme... Da, desigur că vă scuz. Toaleta este pe dreapta, cum ieşiţi din sală...

Aşa. Această experienţă cutremurătoare, trăită de fiecare dintre noi, ne-a învăţat ceva: înainte de a arunca cireaşa organică în gură; de obicei o rupem în două pentru a ne convinge că viermele nu este acolo... Ştim că frumuseţea desăvârşită a fructului poate ascunde în ea limbricul acela alb şi scârbos... Da, toaleta pentru dumneavoastră este pe stânga...

Dar să ştiţi că acel vierme, atât de urât de noi toţi, nu are nici o vină. Aşa i-a fost lui dat, aşa l-a creat Cel Sfânt. El nu posedă liber arbitru ca noi, oamenii, nu îşi poate alege singur soarta... Fluturele, frumosul fluture diafan şi colorat poposeşte într-o zi de primăvară însorită pe o floare imaculata de cireş şi lasă câteva ouă. Se scutură floarea, la ceasul hotărât de timpuri şi destin, şi în locul ei rămâne o bacă. Nimeni nu bănuie că în miezul acestui fruct în devenire sunt câteva ouă, ducând în ele amintirea fluturelui ce nu mai este, dar va să fie. Şi, în timp ce fructul creşte, se coace, se pârguie, ouăle clocesc. Din ele va ieşi cândva un mic viermişor, atât de mic încât nu este încă vizibil ochiului omenesc. Dar el este acolo! Şi începe să mânce. Şi mâncă, şi mâncă... cu o lăcomie fără asemănare - neîntâlnită decât la unii oameni... Şi creşte, şi creşte...

Dacă va avea noroc, fructul vlăguit de energie, ronţăit pe dinăuntru, va cădea într-o zi ploioasă, cu vânt. Viermele atunci va părăsi casa provizorie şi se va ascunde în pământ, transformându-se în pupa. Din ea, într-o primăvară, un nou fluture va relua ciclul... Fără de noroc, viermele vă sfârşi mâncat de păsări, uneori, dar mult mai des în stomacul unuia dintre noi, zdrobit cu furie şi scârbă sub talpa noastră, sau azvârlit într-o ladă de gunoi - de unde nici un fluture nu va ieşi, în veci.

Ei, dar cum spuneam, aceştia sunt viermi naturali, organici... Ce nu pot eu nicidecum explica este de ce unii dintre noi îşi iau, folosindu-şi libertatea de decizie dată lor de Dumnezeu, rolul de vierme. Nu i-l impune nimeni, ar putea alege să fie fluture, libelulă, pasăre, orice... Dar el se simte cel mai bine exact aşa, un vierme. Se vâră în mijlocul societăţii din care face parte şi stă acolo, ascuns. Ca viermele în hrean. Ca viermele în carne. Ca viermele în cireaşă! Profită - gratis! - de tot binele pe care îl crează societatea, cu mult efort şi cu încă mai multă suferinţă. Viermele nu suferă, nici nu asudă. Se dă cu cei tari, caută - şi de obicei găseşte - calea cea mai uşoară... Şi mănâncă, oh da, mănâncă! Creşte, prinde putere - vlăguindu-i pe cei din jur. Şi mai ales, otrăveşte!

Nu se cunosc viermi organici otrăvitori, nimeni nu moare dacă ronţăie vreunul din ei din greşeală. Sunt scărboşi şi atât. Dar viermii umani crează în jurul lor o miazmă otrăvită, secretă otravă. Invidioşi pe cei ce reuşesc să dea în pârg, îi roade pe din dos, le roade pământul sub picioare. Îi învăluie în nori otrăvitori de bârfe, le scoate vorbe, le ştirbeşte reputaţia. Îi distruge, îi ucide - moral. Îi face să cadă în păcat. Pe unii îi otrăveşte, corupându-i. Pe alţii, mituindu-i. Pe alţii îi distruge moral, profitând de slăbiciunile lor.

Să dăm numai un exemplu. Să zicem că cineva vrea să culeagă o floare. Nu este uşor s-o culeagă, dar respectivul este hotărât să facă orice efort pentru a-şi realiza acest vis. Ei, viermele uman are ceva împotrivă. Nuuu, nu pentru că vrea el floarea - ori o vrea, dar nu are chef să facă efortul de a o culege. Aşa că mai întîi încearcă să-i convingă pe toţi că el nu doreşte floarea. Altfel ar culege-o, bineînţeles... După care încearcă să-l împiedice pe "duşman" (pentru viermele uman toţi sunt duşmani, înclusiv fraţii, părinţii, copiii... El n-are rude!) să o facă. Îl sfătuieşte pe acesta "amical" să se lase păgubaş, că nu este ceva pentru care merită să rişti, să te zbaţi, să cheltui... Că oricum, este prea dificil, toţi ştiu că este aproape imposibil... Şi apoi, este inutil, cine are nevoie de o floare astăzi? Poate că mâine vede singur că ideea de a culege floarea era oricum o tâmpenie... Dacă vede că nu merge (sau doar aşa, să duca "munca până la capăt"), îl "dă în gât", dacă este vreo autoritate care îi poate intrerzice culegerea florii.

Concomitent, se desfăşoară şi pe alte planuri. Lansează zvonuri în medii că acel "individ" este gata să "ucidă" o biată floare. Mobilizează persoane care în general nu fac nimic, dar îi împiedică pe alţii să facă. Îşi aliază alţi viermi - nu că pe ei nu i-ar otrăvii în altă împrejurare, dar deocamdată... Crează atmosferă... "Ştiţi de ce vrea "ăla" să culeagă floarea? S-o dea nevestei lui X! Şi mai ziceau că sunt prieteni..." Cu asta doboară două păsări dintr-o lovitură, poate distruge şi prietenia dintre X şi "duşman". Unde mai pui că o scoate şi pe nevasta lui X în gura târgului...

Sper că m-am făcut înţeles despre ce fel de viermi vorbesc. Ei nu produc nimic, din ei nici măcar fluturi nu ies. Sunt nişte jivine otrăvite, fără rost pe acest pământ - probabil de aceea şi există. A lupta împotriva lor este aproape imposibil. Cât timp va exista invidie, aroganţă, lăcomie, ură, minciună, lene fizică şi în gândire... ei vor fi printre noi.

Viermii organici trec de la sine în stadiul de pupa. Se învelesc singuri într-un cocon, şi dorm. Probabil se visează fluturi... Viermii umani nu visează decât "scheme". Ei nu produc, ei distrug. Poate societatea ar trebui să-i transforme în coconi, să-i izoleze, dar sunt atât de greu de descoperit...

Cum? Aveţi o întrebare? Cum să îi descoperim, totuşi? Păi, nu vă spuneam?! Cum o să-i descoperim dacă fiecare dintre noi trecem, din cind, prin astfel de stadii de viermi? Când dumneavoastră, chiar şi eu, am fost, suntem, sau vom deveni viermi... Vă rog, vă rog, nu vă îmbulziţi. Toaletele sunt... Cum, nu aveţi nevoie de toalete?...



Nick SAVA