Aprilie - Paştele la Români - Nick Sava

Aprilie - Paştele la Români - Nick Sava

Se apropie Paştele. Se apropie vremea când noi, românii, ne reamintim (neîntrebaţi) că suntem creştini - mai precis, creştini ortodocşi. Cum precizează mulţi dintre noi canadienilor care îşi calcă peste principii şi ne întreabă: greek-orthodox... Vine deci acea noapte când mergem şi noi la Biserică (una din cele două participări, conform expresiei "din an în Paşti..."). Vine noaptea când preoţimea ortodoxă poate privi cu mândrie în bătătura bisericii: "iată, nouăzeci la sută din români sunt ortodocşi!"

Se apropie Paştele. Se apropie vremea când noi, românii, ne reamintim (neîntrebaţi) că suntem creştini - mai precis, creştini ortodocşi. Cum precizează mulţi dintre noi canadienilor care îşi calcă peste principii şi ne întreabă: greek-orthodox... Vine deci acea noapte când mergem şi noi la Biserică (una din cele două participări, conform expresiei "din an în Paşti..."). Vine noaptea când preoţimea ortodoxă poate privi cu mândrie în bătătura bisericii: "iată, nouăzeci la sută din români sunt ortodocşi!"

Unii dintre noi ne pregătim temeinic de această sărbătoare: postim. Unii câteva zile, alţii câteva săptămâni. Unii total, alţii cum pot... Mai toţi lăudându-ne pentru marele sacrificiu pe care îl facem, de marea jertfă adusă pe altarul religiei străbune. Desigur, nu, postind de la gânduri necurate, de la duşmănii şi pizme, de la bârfe şi răutăţi la adresa fraţilor noştri creştini - români sau nu. Mai curvind puţin (cu gândul, dacă soarta nu ne dă prilej să o facem şi trupeşte), mai 'pohtind' la binele altuia, mai fudulindu-ne în faţa altora... Bine ca tăiem din cărnuri - asta face bine şi la sănătate. Devenim vegetarieni pentru o vreme, cam uitând, e drept, îndemnul sfântului Pavel de a ne arăta faţa veselă celor din jur, să nu ne bănuie că ne luptăm cu cel spurcat (ar fi fost cazul să spun, spurcată', fiind vorba de carne...). Şi, eventual, ducând cu bine la victoria finală această luptă cu noi înşine (în aplauzele invidioase ale cunoscuţilor), ne prezentăm popii pentru a ne spovedi.

Desigur, nici prin cap nu ne trece să îi povestim celui sub a cărui patrafir ne-am băgat toate păcatele făcute de-a lungul anului - sau chiar numai de când ne-am apucat de, postit' - mai ales acele păcate făcute cu gândul. Că e mult mai uşor să recunoaştem cele nefăcute cu trupul. în mod sigur nu am, preacurvit' (well, a lipsit prilejul...), nici nu ne-am închinat la idoli (nu ne închinăm nici lui Dumnezeu de altfel...), nici nu am furat (ei, chestia' aia nu poate fi considerată FURT!), nici nu am minţit (decât când răspundem la acestă întrebare... De fapt, e vina popii că întreabă ce nu trebuie întrebat!)

Apropos de asta, să vă spun de ce nu ne-am mai spovedit noi, familia mea. Că a venit soră-mea, pe atunci o fetiţă de cinci ani, de la spovedanie şi a întrebat-o pe mama "Ce este aceea, preacurvie?..."

Dar să revenim. Popii au experienţă acum, ştiu ce să întrebe şi ce să nu întrebe (bănuiesc, căci nu am obiceiul acesta, cum vă spuneam). Cel puţin unii din ei. A trecut vremea când te întrebau câte în lună şi-n stele - conform chestionarului primit de la alţii... Ei, şi trecând cu brio şi peste acestă încercare, unii dintre noi (mai puţin eu, bineînţeles - şi soră-mea, în ţară) primim şi cuminecătură! Timp de un an suntem liberi să păcătuim din nou - cele vechi au fost iertate deja!

Să nu se înţeleagă din cele scrise până aici - dacă aţi citit până aici nu doar din intenţia de a vedea cum îi mai înjur eu pe "români" - că vreau să afirm că nu sunt şi români cu adevărat credincioşi. Ba unii sunt de-a dreptul mistici! Scriu aici, bineînţeles, despre românii "adevăraţi", adică cei ortodocşi. Pentru că am asistat, uimit, chiar în timpul Postului - când gândurile trebuiau să ne fie îndreptate mai ales către cele sfinte! - la afirmaţii cum că doar ortodocşii ar fi "adevăraţi români". Unii au ajuns să considere o dovadă a patriotismului pe care îl mai avem (unii dintre noi) faţă de Ţara Mumă şi faţă de poporul bi-milenar (cam de când a devenit creştin) tocmai pe data când mănânci mielul şi ciocneşti ouăle roşii. Nimic mai mult - nimic mai puţin!

Desigur, cum zicea unul din popii (care sunt sigur că nu a postit aşa cum se cuvine - că altfel s-ar fi oprit' şi de la vorbe de zâzanie..), noi, creştinii ortodocşi, avem adevărata credinţă: Lumina ne este dată în chip minunat direct de la Sfântul Mormânt. Doar NOUĂ! Ceilalţi, care au sărbătorit în chip jalnic şi ne-ortodox Paştele încă de-acum câteva săptâmâni - toţi cei câteva sute de milioane de creştini, care va să zică - nu sunt "adevăraţi" (nici români, nici creştini...) Nişte păcătoşi, vai de mama lor...

Desigur, dacă este să căutăm cauze acestei ne-postiri tocmai în Postul Mare al Paştelui, când gândul şi inima trebuia să ni se îndrepte mai ales spre pace şi dragoste frăţească şi prietenie şi respect faţă de celelalte fiinţe umane (nu neapărat tot români, dar de ce nu?), faţă de natură şi fiinţele care o populează, înţelegere şi milă faţă de cei mai slabi decât alţii, căzuţi în greşeală şi lipsuri, umilinţă (şi nu Orgoliu!) faţă de cei din jurul nostru - atunci putem arăta, desigur, cu degetul spre alţi vinovaţi. Deşi nu vrem să recunoştem, în cazul nostru cel mai mare vinovat este comunismul - cel ce ne face ca şi azi, la 15 ani de la nopţile din decembrie 89, să gândim în chip comunit.

Mai precis: totalitar. Cine nu este ca noi, este rău. Este trădător, comunist, securist, ne-creştin... în fine, neortodox, deci nepatriot, străin vândut altor dumnezei... well, tot Dumnezeu sub formă de Treime, dar de altfel... care nici măcar nu îşi dau Lumină - neavând de unde, că ei nu o primesc în chip minunat de la Sfântul Mormânt. (O paranteză: dacă este să-l întreb pe popă - chiar şi pe cel ce nu prea posteşte, cum primeşte el Lumina la miezul nopţii, tocmai la 11 ore după ce cei din Ierusalim au primit-o, nu ştiu ce răspuns îmi va da. Poate chiar îl întreb! Dar probabil, vorbind de religie, totul este să CREZI...)

Şi ascultând aceste discuţii mi-au venit în minte fariseii, cei condamnaţi atât de puternic de către Domnul Iisus şi de către Evanghelii. Aşa e, ce bine că NOI suntem adevăraţi creştini, ce bine că nu suntem ca, ceilalţi', să nu primim nici măcar Lumina pe cale minunată! Ce bine că noi serbăm Paştele tocmai de 1 Mai, şi nu ca celalalte sute de milioane de "sectanţi", nişte adevăraţi "neadevăraţi creştini" (sau români, dacă păstrăm reflecţiile numai asupra naţiei noastre...) încă de acum câteva săptămâni!

Apropos de 1 Mai: nu este prima dată când cea mai mare Sărbătoare Creştină se suprapune cu Armindenii. Desigur, în noua democraţie nimeni - nici măcar sindicaliştii! - nu mai serbează Ziua Muncii - auzi, a muncii'! când ştiut este că munca este "pentru maşini şi pentru proşti" - decât nemergând la muncă. Aşa că în acest an obiditul de român va avea, vai!, o sărbătoare mai puţin.

îmi amintesc că au fost câţiva ani în lunga mea tinereţe, în care cele două zile s-au suprapus destul de paşnic. Trecuse, din fericire, vremea când "sărbătoream 1 Mai prin defilare" (şi nu venise încă vremea când o "sărbătoream prin muncă"...) Erau singurii ani când nu mergeam la înviere la biserică - pentru că o luam pe coclauri. Nu puteam rata acest prilej minunat (şi rar) de a avea un long weekend'. Recunosc, dădeam astfel dovadă de ne-patriotism' şi de "rea credinţă": nu mergeam la Biserică nici măcar o dată pe an! Dar cum tot nu postisem (eram tânăr şi ferice, şi bolile nu-mi cereau să devin vegetarian, iar gândurile nu puteau fi ţinute în frâu...), nici nu mă spovedisem nimănui (v-am spus de ce...), o necredinţă în plus aproape că nu mai conta.

Porneam deci, cu toţi prietenii (şi Doamne, ce mulţi aveam atunci!) - ori la Munte, ori la Mare. în bagaje aveam grijă să punem o bucată de friptură de miel, câteva ouă roşii, o pască, o sticlă de vin roşu, nişte caş şi câteva ridichi, ba chiar şi-un tort. Dacă ajungeam pe malul Mării, mergeam la înviere; dacă nu, nu. O dată, de la Mare ne-am dus o zi la bulgari. Aveam să aflu uimit că pe acolo mai trăiau români (la şcoală ni se ascunsese amănuntul' acesta), şi de atunci de multe ori mirosul de parfum mi-a adus în memorie Paştele, magdalenă proprie a timpului pierdut. Nu, nu cel de parfum pe care îl dădeam pe feţe, preluînd obiceiul prietenilor noştri unguri, ci cel puternic de parfum bulgăresc' de trandafiri: câteva sticluţe se vărsaseră în bagajele unui antreprizător', transformând autocarul în drogherie ambulantă...

Dar cel mai frumos Paşte a fost cel serbat la cabana Diham. Am ajuns acolo în seara de înviere, tocmai pe când cabanierul, însoţit de familie, o pornea spre Azuga, spre biserică. Datoria de cabanier îl obliga să ne primească - pe munte, lăsarea unui turist afară' poate însemna o condamnare la moarte! - datoria de creştin îl îndemna spre înviere, datoria de părinte să îşi însoţească familia pe drumul ei în faptul serii. Problema a fost rezolvată ca pe munte: am preluat' cabana pentru o noapte - fără acte (şi fără cheile de la cămară...) Cu jurământul nostru de montaniarzi că vom păzi cabana ca pe ochii din cap! Aşa am devenit şi cabanieri' - pentru că mai târziu am cazat trei grupuleţe de turişti: două de saşi şi unul de unguri. Ei serbaseră Paştii în urmă cu câteva săptămâni;de fapt, veniseră la munte convinşi că nu vor întâlni picior de român. E drept, nu erau siguri că vor găsi cabanier...

Dar oaspeţii' s-au alăturat firesc grupului nostru mai mare. Pe munte nu sunt oameni adevăraţi' sau mai puţin adevăraţi. Nici oameni de mâna a doua'. Pe munte toţi sunt egali şi oameni în primul rând - de celălălt poate depinde viaţa ta! De aceea ei nu s-au simţit străini printre noi, şi au serbat Paştele cu noi.

Pentru că l-am serbat, de aceea ne duseserăm acolo. Am ornat sala de mese, am pus mielul la încălzit, am pus caşul şi ridichile în castroane, am pus vinul în pahare şi tortul la rece. Am aprins toate felinarele cu gaz şi pe mese am pus lumânări. Şi când ceasul a arătat miezul nopţii, am aprins lumânările, dându-ne unul altuia Lumină, cu ochi luminoşi, cu dragoste şi cu încredere, cu prietenie şi înţelegere. Am înconjurat cabana păşind prin iarba umezită de rouă tăcuţi, fără popi şi fără prapori, cântând sincer (şi cam fals)

"Hristos a înviat din morţi
Cu moarte pe moarte călcând-o
Şi celor din mormânturi (sic)
Viaţă dăruindu-le!"

şi apoi împrăştiindu-ne pe plai pentru a rămâne fiecare cu gândurile sale. Fără poluarea luminii artificiale a oraşului, cerul coborâse printre noi şi culmile muntoase străluceau argintiu. Şi codrul era aproape, ne îmbăta cu mirosul lui...

Apoi ne-am întors în cabană şi am sărbătorit masa pascală: am ciocnit ouă şi pahare de vin, am mâncat carne de miel - chiar şi cei care afirmau că pute'. Ungurii au găsit nişte sticluţe de odicolon' şi au stropit fetele, primind în schimb o gură'. Am cântat, am dansat, spre dimineaţa am făcut curăţenie şi ne-am dus să ne culcăm.

A doua zi am plecat. Cabanierul venise, ne adusese şi nouă anafură. Am rămas prieteni, l-am vizitat de multe ori. Cu saşii şi cu ungurii nu ne-am mai întâlnit, dar au rămas prieteni în gândurile noastre. Nu ştiu ce sentimente avuseseră înainte despre români, dar acea înviere i-a Luminat. Ca şi pe noi, de altfel. A fost prima dată când am văzut că românii pot fi români împreună cu ceilalţi locuitori ai ţării. Că românii pot fi creştini împreună cu ceilalţi creştini, indiferent de ritul pe care îl aplică

De ce mi-am amintit acum de acea noapte de înviere? Din cauza discuţiilor auzite. Pentru că şi aici cunosc mulţi români care serbează, cu aceeaşi dragoste de Dumnezeu, ambele sărbători pascale - şi cea "catolică", şi cea ortodoxă. Că ei se dovedesc români ADEVĂRAŢI, găsind bucurie alături de toţi ceilalţi români, nu doar alături de unii sau de alţii. Că ei îmi dovedesc încă o dată că atunci când vorbesc despre "români", vorbesc doar despre unii români - şi anume despre aceia care prin comportamentul lor merită să fie singularizaţi.

De aceea, după ce am serbat în bucurie un Paşte, mă pregătesc cu aceaşi bucurie să îl serbez pe al doilea. în fond, dacă CREZI, Iisus e viu, a înviat, deci nu e greşit să spui "Hristos a înviat" şi pe 27 Martie, şi pe 1 Mai. Nici să răspunzi "Adevărat a înviat!". Pentru că aşa este.

HRISTOS A îNVIAT!

14 Aprilie 2005