Mai - Atheneum la cinci ani - Nick Sava

Mai - Atheneum la cinci ani - Nick Sava

Iată că luna aprilie ne-a adus o mică sărbătoare: revista Atheneum a împlinit cinci ani de existenţă. E cazul, probabil, să facem un bilanţ. Acum cinci ani, aşadar, în timp ce un grup de români se aduna pentru a discuta posibilitatea (timpul a dovedit ca era posibil; nu ştiu cât de oportun era demersul - dar asta este încă în dezbatere...) apariţiei unei organizaţii a românilor din Vancouver - alta decât una pe criterii religioase - Vică Albuşel, care mai experimentase apariţia unei reviste (religioase) în limba română, a propus să înfiinţăm o revistă.

În urma unui sondaj lansat pe lista de discuţii, am decis şi numele ei: Atheneum. Da, scris exact aşa, pentru că, spunea cineva, poate pentru "ateneu" există un copyright, iar "athenaeum" este greu de pronunţat în engleză... Şi apoi, depinde doar de noi să transformăm un nume în renume...
Primul număr a fost scris, în parte, de exact acei români idealişti care credeau că românii au nevoie de o comunitate laică. Lor li se alăturaseră deja câţiva colaboratori - invitaţi de Vică Albuşel - care aveau să îi înlocuiască în curând pe "membrii fondatori". Nu întotdeauna idealiştii au talent la scris - sau determinare să scrie. În timp, numărul colaboratorilor a depăşit cincizeci. Unii au scris mai mult, alţii mai puţin; unii mai des, alţii mai rar. Unii doar de câteva ori, scoţând probabil materiale de prin sertare... Alţii însă au devenit scriitori, membri ai Uniunii, au publicat, deci, cărţi. Unii din ei au câştigat premii literare, devenind cunoscuţi în mediile culturale româneşti din ţară şi din diaspora românească. Pentru unii din ei, Atheneum a fost atelierul în care şi-au format stilul, şi-au întărit "vâna" de scriitor.

A fost Atheneum revista Centrului Comunitar? Poate, formal, la început, datorită mai ales faptului că s-a afirmat singură. La asta a contribuit şi faptul că ideile ce stăteau la baza revistei şi a organizaţiei erau similare: păstrarea şi promovarea culturii româneşti. Revista a înţeles că e de datoria ei să promoveze activităţile Centrului şi, din puţinul venit realizat, a contribuit la cufărul Centrului. Fără a primi nimic în schimb, trebuie să o spunem. Dintre colaboratorii iniţiali, doar eu şi Vică rămăsesem după trei luni... Dintre actualii colaboratori, doar doi mai sunt membri ai BC-RCC. Dintre abonaţii revistei, nici 10% nu sunt membri ai organizaţiei... Fără a ajuta prea mult la promovarea revistei - era amintită doar când putea marca o bilă albă la activităţile Centrului.

De ce această paranteză? Pentru că, unii pescuitori în ape tulburi - care îşi tulbură singuri apele, în caz că nu le găsesc tulburi - se întreabă retoric cum de revista nu mai este a comunităţii? Şi a lor, desigur, deşi ei nu au dat un sfanţ pe revistă, iar de pomenit, au pomenit-o doar pentru a o înjura. Reafirm ce le-am spus de multe ori: singura "comunitate" a revistei este cea formată din cititorii ei!

Cele scrise până aici fac parte dintr-un articol publicat în revista Conexiuni din New York. În continuare scriam despre meritele şi rolul jucat de revistă, despre greutăţile pe care le are. Aici, însă, o să continui vorbind despre altceva.

Iată că BC-RCC, Centrul Comunitar Românesc din BC, a reuşit să ţină Adunarea generală anuală a membrilor (AGM). Ca şi în alte ocazii, Centrul "comunităţii" române a reuşit să o facă în aproape cel mai deplin mister. Ştiu, ca insider mai bine de 5 ani, că una din principalele probleme ale Centrului a fost să găsească un bun PR, un purtător de cuvânt echilibrat, credibil - şi prompt. Deci, aşa cum nu se ştiu amănunte de la fostele 4 AGM, probabil nu vom afla mai nimic nici despre această Adunare...

Ceva a răsuflat, totuşi. De prin şuşotelile de culise, ne-a ajuns la urechi intenţia Centrului de a publica revista Atheneum. S-au dat şi două nume: Florian Mitoi, "proud member of the BC-RCC" şi Ieremia Hapchină. Well, cele două nume ne sunt deosebit de cunoscute. Dl. Mitoi este, într-adevăr, membru fondator al organizaţiei. Este, în ultimul an, membru în Comitetul Director, continuând şi în acest an, conform modificărilor făcute în Constituţia Centrului. Nu, el nu a fost niciodată colaborator al revistei. Nu a scris nici un articol - nici măcar în acel număr iniţial. Chiar şi în anii când era un membru "mândru", dar mai puţin activ, nu a găsit niciodată timp să ofere sprijin revistei. Acum vrea "să se ocupe de ea". Îi urăm succes.

În cazul dlui Hapchină, lucrurile sunt puţin mai încurcate. La aflarea veştii, am stat şi m-am întrebat: care Hapchină? O fi cumva acea persoană care, de mai bine de doi ani, atacă Centrul prin toate mijloacele - de la bârfă josnică până la minciuni sfruntate? Care a fost dat afară din organizaţie - singurul care se poate "mândri" cu asemenea realizare? Care este - din nou, singurul! - blocat pe site-ul Centrului, tocmai din cauza afirmaţiilor prin care încerca distrugerea organizaţiei? Nu putem decât să admirăm spiritul creştinesc al actualei conduceri a BC-RCC prin care se întoarce şi celălalt obraz, iertând greşitului şi oferindu-i o a doua "şansă" de a distruge organizaţia din interior - dar mai puţin inteligenţa deciziei. Oricum, domnia sa (Hapchină) a apărut în revistă cu un articol, acum câţiva ani - mai mult la insistenţele mele, care nu doream să îi creez impresia că îl cenzurez... Putem, deci, presupune că se pricepe "să se ocupe de revistă" - chiar mai bine decât dl. Mitoi.

Este mai bine de un an de când conducerea revistei (prin doi membri ai Comitetului de redacţie) a purtat o discuţie interesantă - dar neconcludentă - cu membrii din acel moment ai Comitetului Director al BC-RCC. A pornit tocmai de la afirmaţiile respectivului Hapchină care, dintr-o dată, se trezise "apărător" al comunităţii şi atrăgea atenţia că pe coperta revistei nu se mai menţiona că ea (revista) este a Centrului, aşa cum apărea scris pe coperta primului număr... Care va să zică, Vică Albuşel şi Nick Sava voiau să FURE revista comunităţii!

În acea discuţie, s-a propus Centrului o relaţie de colaborare bazată pe un contract, care să stipuleze drepturile şi libertăţile celor două entităţi. Se sublinia datoria revistei de a răspunde, înainte de toate, obligaţiilor pe care le are faţă de abonaţi, de cititori. Şi că un asemenea act nu făcea altceva decât să transpună în realitate planul de activitate pe criterii economice al Centrului, plan pe care dl. A. Neagu îl tot teoretizează de cinci ani, fără a găsi timp să îl şi pună în practică... Cum ziceam, acea întâlnire a rămas fără nici o urmare - doar cu promisiunea vagă de a se continua "la altă dată". Nu ştiu ce au înţeles alţii din această formulare - eu am început să cred că acea "altă dată" va fi în ajunul Paştelui (cailor)...

Oricum, o înţelegere între cele două părţi ar fi oferit Centrului posibilitatea de a avea în sprijinul promovării activităţilor lui o revistă care să folosească experienţa colaboratorilor ei şi renumele la care a ajuns. Se pare însă că este mai importantă dorinţa de a stăpâni ceva - chiar dacă nimic nu îndreptăţeşte această pretenţie. Şi atunci, se caută "varianta hapchină" - foarte mult pe linia "caprei vecinului"...

Prin urmare, cum ziceam mai sus, nu îmi rămâne decât să vă urez mult succes (tovarăşi) în activitate. Ştiu că actualii colaboratori ai revistei nu sunt de neînlocuit - aşa cum nici cei dinaintea lor nu au fost. Desigur, înlocuitorii trebuie găsiţi. Nici profilul revistei nu e greu să fie schimbat - aşa cum însuşi profilul revistei Atheneum a evoluat de-a lungul celor cinci ani de apariţie. Doar că revista respectivă va fi alta... care, probabil, se va adresa unor cititori diferiţi. Chiar dacă îşi va păstra numele.

Dar nu, numele nu îl va putea păstra. El nu aparţine Centrului - aşa cum nu a aparţinut niciodată. A fost numele revistei, de la început. Şi, cum ne-am convins nu cu mult timp în urmă, numele respectiv nu era înregistrat în BC, nici în Canada - drept care l-am înregistrat noi. Conform legii, nimeni altcineva nu are dreptul de a folosi numele Revista Atheneum fără acordul nostru. În numele cui vorbesc când folosesc pluralul? Nu, nu în numele lui Vică Albuşel şi Nick Sava - ci al Fundaţiei Culturale Româno-Canadiană "Revista Atheneum", legal înregistrată la Victoria.

Deci, o să ne bucurăm să vedem apărând în British Columbia o nouă revistă românească. Concurenţa nu ne sperie, ne va ajuta să găsim căi de a ne îmbunătăţi activitatea. O să regretăm dacă acei câţiva membri ai BC-RCC vor renunţa la abonament, preferând să se aboneze la revista Centrului; nu putem decât să le urăm lectură plăcută în continuare.

Iar noi, cei de la Atheneum? Vom merge, desigur, mai departe. Încercând să preluăm şi să transmitem o parte din moştenirea culturală pe care o avem. Prin scrieri originale, dar şi prin scrieri preluate de la înaintaşii noştri. Mai ales, încercăm să redescoperim scrieri ale românilor care, din motive politice sau, poate, economice, au decis să trăiască departe de ţară. Să aducem un omagiu celor care au ştiut să sufere, cu demnitate, unul din acele vânturi ce s-au abătut asupra neamului nostru - teroarea comunistă. Să criticăm tarele perioadei de tranziţie, în speranţa îndreptării lor. Să marcăm, în răbojul timpului, un moment tot atât de interesant şi unic ca cele marcate de înaintaşii noştri. Ducând astfel mai departe povara grea, dar preţioasă, a moştenirii.

Care sunt dificultăţile revistei? Sunt câteva, e bine la moment de bilanţ să le amintim şi pe ele. Există invidie şi nepăsare, există ură personală şi răutate din prostie... Încercăm să le contracarăm prin dedicaţie, prin perseverenţă, prin îndârjire chiar. Refuzăm să ne plecăm dorinţei unora de facil, de "entertainment". Nu existăm pentru a face bani, nu ne interesează senzaţionalul găunos, nici ştirile "călduţe". Suntem aici pentru a fi, pentru a susţine idei, nu pentru a face "gargară literară". Cum nu ne-am aşteptat niciodată la nimic, nici nu avem nimic de pierdut. Cei ce cred că vor face revista să dispară, se înşeală amarnic! Când vor fi puţini abonaţi, vom tipări puţine exemplare. Când nu vor mai fi deloc, vom transforma revista într-una online. Cât timp ştim că va fi măcar un singur cititor, revista nu va dispărea! Pentru că nu putem promova opoziţia rezistentă la dispariţia moştenirii culturale, fără a ne dovedi noi înşine rezistenţi la adversităţile de tot felul.

Vă spun acum, la cinci ani de la apariţia revistei, cu toată seriozitatea: revista merge mai departe!

Nick SAVA