Martie - Despre o anumită cenzură - Nick Sava

Martie - Despre o anumită cenzură - Nick Sava

Desigur, cazul "caricaturilor" nu mai este nou. A făcut, de mai bine de o lună, să curgă şuvoaie de cerneală (tipografică) şi a umplut zeci de pagini de internet. Totuşi, putem considera că este un subiect de actualitate - întrucât protestele şi violenţele ce au loc ca urmare a publicării caricaturilor nu au încetat încă.

Nu este un subiect comod şi mulţi consideră că e mai bine să stea departe de el. Pe de altă parte, mulţi se întreabă: dar "ăştia" (adică noi, revista) nu au nimic de spus? Ar fi extrem de curios ca noi, români fiind, să nu spunem ceva: ca tot românul, e musai să ne dăm şi noi cu părerea, chiar dacă ştim povestea doar din zvonuri. În fond, ne pricepem la toate cele, nu-i aşa?

Deci, să vă spun şi ce gândesc eu, adică, mai precis: Nick Sava. Nu m-am consultat cu nici unul din colegii mei, habar nu am care e părerea lor - deci, nu este "poziţia revistei". Poate singura ei vină (a revistei) este că nu mi-a cenzurat acest articol... Probabil colegii mei din Comitetul de redacţie nu au făcut aceasta tocmai pentru că în articol apar relativ des cuvintele "cenzură" şi "libertatea de expresie".

Să facem puţină istorie. Prin toamna trecută, redacţia unui obscur ziar danez, în căutare de formule de a-şi mări tirajul (şi nu numai...), a lansat o invitaţie de a se prezenta caricaturi cu profetul Mahomed. Deşi un anumit consilier (care avea habar ce urma să se întâmple) le-a spus din capul locului că vor să deschidă o cutie cu viermi - cum se exprimă americanii, care nu au auzit de Pandora -, ei şi-au văzut mai departe de punerea în practică a găselniţei. Şi au apărut câteva caricaturi în care Profetul era înfăţişat nici mai mult, nici mai puţin decât drept un terorist islamic.

Caricaturile au trecut nebăgate în seamă - în fond, cine mai are timp să se uite şi prin ziarele de extremă dreapta apărute prin Danemarca? Şi asta până când un alt ziar, la fel de obscur - dar de data asta "creştin"- din Norvegia, a anunţat lumii că în Danemarca este ceva putred... Directorul respectivului ziar, creştin desigur, nu avea nici un consilier islamic - cine are timp să asculte sfaturi de l-alde ăştia, sfaturi pe care oricum nu intenţionează să le pună în practică? -, dar el a vrut să creeze un precedent: destul ne tot facem că respectăm libertatea de expresie, dacă nu o şi aplicăm. Vrem să spunem ceva despre islamism - apoi atunci să o spunem răspicat!

Eh, cu ocazia aceasta, islamiştii fundamentalişti au aflat nu numai de faptul că în Danemarca este într-adevăr ceva putred - dar şi că anumiţi creştini (probabil tot atât de fundamentalişti...) se dau la ei. La ei nu neapărat ca "terorişti", că în fond lumea liberă de sub poalele Statelor Unite oricum îi numeşte terorişti, ci ca islamici. Care va să zică, atacul era îndreptat împotriva religiei lor, culturii lor, civilizaţiei lor... Aşa că şi-au dovedit "civilizaţia" dând foc steagurilor, ambasadelor, ziarelor, maşinilor, chiar unor preoţi (creştini...)

Şi de aici, Lumea Liberă - mai liberă decât cealaltă - s-a văzut divizată. Unii susţin cu toată tăria dreptul la expresie, de care ar trebui să se bucure (fără teamă) orice locuitor al planetei noastre. Ceilalţi susţin că e bine uneori să ne amintim că există şi o anumită autocenzură, pe care "civilizaţiile" începutului de mileniu au cam uitat-o. Şi, în sfârşit, alţii şi-au văzut de-ale lor, "rupându-li-se undeva" atât de islamici, cât şi de caricaturi, libertate de expresie, creştinism şi multe altele, ce nu fac altceva decât să ne încurce să ne trăim viaţa aşa cum vrem.

Unde este însă dreptatea? Al nu ştiu cui să fiu dacă am habar! Ştiu că mie nu mi-ar plăcea, creştin fiind, să văd caricaturi care nu numai că iau numele Domnului în deşert, dar îşi şi bat joc de El. Mi-ajunge să ştiu că există o carte ca "Biblia hazlie", plină de caricaturi, apărută sub apărarea "dreptului la expresie" de către comunişti - şi se ştie prea bine cât de aprigi apărători ai acestei libertăţi erau ei! L-aş întreba pe acel anumit pastor, director de ziar dacă, în virtutea aceluiaşi drept, ar fi republicat caricaturi în care Iisus tortura păcătoşi înainte să-i ardă pe rug, ar fi condus şarje ale "cruciaţilor" împotriva civililor sau ar fi exterminat un întreg cult, cum s-a întâmplat cu bieţii cathari, în sudul Franţei. Care i-ar fi dat sfaturi lui Cortez sau Pissaro cum să ducă "dreapta credinţă" la idolatrii amerindieni sau ar fi băgat în "şcoli de educare" (inclusiv homosexuală) copii ai băştinaşilor nord-americani. Sau ar fi pus la punct planuri, alături de liderii comunişti, de distrugere a "sectelor" - altele decât religia oficială... Sau, pentru a nu sta doar în lumea creştină, dacă un director de ziar israelian ar fi publicat caricaturi despre Moise şi alţi profeţi, despre David, despre Dumnezeu Yahveh şi despre speranţa lor într-un Mesia.

Desigur, neplăcându-mi astfel de caricaturi, ştiu că eu nu aş ajunge la acte de violenţă. Asupra mea şi-a pus amprenta civilizaţia europeană. În fond, am fost făcut să fiu destul de imun la astfel de lucruri. Nu este nevoie ca islamicii să îşi bată joc de credinţa mea - o fac creştinii... Mai precis, foştii creştini, cei care se declară "atei". Ce nevoie mai este de caricaturi, când putem citi (şi vedea pe scenă sau pe ecrane) pe Iisus performând sodomie sau practicându-se asupra lui sex oral? Când despre el s-a scris şi spus tot ce a putut trece prin capul cuiva - în virtutea dreptului la expresie, evident. Dar pentru a ajunge aici, am avut nevoie de o Renaştere, de un secol al Luminilor, de o Revoluţie franceză, de una bolşevică... Şi de o revoluţie industrială care să ne înveţe că cel mai important lucru în viaţa noastră este să ne "realizăm". Economic, desigur.

Islamiştii nu au ajuns atât de departe. Ei nu au avut nici Renaştere, nici Iluminism, nici revoluţii. Chiar dacă islamizarea lor a fost în sine o revoluţie - au rămas în acel stadiu înţepenit în timp şi istorie. Ce folos că între secolele şapte şi treisprezece, când vorbeai de civilizaţie, înţelegeai lumea arabă? Ce folos că cruciaţii europeni au învăţat să se spele de la "păgânii" musulmani? Ce folos că arabii (şi evreii ce trăiau în toată libertatea la umbra minaretelor) au recuperat şi transmis Europei civilizaţia antică?... În secolul nostru nu mai vorbim despre Şeherezada şi cele 1001 de nopţi, despre Aladin şi cadiul din Bagdad - ci despre "teroriştii islamici". Vorbim mai ales despre o religie care nu numai că permite, dar chiar îndeamnă la jihad - cel puţin aşa ni se spune, pentru că nu ne-am pierdut timpul luând vreodată Kuran-ul în mână. Şi civilizaţiei lumii arabe îi opunem, spre comparaţie, pe cea europeană - culmea civilizaţiei umane.

Ei, aici sunt două aspecte pe care vreau să le subliniez. Primul ar fi fariseismul, ba de-a dreptul ipocrizia cu care ne afirmăm "dreptul la expresie". Publicaţiile au un singur "drept": să se vândă cât mai bine. Aşa că tot ce nu este "politically correct", tot ce ar putea supăra cititorii şi ar duce la o scădere a vânzărilor, este, cât se poate de tăcut, "cenzurat". Mai precis, auto-cenzurat. Nimeni nu atinge subiecte sensibile - iar dacă vreun editor o face, directorul îi dă "pink"-ul, oprind articolul respectiv. Toată lumea ştie că sunt subiecte despre care ai voie să scrii sau să vorbeşti (la TV), şi altele care sunt tabu. Bietul Bill Mahr a încercat să facă o emisiune numită "Politically incorrect", care să trateze tocmai astfel de subiecte mai sensibile - şi după ce a fost aruncat spre miezul nopţii, i s-a dat o "cizmă"... Cum i s-a dat şi la noi în ţară lui Stelian Tănase, cu maşina lui de tocat cu tot.

Printre cele mai sensibile subiecte sunt "dreptul" (inexistent) de a te declara formaţiune extremistă. Naziştii, albii suprematişti, Ku-Klux-Klaniştii, dar şi "Panterele negre" sunt interzişi peste tot. Nu că regret acest lucru - dar vorbim despre libertate de expresie... Alt subiect este lumea ebraică. Nici un ziarist cu mintea întreagă nu ar scrie (negativ) despre crimele unor evrei, despre Israel, despre Holocaust. Dacă directorul nu este atent şi un astfel de articol scapă, are grijă Consiliul Evreilor (activ în toate ţările lumii) să îi ceară să prezinte scuzele de rigoare. Dacă nu să şi dea "cizma" redactorului vinovat. Pentru că "antisemiţii" sunt mai răi decât ucigaşii, în ochii lumii "libere" - şi sunt antisemiţi toţi cei declaraţi a fi aşa, pe drept sau pe nedrept. Cazul Goma este cât se poate de elocvent în acest sens.

Şi atunci? E bine ce se întâmplă în ţările arabe, în care protestele islamiştilor au scăpat de sub control? Evident că nu. Nimic nu îndreptăţeşte violenţa - nici măcar atacurile premeditate la adresa credinţei tale. Dacă tot suntem ipocriţi, prefer să ocolim tot ce ar putea stârni pe alţii. Să aplicăm auto-cenzura, mai precis. Să ne amintim ce a spus nu numai Iisus, ci şi Moise: "nu fă celuilalt ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie". Nu trebuie să fii de acord cu el - trebuie doar să dai dovadă de puţină toleranţă. Nimic nu ne dă dreptul să judecăm altă civilizaţie, încercând s-o "tranformăm" după chipul şi asemănarea civilizaţiei noastre. Pe acest criteriu au fost distruse zeci de civilizaţii care abia acum au început să fie recuperate şi admirate - prea târziu... Şi măcar dacă civilizaţia noastră ar fi un ideal demn de urmat. O fi ea cea mai bună în acest moment - pentru că nu ştim alta - dar iată că nu numai islamicii au ceva de criticat la ea. Distrugerea valorilor morale, observarea formală a credinţei, injustiţia economică şi socială, discrepanţe nu numai între ţări, ci şi între cetăţenii aceleiaşi ţări, aroganţa, ipocrizia, indiferenţa, cinismul în relaţiile cu cei din jur... Nu în ultimul rând, agresiunea celor puternici împotriva celor ce au ceva dorit de ei - cu folosirea "justificărilor morale", transparente mai pentru toată lumea.

Nu ştiu unde se va ajunge de la nişte simple şi tâmpite caricaturi - nici măcar desenate cu har. Se zice că cel ce seamănă vânt, culege furtună. Ştiu că am libertatea de a-mi exprima orice tâmpenie, că este a mea!, şi că nu îmi place să fiu cenzurat de alţii. Dar mai ştiu că am şi libertatea de a mă cenzura singur. Şi voi abuza de acest drept ori de câte ori voi simţi că "civilizaţia" mea tinde să vină în conflict cu "civilizaţia" altora. Pentru că sper ca şi ei să facă acelaşi lucru. Doar aşa vom putea convieţui paşnic, uman, pe această bucăţică de Univers numită Pământ. Până una-alta, este singura pe care o avem.
Quote:

Notă:
Or fi unii cititori care m-ar întreba, dacă prin asta nu şi-ar dezvălui identitatea: "Dar tu, Nick Sava, cum stai cu "fariseismul"? Vorbeşti de "auto-cenzură" - dar îţi permiţi să ne superi, băgându-ne cu nasul în rahat... Te întrebăm: în virtutea cărui drept?
Despre români - numai bine! La ce ne ajută articolele tale, în care îţi baţi joc de tarele unor români - chiar dacă ei reprezintă majoritatea? Nu e mai "correct" să scrii laudativ despre neamul tău? Să ne faci să ne simţim mândri? Căci ajungi să ne faci să regretăm presa comunistă, în care românul era prezentat cel mai dintre cei mai, şi avea o mulţime de eroi... Dă voie, te rog, epigonilor, să se bucure măcar de marii lor înaintaşi!"
Cred că au dreptate respectivii. Cred că o fac tocmai ştiind că printre români nu prea mai există "eroi". Că nu se va găsi nici un român care să vină să-mi dea foc la batiste - că steaguri nu am. Că, de fapt, ei vor scrie împotriva mea - semnând "anonim" - şi nicidecum spunându-mi verde-n faţă ce gândesc. De aceea am curaj... Căutând o justificare "nobilă" demersului meu, îmi spun: "Poate că lipsa mea de "auto-cenzură" va face măcar un român să se ridice în două picioare. Chiar şi numai să mă înjure, în faţă, asumându-şi responsabilitatea."
E puţin lucru?

Nick SAVA