Iată că sunt mai bine de şapte ani de când guvernanţii români se dau peste cap (vorba vine...) să ne vâre în Europa. Mai precis, în Uniunea Europeană - să nu fie confuzii. Noi, pe bună (sau mai puţină) dreptate, ne considerăm de mult europeni - poate de pe timpul romanilor. Sau a dacilor, dacă au dreptate cei ce susţin ideea că lumea dacilor se întindea până hăt, la izvoarele Dunării... În acest sens, desigur, noi suntem indo-europeni, iar ţara noastră nu se situazează nici măcar în "sud-estul Europei", ci pe undeva prin centrul ei. Hărţile geogragfice trag de Europa, de o lăţesc până pe Urali. Desigur, în fudulia noastră, îi preferăm pe ruşi, ucraineni, cazaci şi alţi turcmeni,"în stepele estice". Ba pe undeva îi punem tot acolo şi pe fraţii noştri de dincolo de Prut.

Mai suntem noi şi balcanici, deşi nu prea ne place acest lucru. Mai ales când cuvântul capătă conotaţii negative. Tot din punct de vedere geografic, Balcanii se află la sud de Dunăre, şi singura legătură a noastră cu acea regiune sunt valahii sudici - a căror soartă nu ne preocupă prea mult -, şi tot felul de trăsături împrumutate prin filieră turcească, de care suntem mândri doar când suntem cinici... Desigur, dacă ar exista o Uniune Balcanică, poate am adera şi la ea - dacă avantajele ar fi evidente. Din păcate pentru cei ce se vor în toate comitetele, comiţiile şi uniunile, ceilalţi balcanici, mai mult geografici decât cinici, se vor şi ei în Europa. Unii ne-au luat-o deja înainte, spre cinstea lor...

Dar, cum ziceam, acest război lung cât un secol, de mai bine de şapte ani, e pe cale să fie câştigat! De la 1 Ianuarie 2007 ne vedem visul cu ochii: împingem graniţa Europei mai spre est! Ajungem astfel "fruncea", prima ţară europeană! (venind dinspre Nistru). Mai avem posibilitatea de a lua locul grecilor în multe domenii, se vor fi săturat să fie "primii în Uniune" la tot felul de lucruri (poluare, sărăcie, corupţie, lipsă de productivitate, nivel scăzut de dezvoltare etc.) Ne vor ceda cu bucurie locul fruntaş - şi va fi fruntaş, având în vedere că până şi bulgarii, în ciuda cefii lor groase, ne-au cam luat-o înainte.

Procesul de integrare a început, dacă îşi mai aminteşte cineva, pe vremea preşedintelui Constantinescu - asta dacă îşi mai aminteşte cineva că am avut un Preşedinte purtând acest nume. Poate e singura chestie de laudă în guvernarea schimbătoare a preşedinţiei lui. Pesedeii, când i-au luat locul, ne-au convins repede că e mai rău să nu faci nimic decât să furi - dar de lupta cea mare (a integrării) nu s-au lăsat. Nu au făcut mare lucru - căci veneau străinii ăia lipsiţi de înţelegere faţă de ţărişoara noastră şi nevoile aleşilor ei, nevoi multe şi grele, neapărat de împlinit într-un mandat! - şi ne-au pus tot felul de steguleţe. Ne-au pus şi în urma altor fraţi comunişti - deşi aceştia nu se dovediseră nici pe departe atât de demni urmaşi ai lui Lenin, Stalin şi Mao precum ne dovediserăm noi. Şi au venit la urmă şi Aliaţii cu Tăriceni şi alţi Patrici în frunte, de au încheiat, cu tot concursul (absolut substanţial, am zice chiar vital - fără a exagera prea mult) al europenilor, procesul mai lung decât un veac. Cum ziceam, din Ianuarie 2007 nu va mai trebui să luăm trenul pentru a ajunge în Europa...

Desigur, cum au arătat sondajele de-a lungul celor şapte-opt ani de groază (pentru parlamentari şi guvernanţi, că au trebuit să voteze tot felul de legi neplăcute - drept care nici nu au fost vreodată aplicate...), populaţia a fost într-un gând şi-o voinţă, de parcă îl vota pe Iliescu: mai toţi se vroiau în Uniune. Probabil acest lucru i-a impresionat pe guvernanţii europeni mai ceva decât valurile consecutive de muncitori români în căutare de fericire - chiar sub forma unei căpşuni - şi, cum ziceam, i-a făcut să închidă un ochi, ba chiar pe amândoi, prefăcându-se a nu vedea cum ne furăm foarte sinceri căciula. Poate le plăcea să ne vadă cu ea în mână...

Dar de ce vroiau românii atât de amarnic să intre în Europa? Păi v-am spus: mai ales din orgoliu. Să nu ne arunce nimeni mai în margine! Europa nu e Europa fără români - şi aşa şi este. Cultura românească aparţine Europei, balcanismul nostru mai puţin... Al doilea motiv, mult mai puternic, era dorinţa de a culege căpşune, de exemplu - şi se pune cineva cu "pohta" de-o "pohti" un neam întreg? Sigur, dorinţa de liberă circulaţie îşi are logica ei: de ce am creşte căpşune în ţară, dacă tot le cultivă spaniolii? Mai ales că un drum spre însorita Andaluzie nu trebuie să aibă şi cale de întors. Pricepeţi că dau Spania doar drept exemplu, nici măcar cel mai semnificativ...

Dar aceste sondaje se făceau ăhă!, în negura ultimilor decenii de goază, cum ziceam - în ultima vreme nu s-a mai gândit nimeni să le mai ia. O fi asta pentur că cei ce doreau să plece au cam plecat? Că această motivaţie a cam dispărut, odată cu acordarea de vize de muncă (şi chiar de imigrare) românilor? Păi, dacă asta se poate rezolva fără a fi membru al UE, atunci de ce am mai intra în Europa? Ce ne mai iese?

Păi, ne iese - şi-au zis parlamentarii. Ne iese pe nas! Nu numai că europenii ăştia nu se dau bătuţi, ci tot insistă să votăm legi ce le plac lor (şi nouă mai puţin), dar ei chiar vor să ne ia pânea (albă) de la gură! Auzi, să ajungem ca şi cehii şi polonezii, să nu mai putem folosi banii lor pentru nevoile noastre. Cică să facem planuri bine documentate - pe care, auzi! - să le şi verifice. Ei! Şi să poată urmări modul în care cheltuim banii. Tot ei! Nu degeaba acei cehi şi polonezi nu au putut cheltui nici o treime din banii promişi. Ştim, de ei se poate spune cam ce a spus Vanghelie despre guvernanţii tăriceni: nici să fure nu ştiu - lucru absolut de ruşine pentru un român! -, dar dacă chiar se bagă zişii europeni în suveranitatea noastră, nu se duce naibii frumuseţe de surse de îmbogăţire? Mai că-ţi vine să laşi dracului politichia...

Nici ţăranii nu prea mai sunt atât de bucuroşi - le-a mai trecut "pohta". Vin tot felul de jurnalişti şi le explică lucruri ce nu se există. Adică cum, vere, chiar nu mai am voie să îmi fac ţuică? Joiana mea nu mai are voie să dea lapte cât am declarat că dă (nu că ar da - dar sună frumos să te lauzi...). Să ne întoarcem la legume organice, acum, când am învăţat şi noi să folosim hibrizi modificaţi genetic? Să avem din nou cote - dar de data asta limitative? Nici măcar case din chirpici să nu mai construim?! Nici buda în curte? Păi de aia i-am alungat pe comunişti - până s-au declarat democraţi şi altfel de lighioane liberale -, să ne găsim stăpâni tocmai la Bruxelles? Că cică trebuie să ne purtăm frumos cu animalele - păi noi ne purtăm, că doar nu ni-s megieşi. Şi noi nu ne vindem ţara! - doar pământurile, că tot suntem cam bătrâni şi preţul e bun. Dar ce am face altfel? - că copchii ni-s prin... OK, nu mai spun Spania, să zicem Italia de data asta... şi nu au de gând să se mai întoarcă, şi bine fac! Sunt eu prea bătrân, că aţ vedea voi! Aşa cum nu vreau eu să văd olandezul sau mai ştiu eu ce european venetic cum scoate din pământul meu într-un an cât nu am scos eu şi tata într-o viaţă de ceapişti... Că mai bine şi-ar face o casă cu turnuleţe pe zisul pământ, aşa cum fac copii ce-mi muncesc prin Italia (am zis Italia? Poate fi şi Italia...)

Dar muncitorii, specialiştii? Ţinând cont de faptul că frumoasa, moderna, imensa industrie românească a cam dispărut pe ici pe colo - mai de peste tot din ţară -, domniile lor îşi caută noi cariere prin Europa. Tot la căpşune, tot în construcţii... E drept, puţini - atât cât să ne putem lăuda cu "marea contribuţie românească la economia Uniunii", reuşesc să spargă barierele puse de băştinaşi imigranţilor de tot felul. Mda, băştinaşi sunt şi în Europa, prin acest termen nu înţeleg un irokez, membru al "first nation". Francezii nu au susţinut niciodată că francii au fost "first nation" pe pământul Franţei... Dar au grijă, ca şi canadienii, să sublinieze faptul că românii nu sunt decât ultimii sosiţi. Şi, din păcate (nu ştiu din păcate pentru cine), în număr mult prea mare.

Ei, aceşti muncitori şi specialişti (încerc să ţin o delimitare între ei, pentru că muncitorii nu sunt întotdeauna specialişti, iar specialiştii nu sunt prea des muncitori) vor, cum e şi firesc ca muncitori şi specialişti ai Uniunii Europene, începând cu 1.1.2007, să fie plătiţi ca orice alt muncitor şi specialist european. Aşa că vi se pare normal să fie aşa? Well, putem să ne dăm cât vrem cu părerea în această privinţă - până la urmă tot afaceristul decide. Credeţi că din 1.1.2007 afaceristul român, arab, evreu, italian etc. care a ajuns în România să facă bani, se falimentează doar pentru a împlini dorinţele (chiar şi înţelese de noi) ale muncitorilor şi specialiştilor români, deveniţi dintr-o dată europeni? Think again - cum spune canadianul când vrea să îţi refuze o cerere. Cel ce a apucat să facă vreo investiţie în România, nu îşi va lua fabrica în spate să o ducă în Moldova - va aduce însă basarabeni la muncă. Sau chinezi. Având în vedere şi faptul că, de exemplu, Bucureştiul este cea mai scumpă capitală europeană (luând în considerare preţul unui metru pătrat de oficiu, de exemplu) - iar celelalte oraşe mari nu stau mult în urmă -, nu e greu de prevăzut faptul că investiţiile în România vor cam seca. O ţară ca Maroc, ca să numim doar una, începe să devină extrem de atrăgătoate...

OK, puteţi zice, şi atunci nu mai e chiar nici un atu în favoarea aderării? Nu vă grăbiţi să trageţi concluzii care nu-mi aparţin! E drept, UE nu va putea face ce nu facem noi. Nu ne va putea bate la dos când nu ne îndeplinim obligaţiile (asumate de noi, de fapt, cu declaraţii sforăitoare), nici nu ne va putea da afară - din păcate. Ştiindu-i dulăi ştirbi, parlamentarii români şi-au dat deja arama pe faţă. Chestia cu "suveranitatea" va fi scoasă de la naftalină oricând şi de oricine îi convine să o scoată. Dacă termenul de "patriotism" a devenit aproape de neînţeles pentru noi, cel de "suveranitate" este universal acceptat de români. Asta o traducem prin "nu-ţi băga nasul unde nu îţi fierbe oala". Mai precis, "unde fierbe oala MEA".

Dar cei ce speră că totuşi aderarea va aduce şi ceva bun nu se înşeală prea mult. Procesul va fi lung şi greu - mai ales greu! -, dar nimeni nu se poate împotrivi mersului ascendent al istoriei. Chiar numai muncind în Europa, trăind printre europeni, vedem ce e bine la ei şi, oricât de original, tot vom mai implanta câte ceva la noi în ţară. Sentimentul de apartenenţă la o mare civilizaţie va face să nu mai fim atât de dispuşi să dăm şpagă: rămâne oricând opţiunea de a pleca undeva unde nu se mai dă şpagă. Muncitorii vor trebui să fie specialişti, iar specialiştii să muncească. Ţăranii vor trebui să mai renunţe la obiceiurile tradiţionale rele, învăţând mecanisme noi, ale unei agriculturi moderne. Vor fi oarece ajutoare monetare care nu vor putea fi furate în întregime. Sigur, tot vreo rudă a vreunui parlamentar va pune mâna pe ele - dar de data asta va trebui să facă ceva cu acei bani. Şi, personal, mă interesează mai puţin că investiţia e făcută de un oarecare inginer, sau de fiul lui... nu dau nume. Cât timp investiţia respectivă se face în ţară, angajează inteligenţă şi forţă de muncă românească, rezultatul nu poate fi decât pozitiv. In the long run - cum zic tot canadienii, care au mult mai multă răbdare decât avem noi, de te şi întrebi: de unde, frate?! Sigur, lucrurile ar deveni mult mai uşor de împlinit, într-un timp mult scurtat, dacă am învăţa două trăsături de caracter care acum ne lipsesc: să avem mai multă răbdare să ne vedem planurile împlinite - şi să avem respect. Eh, vom fi noi în stare să o facem şi pe asta?

Nick SAVA