pentru Anisa

Demult, tare demult, trăia în Ţinutul Mov o fetiţă mov. În fiecare zi, fetiţa mov se scula de dimineaţă, deretica prin casă, făcea puţină mâncare şi apoi pleca în pădurea mov să culeagă lemne de foc pentru a doua zi. Am uitat să vă spun că în Ţinutul Mov toate, dar toate lucrurile erau mov! Oamenii erau mov, casele erau mov, copacii erau mov, cerul era mov, soarele era mov, ce mai, mov şi mov cât vedeai cu ochii!!!

pentru Anisa

Demult, tare demult, trăia în Ţinutul Mov o fetiţă mov. În fiecare zi, fetiţa mov se scula de dimineaţă, deretica prin casă, făcea puţină mâncare şi apoi pleca în pădurea mov să culeagă lemne de foc pentru a doua zi. Am uitat să vă spun că în Ţinutul Mov toate, dar toate lucrurile erau mov! Oamenii erau mov, casele erau mov, copacii erau mov, cerul era mov, soarele era mov, ce mai, mov şi mov cât vedeai cu ochii!!!

Într-o zi, ca toate celelalte, pe când culegea lemne de foc, fetiţa noastră cea mov auzi pe cineva suspinând înfundat într-un mărăciniş. Trebuie să vă spun că fetiţa aceasta, cât era ea de mică, era foarte curajoasă. Aşa că nici nu stătu mult pe gânduri şi se repezi fără frică să vadă cine suspină şi oftează după tufele pline de mărăcini.
- Of, fată frumoasă, ajută-mă să ies din această groapă şi te voi răsplăti pe măsură, auzi fetiţa în timp ce se îndrepta înspre locul de unde venea oftatul.

În spatele tufelor, ce să vezi? o bătrânică mov! Biata de ea, căzuse într-o groapă ce fusese pesemne acoperită de săteni cu crengi ca să prindă mistreţi ori vreo vulpe mov.

V-am spus despre fetiţa cea mov că era o fetiţă foarte curajoasă, însă nu v-am spus că ea era şi foarte cuminte şi foarte milostivă, totodată. Eeeei... ca să nu mai lungesc vorba, fetiţa cea bună la inimă îi întinse un băţ gros să iasă din groapă şi apoi o ajută să se ridice şi să se scuture de praf.
- Vai, vai fata mea, iată că mi s-a rupt toiagul cu care mă ajutam să merg! Şi sunt tare slabită că n-am pus nimic în gură de multă vreme! Ajuta-mă să mă înzdrăvenesc şi te voi răsplăti pe măsură!
- Cum să nu bunicuţo, vino cu mine! zise fetiţa cea mov, cu căldură în glas.

Şi uite-aşa, fetiţa o ajută pe bătrânică să ajungă la coliba ei mov cu uşa plină de găuri şi cu podelele rupte. Acolo îi puse să mănânce şi îi dădu să bea apă proaspată din fântână. Apoi îi aşternu patul să se odihnească cât pofteşte. În timp ce bătrânica dormea, fetiţa mov luă un lemn şi îi ciopli un toiag mai frumos şi mai bun decât cel pe care îl avusese înainte. Când se trezi bătrânica, tare se mai miră de cuminţenia fetei! Aşa că îi spuse:
- Draga mea, iată ai fost bună cu mine, acum e rândul meu să te răsplătesc... Şi spunând acestea, luă toiagul cel nou pe care i-l făcuse fetiţa şi desenă pe pământ litera "A". Apoi desenă, pe rând, litera"B", apoi "C" şi aşa mai departe... Fetiţa mov era plină de mirare în faţa acestor semne ciudate pe care nu le mai văzuse niciodată. Bătrânica o învăţă apoi cum literele se joacă unele cu altele şi se leagă în cuvinte. Apoi, când i se păru ei că fetiţa noastră ştie citi orice cuvânt, bătrânica se scotoci în buzunarele adânci ale fustei sale şi scoase de acolo o carte.
- Iată, fata mea, acesta este darul meu! Şi spunând acestea, bătrânica cea mov care pesemne că era o zană, îşi luă toiagul şi dispăru dintr-o dată.

Fetiţa se aşeză în faţa colibei şi se apucă să citească pe nerăsuflate toate poveştile din carte... Nici nu băgă de seamă cum trece timpul. Când îşi ridică, în sfârşit, privirile pentru prima oară din carte, văzu că în faţa casei apăruse o potecă. De-o parte şi de alta a potecii... ei bine, lucrurile nu mai erau mov. Frunzele copacilor, cerul, praful de pe potecă erau de culori nemaivăzute! "Ah ce minunate sunt toate acestea!" gândi fetiţa şi păşi vrăjită pe poteca cea nouă. Şi merse... şi merse... Din loc în loc, găsea câte o carte pe care o lua şi o citea pe nerăsuflate şi abia apoi îşi continua călătoria mai departe.

Uite-aşa, merse multă cale, iar pe măsură ce citea, lucrurile deveneau din ce în ce mai colorate şi se întindeau din ce în ce mai departe. Ba chiar ea însăşi nu mai era mov! Părul ei era negru de acuma, ochii erau verzi, nasucul roz, buzele roşii!! Doar rochiţa ei rămăsese mov, la fel şi pantofiorii. După o vreme, nu ştiu cât să fi trecut, fiindcă timpul părea că trece acum mult mai repede, văzu undeva în zare un ţinut colorat în toate culorile curcubeului şi foarte strălucitor. "Ah ce tărâm minunat!!!" zise fetiţa. Vroia să ajungă repede repede în ţinutul curcubeului, de aceea nu mai citea cărţile pe lângă care trecea din loc în loc. Ba chiar începu să alerge. Eeei, dar precum ştim cu toţii, graba nu e bună! Cu cât alerga mai tare cu atât turnurile colorate din ţinutul de vis se vedeau tot mai mici şi mai pierdute în ceaţă. După o vreme, fetiţa începu să plângă. Se opri din alergat şi se aşeză pe un pietroi, suspinând. Atunci, apăru în faţa ei bătrânica din pădurea mov.
- De ce plângi, fata babei?
- Vai, bunicuţo, vreau să ajung în ţinutul acela atât de colorat şi de frumos!
- Trebuie să preţuieşti darul pe care ţi l-am făcut dacă vrei să ajungi în Ţinutul Curcubeului! spuse bătrânica şi dispăru iarăşi...

Atunci fetiţa îşi sterse lacrimile şi luă cea mai apropiată carte de pe marginea drumului şi iarăşi se afundă între paginile ei. Apoi, când o termină, se uită din nou împrejurul ei, la copacii verzi, la soarele galben, la praful albicios, la macii roşii, şi la păsărelele ciripind vesele. Aaaa...lucrurile chiar erau colorate în culorile curcubeului! Şi văzând aceste lucruri minunate, fetiţa luă calea întoarsă şi se înapoie în ţinutul mov ducând cu ea toate cărţile pe care le găsise pe drum. Apoi îi învăţă pe toţi locuitorii ţinutului mov să citească, iar lumea lor deveni astfel foarte colorată şi plină de frumuseţe.

Cât despre fetiţa noastră, ea crescu mare şi locuitorii ţinutului care nu mai erau nici ei mov, de mult timp, o aleseră să fie păstrătoarea tuturor cărţilor lor. Şi ea trăi fericită până la adânci bătrâneţe, citind mereu cărţi şi învăţându-i pe copii să citească, aşa încât, ţinutul lor să fie totdeauna colorat şi să nu mai fie mov niciodată.