(Din prelegerile profesorului Escu, neascultate de nimeni)

...dar cum ziceam, nu este uşor, nici simplu, de cele mai multe ori deloc plăcut, să te uiţi în oglindă. S-ar putea să ai mari surprize. Dar când, în ciuda sfaturilor şi a propriului interes, te priveşti în ochi şi încerci să stai în poveşti, sincer, cu tine însuţi, rezultatul poate fi complet neaşteptat. Şi nedorit, aş zice.

Să zicem că într-o dimineaţă, când toate par să se aşeze la locul lor, că greutăţile vieţii tind să pară mai uşurele, iar dincolo de geamurile prăfuite pare a se lumina de ploaie, într-o dimineaşă, zic, când viaţa parcă-i mai frumoasă şi şansele tale de îzbândă nu par chiar atât de nebuloase, dai cu ochii de acest alter-ego. Când credeai că ai scăpat de el, că nu mai există, că şi-a căutat, poate, alte coclauri unde să-şi arate mutra acră stricând altora ziua, iată că îţi dovedeşte că de el nu poţi scăpa chiar atât de uşor. Se pare că este atras tocmai de acest sentiment de linişte, de pace, de fericire... El, acest alter-ego, nu poate suferi aşa ceva. Ne-având el însuşi parte de pace şi linişte - nici vorbă de fericire! - simte instinctiv când este nevoie de el pentru a-ţi dovedi că până la Rai mai ai cale lungă...

Cu ce vine? Cu cele mai neaşteptate chestii, chestii pe care le crezi de mult dispărute în acest mileniu al 3-lea. Chestii pe care şi anticii egipteni, greci sau romani nu le afirmau rânjind cinic, chiar dacă le gândeau. Poate troglodiţii să gândească aşa, deşi lumea nu a dus niciodată lipsă de cinici.

Deci, astăzi, mi-a rânjit din oglinda imaginară, icnind sadic:

"Ţi-am spus că va fi război! Degeaba voi, pacifiştii, ţipaţi. Un tun încărcat este un atu mai puternic decât zece mii de demonstranţi..."
"Eşti scârbos!", îi zic eu. "Acolo mor copii, femei, bătrâni..."
"Să moară!", icneşte iar în râsul lui ca un nechezat. "Nişte luzeri. Ce nevoie are lumea de ei? Or să rămână destui! Prea mulţi..."
"Mai bine lasă-mă. Nu am chef de tine astăzi, e destul ce văd la TV."
"De fapt, nu am venit de asta. Am vorbit cu o tipă, lucră la o companie mare. Zice că la ei se angajează numai pe pile. O mizerie ţara asta, Canada. Cum dracu' ai ajuns aici?"
"Ce să fac, şi eu?!", îi răspund morocănos. în gând îmi spun: "Oh, Doamne, mi s-a dus liniştea! A început şi ploaia..."
"Nici nu mă aşteptam la altceva!", se încăpăţânează alter-ego. "Şi tu eşti un ratat, ca toţi românii ajunşi aici!"
"Ce ai, bre, cu românii?"
"Să-i scuip în gură! Nu-i vezi?! Toţi rataţii din ţară au ajuns aici. Canada, ţara socialistă care continuă epoca lui Ceauşescu. Acasă mureau de foame!"
"Nu-i chiar aşa. De fapt, şi tu ai venit încoace. Dacă ar fi cum zici..."
"Pe mine nu mă pune la socoteală. Eu am venit de prost. Dar eu plec! Voi rămâneţi aici, prostituându-vă..."
"Cine se prostituează, fratele meu? Eşti nebun! Hai, du-te..."
"Toţi, toţi vă prostituaţi! Toţi, nişte curve! Lingeţi tălpile unuia şi altuia, doar vă dă şi vouă un os de ros."
"Ce os, bă?"
"Slujbe! Lucraţi manageri de bloc, muncitori prin fabrici, tehnicieni în cel mai bun caz, dar trimiteţi scrisori acasă, să vă lăudaţi ce ingineri grozavi aţi ajuns voi aici. Mi-e scârbă! De ce nu vrei să recunoşti că sistemul e prost?"
"N-o fi mai prost decât cel de-acasă..."
"S-o crezi tu! în România este adevăratul capitalism, nu aici. Acolo se vede cine e tare!"
"Mafioţii, ăia sunt tari."
"Chiar de-ar fi aşa. Ce-i rău cu asta? Viaţa-i o junglă, numai cei tari merită să stea în faţă. Restul, nişte rataţi, să ţină ciocul mic! Oamenii capabili, ăia să aibă puterea!"
"Securiştii..."
"Ei da, şi ce dacă? Ei sunt singurii care ştiu cum să facă bani, ei au destulă lipsă de scrupule ca să pună mâna pe ce li se cuvine. Moralitate, etică, religie... astea-s pentru proşti şi rataţi!"
"Mai curând nişte hoţi şi bandiţi, mafioţii tăi. într-un stat de drept ar sta după gratii."
"S-o crezi tu! Peste tot în lume cei puternici fac legea. Şi să nu te iei de ei! Adevăraţii securişti au fost jiigodiile alea mizerabile, informatorii, care umblau cu pâra. "Tovarăşu', ăla a zis..." "Tovarăşu', ăla a făcut..." Pe ăştia i-aş împuşca pe toţi, uite-aşa!" îmi arată cum, bătând cu pumnul în palma stângă. "Pe toţi! Ei au făcut rău, fără a face nimic bun. Când au văzut că în ţară cei tari le-au luat-o înainte, au fugit încoace. Sunt sigur că toţi sunteţi nişte informatori împuţiţi, chiar şi tu! Nu vezi ce moacă ai? După faţă te cunosc!"
"Ştii multe despre mine, dar nu totul. Oricum, asta-i o acuzaţie gravă la adresa românilor din Vancouver..."
"Nişte rataţi! Ce au realizat de când sunt aici? Doar câţiva au casă, şi nici aia nu-i a lor, e-a băncii! Cine are Corvette? Câţi stau în West Vancouver? Lasă, o să vin înapoi în câţiva ani, o să vă târâţi pe brânci cu toţii când o să vedeţi câte am realizat eu altundeva!"
"Cred că aici te cam înşeli. O maşină luxoasă nu mă face să mă târăsc în faţa nimănui, cu atât mai puţin în faţa unui alter-ego!"
"Tu eşti altfel, nu mă refer la tine. Dacă aş fi în locul tău, m-aş împuşca! La vârsta ta nu ai realizat nimic! Nu ai casă, ai o rablă de maşină... Nimeni nu are ideile tale! Nu vezi? V-aţi adunat la comunitate o mână de oameni, unul mai luzăr ca altul, şi ne daţi nouă sfaturi! Nu vezi că din cinci mii de români nu sunt nici o sută care gândesc ca tine?
"Că or gândi ca tine..."
"Nici nu ştii! Majoritatea gândesc ca mine. De voi, mai ales de tine, râd la greu. Ba, cei mai mulţi, te urăsc. "Cine-i ăsta? Cine se crede el, noul Mesia? Vine să ne dea nouă lecţii!" Dar cei mai mulţi dintre cei ce s-au realizat, nici nu vă bagă în seamă. Aşa ar fi trebuit să fac şi eu, să vă ocolesc de departe. Ce folos am avut eu de pe urma voastră?..."

Stau şi mă uit în oglindă, trist. Afară cade o ploaie cenuşie, fără sfârşit... Următorul ciclu de conferinţe poate fi contramandat, cine are nevoie de ele? Telefonul care ţârâie de câteva minute poate chiar vestea asta mi-o aduce... Cartea îmi poate fi respinsă la editură... Aş putea zice, ca şi Creangă: nici frumos până la 20, nici cuminte până la 30, şi nici bogat până la 40. Dar aşa de sărac ca acum, ca anul trecut, şi de când mă ştiu, parcă n-am fost niciodată...

Alter-ego a dispărut, bineînţeles. Sunt alţi români care, poate, se bucură de viaţa lor simplă, în linişte şi pace, în ciuda ploii nesfârşite. Şi cărora le poate strica ziua. Sau poate se întâlneşte cu cei ca el, cu alte alter-ego, să-şi încalce bateriile de răutate cu seva urii şi nemulţumirii. Nu, nu să-i "scuipe în gură", acest alter-ego al meu este destul de laş să nu o facă. Nu pe faţă, nu acum, când este o jivină fără putere, cu o spoială de civilizaţie pe el. Poate o va face mai încolo, când va avea putere. Sau poate va aplica sfatul - urmat cu atâta grijă de cei ca el - de a ocoli de departe comunitatea de români. Dar poate nu, atunci nu va mai avea satisfacţia să ne vadă cum ne "târâm pe brânci" în faţa realizării lui. Atunci, când va veni cu o maşină nouă. Cu o femeie lângă el, să crape româncele de invidie! Fluturând nişte poze cu o casă mare şi lipsită de gust...

S-ar oputea realiza acest alter-ego al meu? Probabil, nu are pic de scrupule. Vă rog să mă credeţi, eu îl ştiu cel mai bine. Uneori mă întreb dacă nu aş face schimb cu el. Poate există, undeva, acel elixir misterios care ne poate transforma în Mr. Hyde. Atunci aş putea da şi eu buzna peste celălalt alter-ego al meu, ratatul de profesor, să-i stric ziua. Aş fi la fel ca majoritatea românilor, râzând de rataţii informatori ajunşi pe aici. Urându-i pe cei care nu-s ca mine, ca noi... Urându-ne între noi...

Şi totuşi, privind ploaia de dincolo de ferestre, îmi imaginez picurii grei de apă schimbându-se în fulgi mari şi pufoşi, albi, puri. Gândul că aş putea sfârşi ca şi Creangă, în sunetul colindelor căzând peste dealuri, în universul pur şi liniştit, nerealizat, parcă nu mai mi se pare atât de odios. Prin poarta îngustă vom încerca să intrăm împreună, eu, cel gol şi ratat, şi alter-ego meu, cel realizat. Vom lua cu noi, fiecare, ce vom putea. Cred că abia atunci voi putea privi liniştit, zâmbind, acest alter-ego în ochi, fără să mai simt cum ziua mi se duce pe apa Sâmbetei...

în sfârşit, cred că am deviat puţin de la tematica acestei prelegeri. Să revenim...
 

(Escu, Prelegeri Neascultate,
Editia a II-a)

Nota redacţiei:

Tuturor celor care ne-au scris trebuie să le transmitem asigurările noastre: profesorului Escu i s-a reziliat contractul! într-adevăr, telefonul a cărui ţârâit îl auzea în elucubraţiile sale, fără a răspunde, îl anunţa că seria de conferinţe a fost contramandată...