Şi să nu vă mire faptul că omul a personificat NOROCUL sub forma unei Zeiţe. A zis el că numai o femeie se poate arăta atât de nestatornică, de schimbătoare, de subiectivă... Cum îşi putea închipui altfel modul cu totul întâmplător în care dădea peste el norocul - sau îl ocolea nejustificat. Pornea omul preistoric la vânătoare spre plaiul unde cercetaşii anunţaseră o turmă mare - şi nu găsea copită de animal. Bad luck, am spune noi astăzi. Sau, chiar în momentul în care colţul unui păros de rinocer era pe punctul să-l străpungă, aluneca pe o coajă de banană, scăpând cu viaţă. Good luck, am zice noi de data asta...

Cu timpul astfel de întâmplări bune sau rele au început să se înmulţească. Pe cele legate strict de vânătoare, omul le-a pus în cârca Stăpânului Animalelor, Păcăliciului, Thrickster-ului, cel care uneori lua partea vânătorului, umplându-i tolba şi scăpându-i viaţa de sub colţii vânătorilor îmblăniţi. Dar tot atât de des putea lua partea animalelor, lăsându-l pe vânătorul nostru flămând... De aceea trebuia acesta să se adreseze şamanului să-l îmbune, să-i joace, să-i ducă daruri şi jertfe... Credinţa păşea din animism spre şamaism - ba chiar spre religie.

Când pe lângă întâmplările legate de vânătoare şi natură a apărut şi viaţa comunitară, au apărut şi alţi zei - şi printre ei Norocul - şi ruda lui apropiată, Soarta. Căci s-a văzut că nu era suficient să aduci jertfe la tot felul de Baali şi Astarte - îţi trebuia şi noroc. Degeaba Baal, ajutat de Astarte, făcea să rodească sămânţa - dacă o mâncau neghina, viermele, gândacii, lăcustele, omizile, hârciogii, focul, seceta, duşmanii... Sau, când îţi era lumea mai bună, dădeau furtuna, gheaţa, bruma, trăznetul, cotropitorii... Chiar şi adunate, grânele puteau mucegăi, fi mâncate de goange, furate, jefuite... Era nevoie de mult noroc în lumea asta rea!

Ei, dar când scopul primar al omului a încetat să mai fie supravieţuirea, ci prosperitatea, rolul norocului a devenit cât se poate de evident. Geaba îndemânare, pricepere, educaţie, experienţă, prieteni, pile - fără noroc se alegea praful şi pulberea. Venea un neica nimeni - dar plin de noroc - şi se alegea cu toată speranţa ta de mai mult. Apăruseră între timp şi jocurile de noroc în care norocul (şi iuţeala de mână) jucau un rol primordial. Cum să nu te închini unei zeiţe frumoase şi cam fluşturatice?

Dar Soarta? Trebuie spus că omului nu i-a prea plăcut de soartă. Şi-a imaginat-o ca pe o babă (sau mai multe), de multe ori hâdă... Simţea că nu are control asupra ei, că nu o putea îmbuna. Ce vină avea el că venea vreo ursitoare şi îi menea de rău, de nu-l mai ajuta tot norocul de pe lume? Pe Fortuna o mai îmbunai, îi mai aduceai vreo jertfă ceva, dar pe baba ce vorbise în loc să tacă încă pe vremea când nu făcuseşi ochi? Că ce ţi-e dat în frunte ţi-e pus...

Doar evrei nu aveau nevoie de "noroc". Ei îl aveau pe YHWH. Ieşea bine? Aşa a vrut YHWH. Ieşea rău? Aşa a vrut YHWH. Nu exista noroc "bun" sau "rău" - ci doar o soartă trasată de YHWH încă înainte de aprinderea stelelor. Unii creştini îi mai spun acesteia "predestinare" - deşi câteodată sunt cam confuzi în a o explica şi celorlalţi creştini (sau ne). Alţi creştini o neagă cu totul, mai ales când vine în conflict cu "liberul arbitru". Unul care calcă în strachini are nevoie de "predestinare". Vezi Doamne, el nu face decât ceea ce YHWH ştia că va face încă înainte ca Timpul să fie timp. Dacă nu va călca în strachinile alea, nu va rămâne YHWH paf?

Să zicem că acesta este doar un sofism care nu justifică faptele rele. Poate că Dumnezeu ştie că le vom călca - dar nu ni le pune el în cale. Iar dacă le ocolim virtuos, el va fi ştiind că liberul nostru arbitru ne-a îndemnat pe calea cea bună... În mod sigur este nevoie de mai mult decât o strachină călcată (sau ocolită) pentur a-l face pe YHWH paf.

Pavel, el însuşi evreu, ne-a învăţat deci că nu există "întâmplări", "accidente" în viaţa noastră, ci doar un Plan. Uneori toate "întâmplările" fericite nu fac decât să ne apropie de iad, în timp ce toate nenorocirile ne apropie, poate, de Rai...

Să ne întoarcem pentru o clipă spre primul mit care ne vorbeşte despre Soarta oarbă: cel al lui Oedip. A avut noroc cu carul toată viaţa: a scăpat cu viaţa în copilărie, a scăpat cu viaţa când a fost atacat pe drum, a scăpat cu viaţa din întrecerea cu Sfinxul. Ba s-a ales şi cu o regină de nevastă, regină care i-a născut patru copii frumoşi ca nişte zei! Doar să afle mai apoi că soţia lui îi era propria mamă - împlinind astfel menirea cobei de Ursitoare. Asta după ce-şi ucisese şi tatăl din neştiinţă... Doar un lanţ de "întâmplări fericite" care duc la un final catastrofal. Oedip este singurul erou grec despre care, în ciuda isteţimii, vitejiei, puterii, îndemânării, se spune că la un moment dat că "nu l-a mai răbdat pământul".

Sau să luăm un alt exemplu, din Biblie de data asta: nenorocirile lui Iosif, fiul lui Yakob. Aruncat de fraţii săi într-o groapă să piară, vândut de aceiaşi fraţi ca sclav, acuzat de agresiune sexuală de o stăpână respinsă, aruncat în închisoare unde îşi aştepta sfârşitul - cine nu şi-ar fi pierdut speranţa? Numai că soarta l-a pus pe scaun de domnie şi chiar el a zis că YHWH a folosit răutatea oamenilor şi împotrivirea soartei pentru a-l înălţa într-o poziţie de unde poate face bine. Căile Domnului sunt de multe ori neînţelese...

Astfel de întâmplări au loc şi în viaţa noastră. Uneori ne lipseşte perspectiva să le înţelegem. Să vă povestesc ceva ce un bun prieten mi-a povestit mai zilele trecute. Dacă el minte, mint şi eu.

Totul a început acum vreo cinsprezece ani. Erau doi colegi de serviciu, foşti colegi de liceu şi facultate. Buni prieteni. Unul mai descurcăreţ, prietenul meu mai tolomac. Un "supravieţuitor" tenace... Să le spunem A şi B, tot nu are importanţă numele lor.

Deci, după ce împuşcăturile au încetat, unii au început să se plângă că li se vâră sula în coaste, alţii au început să cânte "în 21-22, Cine-a tras în noi", iar televiziunea devenea tot mai liberă. A s-a dus în Rusia (pe atunci încă "Uniune"). A dus cu el nişte chestii găsite prin întreprindere, tot erau "ale noastre" şi nu le păzea nimeni. Cu rublele obţinute pe ele nu şi-a putut lua televizoarele color, aşa cum spera, aşa că s-a întors cătrănit acasă. Bad luck! Numai că de acasă s-a dus aţă la Berlin şi acolo a schimbat rublele pe mărci "estice" - gândea să-şi cumpere nişte roboţi de bucătărie. Până să se gândească el bine, iată că "refegiştii" s-au apucat să schimbe mărci estice la paritate. S-a trezit A cu o baniţă de mărci de mărci! "Tot răul spre bine", a zis el, amintindu-şi şi de ruble. Hehe, aşa e când e să aibă omul noroc. "Fă-mă muică cu noroc şi aruncă-mă în foc!"

De aici a pornit totul. În timp ce B umbla cu nişte fiţuici pe care aduna semnături la Proclamaţia de la Timişoara, A sosea în ţară cu un minivan proprietate cât se poate de personală - burduşit cu televizoare color şi alte flecuşteţe. Pe când B îşi agăţa în piept o bulină pe care scria GOLAN, A îşi deschidea primul magazin de electronice. Săraci românii, dar aveau neaparată nevoie de flecuşteţele lui. Pe când B depunea actele, scârbit de evoluţia din ţară, A se înscria în Partid şi se alegea cu primul hotel...

Prima dată s-au văzut după câţiva ani. Venise A în Canada să îşi cumpere câteva proprietăţi. "Niciodată nu se ştie. Te trezeşti că mă întreabă cineva de unde am atâţia bani şi ce le răspund?" "Păi, de unde-i ai?" "Ei şi tu, nu ai altceva de întrebat? Acum sunt cu o comisie parlamentară. Să vii şi tu în ţară, să-ţi arăt casa mea de vânătoare! Dar tu, numai manager de bloc? Vai de capul tău!"

Când B a ajuns în ţară, A era vice-prefect. "Responsabilităţi ioc, putere cât cuprinde" - i-a făcut A cu ochiul. Pe lângă cele câteva hoteluri la munte şi la mare, avea şi câteva staţiuni de importanţă locală. "Las" că le fac eu faimoase, o să vezi!" "Din turism îţi ies banii?" "Ei aş. Am câteva făbricuţe, contracte externe cu olandejii şi italienii. Las că intrăm noi în NATO, să vezi atunci!" "Faci şi armament?" "Fac tot din ce iese banul. Ştii ce zicea Vespasian, hahaha. Banul nu are miros..." Avea şi un post de radio ("în TV sunt rechini mari"), nişte ferme, nişte firme de "spaţii locative" care aveau în proprietate cât se poate de privată câteva zeci de apartamente şi case... "Ştii, am făcut milionul de mult", i-a zis A în treacăt...

Când a venit din nou A în Canada, B era în şcoală. Pe lângă asta menaja în continuare blocul cu soţia, mai făcea ceva reparaţii...
- Şcoală? s-a mirat A . Pfui! Eşti nebun. Nu cu şcoală se fac banii, dragul meu. Dacă se făceau, acolo investeam!
- Pe aici aşa se fac...
- Vezi de ce prefer să stau în ţară?

De data asta venise în vacanţă. Prelungită pe două luni şi pe întreaga Americă de Nord.
- Băi B , asta e! Dacă nu ai noroc, nu ai. Pe mine dacă mă laşi gol în stradă, şi tot mă întorc cu o limuzină!

Când B a întors vizita, Partidul căzuse de la Putere. A îşi dăduse demisia din el şi se încrisese în altul, mai aliat. Asta îi menţinuse puterea, ba îi adusese şi câteva contracte şi investiţii străine.
- Pe moment e bine aşa, dar trebuie să o întind de la "ăştia". În câţiva ani îşi rup gâtul.
- Aş zice că ajuţi şi tu la asta, zise B amărât.
- Erau din start destinaţi pieirii. Le e teamă de toate cele. De securişti, de sindicate, de pensionari, de ţărani, până şi de umbra lor...
- Cine e umbra lor?
- Hehe, mai bine nu ştii. Peste doi ani nu se mai aleg.
- Tu te alegi?
- Cum să nu? Anul ăsta mă întorc în Partid. Până la alegeri îmi pun ordine în afaceri, nici naiba nu mai ştie pe unde le-am pus...

B a refuzat să petreacă vacanţa la una din multele vile, hoteluri, staţiuni ale prietenului său. A pornit cu rucsacul în spate pe munţi. Ei erau la fel: frumoşi şi curaţi.

Când A a venit a treia oară în Canada, B terminase şcoala. Lucra la o firmă de ingineri. Şi soţia avea un serviciu bine plătit. Copiii intraseră la liceu. În timpul liber, B se apucase cu alţi români să organizeze un centru comunitar.
- Ţi-am spus că eşti nebun! l-a admonestat imediat prietenul. Ce nu-ţi vezi de familia ta?
- Tocmai că de la ea am pornit. Mă uit la copiii mei, nu mai ştiu româneşte. Este nevoie să ne păstrăm tradiţiile...
- Ce dacă îşi pierd limba? Limba engleză va fi lingua franca a noii ere. Cine mai are nevoie de o limbă dintr-un colţ uitat de lume? Mi-am dat copiii la un liceu particular, se predă numai în engleză. Îi trimit la facultăţi în Anglia, sau America. Nici Europa nu mai e de ei!
- Or să aibă nevoie de translatori în popria lor ţară.
- S-o crezi tu! Doar nu or fi nebuni să se întoarcă acolo. Ce să facă în România?
- Vrei să spui că nu va mai fi nimic de furat?
- Ei, ei, să nu ne certăm. Sunt alţii mai tari decât mine...
- Deci, după ce am muls vaca de-am lăsat-o fără uger, o tăiem...
- Da" ce, e vaca mea? Dar tu nu o să ajungi bine. Zici că aţi avut noroc, dar secretara mea face mai mulţi bani decât tine, iar şoferul face cât nevastă-ta. Ascultă la mine, că mă pricep: nu o să iasă nimic din centrul vostru! Cei ce au venit aici gândesc ca mine, tu eşti un învechit. Habar nu ai să faci bani, o să ajungi de râsul celorlalţi români.

B şi-a pierdut serviciul. După vreun an s-a angajat din nou, cu salariu mai mic. Din încercările de a porni un centru comunitar s-a ales într-adevăr praful. S-a certat şi cu preotul singurei biserici ortodoxe din localitate - avea şi el o organizaţie. Când a încercat să distribuie câteva exemplare ale unei reviste româneşti sosite din altă provincie, toţi românii au dat înapoi: "noi nu avem timp să citim. Să mai dăm şi bani pe ea..."

S-au mai întâlnit o dată în ţară, atunci s-au şi certat. A a sosit la aeroport cu limuzina, avea şofer şi bodigarzi. E drept, de obicei conducea Jeep-ul. Fiind din nou vice-prefect, punea deseori girofarul...
- Nu te-ai mai ales...
- E mai bine aşa, aici e butoiul cu miere!

După ce a călătorit puţin prin ţară, pe B nu l-a mai răbdat inima:
- Vouă nu vi-e ruşine? Niciodată şi nicăieri nu am văzut atâta lume săracă. Nici atât de nesimţit de bogată!
- Fiecare să-şi poarte de grijă - şi Dumnezeu să ne ajute pe toţi.
- Văd că pe tine te ajută.
- Şi are de ce. Dau un miar de parai pe lună unui popă. Nu are altă sarcină decât să-mi salveze sufletul!
- Cum poţi trăi aşa? Pe lângă ura şi dispreţul lumii, nici familia nu îţi este în regulă. Fiu-tu are probleme cu poliţia, fie-ta e pe droguri. Părinţii trăiesc din mila vecinilor - deşi ai pus pe ei câteva fabrici.
- Să nu exagerăm. De câte ori trec pe acolo le dau bani.
- Bănuiesc că treci o dată pe an...
- Oricum, am o viaţă cum nici în vise nu visezi. Am amantă în fiecare oraş unde am filiale. Călătoresc unde vreau, când vreau. Nu mai mănânc caviar că mi se apleacă. Când mă plictisesc într-o casă, o schimb. Când mă plictisesc de o maşină, îmi iau alta!
- Şi soţia?
- Ce-i cu ea? Are şi ea viaţa ei. Se îmbracă la Paris şi Londra, are zilnic program la spa şi la gim. Mercedesul ei. Arată cu zece ani mai tânără!
- Şi amanţi?
- Nu ştiu. Nici nu-mi pasă. Are şi ea popa ei, şi o ghicitoare...

Dar ultima oară s-au întâlnit de Crăciun... B obişnuia să scrie în ţară la rude, la prieteni. Deseori critica situaţia din ţară. S-a trezit cu o scrisoare de la A :

"Dragă amice,

 

Văd că sunt multe neînţelegeri între felul nostru de a vedea lumea şi viaţa. Poate că eu greşesc, dar poate că şi tu vorbeşti în necunoştinţă de cauză. Hai să ne întâlnim undeva, departe de lume, să le discutăm pe îndelete. Va fi o vacanţă ca pe vremuri, singuri, fără familie, fără griji...

Eu oricum trebuie să stau puţin departe după alegerile astea. Mi-am dat demisia din Partid. Deşi PURiştii mă vor la ei, îmi zic să stau să văd ce se mai întâmplă. Îmi văd între timp de avere, aşa de bine am ascuns-o că nimeni nu i-ar da de cap! Până atunci dau o fugă în Australia şi la întoarcere mă opresc în resortul ăsta de vis din Thailanda.

 

Să nu mă refuzi, sper să ne întâlnim acolo. Nu-ţi face probleme, totul este plătit în avans.
În numele prieteniei noastre, te aştept.

A "

S-au întâlnit. Un resort exclusivist, în care prostituţia turistică era promovată pe faţă. "All inclusive" însemna mai mult decât în alte staţiuni... Un zid de 2.5m înconjura resortul, separându-l de restul ţării. O vizită în oraşul nu foarte îndepărtat îl convinsese pe B că şi aici lumea se împărţea între bogaţi şi foarte săraci. Nu de plăcere se prostituau femeile şi copiii.
- Ce ţi-a trebuit să mergi acolo? Nu era mai bine să iei şi tu o fetiţă? - zâmbi A fetei ce-i servea, sigur că nu va fi înţeles.
- Nu aşa mă vei convinge, zise B .
- Te împotriveşti degeaba felului de a fi al lumii. Aşa suntem construiţi de Dumnezeu. Şi norocul tot de la el vine. De la el îl am.
- De ce ţi-ar da ţie Dumnezeu noroc? Poate că acest noroc vine de la Duşman. Podul spre iad este din aur...
- De asta are grijă popa meu.Nu am ucis, nu am furat... Tot ce am, am făcut prin muncă, prin pricepere, prin curaj. Şi cu mult noroc. Am îndrăznit să întind mâna - nu o făceam eu, o făceau alţii. Nu sunt nici mai bun, nici mai rău ca ceilalţi - poate doar mai norocos ca mulţi. Am o viaţă pe care mi-a dat-o Dumnezeu s-o trăiesc aici, acum, şi s-o trăiesc aşa cum mi-a predestinat-o El.

De aceea sunt aici, în această lume de vis pe care nouăzeci şi nouă virgulă nouăzeci şi nouă din români nici măcar nu o ştiu visa! Şi, prin norocul meu, eşti şi tu aici. Dar pe cât de lipsit de noroc eşti tu, pun pariu că nu te vei bucura de vacanţă. Te vei îmbolnăvi, se va întâmpla ceva...

B nu a pus pariu, nu vroia să tenteze soarta. A doua zi a primit o telegramă care îl chema acasă, soţia avusese un accident şi era în spital, copiii erau speriaţi... A treia zi era în aeroport, în râsul prietenului:
- Ţi-am zis. Când vei ajunge acasă, gândeşte-te la mine. Voi fi aici, cu o fetiţă în braţe şi un pahar de şampanie în mână. Norocul şi-l face omul! Poate că lecţia asta te va ajuta în viaţă.

B a ajuns în iarna Canadei. Soţia se simţea mai bine, era deja acasă, între cei dragi. Nenorocirea apropiase familia şi pe cei câţiva prieteni. Întâlnirea cu fostul prieten de la Kao Lak, în Thailanda, l-a ajutat într-adevăr în viaţă. Abia acasă înţelesese semnificaţia acelui zid negru de apă pe care îl zărise prin hubloul avionului. Pe A nu l-au mai găsit. Nu a apărut în listele victimelor ca singura victimă română: se înregistrase sub o naţionalitate diferită, sub un nume străin...

De aceea zic: nu vă bucuraţi de toate noroacele ce dau peste voi. Nici nu vă plângeţi de toate nenorocirile. Nu ştim dacă ele sunt spre binele sau spre pierderea noastră...

Quote:

Nota redactorului:
Mulţi participanţi la conferinţă au cerut banii înapoi, zicând că li s-a tras o ţeapă. Ei veniseră să înveţe cum îşi pot face norocul mai bun, eventual să înveţe un mijloc de a câştiga la Casino sau 6-49.

Organizatorii conferinţei au avut şi ei noroc: au descoperit o ieşire de urgenţă, pe unde au putut fugi. Norocul a fost dublu: în acest mod au evitat să mai dea profesorului comisionul cuvenit.

Dar domnul Escu ne-a zis: "Am noroc, mi-au plătit un bilet până în oraşul vecin. Acolo trăieşte prietenul meu, cel lipsit de noroc..."

 

Escu - Prelegeri neascultate de nimeni
(Ediţia a doua)